ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 19.03.2024

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1562/2024

HOTĂRÂRE
19.03.2024
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1562/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 19 martie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, la data de 24.02.2023, sub număr unic de dosar x/2023, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR a formulat acțiune în contencios administrativ solicitând instanței, ca în baza probelor ce vor fi administrate în cauză să se dispună:

- recunoașterea dreptului de a-i fi comunicat actul administrativ unilateral constând în Decizia de invalidare nr. x/13.10.2022 emisa în dosarul de despăgubire x privind pe reclamant;

- obligarea pârâtei la comunicarea Deciziei de invalidare nr. x/13.10.2022 emisă în dosarul de despăgubire 2723 l/CC

De asemenea, a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul proces.

Soluția instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 473 din data de 06 septembrie 2023, Curtea de Apel Timișoara – secția contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, ca rămasă fără obiect.

Deopotrivă, a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 1835 de RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cererea de recurs ce face obiectul judecății

Împotriva sentinței civile nr. 473 din data de 06 septembrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara – secția de contencios administrativ și fiscal a exercitat calea de atac a recursului pârâta AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, și, invocând generic dispozițiile art. 483 și art. 488 C. proc. civ.., aceasta a solicitat a se constata netemeinicia sentinței recurate și exonerarea autorității de la plata cheltuielilor de judecată.

În dezvoltarea criticilor sale a susținut în esență recurenta – pârâtă că în mod temeinic și legal instanța de judecată a respins acțiunea reclamantului ca rămasă fără obiect, dar în mod greșit a considerat că autoritatea este răspunzătoare pentru netransmiterea în timp a Deciziei de invalidare nr. x/13.10.2022 emisă în dosarul de Despăgubire nr. x

Așa cum a arătat și în cuprinsul întâmpinării depuse în prezenta cauză, ANRP a transmis Decizia de invalidare nr. x/13.10.2022 în data de 14.12.2022, fără ca aceasta sa fie ridicată de la oficiul poștal și retransmisă către instituția noastră în data de 08.03.2023, conform borderourilor care au fost atașate odată cu întâmpinarea depusă.

În dispozitivul sentinței civile nr. 473/06.09.2023 instanța a reținut faptul că reclamantul a fost plecat, cu ocazia sărbătorilor, în vacanța de iarnă și acesta a găsit avizul pentru ridicarea corespondenței, la întoarcere, în luna ianuarie 2023. Prezentându-se atunci la oficiul poștal pentru ridicarea corespondenței a fost informat că aceasta a fost retumată către ANRP.

În data de 13.01.2023 reclamantul a formulat o petiție pe formularul tipizat de pe portalul ANRP prin care a solicitat să i se recomunice decizia pentru a putea lua la cunoștință despre aceasta.

Neprimind niciun răspuns până la data 08.02,2023 a retransmis cererea pe formularul de petiție online, iar pe data de 10.02.2023 a transmis, în scris, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, cererea de comunicare a deciziei din dosarul nr. x C. civ.

La data de 13.02.2023 reclamantul a primit prin poștă răspunsul ANRP la prima cerere de comunicare a deciziei, formulată prin petiția online, însă, în plic i-a fost comunicată doar o înștiințare potrivit căreia a fost informat că dosarul de despăgubire nr. x a fost soluționat prin emiterea Deciziei de invalidare cu nr. x/13.10.2022.

Având în vedere această situație de fapt recurenta solicită a se ține cont de faptul că termenul de 30 de zile cu privire la răspunsul la prima petiție formulată de reclamant, online a fost respectat (13.01.2023-13.02.2023). Mai mult decât atât, răspunsul a fost transmis prin intermediul Poștei Române, deci ar trebui să se ia în considerare și timpul parcurs de la data transmiterii de către autoritate și până la data primirii efective.

De asemenea, mai arată recurenta că Decizia de invalidare nr. x/13.10.2022 a fost retransmisă autorității în data de 08.03.2023 motiv pentru care aceasta s-a aflat în imposibilitatea transmiterii acesteia până în luna martie a anului 2023.

Instanța de judecată în mod netemeinic a constatat faptul că din culpa autorității s-ar fi pus în întârziere solicitarea reclamantului privitoare la retransmiterea deciziei de invalidare.

