ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1967/2024

Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal la data de 31.08.2018, astfel cum a fost modificată, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, anularea în parte a Deciziei nr. 61 din 06.06.2018, în sensul introducerii în salariul lunar a sumei compensatorii prevăzute de art. 38 alin. (6) 1 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. În cadrul primului ciclu procesual, prin sentința civilă nr. 600/19.02.2019, Curtea de Apel București a admis în parte acțiunea, dispunând obligarea pârâtului să soluționeze contestația administrativă formulată împotriva Deciziei nr. 61/06.06.2018, respingând, în rest, cererea ca nefondată. Prin Decizia nr. 3228/27.05.2021, Înalta Curtea de Casație și Justiție a admis recursurile formulate de ambele părți și a dispus casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, reținând, în esență, că judecătorul fondului a schimbat obiectul acțiunii, întrucât nu fusese învestit cu un petit având ca obiect obligarea pârâtului la soluționarea contestației administrative. În al doilea ciclu procesual, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel sub nr. x/2022.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința nr. 142 din 31 ianuarie 2023 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a fost admisă excepția inadmisibilității și a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL PLOIEȘTI, ca inadmisibilă.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței nr. 142 din 31 ianuarie 2023 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta solicitând admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii atacate și retrimiterea cauzei spre rejudecare, pentru a putea fi rejudecat fondul pricinii și a putea beneficia de cele 2 grade de jurisdicție. În dezvoltarea recursului promovat, recurenta a arătat că sentința primei instanțe a fost pronunțată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității și a normelor de drept material, critici ce se circumscriu motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ. A susținut că instanța de fond a invocat din oficiu o excepție de procedură peremptorie (excepția inadmisibilității cererii), pe care nu a supus-o dezbaterii părților, astfel încât, pronunțându-se în sensul admiterii acesteia, i-a fost încălcat dreptul la apărare și la un proces echitabil. Mai mult, prima instanță a adăugat la dispozițiile legii, pornind astfel de la premisa greșită că în materia contenciosului administrativ, recurenta nu s-ar putea adresa instanței decât dacă primește răspuns din partea organelor de conducere ale Parchetului Curții de Apel Ploiești. A precizat că judecătorul fondului s-a aflat într-o gravă eroare și sub aspect procedural, dar și material. De altfel, legislația în materia contenciosului administrativ în care instanța de fond a apreciat că este competentă material și funcțional, are prevăzută în reglementările de drept comun din Legea nr. 554/2004, situația în care partea care se consideră vătămată într-un drept/interes legitim, poate formula acțiune fie de la data primirii răspunsului, fie de la data expirării termenului legal la care trebuia să formuleze răspuns, respectiv art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Legea specială nr. 153/2017 care stabilește reglementările procedurale referitoare la funcția recurentei se completează cu principiile și reglementările din materia contenciosului administrativ enunțate anterior. Pe cale de consecință, a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii atacate și retrimiterea cauzei spre rejudecare. În probațiune, a solicitat administrarea probei cu înscrisurile de la dosarul cauzei. În drept, a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ.

Apărările formulate în cauză În cauza de față, intimatul - pârât Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești nu a formulat întâmpinare.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința recurată în raport de criticile invocate de recurenta - reclamantă și de dispozițiile legale incidente cauzei, Înalta Curte constată că recursul reclamantei A. este nefondat, pentru considerentele ce succed. Înalta Curte are în vedere că recurenta - reclamantă a invocat în cererea de recurs motivul de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 5 Cod procedură ce vizează încălcarea normelor de procedură sancționată de lege cu nulitatea, susținând că prima instanță a invocat din oficiu o excepție de procedură peremptorie (excepția inadmisibilității cererii), pe care nu a supus-o dezbaterii părților, fiind încălcat dreptul părții la apărare și la un proces echitabil. Motivul de recurs invocat include toate neregularitățile procedurale care atrag sancțiunea nulității, cu excepția celor menționate la punctele 1-4, precum și nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs. În doctrină s-a arătat, cu titlu de exemplu, că hotărârea poate fi casată pentru acest motiv atunci când se invocă: nesemnarea minutei de către judecători; nerespectarea principiului oralității, al publicității ședințelor de judecată; încălcarea dreptului de apărare urmare a nelegalei citări a părții pentru