Decizia nr. 2252/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată formulată la data de 25 februarie 2024, înregistrată sub nr. x/2024, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Ministerul Afacerilor Externe, a solicitat: - anularea Hotărârii cu nr. 565 din data de 01.11.2023 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, dispusă în dosarul cu nr. x/2022; - să se constate că aspectele sesizate prin petiția nr. 5652/17.08.2022 reprezintă o faptă de discriminare; - să se constate că aspectele sesizate prin petiția cu 5652/17.08.2022 întrunesc clementele constitutive ale unei fapte de discriminare conform prevederilor O.G. nr. cu nr. 137/2000; - să se constate că reclamantul și-a îndeplinit obligația de a dovedi existența unor fapte care permit a se presupune existența unei discriminări, ceea ce implică faptul că pârâtului CNCD/MAE îi revine sarcina de a dovedi că faptele expuse în petiție și în completările ulterioare nu constituie discriminare, conform dispozițiilor 20 alin. (6) din O.G. nr. 137/2000; - să se constate că elementele factuale descrise în petiție, completările ulterioare, precum și aspectele descrise în cuprinsul acțiunii sunt de natură a atrage răspunderea contravențională potrivit dispozițiilor O.G. nr. 137/2000; - obligarea pârâtului Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării să refacă investigația și să soluționeze pe fond petiția ce face obiectul dosarului susmenționat.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 105 din data de 10 iulie 2024, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamant, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată 3.1. Împotriva sentinței civile nr. 105 din data de 10 iulie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs recurentul-reclamant A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat casarea sentinței recurate și rejudecarea cauzei, cu consecința admiterii acțiunii introductive, precum și obligarea părților adverse la plata cheltuielilor de judecată. 3.2. La data de 17 octombrie 2024, odată cu răspunsul la întâmpinare, recurentul-reclamant a depus la dosarul cauzei și o completare a motivelor de recurs.

Apărările formulate în cauză Intimatul-pârât Ministerul Afacerilor Externe a formulat întâmpinare față de recursul declarat de recurentul-reclamant A., prin care a invocat excepția nulității recursului, pentru nemotivare.

Alte aspecte procesuale relevante La data de 30 aprilie 2024, după rămânerea în pronunțare asupra cauzei, la dosar a fost depusă de către recurentul-reclamant, prin intermediul poștei, o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 1 C. civ. și art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 prin raportare la art. 21 alin. (1) și (2) din Constituție și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. II. Considerentele și soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra cererii de recurs II.1. Examinând cu prioritate, potrivit art. 248 C. proc. civ., termenul de formulare a motivelor suplimentare de recurs depuse de către recurentul-reclamant la data de 17 octombrie 2024, Înalta Curte constată că acest termen nu a fost respectat, pentru următoarele considerente: Regimul căii de atac a recursului vizând soluția pronunțată asupra unei cereri de chemare în judecată formulată în materia contenciosului administrativ este reglementat de dispozițiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora "Hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare", prevederi ce se completează, conform art. 28 din Legea nr. 554/2004, cu cele ale dreptului procesual comun. Prin art. 487 alin. (1) C. proc. civ. legiuitorul a stabilit că "Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs", iar prin art. 489 alin. (1) din același cod s-a reglementat în sensul că "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)."; totodată, conform art. 185 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. "Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate absolută". În speță, sentința recurată a fost comunicată recurentului - reclamant de către Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 1 august 2024, astfel cum rezultă din procesul-verbal de înmânare atașat la dosarul de fond, de la acest moment începând să curgă atât termenul de declarare a recursului, cât și cel de motivare a căii de atac. Prin cererea depusă la data de 14 august 2024 (dosarului pendinte), recurentul - reclamant a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 105 din data de 10 iulie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, iar la data de 17 octombrie 2024, acesta a depus la dosarul cauzei o dezvoltare a motivelor de recurs. În raport de data comunicării sentinței atacate, termenul de 15 zile pentru motivarea recursului, calculat conform art. 181 alin. (1) pct. 2 și art. 182 C. proc. civ., a început să curgă de la data de 1 august 2024 și s-a împlinit la data de 19 august 2024, astfel că motivele de recurs depuse de reclamantul A., la data de 17 octombrie 2024, ulterior împlinirii termenului legal, sunt tardive. În consecință, în temeiul dispozițiilor art. 185 alin. (1) și art. 489 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite excepția tardivității motivelor de casare dezvoltate prin cerere depusă de reclamantul A., la data de 17 octombrie 2024, constatându-le nule în consecință, urmând ca, în analiza recursului, să se raporteze doar la cererea depusă la data de 14 august 2024. II.2. Analizând excepția nulității recursului pentru nemotivare, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. "(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni (...) d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat". Din interpretarea