ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2334/2023

Ședința publică din data de 4 mai 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată 30.01.2020 pe rolul Curții de Apel București sub numărul de dosar x/2020, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară - Direcția Inspecția Judiciară pentru Judecători, a solicitat anularea rezoluției nr. 3737/A/01.11.2019 și a rezoluției nr. 09-4565/07.01.2020, pronunțată de inspectorul șef.

Prin sentința civilă nr. 1200 din 16 noiembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a fost respinsă cererea de chemare în judecată ca nefondată.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs reclamanta, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat, în principal, admiterea recursului, casarea hotărârii, iar în rejudecare desființarea rezoluțiilor atacate și trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor; în subsidiar, a solicitat casarea hotărârii, iar în rejudecare desființarea rezoluțiilor și începerea cercetării disciplinare împotriva judecătorilor pentru săvârșirea abaterilor disciplinare reclamate.

În motivarea recursului, recurenta a arătat că în mod nelegal instanța de fond a apreciat că pârâta a analizat toate aspectele sesizate. Nici inspectorul judiciar și nici inspectorul șef nu au verificat aspectul esențial invocat prin plângere, respectiv faptul că judecătorii au încălcat în recurs limitele învestirii și probațiunea făcută la fond în dosarul nr. x/2012.

În mod nelegal, instanța de fond a apreciat că inspecția judiciară a analizat toate aspectele sesizate, întrucât nu a fost verificat aspectul privind faptul că judecătorii și-au extins nepermis competența și față de procedura falimentului B. S.R.L., deși limitele învestirii au fost fixate numai la procedura C.. Mai mult, deși problema întinderii creanței a fost ridicată de recurentă, judecătorii nu au solicitat lămuriri și nici explicații cu privire la creanța față de D. S.R.L..

A mai susținut recurenta că instanța de fond a încălcat dispozițiile art. 99 alin. (1) lit. t) și art. 99

1

din Legea nr. 303/2004 atunci când a apreciat că nu există argumente pentru atragerea răspunderii magistraților pentru gravă neglijență, în condițiile în care din analiza hotărârii pronunțate rezultă o nesocotire neîndoielnică și nescuzabilă a normelor de drept procesual în legătură cu antepronunțarea.

A menționat recurenta că judecătorii s-au antepronunțat atunci când au solicitat punctul de vedere al administratorului judiciar cu privire la creanța băncii și l-au întrebat dacă a pus în aplicare decizia din recurs pronunțată în dosarul nr. x/2012 și dacă o respectă, deși același complet de judecată a soluționat în recurs dosarul menționat.

A susținut recurenta că instanța de fond a încălcat dispozițiile art. 99 alin. (1) lit. t) și art. 99

1

din Legea nr. 303/2004 atunci când a apreciat că nu există argumente pentru atragerea răspunderii magistraților pentru gravă neglijență, în condițiile în care din analiza hotărârii pronunțate rezultă o nesocotire neîndoielnică și nescuzabilă a normelor de drept procesual în legătură cu contradicția dintre considerente și dispozitiv.

Recurenta a arătat că prin decizia nr. 2360/14.11.2018 pronunțată de Curtea de Apel Pitești în dosarul nr. x/2012 a fost respins recursul ca nefondat, însă instanța de recurs reține, în esență, fără a se sprijini pe dispozitivul hotărârii, că programul de plăți poate fi actualizat în cursul procedurii și că banca ar fi recuperat sumele pe baza plăților făcute din procedura de faliment a debitoarei B. S.R.L..

A apreciat recurenta că, procedând astfel, magistrații au creat confuzie prin hotărârea pronunțată și au periclitat întreaga procedură a debitoarei C., precum și întreaga procedură a B. S.R.L..

A mai arătat recurenta că instanța de fond a încălcat dispozițiile art. 99 alin. (1) lit. t) și art. 99

1

din Legea nr. 303/2004 atunci când a apreciat că nu există argumente pentru atragerea răspunderii magistraților pentru gravă neglijență, în condițiile în care din analiza hotărârii pronunțate rezultă o nesocotire neîndoielnică și nescuzabilă a normelor de drept procesual în legătură cu faptul că nu s-au abținut în dosarul asociat a56.

