ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3463/2023

Ședința publică din data de 22 iunie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2020, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară a contestat rezoluția Inspectorului Șef de respingere a plângerii formulate în dosarul nr. x și rezoluția de clasare din dosarul nr. x ale Inspecției Judiciare.

1.2. Hotărârea instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 1804 din 6 decembrie 2021 a Curții de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, ca neîntemeiată.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei sentințe, reclamanta A. a formulat recurs, invocând incidența motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului, a arătat că prin cererea precizatoare din data de 03.03.2020 (completare a sesizării din noiembrie 2019) primită de Inspecția Judiciară la data de 05.03.2020 a sesizat, în concret, abateri disciplinare ale judecătorilor și procurorilor de la instanțele din județul Vrancea, în acest sens, fiind mențiunile din sesizarea inițială, respectiv începând cu pag. 5 din sesizare. A arătat că de la pag. 1 la pag. 5 s-a referit la judecători, iar de la pag. 5 la pag. 7 s-a referit la abaterile disciplinare făcute de procurorii B., C. (prim procuror Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea), D. și E. (prim procuror Parchetul de pe lângă Judecătoria Focșani).

A criticat faptul că judecătorul fondului nu s-a referit deloc la sesizarea sa din noiembrie 2019 în care a reclamat abateri disciplinare atât a procurorilor cât și a judecătorilor din județul Vrancea sau Galați. S-a referit, în mod tangențial, la faptul că a intervenit prescripția, în condițiile în care recurenta-reclamantă sau fratele său sesizaseră abaterile din noiembrie 2019. Cererea din 03.03.2020 este o completare a sesizării din noiembrie 2019. Deci, judecătorul fondului nu se referă deloc la sesizarea din noiembrie 2019 la care este raportată cererea și până la care se socotește termenul prescrierii, respectiv 02.11.2019.

Așa cum a arătat și în fața instanței de fond, argumentele pârâtei, însușite de Curte, nu sunt de natură să creeze convingerea că a existat o analiză obiectivă a aspectelor sesizate. De exemplu, a arătat faptul că s-a referit la buna-credință a procurorului de caz B. (după restituirea cauzei la parchet nu s-a mai realizat niciun act de urmărire penală, deși exista această obligație a procurorului de caz) și a judecătorului F. care a soluționat plângerea sa (dosar x/2018).

Cu referire la dosarul penal nr. x/2014, recurenta-reclamantă a menționat că împotriva Ordonanței de clasare din data de 24.02.2017 a formulat plângere, iar prin încheierea din 31.08.2017 pronunțată de Judecătoria Panciu în dosarul penal nr. x/2017 plângerea i-a fost admisă cu mențiunea completării urmăririi penale. Dosarul de urmărire penală nr. 1882/P/2014 a fost retrimis la parchet pentru completarea urmăririi penale cu privire la anumite fapte și persoane. La o distanță de aproximativ 1 an de zile, respectiv la data de 10.10.2018, s-a emis o nouă ordonanță de clasare în dosar. Deși s-a dispus completarea urmăririi penale, procurorul de caz B. nu a făcut niciun act de urmărire penală și după un an de zile a dispus clasarea.

În continuare, recurenta-reclamantă a precizat că a arătat judecătorului de cameră preliminară F. (dosar nr. x/2018 al Judecătoriei Panciu) și acest aspect, însă judecătorul, cu rea-credintă, a respins plângerea sa ca nefondată. Mai mult, judecătorul nu a avut în vedere de ce procurorul de caz B.: nu a completat probatoriul, nu a dispus audierea de martori suplimentari, nu a admis sau respins cererile de probe pe care le-a formulat, așa cum s-a dispus inițial prin încheierea din data de 31.08.2017.

A mai arătat recurenta-reclamantă faptul că, după pronunțarea Ordonanței de clasare din 24.02.2017, a realizat copia integrală a dosarului de urmărire penală nr. 1882/P/2014. După retrimiterea dosarului la Parchet (după 31.08.2017), dosarul de urmărire penală a fost renumerotat (deși nu exista niciun motiv), au dispărut anumite acte din dosar (a depus ulterior copii ale actelor sustrase), nu au fost depuse toate cererile sale la dosar (de ex. cererile de recuzare, care conțineau și aspecte pe fondul plângerii).

