ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1984/2022

Ședința publică din data de 31 martie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a la data de 24.10.2019, sub nr. x/2019, reclamantul A. a chemat în judecată pârâta Inspecția Judiciară, solicitând desființarea rezoluției nr. C19 - 3153/02.10.2019 a inspectorului-șef din cadrul inspecției judiciare, prin care i-a fost respinsă plângerea împotriva rezoluției de clasare nr. 2658/A din 08.08.2019, desființarea rezoluției de clasare nr. 2658/A din data de 08.08.2019 emise în dosarul Inspecției Judiciare nr. 19-3203 și trimiterea dosarului în vederea completării verificărilor.

Prin sentința civilă nr. 95 din 11 februarie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a fost respinsă acțiunea ca neîntemeiată.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs reclamantul, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În motivarea recursului, a arătat că instanța de fond, contrar celor solicitate inspecției judiciare și contrar temeiului de drept pe care au fost întemeiate atât petiția cât și acțiunea în instanță, a înlăturat de la analiză elementele constitutive ale abaterii disciplinare constând în exercitarea funcției cu gravă neglijență, analizând clasarea plângerii de către inspecția judiciară doar sub aspectul relei credințe a magistraților.

Totodată, și în ceea ce privește reaua-credință, aceasta a fost limitată la aceleași considerente folosite în motivare și de inspecția judiciară, fără a răspunde în concret celor reclamate.

A apreciat recurentul că admiterea înscrisurilor în dosarul nr. x/2015 al Tribunalului Galați, cu încălcarea dispozițiilor privind legalitatea acestora, poate intra pe tărâmul răspunderii disciplinare, întrucât astfel de fapte se situează în domeniul exterior al raționamentului logico-juridic al magistratului, vizând înfrângerea normelor ce consacră regulile după care se realizează judecata.

Încălcarea principiului legalității probelor administrate, sub aspectul laturii subiective, poate fi realizată atât cu rea-credință, cât și din gravă neglijență. În aceste condiții, a apreciat recurentul, raportat la situația de fapt expusă, rezultă fără echivoc că motivarea instanței de fond este străină de natura cauzei, cele reclamate nefiind verificate de către instanță care a limitat motivarea sentinței prin expunerea unor fraze-cadru, asemenea inspecției judiciare.

A mai arătat recurentul că sentința pronunțată în dosarul x/2015 a produs și produce o vătămare gravă a drepturilor sale, iar instanța de fond nu a argumentat în motivarea sa aspectele invocate privind nelegalitatea rezoluției de clasare, respectiv de respingere a plângerii, în condițiile în care întreaga motivare este străină de cele expuse în cuprinsul acțiunii și, totodată, este compusă din aceleași fraze folosite de inspecție, aspect ce echivalează cu nemotivarea sentinței.

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind temeinică și legală.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamantul a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat desființarea rezoluției nr. C19 - 3153/02.10.2019 a inspectorului-șef din cadrul inspecției judiciare, prin care i-a fost respinsă plângerea împotriva rezoluției de clasare nr. 2658/A din 08.08.2019, desființarea rezoluției de clasare nr. 2658/A din data de 08.08.2019 emise în dosarul Inspecției Judiciare nr. 19-3203 și trimiterea dosarului în vederea completării verificărilor.

În ceea ce privește motivul de casare încadrat în art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., invocat de către recurentul-reclamant, Înalta Curte constată că acesta este nefondat.

Subsumat acestui motiv de casare, recurentul a invocat faptul că instanța de fond, contrar celor solicitate inspecției judiciare și contrar temeiului de drept pe care au fost întemeiate atât petiția cât și acțiunea în instanță, a înlăturat de la analiză elementele constitutive ale abaterii disciplinare constând în exercitarea funcției cu gravă neglijență, analizând clasarea plângerii de către inspecția judiciară doar sub aspectul relei credințe a magistraților.

Totodată, și în ceea ce privește reaua-credință, a apreciat recurentul că aceasta a fost limitată la aceleași considerente folosite în motivare și de inspecția judiciară, fără a răspunde în concret celor reclamate.

A apreciat recurentul că, raportat la situația de fapt expusă, rezultă fără echivoc că motivarea instanței de fond este străină de natura cauzei, cele reclamate nefiind verificate de către instanță care a limitat motivarea sentinței prin expunerea unor fraze-cadru, asemenea inspecției judiciare, aspect ce echivalează cu nemotivarea sentinței.

Sub acest aspect, Înalta Curte reține că, potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, precum și cele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părților.

Motivarea hotărârii este necesară pentru ca părțile să cunoască motivele ce au fost avute în vedere de către instanță în pronunțarea soluției, iar instanța ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalității și temeiniciei hotărârii, și considerentele pentru care s-a pronunțat soluția respectivă.