ultimul termen de judecată; efectuarea expertizei cu nesocotirea prevederilor art. 335 alin. (1) și art. 338 C. proc. civ. încălcarea dreptului de apărare dacă instanța a admis apelul și s-a pronunțat și asupra fondului, fără ca părțile să fi pus concluzii și asupra fondului; încălcarea principiului contradictorialității și al nemijlocirii prin pronunțarea soluției în baza unor dovezi care nu au fost administrate în cursul procesului și nu au fost puse în dezbaterea părților; decăderea din administrarea unei probe cu nesocotirea prevederilor art. 254 din C. proc. civ. lipsa încheierii de dezbateri sau nesemnarea acesteia; respingerea cererii de recuzare dacă a fost cauzată o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii; aplicarea greșită a unor texte de lege. Instanța de control judiciar nu identifică o încălcare de către prima instanță a principiilor dreptului la apărare și la un proces echitabil, în cauză fiind respectate dispozițiile legale care guvernează desfășurarea procesului civil, respectiv, cele referitoare la condițiile stabilite și impuse de lege cu privire la activitatea de judecată și la raporturile dintre părți și instanță. Criticile recurentei - reclamante relative la faptul că nu a fost supusă dezbaterilor excepția inadmisibilității acțiunii invocată de instanță, din oficiu, sunt nefondate. Astfel, la termenul de judecată la care a fost invocată excepția de inadmisibilitate a acțiunii, părțile procesuale au fost legal citate, iar judecătorul fondului, deși a pus în dezbaterea părților excepția invocată, din oficiu, a luat act și de solicitarea de judecată în lipsă formulată chiar de recurenta - reclamantă, care invocă nepunerea în dezbaterea părților a excepției de inadmisibilitate. În raport de considerentele reținute de prima instanță la termenul de judecată de la data de 18 noiembrie 2022, care pentru a delibera, a și amânat succesiv pronunțarea în prezenta cauză, rezultă cu evidență faptul că părțile procesuale care au lipsit la termenul de judecată la care cauza a fost reținută spre soluționare, dacă ar fi fost diligente, ar fi putut lua cunoștință de faptul că instanța a invocat din oficiu excepția de inadmisibilitate și ar fi putut formula concluzii asupra acesteia până la pronunțarea soluției în acest dosar. Or, lipsa de diligență a părților procesuale, în cauza de față a recurentei - reclamante, în condițiile în care pronunțarea a fost amânată de 5 ori de prima instanță, nu poate fi folosită de parte pentru a fundamenta cererea de recurs întemeiată pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Pentru argumentele anterior expuse, Înalta Curte va respinge criticile subsumate acestui motiv de casare ca nefondate. În cadrul criticilor subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta - reclamantă a susținut că instanța de fond a interpretat în mod greșit dispozițiile dreptului comun din Legea nr. 554/2004 în raport de prevederile din Legea specială nr. 153/2017. Potrivit motivului de la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, hotărârea fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, după cum se va arăta în continuare. Pentru a răspunde criticilor formulate, Înalta Curte reține că demersul judiciar al recurentei - reclamante, specialist IT in cadrul Parchetului de pe Curtea de Apel Ploiești, vizează anularea parțială a deciziei de salarizare nr. 61 din 06.06.2018, în sensul introducerii în salariul lunar a sumei compensatorii prevăzute de art. 38 alin. (6) 1 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Așadar, prezenta pricină se poartă între reclamantă, specialist IT în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, și ordonatorul de credite care are atribuții în stabilirea drepturilor lor salariale, respectiv Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, fiind incidente în speță dispozițiile art. 7 din capitolul VIII din Anexa V și respectiv art. 37 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017. Potrivit textelor de lege amintite: Art. 7 din capitolul VIII din Anexa V la Legea nr. 153/2017 prevede că "Prin derogare de la art. 37 din lege, personalul salarizat potrivit prezentului capitol, nemulțumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestație, în termen de 20 de zile calendaristice de la data comunicării actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, la organele de conducere ale Ministerului Justiției, Consiliului Superior al Magistraturii, Inspecției Judiciare, Institutului Național al Magistraturii și Școlii Naționale de Grefieri, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, la colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție ori la colegiile de conducere ale curților de apel sau parchetelor de pe lângă acestea sau la organele de conducere ale celorlalte instituții din sistem care au stabilit drepturile salariale, după caz. Contestațiile se soluționează în termen de cel mult 30 de zile calendaristice. Art. 37 din Legea nr. 153/2017 prevede că "(1) Soluționarea contestațiilor în legătură cu stabilirea salariilor de bază/soldelor de funcție/salariilor de funcție/indemnizațiilor de încadrare, a sporurilor, a creșterilor salariale, a premiilor și