ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2226/2024

Ședința publică din data de 17 aprilie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 13.09.2021, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, a formulat contestație împotriva rezoluției inspectorului șef nr. C21-1384 din 02.09.2021 și împotriva rezoluției de clasare 2252 din 21.07.2021, solicitând instanței admiterea contestației, desființarea rezoluțiilor atacate și să trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 8118 din 29 aprilie 2023, a respins contestația formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, ca nefondată.

Împotriva acestei hotărâri pronunțate de instanța de fond a promovat recurs recurentul-reclamant A., întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii atacate, și, în rejudecare admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

În dezvoltarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a susținut că instanța de fond a aplicat greșit legea, motivând în esență că nu sunt date în speța de față elementele constitutive ale abaterilor disciplinare reclamate, respectiv prev. art. 99 lit. c), i), ș), t) și art. 99

1

din Legea nr. 303/2004, sediul legal al materiei abaterilor disciplinare săvârșite de magistrați la data respectivă (18.05.2021), înlăturând apărarea acestuia în ceea ce privește abaterea disciplinară privind nerespectarea deciziilor pronunțate de Î.C.C.J. în soluționarea recursurilor în interesul legii.

A mai susținut recurentul că indiferent de invocarea sau nu de către părțile litigante a excepției necompetenței funcționale/materiale a instanței de apel președintele completului trebuia din oficiu subsecvent cunoașterii acelui R.I.L. să invoce, să admită și să-și decline competența în favoarea secției I a Tribunalului Suceava fie în timpul procedurii prealabile a regularizării apelului, fie cel mai târziu la primul termen de judecată din apel.

În opinia recurentului-reclamant, aspectele precitate îmbracă elementele constitutive ale abaterii disciplinare, constând în atitudini nedemne în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu față de avocați și justițiabili în dezacord profund cu inspectorul judiciar instrumentator al cercetării prealabile și în acord cu înregistrarea audio a ședinței de judecată așa cum au fost reținute în extras în pagina 3/10 a rezoluției inspectorului judiciar instrumentator.

Arată că ultimele paragrafe rezultă fără putință de tăgadă pentru un observator neutru obiectiv și imparțial că în timpul dezbaterilor judiciare modalitatea de adresare și tonalitatea folosită de magistratul judecător a cărui sancționare o solicită nu au fost civilizate și în concordanță cu prevederile legale astfel că există indicii temeinice cu privire la încălcarea atribuțiilor profesionale sub aspectul abaterii disciplinare prevede art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004.

Intimata Inspecția Judiciară a formulat întâmpinare prin care a solicitat, pe cale de excepție, admiterea excepției nulității recursului și, in consecință constatarea nulității acestuia, în subsidiar, respingerea acestuia, ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Pe fondul cauzei a susținut că în analiza sa, instanța de fond a reținut că puterea discreționară a autorității publice Inspecția Judiciară este recunoscută de legiuitor prin posibilitatea reglementată de art. 45 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii și aceasta nu trebuie confundată cu excesul de putere care reprezintă exercitarea dreptului de apreciere prin încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor. Or, în speță, marja de apreciere a acesteia a fost respectată, rezoluțiile nefiind emise cu exces de putere întrucât verificările efectuate trebuiau să respecte principiile independenței judecătorilor și supunerii lor numai legii.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluție s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 17 aprilie 2024, în ședință publică, cu citarea părților.

La termenul de judecată de astăzi, instanța a respins excepția nulității recursului invocată prin întâmpinare cu motivarea că criticile de nelegalitate invocate în recurs se subscriu cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. invocat prin cererea de recurs.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele expuse în continuare.

Prima instanță în opinia Înaltei Curți a interpretat și aplicat corect normele de drept material incidente, în raport de obiectul cauzei, neexistând aspecte de nelegalitate de natură a determina casarea cu trimitere sau respectiv rejudecarea în sensul admiterii acțiunii.

Astfel fiind, criticile recurentului, circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., vizează pretinsa reținere greșită a normelor speciale, respectiv a Legii nr. 317/2004, privind Consiliul Superior al Magistraturii și a Legii nr. 303/2004, privind Statutul judecătorilor și procurorilor, sub imperiul cărora s-a declanșat procedura de contestare a actelor intimatei.

