ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2217/2025

Ședința publică din data de 29 aprilie 2025

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data 14.11.2023 sub nr. x/2023, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună, în baza art. 8, alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, obligarea pârâtului la emiterea, de urgență, a unui răspuns la cererea formulată și înregistrată cu nr. x/P/2022/18.08.2022.

Prin sentința civilă nr. 556 din data de 02 aprilie 2024, Curtea de Apel București, secția a VIII -a contencios administrativ și fiscal a admis cererea și a obligat pârâtul să emită un răspuns la cererea reclamantei înregistrată sub nr. x/18.08.2022 și să i-l comunice reclamantei.

Împotriva sentinței civile nr. 556 din data de 02 aprilie 2024 a Curții de Apel București, secția a VIII -a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 pct. 5 și 8 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac exercitate, recurentul - reclamant invocă, în primul rând, excepția inadmisibilității cererii, în temeiul art. 247 alin. (1) C. proc. civ., argumentând că solicitarea reclamantei nu se circumscrie dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ. Se susține că cererea formulată nu vizează un act administrativ sau asimilat, ci reprezintă o solicitare de comunicare a unor informații din cadrul unui dosar penal, aflat în faza de urmărire penală. În acest context, se arată că Ministerul Public nu acționează ca autoritate publică în regim de putere publică, ci ca organ de urmărire penală, iar actele procesual penale nu pot fi calificate drept acte administrative. Prin urmare, cererea reclamantei nu poate fi analizată în cadrul procedurii de contencios administrativ, fiind inadmisibilă.

În al doilea rând, invocă excepția lipsei de obiect, tot în temeiul art. 247 alin. (1) C. proc. civ., întrucât reclamanta solicită obligarea Parchetului la emiterea unui răspuns la cererea formulată în data de 18.08.2022, înregistrată sub nr. x/2022. Recurentul arată că această cerere a fost deja soluționată prin ordonanța de clasare din 05.10.2022, comunicată reclamantei, iar plângerea împotriva acestei soluții a fost respinsă prin ordonanța Procurorului General din 28.11.2022, devenind definitivă. Astfel, nu mai există un obiect al cererii, întrucât răspunsul solicitat a fost deja furnizat în cadrul procedurii penale.

În continuare, se susține că instanța de fond a interpretat și aplicat în mod greșit dispozițiile art. 1 și art. 8 din Legea nr. 554/2004, precum și prevederile art. 12 alin. (1) lit. h) și i) din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public. Recurentul argumentează că solicitarea reclamantei nu poate fi calificată drept petiție în sensul O.G. nr. 27/2002, întrucât aceasta privește aspecte din cadrul unei anchete penale, reglementate exclusiv de C. proc. pen.. În acest sens, se invocă dispozițiile art. 81 alin. (1) lit. c), d) și e) C. proc. pen., care reglementează drepturile persoanei vătămate în cadrul procesului penal, precum și art. 94 C. proc. pen., care stabilește condițiile în care avocatul și părțile pot consulta dosarul penal. Se subliniază că aceste informații nu pot fi comunicate decât în conformitate cu regulile procesului penal, iar nu prin procedura administrativă.

De asemenea, se arată că prima instanță a admis în mod nelegal acțiunea, calificând cererea ca petiție și obligând Parchetul la emiterea unui răspuns, deși solicitarea privea informații din cadrul unei anchete penale. Recurentul susține că această interpretare contravine jurisprudenței relevante, fiind invocată în acest sens sentința nr. 3228 din 11.11.2016, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2016, care confirmă aplicabilitatea exclusivă a dispozițiilor C. proc. pen. în materia comunicării informațiilor din dosarele penale.

În concluzie, recurentul solicită admiterea recursului, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., casarea în tot a sentinței civile nr. 556/02.04.2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, admiterea excepțiilor de inadmisibilitate și de lipsă de obiect, precum și respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Prin întâmpinarea formulată, intimata - reclamantă A. a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent și a apărărilor expuse în întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Recurentul - pârât a invocat motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 ("când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității") și pct. 8 C. proc. civ..("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material").