În ceea ce privește plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu soluționarea prezentei cauze susține recurenta că instanța în mod netemeinic și nelegal a obligat autoritatea la plata acestora în cuantum de 1.835 RON.

Apreciază astfel că în mod în mod neîntemeiat instanța a obligat autoritatea la suportarea acestora, făcând abstracție de situația de fapt și de drept prezentată, existentă în speță.

Susține că, deși cheltuielile se acordă numai în măsura în care au fost dovedite, chiar în prezența unor înscrisuri probante, instanța are dreptul să cenzureze cheltuielile de judecată solicitate de către partea îndreptățită si să le acorde numai în măsura în care acestea apar drept justificate în raport de soluția pronunțată, precum și de obiectul și complexitatea cauzei.

Totodată, consideră că trebuie să existe o echivalență între munca prestată și onorariu, sens în care invocă dispozițiile Deciziei Curții Constituționale nr. 492/08.06.2006, publicată în Monitorul Oficial nr. 583/05.07.2006, unde se precizează că: "Curtea Constituțională a reținut că prerogativele instanței de a cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată, cuantumul onorariului avocațial convenit, prin prisma proporționalității sale cu amplitudinea și complexitatea activității depuse, este cu atât mai necesară cu cât respectivul onorariu, convertit în cheltuieli de judecata, urmează a fi suportat de partea potrivnică, dacă a căzut în pretenții, ceea ce presupune în mod necesar ca aceasta să-i fie opozabil. Or, opozabilitatea sa față de partea potrivnică, care este terț în raport cu convenția de prestare a serviciilor avocațiale, este consecința însușirii sale de instanță prin hotărârea judecătorească prin al cărei efect creanța dobândește caracter cert, lichid și exigibil"., dar și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care, investită fiind cu soluționarea pretențiilor la rambursarea cheltuielilor de judecată, în care sunt cuprinse și onorariile avocațiale, a statuat că acestea urmează a Ti recuperate numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare care au fost în mod real făcute în limita unui cuantum rezonabil.

În ceea ce o privește o autoritatea recurentă, cheltuielile de judecată s-ar constitui într-o sarcină mult prea oneroasă, care ar greva asupra bugetului ANRP, buget care este parte integrantă a bugetului de stat și care asigură și resursele financiare necesare funcționării instanțelor de judecată.

Pentru aceste considerente recurenta – pârâtă solicită instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să constatate netemeinicia sentinței recurate și să o exonereze de la plata cheltuielilor de judecată.

Apărările intimatei-reclamante

Deși cererea de recurs i-a fost comunicată în termenul legal, intimatul – reclamant A. nu a formulat întâmpinare la recursul promovat de pârâta AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, astfel cum impun dispozițiile art. 471

1

alin. (3) Cod procedură civilă incidente și în cazul recursului, conform art. 490 alin. (2) și art. 494 din același act normativ.

Procedura de soluționare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 Cod procedură civilă, coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin Rezoluția Președintelui completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, din data de 18.12.2023, a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 19 martie 2024, în ședință publică, cu citarea părților, când, Înalta Curte, luând act de solicitarea recurentei - pârâte de judecare a recursului și în lipsa sa, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise și a reținut dosarul spre soluționare asupra cererii de recurs ce face obiectul pricinii deduse judecății.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport cu motivele de casare invocate și cu normele legale incidente litigiului dedus prezentei judecăți, Înalta Curte constată că recursul promovat de recurenta – pârâtă AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR este fondat, în limitele și pentru motivele în continuare arătate:

Mai întâi, reține Înalta Curte că, recurenta nu a încadrat expres criticile sale în vreunul din motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) Cod procedură civilă, ci s-a limitat a invoca generic dispozițiile art. 483 și art. 488 C. proc. civ., criticând în esență modul de interpretarea de către prima instanță a normelor de procedură ce reglementează cheltuielile de judecată, respectiv art. 451 alin. (2) Cod procedură civilă, astfel că hotărârea recurată va fi analizată doar din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., fiind în discuție încălcarea unor norme de drept procedural și nu de drept material.