Această ipoteză este exclusă având în vedere considerentele sentinței civile recurate precum și natura actelor administrative, în speță, rezoluția de clasare nr. 2252 din data de 21 iulie 2021 emisă în lucrarea nr. 21-2228 a Direcției de inspecție pentru judecători, menținută prin rezoluția inspectorului - șef nr. C21-1384 din data de 02 septembrie 2021 emisă ca urmare a soluționării plângerii.

Este locul aici a aminti faptul că instanța fondului a arătat că, deși în cuprinsul rezoluției nr. 2252/21.07.2021, inspectorul judiciar a încadrat în drept aspectele reclamate, apreciind că examinarea acestora se impune a făcută prin prisma prevederilor art. 99 lit. c), ș) și t) din Legea nr. 303/2004, a procedat și la examinarea susținerilor referitoare la omisiunea magistratului de a se abține de la soluționarea cauzei, chiar dacă, în mod formal, nu le-a încadrat în drept, motiv pentru care, în cele ce urmează, instanța s-a pronunțat și cu privire la abaterea de la art. 99 lit.) i din Legea nr. 303/2004 (nerespectarea îndatoririi de a se abține atunci când judecătorul sau procurorul știe că există una din cauzele prevăzute de lege pentru abținerea sa).

Astfel, este de necontestat că, prin sesizarea adresată Inspecției Judiciare la data de 09.06.2021, reclamantul A. a solicitat efectuarea de verificări cu privire la conduita manifestată de domnul judecător B., cu ocazia soluționării apelului în dosarul nr. x/2020, susținând că aceasta întrunește elementele constitutive ale abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a), lit. c), lit. j), lit. ș) teza a II-a și lit. t) rap. la art. 99

1

din legea nr. 303/2004.

Practic elementele de fapt semnalate au vizat următoarele aspecte:

- a folosit o manieră de exprimare nepotrivită:

"Domnule avocat dacă doriți să îmi luați locul și să conduceți dumneavoastră ședința."; "Lăsați-l pe domnul judecător că el și-a făcut treaba, așa cum și noi ne facem treaba. Dacă aveți ceva cu persoanele, chemați-i pe ei, ei trebuie să se apere.";

- a întrerupt concluziile pe fondul apelului;

- nu a respectat secretul deliberării;

- nu a respectat Decizia R.I.L. nr. 17/17.09.2018.

Prin rezoluția nr. 2252/21.07.2021 s-a dispus clasarea sesizării formulate, inspectorul judiciar reținând, în esență, că aspectele sesizate se încadrează în prevederile art. 99 lit. c), ș) și t) din Lege nr. 303/2004., însă nu sunt confirmate de probele administrate. Concret, s-a reținut că modul de desfășurare al ședinței a fost unul normal, că o examinare pe cale administrativă a aplicării în cauză a Deciziei R.I.L. nr. 17/2018, nu este permisă de lege, fiind rezultatul deliberării completului asupra respectivelor chestiuni, cu atât mai mult cu cât procesul nu este finalizat printr-o hotărâre definitivă, că nu există indicii referitoare la lipsa de imparțialitate, reclamantul având posibilitatea să formuleze o cerere de recuzare sau de strămutare.

În plângerea formulată împotriva acestei rezoluții, au fost reiterate aspectele sesizate inițial, aceasta fiind respinsă de către inspectorul-șef al Inspecției Judiciare, prin rezoluția din data de 02.09.2021.

Împotriva celor două rezoluții, reclamantul a promovat prezenta acțiune.

Prin cererea de recurs, recurentul critică hotărârea atacată din perspectiva respingerii acțiunii, solicitând admiterea recursului și, rejudecând, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, întrucât soluția de clasare soluția administrativă de clasare a sesizării este nelegală și temeinică și că toate criticile formulate de reclamant sunt fondate.

Potrivit art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, constituie abatere disciplinară "manifestările care aduc atingere onoarei sau probității profesionale ori prestigiului justiției, săvârșite în exercitarea sau în afara exercitării atribuțiilor de serviciu".

Săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, presupune ca judecătorul să uzeze de libertatea sa fundamentală la exprimare într-o modalitate care încalcă în mod grav și nejustificat obligația sa de rezervă.

Potrivit art. 99 lit. b) din Legea nr. 303/2004, republicată, constituie abatere disciplinară încălcarea prevederilor legale referitoare la incompatibilități și interdicții privind judecătorii și procurorii.