Mai mult, existența dosarului penal nr. x/2014 a fost motiv de suspendare a mai multor dosare (dosarul civil nr. x/2016 – fond revizuire și nr. 2822/275/2012 – grănițuire) în condițiile în care după trimiterea dosarului pentru completarea urmăririi penale nu s-a mai realizat niciun act de cercetare penală.

A susținut că răspunsurile Inspecției Judiciare nu se referă la procurorii C., G., E. (reclamați de fratele său H.) și B. ori la judecători. Totodată, a arătat că răspunsurile intimatei-pârâte nu se raportează la sesizările primite în data de 15.11.2019 (data poștei), ci la o parte din precizările la aceste sesizări din data de 03.03.2020.

În mod greșit instanța de fond a apreciat că aspectele sesizate se circumscriu doar raționamentului logico-juridic specific procesului de analiză și finalizare a urmăririi penale și nu pot face obiectul controlului administrativ, în condițiile în care soluțiile luate de procurori, dar și de judecători (petiții din noiembrie 2019 cu revenire în 03.03.2020 pentru care nu s-a răspuns) au fost pronunțate cu rea-credință și gravă neglijență.

În concluzie, față de aspectele relatate anterior, de contestația inițială, de probele administrate în dosar și de dispozițiile legale, recurenta-reclamantă a considerat că soluția este una nelegală și netemeinică, motiv pentru care a solicitat admiterea recursului și casarea hotărârii atacate.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Inspecția Judiciară a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În esență, a arătat că nu este incident motivul de casare prevăzut de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind temeinică și legală hotărârea atacată, neputându-se identifica elemente de nelegalitate ale rezoluțiilor contestate.

1.5. Procedura de soluționare a recursului

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486 și art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluția completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 22 iunie 2023, cu citarea părților.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat, pentru următoarele considerente:

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante

Prin sesizarea adresată autorității publice intimate, înregistrată sub nr. x-1072, recurenta-reclamantă A. și-a exprimat nemulțumirea în raport de lipsa celerității în efectuarea urmăririi penale și soluționării mai multor dosare de cercetare penală, precum și față de o presupusă nerespectare a normelor de drept material și procesual cu ocazia instrumentării unor cauze care s-au aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, Parchetului de pe lângă Judecătoria Focșani și Parchetului de pe lângă Judecătoria Panciu.

Sesizarea recurentei-reclamante a fost clasată prin rezoluția nr. 1677/A/26.05.2020 emisă în lucrarea nr. 20-1072, în temeiul art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, motivat de faptul că nu au rezultat indicii de săvârșire a abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) și t) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor.

Împotriva rezoluției de clasare recurenta-reclamantă a formulat plângere în temeiul art. 45

1

alin. (1) din Legea nr. 317/2004, republicată și modificată, aceasta fiind respinsă prin rezoluția Inspectorului Șef din 13.08.2020 emisă în lucrarea nr. C20-982.

Recurenta-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu contestație împotriva rezoluției Inspectorului Șef din 13.08.2020 emisă în lucrarea nr. C20-982 prin care a fost respinsă plângerea formulată împotriva rezoluției de clasare nr. 1677/A/26.05.2020 emisă în lucrarea nr. 20-1072.

Prima instanță a respins acțiunea reclamantei ca neîntemeiată reținând, în esență, că actele administrative atacate sunt legale și temeinice.

Analizând criticile de nelegalitate referitoare la încălcarea și aplicarea greșită de către prima instanță a normelor de drept material, circumscrise art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că, în cauza de față, acest motiv de casare nu este incident, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă și în cea judiciară.

În concret, recurenta-reclamantă a criticat faptul că judecătorul fondului nu s-a referit deloc la sesizarea sa din noiembrie 2019 în care a reclamat abateri disciplinare atât a procurorilor cât și a judecătorilor din județul Vrancea sau Galați. Judecătorul fondului s-a referit, în mod tangențial, la faptul că a intervenit prescripția, în condițiile în care recurenta-reclamantă sau fratele său sesizaseră abaterile din noiembrie 2019. Cererea din 03.03.2020 este o completare a sesizării din noiembrie 2019.