Obligația legală a instanței de a-și motiva hotărârea adoptată are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expuse în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată.

Plecând de la aceste coordonate teoretice, instanța de control judiciar constată că hotărârea pronunțată de prima instanță satisface cerințele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., în considerentele acesteia regăsindu-se motivele de fapt și de drept care au determinat formarea convingerii instanței.

În ceea ce privește critica referitoare la faptul că instanța de fond ar fi analizat clasarea plângerii de către inspecția judiciară doar sub aspectul relei credințe a magistraților, Înalta Curte reține că prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a invocat săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) și art. 99

1

alin. (1) și (2) din Legea nr. 303/2004 referitoare la exercitarea funcției cu rea-credință, reluând și la finalul cererii de chemare în judecată aceleași susțineri .

Instanța fondului a expus pe larg motivele care au determinat-o să respingă cererea de chemare în judecată. Pornind de la ideea că voința legiuitorului, atunci când a prevăzut această abatere disciplinară, nu a fost aceea de a înfrânge în vreun fel principiul independenței judecătorului, curtea de apel a subliniat că obiectul verificării disciplinare nu-l poate constitui raționamentul logico-juridic al magistratului chemat să instrumenteze o cauză, ci doar încălcarea cu intenție a normelor de drept material ori procesual, cu scopul determinat de vătăma o persoană sau doar de a accepta producerea unei asemenea consecințe.

În urma analizei în ceea ce privește întrunirea elementelor constitutive ale acestei abateri disciplinare, instanța de fond a constatat că reclamantul nu a făcut dovada încălcării de către judecătorii învestiți cu soluționarea apelului a normelor de drept material sau procesual. A apreciat instanța de fond că stabilirea situației de fapt, în baza probatoriului administrat, aprecierea și coroborarea mijloacelor de probă, interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale sunt operațiuni specifice activității de judecată, ce fac parte din raționamentul logico-juridic în temeiul căruia se pronunță soluțiile judecătorești. Totodată, a reținut că aceste elemente esențiale ale activității de judecată nu pot fi cenzurate în cadrul verificărilor administrative ce se efectuează de către Inspecția Judiciară, ci sunt supuse analizei exclusiv în cadrul controlului judiciar, prin promovarea de către partea nemulțumită a căilor de atac ordinare și, după caz, extraordinare.

A reținut curtea de apel că reclamantul nu a identificat și precizat expres care sunt normele de drept material sau procesual încălcate de către magistrați în legătură concretă cu excepția lipsei de interes (a cărei admitere a determinat respingerea apelului reclamantului, ca lipsit de interes), criticile formulate vizând nemulțumirea sa față de modalitatea de soluționare a excepției (și a neanalizării consecutive a altor aspecte considerate esențiale de reclamant) și a fondului unui alt apel, adică față de raționamentul logico-juridic

În continuare, instanța de fond, apreciind că reaua-credință circumscrie sfera încălcării normelor de drept material sau procesual la acelea de o gravitate deosebită, care au consecințe asupra valabilității actelor întocmite de magistrat, a duratei procedurilor sau care produc o vătămare gravă a drepturilor și intereselor părților, a reținut că pot intra în sfera răspunderii disciplinare numai acele încălcări ale normelor de drept material sau procesual care pun în discuție însăși valabilitatea actelor întocmite de judecător și pentru care nu poate fi găsită o justificare legală. A concluzionat, în urma unei analize punctuale și detaliate în ceea ce privește datele speței, că în mod legal inspectorul judiciar a dispus clasarea sesizării, constatând că nemulțumirile și criticile formulate de reclamant nu conturează indiciile săvârșirii abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004.

Împrejurarea că instanța de fond nu și-a însușit argumentele recurentului nu face incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., pentru că acest text legal are în vedere argumentarea hotărârii în baza unor temeiuri străine de natura pricinii, respectiv de motivele invocate de părți prin căile procesuale reglementate de lege.

În ceea ce privește susținerile recurentului în sensul că motivarea instanței de fond este făcută prin expunerea unor fraze-cadru, asemenea inspecției judiciare, Înalta Curte reține că o soluție sau alta a instanței de fond presupune preluarea filtrată, totală sau parțială a argumentelor unei părți în conflictul judiciar dedus judecății și înlăturarea explicită sau implicită a argumentației celeilalte părți, astfel că respingerea acțiunii reclamantului s-a întemeiat pe argumentele invocate de partea pârâtă, însușite de instanța de fond, iar susținerile reclamantului au fost apreciate, în consecință, nefondate.

Prin urmare, Înalta Curte reține caracterul nefondat al recursului în privința criticilor întemeiate pe motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 95 din 11 februarie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 95 din 11 februarie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 31 martie 2022.