Legea sancționează orice faptă, acțiune sau inacțiune, prin care judecătorii și procurorii desfășoară activități sau exercită funcții anume prevăzute de lege ca fiind incompatibile cu calitatea de magistrat.

Pentru a fi reținută existența unei fapte cu caracter disciplinar este necesar ca aceasta să fie constatată dincolo de orice îndoială și să rezulte cu certitudine din probele administrate în cauză, situație ce nu se regăsește în cauza de față .

Astfel, nu poate reține că domnul judecător B. nu a respectat obligația stabilită în sarcina sa de prevederile art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ. întrucât din materialul probator al cauzei nu rezultă să existe o relație de prietenie între cei doi magistrați, faptul că aceștia sunt concitadini sau cele afirmate de judecătorul vizat de sesizare în timpul ședinței de judecată neprobând această împrejurare.

De altfel, este de menționat că recurentul -reclamant, în cazul în care avea îndoieli cu privire la imparțialitatea magistratului, avea posibilitatea să formuleze o cerere de recuzare sau de strămutare, sunt lipsite de fundament legal, având in vedere prevederile art. 42 alin. (1) pct. 13 din C. proc. civ.

Înalta Curte constată că prima instanță a reținut incidente dispozițiile art. 97 din Legea nr. 303/2004 și a verificat în concret legalitatea rezoluțiilor de clasare în raport de elementele constitutive ale abaterii disciplinare reclamate respectiv abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. s) din Legea nr. 303/2004 respectiv existența unei motivări vădit contrară raționamentului juridic de natură să afecteze prestigiul justiției sau demnitatea funcției de magistrat.

Față de limitele trasate de art. 97 alin. (2) din Legea 303/2004 a rezultat că verificările administrative nu pot implica cenzurarea unor raționamente juridice de drept substanțial sau procedural. Modul de examinare al argumentelor, apărărilor sau susținerilor părților în cauzele deduse judecății excede competențelor Inspecției judiciare, fiind nepermis să se realizeze o reanalizare a cauzei sub aspectul legalității și temeiniciei soluției pronunțate de instanță, în raport de criticile concrete aduse de petent, care vizează aprecierea probelor și identificarea textelor de lege aplicabile, în mod corect a reținut Inspecția Judiciară relativ la calitatea hotărârii reclamate de petent că nu poate atrage consecințe disciplinare, pentru judecător.

Așadar, o examinare pe cale administrativă a pretinselor nereguli, referitoare la aprecierile făcute de magistrat cu privire la aplicarea în cauză a Decizie R.I.L. nr. 17/2018, nu este permisă de lege, fiind rezultatul deliberării completului asupra respectivelor chestiuni, cu atât mai mult cu cât procesul nu este finalizat printr-o hotărâre definitivă.

Mai mult decât atât, este de menționat că dispozițiile luate de un judecător în exercitarea competenței sale de a conduce desfășurarea procesului, cum ar fi admiterea sau respingerea unor probe, soluționarea unor excepții procesuale, vizând aplicarea anumitor instituții juridice, se încadrează în activitatea jurisdicțională, iar analiza unei sesizări disciplinare se face strict prin raportare la dispozițiile art. 99 și art. 99

1

din Legea nr. 303/2004 rep., sediul legal al materiei abaterilor disciplinare săvârșite de magistrați.

Într-adevăr, judecătorii nu beneficiază de o imunitate absolută pentru actele adoptate în exercitarea funcțiilor judiciare ale acestora, iar regimul răspunderii personale a judecătorilor trebuie să fie conceput astfel încât să asigure justițiabililor protecția jurisdicțională efectivă, respectiv să cuprindă garanții care să permită înlăturarea, în percepția justițiabililor, a oricărei îndoieli legitime referitoare la impenetrabilitatea judecătorilor în privința unor elemente exterioare, ce ar fi de natură să aducă atingere încrederii pe care justiția trebuie să o inspire justițiabililor într-o societate democratică și într-un stat de drept.

Obligația judecătorului de a respecta normele de drept material sau procedural nu poate fi pusă în discuție, deoarece principiul independenței judecătorului, consacrat la art. 124 alin. (3) din Constituție, care presupune excluderea oricăror influențe exercitate asupra acestuia cu privire la atribuția sa esențială de a judeca litigiile cu care este învestit, este corelat chiar în conținutul normei constituționale cu obligația judecătorului de a se supune legii. În aceste condiții, independența judecătorului nu poate fi privită ca un privilegiu care să-i permită nesocotirea responsabilităților specifice funcției, limitele independenței sale fiind raportate la cerința imperioasă privind respectarea legii.