Cu referire la aceste critici, instanța de control judiciar constată că recurenta-reclamantă a formulat, începând cu luna noiembrie 2019, mai multe cereri adresate Inspecției Judiciare prin care a descris modul de instrumentare a unor dosare și faptele petrecute în legătură cu aceste dosare, arătându-și nemulțumirea cu privire la activitatea unor magistrați (judecători și procurori) în soluționarea mai multor cauze civile și penale.

Având în vedere modalitatea în care recurenta-reclamantă a înțeles să sesizeze Inspecția Judiciară, dar și prevederile Regulamentului privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecție, aprobat prin Ordinul Inspectorului-Șef al Inspecției Judiciare nr. 136 din 11 decembrie 2018, în vigoare la data sesizării, cererile petentei au fost analizate distinct de către Inspecția Judiciară, în funcție de data formulării și de calitatea de judecători sau procurori a magistraților reclamați, fiind emise mai multe rezoluții care, de altfel, au și fost contestate la instanța de control judiciar (rezoluția Inspectorului Șef nr. C20-108/10.02.2020 prin care a fost respinsă plângerea prealabilă împotriva rezoluției de clasare nr. 4167/A/04.12.2019 emisă în lucrarea nr. 19-5346, care a făcut obiectul dosarului nr. x/2020 al Curții de Apel București – secția Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, soluționat definitiv prin decizia nr. 2221/2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție; rezoluția Inspectorului Șef nr. C20-677/15.06.2020 de respingere a plângerii împotriva rezoluției de clasare nr. 1010/A/23.03.2020 emisă de Inspecția Judiciară, supusă controlului judiciar în dosarul nr. x/2020 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, soluționat definitiv prin decizia nr. 1012/2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție).

Prin urmare, critica recurentei-reclamante potrivit căreia judecătorul fondului nu s-a referit deloc la sesizarea din noiembrie 2019 este nefondată și nu poate atrage casarea sentinței atacate, câtă vreme judecătorul fondului în mod corect și-a limitat analiza la obiectul litigiului, respectiv la cenzurarea legalității rezoluției Inspectorului Șef din 13.08.2020 emisă în lucrarea nr. C20-982 și a rezoluției de clasare nr. 1677/A/26.05.2020 emisă în lucrarea nr. 20-1072, prin care a fost soluționată sesizarea adresată Inspecției Judiciare din data de 03.03.2020, strict cu privire la magistrații procurori și în legătură cu dosarele: nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea; nr. 4939/P/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Focșani; nr. 1044/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Panciu; nr. 196/P/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Panciu; nr. 1038/P/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Panciu.

Totodată, nu poate fi primită susținerea potrivit căreia cererea din 03.03.2020 adresată Inspecției Judiciare este o completare a sesizării din noiembrie 2019, având în vedere considerentele expuse anterior de instanța de control judiciar în care s-a arătat de ce sesizările petentei au fost analizate distinct de către Inspecția Judiciară, în funcție de data formulării, dar și de calitatea de judecători sau procurori a magistraților reclamați (pretinsele fapte disciplinare imputate judecătorilor au fost soluționate de Direcția de inspecție pentru judecători, iar pretinsele fapte disciplinare imputate procurorilor au fost soluționate de Direcția de inspecție pentru procurori). În plus, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă nu are nicio calitate pentru a contesta modul în care Inspecția Judiciară a soluționat sesizarea disciplinară din noiembrie 2019, adresată autorității intimate de numitul H., fratele acesteia.

Prin urmare, raportat la prevederile art. 46 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, în mod corect s-a reținut că nu mai este posibilă cercetarea unor pretinse fapte disciplinare comise de magistrații procurori anterior datei de 03.03.2018 cu privire la dosarele x/2013 și y/2017 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Panciu.

În continuare, prin criticile formulate recurenta-reclamantă a susținut că instanța de fond în mod greșit a apreciat că aspectele sesizate se circumscriu doar raționamentului logico-juridic specific procesului de analiză și finalizare a urmăririi penale și că nu pot face obiectul controlului administrativ, în condițiile în care soluțiile luate de procurori și judecători au fost pronunțate cu rea-credință și gravă neglijență.