În susținerea acestor motive de recurs, recurentul - pârât a invocat excepțiile inadmisibilității și a lipsei de obiect a cererii, susținând că cererea reclamantei înregistrată sub nr. x/2022 din 18.08.2022 nu poate fi catalogată ca petiție în sensul dispozițiilor O.G. nr. 27/2002, precum și faptul că reclamantei i-a fost comunicat răspunsul la această cerere prin soluția de clasare dată în cauza penală, soluția de care reclamanta a luat cunoștință.

Înalta Curte constată că sunt nefondate susținerile recurentului - pârât.

În cauză sunt incidente prevederile O.G. nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor:

art. 1. - (1) Prezenta ordonanță are ca obiect reglementarea modului de exercitare de către cetățeni a dreptului de a adresa autorităților și instituțiilor publice petiții formulate în nume propriu, precum și modul de soluționare a acestora.

(2) Dreptul de petiționare este recunoscut și organizațiilor legal constituite, acestea putând formula petiții în numele colectivelor pe care le reprezintă.

art. 2. - În sensul prezentei ordonanțe, prin petiție se înțelege cererea, reclamația, sesizarea sau propunerea formulată în scris ori prin poștă electronică, pe care un cetățean sau o organizație legal constituită o poate adresa autorităților și instituțiilor publice centrale și locale, serviciilor publice descentralizate ale ministerelor și ale celorlalte organe centrale, companiilor și societăților naționale, societăților comerciale de interes județean sau local, precum și regiilor autonome, denumite în continuare autorități și instituții publice.

Având în vedere dispozițiile anterior citate, Înalta Curte constată că cererea reclamantei înregistrată sub nr. x/2022 din 18.08.2022 reprezintă o petiție în sensul dispozițiilor O.G. nr. 27/2002.

Recurentul-pârât avea la dispoziție un termen de 30 de zile pentru a răspunde reclamantei (art. 8 din O.G. nr. 27/2002).

În conformitate cu dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, nesoluționarea în termenul legal a unei cereri semnifică faptul de a nu răspunde solicitantului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii.

Înalta Curte reține că în mod corect instanța de fond a constatat existența în cauză a unui refuz nejustificat de a soluționa o cerere, definit în art. 2 alin. (1) lit. i) din aceeași lege ca fiind exprimarea explicită, cu exces de putere a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane.

Interpretând art. 2 alin. (1) lit. i) în corelație cu prevederile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, referitoare la soluțiile pe care le poate pronunța instanța, rezultă că pe calea contenciosului administrativ poate fi supus controlului de legalitate refuzul cererilor de emitere a unui act administrativ, de eliberare a unui certificat, adeverință sau alt înscris, de efectuare a unei operațiuni administrative sau de executare a unei obligații stabilite printr-un act administrativ favorabil reclamantului. Or, așa cum a constatat și instanța de fond, pârâtul nu și-a îndeplinit obligația de a răspunde petiției formulate de reclamantă, în termenul prevăzut de lege.

Contrar celor susținute în recurs, Înalta Curte constată că pârâtul trebuia să formuleze un răspuns corespunzător, complet și punctual cu privire la aspectele indicate în cerere, răspuns pe care să îl comunice reclamantei. Este adevărat faptul că O.G. nr. 27/2002 nu prevede obligația de a oferi un anumit conținut dar, acest răspuns trebuie să soluționeze cererea. Or, în prezentul litigiu, prin comunicarea Ordonanței nr. 286/P/2022 din 05.10.2022, în realitate nu a fost soluționată petiția reclamantei, prin care solicita să i se comunice, în esență, dacă a fost deschis un dosar penal în cadrul căruia să se efectueze cercetări privind moartea numitului B..

Pentru aceste motive, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ. și ale art. 20 din Legea 554/2004, Înalta Curte urmează a respinge recursul declarat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești împotriva sentinței nr. 556 din 2 aprilie 2024 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 29 aprilie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.