În ceea ce privește susținerile recurentului conform cărora instanța de fond ar fi făcut o greșită aplicare a prevederilor legale speciale în materie, având a analiza în speță întrunirea elementelor constitutive ale abaterii disciplinare indicate la lit. s), în mod temeinic instanța de fond a constatat că reclamantul nu a făcut dovezi în acest sens, criticile invocate prin sesizare și preluate în contestație vizând în concret operațiunile de stabilire a situației de fapt, interpretare a normelor juridice și apreciere a probelor administrate în cauză, specifice activității de judecată și care se subsumează tocmai raționamentului logico-juridic a magistratului.

Stabilirea situației de fapt, în baza probatoriului administrat, aprecierea și coroborarea mijloacelor de probă, interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale sunt operațiuni specifice și esențiale ale activității de judecată, care nu pot fi cenzurate în cadrul verificărilor administrative ce se efectuează de către Inspecția Judiciară, ci sunt supuse analizei exclusiv în cadrul controlului judiciar, prin promovarea de către partea nemulțumită a căilor de atac legale.

În aceste condiții, se poate observa că în cauză nu s-a invocat de către apelant excepția necompetenței, acesta precizând chiar că nu înțelege să ridice excepția menționată, precum și faptul că, în cauză, concluzia la care a ajuns magistratul e rezultatul activității de judecată, al deliberării, reține că marja de apreciere a Inspecției Judiciare a fost respectată, rezoluția de clasare nefiind emisă cu exces de putere, întrucât verificările efectuate trebuie să respecte principiile independenței judecătorilor și supunerii lor numai legii, astfel cum prevede art. 46 alin. (2) din Legea nr. 304/2004.

În fine, in mod corect instanța fondului a punctat că constatarea împrejurării că judecata în dosarul nr. x/2020 se află în etapa procesuală a recursului, urmând ca aspectele referitoare la competență să fie tranșate de instanța de control judiciar, nu reprezintă elementul esențial pe baza căruia a inspectorul judiciar a reținut că nu sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii judiciare, mențiunea având doar rolul de a particulariza circumstanțele de fapt al speței.

Relativ la abaterea disciplinară de la lit. t) a art. 99, Curtea reține că, potrivit textului menționat "Constituie abateri disciplinare:(…) exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență, dacă fapta nu întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni. (…)

Norma de drept prevăzută de art. 99 lit. t) teza I din Legea nr. 303/2004 sancționează ca abatere disciplinară, prin raportare la art. 99

1

alin. (1) din lege, exercitarea funcției cu rea-credință, adică încălcarea de către judecător cu știință a normelor de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane.

Recurentul- reclamant nu a indicat care elementele de fapt prezentate în cuprinsul sesizării sau al acțiunii urmărește să fie examinate prin prisma prevederilor art. 99 lit.) t din Legea nr. 303/2004, însă din referirile acestuia ar rezulta faptul că judecătorul a întrerupt concluziile pe fondul apelului și nu a respectat secretul deliberării.

C. proc. civ. nu conține vreo prevedere expresă care să interzică judecătorului să întrerupă concluziile puse de parte cu ocazia dezbaterilor asupra fondului, situație în care nu se poate reține că magistratul a încălcat vreo normă de procedură. În ceea ce privește, nerespectarea secretului deliberării judecătorul a exprimat, de fapt, public aspecte care țin de etapa procesuală a deliberării.

În concluzie, Înalta Curte constată că exprimarea folosită de magistratul vizat de sesizare nu poate avea semnificația încălcării secretului deliberării întrucât nu vizează aspecte care au avut loc în etapa deliberării, fiind anterioare acestui moment.

În cauză, Înalta Curte nu va reține susținerile recurentului din recurs deoarece verificarea săvârșirii abaterii disciplinare reclamate nu poate fi efectuată de intimată decât cu respectarea dispozițiilor art. 97 alin. (1) și (2) din legea nr. 303/2004, dispoziții care sunt incidente în cauză.

Față de cele mai sus, Înalta Curte, în baza art. 496-497 C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat, menținând ca legală și temeinică sentința pronunțată de instanța de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 811 din 29 aprilie 2023 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, astăzi, 17 aprilie 2024.