coroborată a art. 486 alin. (3), art. 487 alin. (1) și art. 489 alin. (1) C. proc. civ. citate supra, cu art. 489 alin. (2) din același cod, ce dispune că "Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488", rezultă că legiuitorul a reglementat incidența aceleiași sancțiuni a nulității și pentru nemotivarea recursului, care intervine în ipoteza în care cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde nicio critică la adresa hotărârii atacate (ipoteza prevăzută de alin. (1) al articolului menționat), dar și în situația în care argumentele expuse în cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ. (ipoteză reglementată de alin. (2) al art. 489 C. proc. civ.). Având în vedere scopul căii extraordinare de atac a recursului, astfel cum este acesta reglementat de prevederile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., ce dispun că "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", Înalta Curte arată că, pentru a se putea reține îndeplinirea, de către partea care promovează recursul, a obligației de motivare, este necesar ca, prin calea de atac exercitată, partea să învedereze, plecând de la argumentele statuate de prima instanță, care sunt aspectele de nelegalitate, dintre cele expres și limitativ reglementate de dispozițiile art. 488 C. proc. civ., pe care le apreciază incidente cauzei. Mai mult, cererea de recurs trebuie să cuprindă atât arătarea motivelor de casare, cât și dezvoltarea lor, neputându-se limita la o simplă indicare formală a dispozițiilor normative aplicabile, condiția legală a dezvoltării motivelor implicând formularea unei argumentări juridice a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli apreciate de parte ca fiind săvârșite de instanță în legătură cu astfel de dispoziții legale, în lipsa acestor mențiuni neputându-se exercita controlul judiciar. Totodată, nu îndeplinește cerința motivării cererea de recurs care se rezumă la reiterarea susținerilor sau apărărilor formulate de parte în fața instanței de fond, fără a fi avute în vedere cele statuate prin sentința recurată și fără a fi prezentate critici care să vizeze, în mod concret și direct, raționamentul urmat de instanța de fond pentru pronunțarea hotărârii atacate. Aplicând astfel de considerente contextului prezentei cauze, Înalta Curte constată că, prin calea de atac promovată, recurentul-reclamant A. s-a limitat, după cum s-a arătat mai sus, doar la a invoca în mod formal motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., fără a formula susțineri care să îndeplinească exigențele unor critici încadrabile în categoria celor ce ar putea fi subsumate acestui caz de casare și care să vizeze sentința atacată în litigiul pendinte, respectiv fără a indica norma de drept material pretins încălcată de către prima instanță. În concret, în susținerea cererii de recurs, recurentul a arătat că instanța de fond ar fi reținut neconcordanțe legislative și apreciază că, pentru buna administrare a justiției, instanța ar fi trebuit să sesizeze Curtea Constituțională cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 20 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, prin raportare la art. 16 și 20 din Constituția României, în conformitate cu dispozițiile art. 247 alin. (1) din C. proc. civ. Or, asemenea critici nu se circumscriu niciunuia dintre motivele de casare enumerate de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.. Eventuala nesesizare a Curții Constituționale de către instanța de fond nu poate fi calificată drept motiv de nelegalitate, ci constituie o nemulțumire a recurentului cu privire la modul de apreciere al instanței asupra necesității ridicării unei excepții de neconstituționalitate. Se impune a fi subliniat în acest context că dispozițiile art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 coroborate cu art. 247 alin. (1) din C. proc. civ., invocate de către recurentul-reclamant, prevăd posibilitatea instanței de judecată de a ridica excepția de neconstituționalitate doar atunci când apreciază că excepția este relevantă pentru soluționarea cauzei. În practica judiciară s-a decis că simpla nemulțumire a unei părți sau a părților în litigiu față de hotărârea pronunțată nu este suficientă pentru casarea acesteia, ci partea recurentă are obligația să-și întemeieze recursul pe cel puțin unul dintre motivele prevăzute de C. proc. civ. și să aducă argumente care să vizeze, în mod concret și direct, soluția recurată. Or, astfel cum s-a arătat anterior, în cauza pendinte, partea recurentă nu și-a îndeplinit obligația reglementată de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., câtă vreme nu a formulat critici care să privească soluția pronunțată de prima instanță, iar o atare conduită a recurentului atrage sancțiunea nulității recursului, în condițiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. În raport de cele prezentate mai sus, se reține că recursul formulat de recurentul - reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 105 din data de 10 iulie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal nu îndeplinește cerințele prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. c) și d) C. proc. civ., motiv pentru care, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va constata nul recursul. Față de soluția de constatare a nulității recursului, instanța de recurs apreciază că nu se mai impune analizarea cererii de sesizare a Curții Constituționale, întrucât aceasta presupune existența unei căi de atac în curs de soluționare. Or, odată ce recursul este lipsit de efecte juridice, instanța nu mai are deschis cadrul procesual necesar pentru verificarea admisibilității și oportunității unei astfel de cereri, cu caracter incidental.