Decizia nr. 1145/2022 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea formulată reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului București, Președintele Autorității pentru Administrarea Activelor Statului București și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice București următoarele: - să se constate că în cauză creanța de 238.025,19 RON, calculată, la data de 30.09.2016 - pe care instituția statului AAAS refuză să o restituie, stabilită prin sentința civilă nr. 1985/29.12.2014 pronunțată de Tribunalul Botoșani în dosarul nr. x/2012, astfel cum a fost modificată prin Decizia nr. 440/13.11.2015, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, definitivă și irevocabilă, constituie un bun în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1 C.E.D.O. - să se constate că dreptul său și a familiei de a se bucura de toate atributele pe care le conferă dreptul de proprietate conform normelor legale pertinente a fost serios afectat de reprezentanții instituțiilor statului, care împiedică intrarea sa în drepturi prin tergiversarea continuă de a asigura fondurile necesare executării sentințelor judecătorești definitive și irevocabile dispuse în cauză. Reclamantul a arătat că folosirea de către Statul român a sumei de 238.025,19 RON, atestă că dreptul de proprietate nu a putut fi valorificat conform voinței sale și a familiei, că acest drept a fost compromis, paralizând astfel dreptul de dispoziție materială și juridică a acestuia, atribute inerente dreptului recunoscut de lege.

Soluția instanței de fond Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 8 din 21 ianuarie 2020, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român-prin Ministerul Finanțelor Publice a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu acesta ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Președintelui AAAVS, a admis în parte excepția inadmisibilității invocată prin întâmpinare, în ceea ce privește primul capăt de cerere privind acțiune în constatare și a respins acest petit ca fiind inadmisibil, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului București și Președintele Autorității pentru Administrarea Activelor Statului București, a obligat pârâții la efectuarea operațiunilor administrative pentru asigurarea în bugetul instituției a creditelor necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titlul executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 1985 din 29.12.2014 și la plata către reclamant de daune morale în sumă de 3.000 RON.

Calea de atac exercitată Împotriva hotărârii instanței de fond atât reclamantul A., cât și pârâții Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului București și B. - fost Președinte al Autorității pentru Administrarea Activelor Statului București au declarat recurs. 3.1. Reclamantul A., prin recursul formulat, întemeiat pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. susține că prin admiterea excepției lipsei calității procesual pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice, sentința a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material. În prezenta cauză Statul român a fost chemat în judecată în triplă calitate: în calitate de proprietar al acțiunilor vândute, chiar dacă a încheiat conform prevederilor legale - prin instituția publică AAAS fostul FPS contractul de vânzare cumpărare acțiuni x/2000 - contract ce a fost declarat nul pentru lipsa acțiunilor la data încheierii contractului -în virtutea constatării acestei nulități s-a pronunțat instanța și a stabilit despăgubirile prin titlul executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 1985/29.12.2014 a Tribunalului Botoșani dată în dosarul nr x/2012 astfel cum a fost modificată prin Decizia nr. 440/13.11.2015 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, definitivă și irevocabilă, în calitate de garant - comitent - a îndeplinirii obligațiilor stabilite prin lege, de către agenții săi -prepușii săi și în calitate de for superior președintelui AAAS, respectiv entitate care are obligația de a asigura de la bugetul de stat sumele necesare plății obligațiilor din titlul executoriu. Recurentul susține că pentru cheltuielile care se asigură de la bugetul de stat, președintele AAAS nu are capacitatea de decizie, aceasta aparținând Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice. 3.2. Pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului București prin recursul formulat, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. susține că în mod nelegal instanța de fond a admis excepția în admisibilității acțiunii în contencios administrativ doar față de capătul unu al cererii de chemare în judecată, reținând ca admisibil capătul doi de cerere. Astfel, deși a dovedit cu înscrisuri faptul ca AAAS a întreprins numeroase demersuri în vederea asigurării în buget a sumelor necesare plății titlurilor executorii instanța de fond, nelegal și de neînțeles, reține că prin răspunsul formulat la plângerea prealabilă a reclamantului s-ar fi răspuns în sensul imposibilității efectuării de demersuri, fapt ce nu corespunde realității. Instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală, deoarece în mod greșit a fost admisă în parte acțiunea formulată în contradictoriu cu Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului - AAAS și Președintele AAAS, fiind încălcate dispozițiilor O.G. nr. 22/2002, Legea nr. 554/2004, O.U.G. nr. 23/2004, deoarece nu s-a dovedit că există refuzul nejustificat al autorității de a îndeplini obligațiile stabilite în sarcina sa de O.G. nr. 22/2002. Având în vedere acest aspect, a fost necesară adoptarea de urgență de către Guvernul României a Ordonanței de Urgență nr. 4/02.02.2011 "privind stabilirea unor masuri pentru reorganizarea Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului și pentru executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice stabilite prin titluri executorii" în al cărei preambul sunt prezentate implicațiile popririi conturilor asupra activității AAAS și a Secretariatului General al Guvernului. Recurenta mai susține că instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală, deoarece a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice București, fiind aplicate și interpretate greșit prevederile legale, respectiv art. 12 lit. g), art. 2 lit. O).U.G. nr. 51/1998, art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 23/2004, art. 224 C. civ., art. 44 din Constituție. Recurenta-pârâtă consideră nelegală soluția instanței de fond și sub aspectul respingerii excepției inadmisibilității cererii reclamantului de obligare a pârâtelor la plata de daune morale atâta vreme cât din hotărârile judecătorești invocate, titlu executoriu pentru reclamant aflate în executare silită, rezultă că acestea sunt prevăzute. 3.3. Pârâtul B. - fost Președinte al Autorității pentru Administrarea Activelor Statului, în motivarea recursului întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., apreciază că instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală, deoarece au fost încălcate dispozițiile din Legea nr. 554/2004, nelegal instanța de fond nu a admis excepția inadmisibilității și față de celelalte capete de cerere care nu se circumscriu Legii nr. 554/2004. Recurentul-pârât consideră inadmisibile și celelalte cereri ale intimatului, pretenții și daune morale atâta vreme cât a pus în executare titlul executoriu și cauza se află în faza executării silite, deoarece acestea nu intra sub incidența Legii nr. 544/2004. De asemenea, recurentul-pârât apreciază că, instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală, deoarece au fost încălcate dispozițiile art. 1, alin. (1), alin. (2) din Legea nr. 554/2004, O.U.G. nr. 23/2004, O.U.G. nr. 51/1998, H.G. nr. 837/2004 raportate la dispozițiile art. 32 alin. (1) lit. b), art. 36 C. proc. civ. și nelegal a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a Președintelui AAAS. Pornind de la aceste dispoziții și prin raportare la acțiunea dedusă judecății, prin care se susține conduita pretins reprobabila a debitorului AAAS, manifestată în faza de executare silită a unui titlu executoriu, este evident că în speță nu se realizează identitatea cerută de lege între cel care stă în judecată în calitate de intimat-pârât președintele AAAS și cel care poate fi obligat în raportul juridic dedus judecății. În opinia recurentului-pârât, instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală, deoarece a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Roman- prin Ministerul Finanțelor Publice, fiind aplicate și interpretate greșit prevederile legale, respectiv art. 12 lit. g), art. 2 O.U.G. nr. 51/1998, art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 23/2004, art. 224 C. civ., art. 44 din Constituție. Statul Roman- prin Ministerul Finanțelor Publice are calitate procesuală pasivă raportat la obiectul cauzei invocând alin. (1) al art. 44 din Constituție care dispune că "dreptul de proprietate, precum și creanțele asupra statului, sunt garantate". Greșit și nelegal a fost admisă în parte acțiunea în contradictoriu cu Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului - AAAS și Președintele AAAS, fiind încălcate dispozițiilor O.G. nr. 22/2002, Legea nr. 554/2004, O.U.G. nr. 23/2004 deoarece nu s-a dovedit că există refuzul nejustificat al Autorității de a îndeplini obligațiile stabilite în sarcina sa de O.G. nr. 22/2002. Față de aceste dispoziții legale se poate constata că, în cauză sunt pe deplin aplicabile dispozițiile O.G. nr. 22/2002 și Ordinul nr. 2.336 din 19 iulie 2011 care reglementează executarea silite și procedura privind obligațiile stabilite în sarcina AAAS prin titluri executorii, respectiv se stabilește sursa din care urmează a fi plătite sumele de bani la care AAAS a fost obligată, numai din sumele aprobate prin bugetele acestora, de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă, care se aprobă prin Hotărârea Guvernului. Așa cum s-a arătat, instituția a fost și este în imposibilitate obiectivă de a face plăți voluntare de altă natură decât cele prevăzute de art. I alin. (2) din O.G. nr. 22/2002, conturile sale fiind blocate ca urmare a adreselor de înființare a popririi depuse de către executorii judecătorești, în baza titlurilor executorii-sentințelor judecătorești, la ATCPMB și C.. În considerarea celor expuse se poate constata că, atât AAAS cât și Președintele AAAS, au efectuat toate demersurile și operațiunilor administrative în limitele legii pentru asigurarea în bugetul instituției a creditelor necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin toate titlurile executorii și nu numai pentru titlul executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 1985 din 29.12.2014. Se mai susține că instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală, deoarece a încălcat dispozițiile din Legea nr. 554/2004, și nelegal a obligat Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului București și Președintele Autorității pentru Administrarea Activelor Statului București la plata către intimatul- reclamant de daune morale în sumă de 3.000 RON. Săvârșirea unei fapte ilicite cu vinovăție nu poate fi reținută în sarcina AAAS sau a Președintelui față de toate demersurile efectuate cu bună-credință pentru respectarea și plata tuturor titlurilor executorii ale creditorilor AAAS și evitarea vătămării sau păgubirii acestora, așa cum se dovedește din corespondența purtată cu Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Economiei, iar prin răspunsurile acestora se arată că nu există temei legal pentru acordarea de la buget a unor sume necesare plății titlurilor executorii. În susținerea recursului sunt indicate și redate texte de lege incidente pricinii și practică judiciară.