În concluzie, a susținut recurenta că instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală, în condițiile în care, din perspectiva legală, actele procesuale realizate de judecătorii respectivi constituie abateri disciplinare prin încălcarea normelor de drept material sau procesual care pun în discuție însăși valabilitatea actelor întocmite de judecător și pentru care nu poate fi găsită o justificare legală.

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind temeinică și legală.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamanta A. S.A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară - Direcția Inspecția Judiciară pentru Judecători, anularea rezoluției nr. 3737/A/01.11.2019 și a rezoluției nr. C19-4565/07.01.2020 pronunțate de inspectorul-șef.

Soluția primei instanțe de respingere a acțiunii este legală, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar pentru că reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente, în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că instanța de fond a apreciat în mod temeinic și legal că, potrivit principiului independenței judecătorilor consacrat de art. 124 alin. (3) din Constituția României, art. 2 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor și art. 46 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, intimata-pârâtă nu poate cenzura stabilirea situației de fapt pe baza probatoriului administrat în cauză, interpretarea probelor, aprecierea asupra apărărilor și susținerile părților expuse în actele de procedură, interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale, aprecierea asupra relevanței diferitelor probe administrate în cauză.

Soluțiile pronunțate prin hotărârile judecătorești pot fi modificate doar prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege, așa cum rezultă și din dispozițiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată și modificată.

Potrivit prevederilor art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 constituie abatere disciplinară:

t) exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență, dacă fapta nu întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni. Sancțiunea disciplinară nu înlătură răspunderea penală.

Înalta Curte reține incidența prevederilor art. 97 din Legea nr. 303/2004, potrivit cărora:

"(1) Orice persoană poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii, direct sau prin conducătorii instanțelor ori ai parchetelor, în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, încălcarea obligațiilor profesionale în raporturile cu justițiabilii ori săvârșirea de către aceștia a unor abateri disciplinare.

(2) Exercitarea dreptului prevăzut la alin. (1) nu poate pune în discuție soluțiile pronunțate prin hotărârile judecătorești, care sunt supuse căilor legale de atac".

În raport cu prevederile art. 97 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, verificările administrative nu pot implica cenzurarea unor raționamente juridice de drept substanțial sau procedural.

Rezultă, așadar, că modul de examinare a argumentelor, apărărilor sau susținerilor părților în cauzele deduse judecății excedează competențelor Inspecției judiciare, fiind nepermis să se realizeze o reanalizare a cauzei sub aspectul legalității și temeiniciei soluției pronunțate de instanță.

Înalta Curte apreciază că obiectul verificării disciplinare nu-l poate constitui raționamentul logico-juridic al magistratului chemat să instrumenteze o cauză, ci doar încălcarea cu intenție sau din gravă neglijență a normelor de drept material ori procesual, cu scopul determinat de a vătăma o persoană sau doar de a accepta producerea unei asemenea consecințe.

În acest context, în mod corect a apreciat prima instanță că analiza învestirii instanței, verificarea probelor și a concludenței probelor, aprecierile aspra efectului pozitiv sau negativ al autorității de lucru judecat reprezintă operațiuni tipice activității de judecată. Nemulțumirile reclamantei sub aceste aspecte nu pot constitui obiect de examinare concretă a inspecției judiciare care nici nu examinează probele din dosar, nici nu verifică raționamentul judiciar, nici nu se exprimă asupra calității motivării. Pertinența argumentelor referitoare la falimentul B. S.A. în dosarul x/2012 este tot o problemă de raționament judiciar, nefiind nici el supus cenzurii inspecției judiciare. De asemenea, opiniile și analizele practicienilor în insolvență nu sunt relevante pentru soluționarea legalității rezoluțiilor Inspecției Judiciare, care nu analizează fondul raporturilor juridice între părți.

În cauză, recurenta nu a făcut dovada încălcării normelor de drept material sau procesual, criticile invocate prin sesizarea adresată Inspecției Judiciare fiind, de fapt, critici ale raționamentului logico-juridic ce a stat la baza soluțiilor pronunțate, în concret fiind invocate aspecte privind:

- modul în care judecătorii au determinat sfera și întinderea litigiului, modul în care au făcut analiza creanței băncii, contradicția între dispozitiv și considerentele hotărârii pronunțate, judecătorii nu solicită lămuriri și nici explicații cu privire la creanța față de D. S.R.L., judecătorii și-au extins competența față de procedura falimentului B. S.R.L., deși limitele investirii lor au fost fixate numai la procedura C., judecătorii au solicitat punctul de vedere al administratorului judiciar cu privire la creanța băncii și l-au întrebat manifest dacă a pus în aplicare decizia din recurs pronunțată în dosarul nr. x/2012 și dacă o respectă, judecătorii au avantajat partea adversă, în raport de excepția cu care au fost învestiți în prezenta cauză.