Astfel, analizând hotărârea recurată din această perspectivă, prin raportare la criticile formulate și la normele legale incidente, constată Înalta Curte că,

Reclamantul A. a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâta AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, recunoașterea dreptului de a-i fi comunicat actul administrativ unilateral constând în Decizia de invalidare nr. x/13.10.2022 emisa în dosarul de despăgubire x privind pe reclamant, dar și obligarea pârâtei la comunicarea Deciziei de invalidare nr. x/13.10.2022 emisă în dosarul de despăgubire 2723 l/CC

De asemenea, a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul proces.

Prima instanță a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, ca rămasă fără obiect, obligând pârâta să plătească reclamantului suma de 1835 de RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

În ceea ce privește rămânerea fără obiect a cererii de chemare în judecată a reținut prima instanță că decizia a fost transmisă reclamantului, în copie conformă cu originalul la data de 08.03.2023, conform dovezilor aflate la dosar, ulterior sesizării instanței de judecată, dar până la soluționarea cauzei în fond, iar reclamantul nu a combătut nici în scris și nici verbal susținerile probate ale părții pârâte, respectiv nu a susținut faptul că nu i-ar fi parvenit decizia a cărei comunicare a solicitat-o.

Cum de esența actului de justiție este pronunțarea asupra obiectului cererii dedus judecății, în ipoteza în care respectivul obiect este realizat anterior pronunțării hotărârii judecătorești ori anterior rămânerii definitive a hotărârii prin care este dezlegat litigiul, instanța de fond a stabilit că soluția care se impune este aceea de respingere a acțiunii, ca rămasă fără obiect, deoarece pretențiile deduse judecății au rămas fără obiect, obligând însă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1835 de RON cu titlu de cheltuieli de judecată, (1785 RON onorariu avocațial și 50 RON taxă judiciară de timbru), în considerarea faptului că demersul judiciar al reclamantului a fost necesar deoarece, în absența acestuia, pârâtul nu ar fi procedat la comunicarea deciziei pretinse.

Înalta Curte împărtășește soluția primei instanțe privind respingerea acțiunii formulate de reclamant, ca rămasă fără obiect, însă constată că soluția de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată a fost pronunțată cu interpretarea greșită a dispozițiilor art. 453 alin. (1) Cod procedură civilă și fără a ține cont de dispozițiile art. 454 C. proc. civ., motiv pentru care aceasta se impune a fi reformată, având în vedere considerentele ce succed:

Astfel cum reiese din actele și lucrările dosarului de fond, Decizia de compensare nr. x emisă la data de 13.10.2022 în dosarul de despăgubire nr. x/25.09.2005 a fost comunicată inițial intimatului – reclamant A., de către recurenta – pârâtă ANRP încă din data de 14.12.2022 (adică înainte de introducerii acțiunii ce face obiectul litigiului) fără ca aceasta să fie ridicată de către parte de la oficiul poștal, intimatul – reclamant însuși menționând faptul că a fost plecat "cu ocazia sărbătorilor în vacanța de iarnă" și recunoscând faptul că a găsit avizul pentru ridicarea corespondenței în luna ianuarie 2023, când a fost informat de către funcționarii oficiului poștal că respectiva corespondență a fost returnată către ANRP.

Or, deși această situație de fapt a fost corect reținută și de către instanța de fond, Înalta Curte constată că eronat aceasta a apreciat în final că pârâta este de drept în întârziere, nefiindu-i aplicabil beneficiul legal prevăzut de art. 454 C. proc. civ.. civilă, conform cărora, "Pârâtul care a recunoscut, la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, pretențiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, cu excepția cazului în care, prealabil pornirii procesului, a fost pus în întârziere de către reclamant sau se afla de drept în întârziere. Dispozițiile art. 1.522 alin. (5) din C. civ. rămân aplicabile".

Astfel, dat fiind faptul că Decizia de invalidare nr. x/13.10.2022 ce face obiectul prezentei judecăți i-a fost comunicată intimatului – reclamant încă din data de 14.12.2022, adică anterior introducerii cererii de chemare în judecată, însă acesta nu a putut intra în posesia sa din motive ce nu-i sunt imputabile recurentei-pârâte, intimatul - reclamant fiind plecat din localitate, iar la data de 09 martie 2023, adică anterior primului termen acordat în cauză de către instanța de fond pentru data de 17.05.2023, conform borderoului atașat la dosarul de fond, Decizia nr. x/13.10.2022 i-a fost retransmisă reclamantului, Înalta Curte, contrar celor reținute de prima instanță, constată că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 454 C. proc. civ., ce exonerează pârâta de la plata cheltuielilor de judecată, reținând că pretențiile reclamantului au fost îndeplinite anterior primului termen de judecată.