În concret, recurenta-reclamantă s-a referit prin cererea de recurs la dosarul penal nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, fiind nemulțumită de modul de instrumentare al acestui dosar de către procurorul de caz B., care a emis Ordonanța de clasare din data de 10.10.2018, dar și de judecătorul F. care prin încheierea din 02.09.2019 a Judecătoriei Panciu a respins, ca nefondată, plângerea recurentei-reclamante împotriva Ordonanței de clasare din 10.10.2018.

Este adevărat că, potrivit art. 97 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, orice persoană interesată poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, încălcarea obligațiilor profesionale în raporturile cu justițiabilii ori săvârșirea de către aceștia a unor abateri disciplinare, însă, aplicarea și interpretarea textelor care le consacră se impun a fi făcute de o manieră strictă și limitativă, acestea găsindu-și incidența doar atunci când sunt întrunite în mod cumulativ toate cerințele expres reglementate de lege, însoțite de o probațiune adecvată, care să depășească simplele afirmații și aprecieri ale petentei.

Înalta Curte constată că nemulțumirile exprimate de recurenta-reclamantă în cuprinsul sesizării referitoare la faptul că, în opinia sa, procurorul de caz nu a completat probatoriu, nu a dispus audierea de martori suplimentari, nu a admis sau respins cererile de probatorii formulate vizează modul în care procurorul de caz a instrumentat dosarul penal nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea și excedează limitelor legale ale controlului de natură administrativă al Inspecției Judiciare. În speță, se constată că au efectuate toate verificările necesare cu privire la nemulțumirile petentei, însă în raport cu atribuțiile legale ale intimatei-pârâte, în limitele și cu respectarea principiului independenței procurorilor în dispunerea soluțiilor, consacrat de art. 3 alin. (1

1

) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor.

Potrivit art. 99 din Legea nr. 303/2004 constituie abateri disciplinare:

lit. t) "exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență, dacă fapta nu întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni";

Totodată, la art. 99

1

alin. (1) și (2) din aceeași lege sunt definite noțiunile de rea credință și gravă neglijență.

"(1) Există rea credință atunci când judecătorul sau procurorul încalcă cu știință normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane.

(2) Există gravă neglijență atunci când judecătorul sau procurorul nesocotește din culpă, în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil, normele de drept material ori procesual."

Având în vedere normele speciale incidente în cauză cu privire la răspunderea disciplinară a magistraților, pentru existența relei credințe, trebuie să se probeze încălcarea de către magistrat, în mod intenționat, a normelor de drept material ori procesual în scopul vătămării unei persoane.

De asemenea, pentru existența gravei neglijențe magistratul trebuie să nesocotească neintenționat, neurmărind, din culpă, normele de drept material ori procesual, însă nesocotirea trebuie să fie într-un mod grav, neîndoielnic și nescuzabil.

Din această perspectivă, pot intra în sfera răspunderii disciplinare numai acele încălcări ale normelor de drept material sau procesual care pun în discuție însăși valabilitatea actelor întocmite de magistrat și pentru care nu poate fi găsită o justificare legală, ceea ce nu este cazul de față.

În mod corect a apreciat instanța de fond că Inspecția Judiciară, în urma verificărilor efectuate asupra aspectelor sesizate și în limitele de competență conferite de lege, prin rezoluția în litigiu, a reținut inexistența indiciilor care să conducă la săvârșirea de către magistrații verificați a acestor abateri, în condițiile prezentate.

În acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte constată că lipsesc elementele care să ateste reaua-credință sau grava neglijență a magistraților în legătură cu soluționarea dosarului penal nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, iar modul în care magistrații instrumentează, apreciază/califică și soluționează cererile, excepțiile, căile de atac dintr-un dosar, nu poate fi susceptibil de sancțiune disciplinară decât în măsura în care aceștia încalcă cu știință normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane sau atunci când nesocotesc din culpă, în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil, normele de drept material ori procesual, ceea ce nu s-a confirmat în cazul de față.

Față de toate împrejurările de fapt și de drept expuse, Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale la situația de fapt ce rezultă din probatoriul administrat, motiv pentru care nu se impune casarea sentinței recurate.

2.2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs

În temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă recursul formulat de reclamanta A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 1804 din 6 decembrie 2021 a Curții de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 22 iunie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.