a altor drepturi care se acordă potrivit prevederilor prezentei legi este de competența ordonatorilor de credite. (2) Contestația poate fi depusă în termen de 20 de zile calendaristice de la data comunicării actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, la sediul ordonatorului de credite. (3) Ordonatorii de credite soluționează contestațiile în termen de 30 de zile calendaristice. (4) Împotriva modului de soluționare a contestației persoana nemulțumită se poate adresa instanței de contencios administrativ sau, după caz, instanței judecătorești competente potrivit legii, în termen de 30 de zile calendaristice de la data comunicării soluționării contestației. Instanța se pronunță de urgență și cu precădere." Înalta Curte, din coroborarea celor două texte de lege citate anterior, reține că decizia de stabilire a drepturilor salariale poate fi contestată la ordonatorul de credite, respectiv la organele colegiale prevăzute de art. 7 alin. (1) din capitolul VIII din Anexa V la Legea nr. 153/2017, iar ulterior, hotărârea emisă de aceste entități poate fi supusă cenzurii instanței de judecată. În cauză, recurenta - reclamanta, în calitate de specialist IT, deși a urmat procedura prevăzută de art. 7 din Anexa V a Legii nr. 153/2017, respectiv a formulat contestație împotriva modului de stabilire a drepturilor salariale (Decizia de salarizare nr. 61/2018), pe care a înaintat-o Colegiului de Conducere al Curții de Apel Ploiești, nu a atacat, în condițiile art. 37 din aceeași lege, hotărârea organului colegial. Asadar, primind comunicarea Deciziei nr. 61/2018, recurenta - reclamantă s-a adresat instanței de judecată cu o acțiune în anulare ce vizează exclusiv actul de stabilire a drepturilor salariale - Decizia de salarizare nr. 61/2018, iar nu hotărârea Colegiului de Conducere al Curții de Apel Ploiești, de soluționare a contestației împotriva deciziei de salarizare (demers echivalent in accepțiunea legii speciale cu parcurgerea etapei procedurii prealabile - răspunsul la plângerea prealabilă). Înalta Curte reține că textul de lege prevede că hotărârea colegiului de conducere al instanței/parchetului este actul împotriva căruia se îndreaptă plângerea adresată instanței. Drept urmare, nu pot fi primite susținerile recurentei - reclamante în sensul că ar fi aplicabile cauzei dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în detrimentul dispozițiilor din legea specială. În aceste condiții, Înalta Curte are în vedere că în materiile unde legea specială reglementează sunt înlăturate de la aplicare normele de drept comun, potrivit principiului de drept specialia generalibus derogant, așa încât, având în vedere că Legea nr. 153/2017 prevede o procedură specială de contestare a actelor de stabilire a drepturilor salariale emise de angajator pentru personalul din familia ocupațională "JUSTIȚIE", prevederile legale generale ale Legii nr. 554/2004 nu sunt incidente speței, în raport și de obiectul concret al cererii de chemare în judecată. În concluzie, contrar susținerilor recurentei - reclamante, Înalta Curte reține că din interpretarea dispozițiilor legale enunțate supra rezultă indubitabil intenția legiuitorului în ceea ce privește procedura de contestare a modului de stabilire a drepturilor salariale ale personalului din sistemul justiției, iar hotărârea emisă în soluționarea contestației formulate împotriva deciziei de salarizare conform art. 37 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 reprezintă actul administrativ emis în cadrul procedurii prealabile obligatorii prevăzute de art. 7 alin. (1) Secțiunea 1, Anexa V, Capitolul VIII privind reglementări specifice personalului din sistemul justiției din legea amintită, care poate fi supus controlului judiciar. În speță, cum recurenta-reclamantă nu a învestit instanța de contencios administrativ competentă cu verificarea legalității hotărârii prin care i s-a soluționat contestația administrativă, ci, prin acțiunea formulată în fața instanței de contencios administrativ și fiscal a solicitat exclusiv anularea deciziei de stabilire a drepturilor salariale, nu se poate susține cu suficient temei că prima instanță a pronunțat sentința cu interpretarea și aplicarea greșită a cadrului legislativ incident, întrucât alegațiile recurentei - reclamante reflectă propriul demers interpretativ al legii în vederea obținerii soluției favorabile pretinse, fără a susține însă motivul de nelegalitate invocat. În virtutea argumentelor expuse, Înalta Curte va respinge criticile dezvoltate de recurenta - reclamantă și va constata că sentința instanței de fond este la adăpost de orice critică ce vizează interpretarea și aplicarea greșită a normelor legale incidente în cauză, demersul părților recurente fiind, prin urmare, nefondat.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Față de toate considerentele expuse la pct. 5 din prezenta decizie, nefiind identificate motive de casare prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 din C. proc. civ., care să determine reformarea hotărârii primei instanțe, Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții-reclamanți și, în consecință, va menține sentința de fond atacată. PENTRU ACESTE MOTIVE,