Așadar, în mod greșit prima instanță a obligat recurenta - pârâtă la plata cheltuielilor de judecată, reținând culpa procesuală a acesteia și ignorând dispozițiile art. 454 C. proc. civ. privind exonerarea sa de la plata cheltuielilor de judecată.

În plus, în condițiile în care decizia de invalidare ce face obiectul judecății îi fusese comunicată intimatului – reclamant încă din cursul lunii decembrie 2022, acesta neputând intra în posesia acesteia din motive ce-i sunt imputabile, solicitarea sa de " obligare a pârâtei la comunicarea deciziei de invalidare" fiind eronat formulată, corect fiind " obligarea pârâtei la recomunicarea deciziei de invalidare".

Atâta vreme cât prin prevederile art. 454 din C. proc. civ. se arată că pârâta care a recunoscut pretențiile la prima zi de înfățișare nu poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, iar faptul că decizia de invalidare i-a fost recomunicată intimatului - reclamant chiar înainte de primul termen de judecată, nu poate determina obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată, pârâta neavând o atitudine procesuală de opoziție la dreptul pretins de reclamant.

Prin urmare, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentei sub acest aspect sunt întemeiate, iar instanța de fond în mod greșit a dispus obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.

Astfel, soluția primei instanțe, de obligare a pârâtei la plata către reclamant a sumei de 1835 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, nu este legală, fiind dată cu interpretarea și aplicarea greșită a prevederilor art. 453 C. proc. civ., în cauză fiind incidente dispozițiile art. 454 C. proc. civ., motiv pentru care hotărârea recurată se impune a fi reformată, sub acest aspect, dat fiind faptul că pretențiile reclamantului au fost îndeplinite până la primul termen de judecată.

Reținând, așadar, ca fiind întemeiate criticile recurentei privind obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat de pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților va casa în parte sentința recurată și rejudecând, va înlătura obligația stabilită în sarcina recurentei, de plată a sumei de 1835 RON, în favoarea reclamantului A., cu titlu de cheltuieli de judecată, ca fiind nelegală, urmând ca celelalte dispoziții ale hotărârii recurate să fie menținute.

Cât privește cealaltă critică a recurentei ce vizează proporționalitatea cheltuielilor de judecată, aceasta nu va mai fi analizată raportat la soluția pronunțată, de exonerare a sa de la plata acestor cheltuieli.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., reținând ca fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, va casa în parte sentința recurată și, rejudecând, va înlătura obligația stabilită în sarcina acesteia, de plată a sumei de 1835 RON, în favoarea reclamantului A., cu titlu de cheltuieli de judecată, ca fiind nelegală, menținând în rest sentința recurată.

Admite recursul formulat de pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților împotriva sentinței civile nr. 473 din data de 6 septembrie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara – secția contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința civilă recurată și rejudecând:

Înlătură obligația stabilită în sarcina recurentei, de plată a sumei de 1835 RON, în favoarea reclamantului A., cu titlu de cheltuieli de judecată.

Menține în rest sentința civilă recurată.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 19 martie 2024.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2024-02-15
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 464/2024
pendinte, cât și celor care se introduc ulterior pe rolul instanțelor. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamantul Statul Român, prin
ÎCCJ 2023-02-03
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 540/2023
Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu ap
ÎCCJ 2023-11-15
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2358/2023
legii. Așa fiind, examinarea memoriului de recurs conduce spre concluzia că recurenta-reclamantă nu a formulat nicio critică aptă să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. În raport de c
ÎCCJ 2023-11-23
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5539/2023
. proc. civ., pârâtele au pierdut procesul declanșat de reclamantă, prin urmare datorează cheltuielile de judecată stabilite de prima instanță, astfel că se mențin aceste dispoziții ale sentinței recurate. Față de acestea, în temeiul disp.
ÎCCJ 2024-03-21
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 808/2024
fiindu-i respins. În atare situație, criticile recurentei întemeiate pe art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. nu sunt fondate. Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat rec
Sursă