Apărările formulate în cauză Părțile au formulat întâmpinări reciproce prin care au solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenți, a apărărilor expuse în întâmpinări, Înalta Curte apreciază că recursul formulat de Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este nul, recursurile formulate de pârâți întemeiate pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. sunt fondate, iar recursul formulat de reclamantul A. este nefondat. Cu toate că au fost formulate motive de recurs distincte, Înalta Curte le va răspunde și analiza prin considerente comune. În ceea ce privește recursul formulat de recurenta-pârâtă Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului întemeiat pe art. art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că, deși este invocat, acest motiv de recurs nu este însoțit de argumentele prin care să se demonstreze în care dintre ipotezele reglementate de textul legal mai sus menționat s-ar încadra critica de nelegalitate. Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, alături de celelalte mențiuni prevăzute cu caracter imperativ, și motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea ca motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. Prin textul art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., legiuitorul a reglementat mai multe ipoteze de nelegalitate, de natură să atragă casarea unei hotărâri judecătorești, însă simpla invocare a acestui articol nu este de natură a conduce la concluzia că cerința imperativă a dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. a fost îndeplinită în cauză de către recurenta-reclamantă. Pentru a conduce la casarea hotărârii atacate pe acest motiv de critică, recursul nu se poate limita la o simplă indicare "de formă" a textului art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., cerința legală a "dezvoltării motivelor" implicând determinarea criticilor punctuale și indicarea pretinselor greșeli de judecată săvârșite de instanță, cerință nerespectată de către recurent cu ocazia invocării acestui prim motiv de recurs, ceea ce conferă susținerilor recurentului doar o aparență de motivare, însă nu reprezintă un argument suficient pentru a provoca o analiză de legalitate a hotărârii recurate pe acest motiv de recurs. Prin urmare, sancțiunea prevăzută de normele procedurale în vigoare, pentru lipsa oricăreia dintre mențiunile la care se referă art. 486 alin. (1) lit. a) și c), este nulitatea, astfel cum prevăd dispozițiilor art. 488 alin. (3) teza întâi C. proc. civ. Astfel, Înalta Curte va admite excepția nulității recursului și, pe cale de consecință, va anula recursul din perspectiva motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în raport cu dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. În ceea ce privește motivele de recurs, întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., formulate atât de reclamant cât și de pârâți, Înalta Curte constată că din actele și lucrările dosarului rezultă că reclamantul A. este creditor față de debitoarea pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, prin sentința civilă nr. 1985 din 29.12.2014 definitivă prin decizia nr. 440 din 13.11.2015 pronunțată de Tribunalul Botoșani în dosar nr. x/2012, aceasta din urmă fiind obligată la plata către reclamant a sumei de 34.649,53 RON reprezentând suma achitată de reclamant cu titlu de preț în contract de privatizare nr. x/3.04.2000, și suma de 106.398,75 RON reprezentând valoarea actualizată cu rata inflației, precum și dobânzi aferente. Reclamantul a procedat la executarea silită a creanței, fiind format dosarul de executare nr. 758/2016 înregistrat la D., executarea silită care însă, potrivit celor arătate concordant de către părți, nu a fost finalizată. Instanța de fond a reținut că reclamantul a solicitat instanței de contencios administrativ ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună: 1) în conformitate cu Legea nr. 554/2004, obligarea instituțiilor statului la recunoașterea dreptului său de proprietate asupra creanței stabilite prin hotărârea judecătorească, și să se constate că dreptul său de proprietate nu a putut fi valorificat; 2) să se constate refuzul nejustificat al autorității de a-și îndeplini obligațiile stabilite în sarcina sa de O.G. nr. 22/2002, respectiv obligarea de a face demersurile administrative necesare în vederea rectificării bugetului de stat, și să fie obligată la efectuarea operațiunilor administrative pentru asigurarea în bugetele proprii a creditelor necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titlu executoriu; 3) pe cale de accesorialitate, obligarea pârâtelor la plata de despăgubiri pentru refuzul exercitat, în temeiul art. 8 alin. (1) și art. 18 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004, respectiv dobândă legală aferentă sumei și daune morale de 15.000 RON. Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a reținut că primul capăt de cerere este inadmisibil, nefiind admisibilă o cerere având ca obiect constatarea unui drept pentru care deja există o hotărâre judecătorească civilă, în general, și cu atât mai puțin în contencios administrativ, unde obiectul unei acțiuni este unul particular și circumstanțiat acestei materii speciale. În mod corect s-a reținut că reclamantul a parcurs deja litigiul de fond finalizat cu pronunțarea unei hotărâri judecătorești, care îi recunoaște dreptul de creanță, așa cum s-a arătat anterior, situație în care nu este utilă și nici posibilă o nouă hotărâre prin care să i se recunoască, din nou această creanță. De asemenea, Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român, constatând că prezenta acțiune nu este, juridic, o acțiune în stabilirea răspunderii statului pentru neexecutare, caz în care calitatea acestei părți ar fi atrasă corespunzător, ci acțiunea vizează îndeplinirea obligațiilor de efectuare a demersurilor de către autoritatea obligată, Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului și ordonatorul de credite. Astfel cum a reținut în mod corect și instanța de fond, Înalta Curte constată că obiectul acțiunii dedus judecății, vizează conduită pretins culpabilă a debitorului AAAS, manifestată în faza de executare silită a unui titlu executoriu prin îndeplinirea necorespunzătoare a anumitor operațiuni administrative în executarea dispozițiilor O.G. nr. 22/2002, astfel că este evident că, în speță, nu se realizează identitatea cerută de lege între Statul Român -prin Ministerul Finanțelor Publice chemat în judecată în calitate de pârât și cel care poate fi obligat în raportul juridic dedus judecății, Pe de altă parte, Înalta Curte constată că prin Ordonanța de Urgență nr. 4/02.02.2011 "privind stabilirea unor masuri pentru reorganizarea Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului pentru executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor de plată ale instituțiilor publice stabilite prin titluri executorii", sunt prezentate implicațiile popririi conturilor asupra activității AAAS și a Secretariatului General al Guvernului. Creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina AAAS se achită din veniturile realizate din activitatea de privatizare și valorificare, venituri insuficiente pentru plata sumelor stabilite prin sentințe din bugetul unui singur an. Înalta Curte constată că executarea obligației de plată a sumelor prevăzute în titlul executoriu - sentința civilă nr. 1985 din 29.12.2014, se poate face numai în condițiile O.G. nr. 22/2002 și cu respectarea prevederilor OMFP nr. 2336 și ale Legii nr. 116/2011, dispoziții speciale imperative de ordine publică, mai ales că s-a procedat la executarea silită a creanței, fiind format dosarul de executare nr. 758/2016 înregistrat la D., a fost înființată poprirea pentru plata restului de sumă de la terțul poprit Activitatea de Trezorerie și Contabilitate Publică a Municipiului București, sumă ce va fi recuperată în măsura existenței disponibilului în aceste conturi. Prin urmare, Înalta Curte constată că instanța de fond în mod greșit a obligat pârâții la efectuarea operațiunilor administrative pentru asigurarea în bugetul instituției a creditelor necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titlul executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 1985 din 29.12.2014 și la plata către reclamant de daune morale în sumă de 3.000 RON.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția nulității motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în ceea ce privește recursul formulat de recurenta-pârâtă Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, invocată din oficiu, va anula recursul din perspectiva motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., va admite recursurile declarate recurenți-pârâți, din perspectiva motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., va casa, în parte, sentința atacată, în sensul că va respinge și capătul de cerere privind obligarea pârâților la efectuarea operațiunilor administrative pentru asigurarea în bugetul instituției a creditelor necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titlul executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 1985 din 29.12.2014, precum și capătul de cerere privind obligarea pârâților plata daunelor morale în sumă de 3.000 RON, va menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate și, totodată, va respinge recursul declarat de recurentul - reclamant, ca nefondat