Recurenta reia pe larg în cadrul memoriului de recurs situația de fapt, arătând care sunt titlurile sale de creanță, care sunt sumele datorate de debitori conform acestor titluri, care a fost modalitatea de derulare a procedurii de reorganizare, modalitatea de stingere a creanțelor, însă în mod corect instanța de fond a observat că aceasta ignoră aspectul esențial conform căruia nici inspecția judiciară și nici instanța de contencios administrativ chemată să verifice legalitatea actelor emise de această autoritate administrativă nu sunt chemate să refacă raționamentul judiciar al instanțelor care au soluționat cauza.

Stabilirea situației de fapt, în baza probatoriului administrat, aprecierea și coroborarea mijloacelor de probă, interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale sunt operațiuni specifice activității de judecată, care fac parte din raționamentul logico-juridic în temeiul căruia se pronunță soluțiile judecătorești. Aceste elemente esențiale ale activității de judecată nu pot fi cenzurate în cadrul verificărilor administrative ce se efectuează de către Inspecția Judiciară, ci sunt supuse analizei exclusiv în cadrul controlului judiciar, prin promovarea de către partea nemulțumită a căilor de atac ordinare și, după caz, extraordinare prevăzute de lege.

Cu privire la susținerea recurentei că în mod nelegal instanța de fond a apreciat că pârâta a analizat toate aspectele sesizate, instanța de control judiciar reține, în acord cu prima instanță, că lipsa unei analize pe fond a argumentelor reclamantei este rezultatul lipsei de pertinență prin raportare la sesizarea disciplinară.

Înalta Curte are în vedere faptul că atributul esențial al activității de judecată îl reprezintă raționamentul pe care magistratul îl face atunci când transpune în drept situația de fapt.

Cum s-a arătat anterior, interpretarea normelor de drept, încuviințarea și coroborarea probelor administrate reprezintă elemente ale raționamentului logico-juridic, întrucât interpretarea normelor este o operațiune rațională și logică de determinare a înțelesului și conținutului acestora, iar coroborarea probelor reprezintă un proces intelectiv de evaluare a acestora, în urma căruia judecătorul stabilește situația de fapt ce urmează să o încadreze în drept. În acest demers, judecătorul trebuie să decidă liber, fără nicio influență, presiune sau amenințare, iar opinia pe care acesta și-o formează nu poate fi cenzurată decât în căile de atac prevăzute de lege, nu și în cadrul unei verificări disciplinare. A admite altfel înseamnă, pe de o parte, a nesocoti principiul constituțional privind independența judecătorului, iar, pe de altă parte, a încălca dispoziția constituțională potrivit căreia hotărârile judecătorești sunt supuse numai controlului judiciar.

În ceea ce privește susținerile referitoare la faptul că din analiza hotărârii pronunțate ar rezulta o nesocotire neîndoielnică și nescuzabilă a normelor de drept procesual în legătură cu antepronunțarea, Înalta Curte reține că sunt nefondate, întrucât judecătorul poate fi îndepărtat de la soluționarea cauzei doar atunci când și-a exprimat opinia în legătură cu pricina concretă ce o judecă, înainte de a se ajunge la deliberare și pronunțare, nu însă și atunci când a soluționat anterior un alt litigiu în care s-a pus în discuție o problemă de drept înrudită cu cea din speță, chiar între aceleași părți. Totodată, judecătorul chemat a se pronunța cu privire la o cerere ce prezintă doar anumite legături cu o speță anterior soluționată nu poate fi considerat incompatibil, recuzabil ori lipsit de imparțialitate.

În concluzie, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. fiind nefondat.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de A. S.A. (fostă E.) împotriva sentinței civile nr. 1200 din 16 noiembrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. S.A. (fostă E.) împotriva sentinței civile nr. 1200 din 16 noiembrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 4 mai 2023.