ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3642/2024

Ședința publică din data de 27 iunie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 29 decembrie 2022 pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, sub numărul de dosar x/2022, reclamantul A. a solicitat, în temeiul prevederilor Legii nr. 544/2001, obligarea pârâtei Judecătoria Sectorului 3 București să soluționeze sesizarea depusă cu e-mail-ul din data de 13 decembrie 2022, ora 20:47, înregistrat sub nr. x/14.12.2022.

Prin sentința civilă nr. 2295 din 26 aprilie 2023, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiată excepția inadmisibilității invocată de pârâtă prin întâmpinare și a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Judecătoria Sectorului 3 București, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 2295 din 26 aprilie 2023, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A., în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, dosarul fiind înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub același număr.

Prin încheierea din 16 ianuarie 2024, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a suspendat judecata cauzei privind pe recurentul-reclamant A., în contradictoriu cu intimata-pârâtă Judecătoria Sectorului 3 București, având ca obiect recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 2295/26.04.2023, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2022, pentru lipsa părților legal citate.

Împotriva încheierii din 16 ianuarie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs recurentul-reclamant A., învederând, în esență, că în mod greșit s-a dispus suspendarea judecății cauzei în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., în condițiile în care, cu o zi înaintea ședinței de judecată a transmis prin e-mail o cerere prin care solicita acordarea unui nou termen de judecată pentru că în ziua ședinței de judecată urma să fie plecat din București.

În cauză nu s-a formulat întâmpinare.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând legalitatea încheierii recurate prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele și pentru considerentele expuse în continuare.

Prin încheierea din data de 16 ianuarie 2024 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a fost suspendată cauza având ca obiect recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 2295/26.04.2023, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2022, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Judecătoria Sectorului 3 București, pentru lipsa părților legal citate.

În cauză, astfel cum rezultă din analiza cererilor depuse la dosar, nu s-a solicitat în mod expres, de niciuna dintre părți, judecata cauzei în lipsă.

Cu toate acestea, se reține existența cererii de amânare pentru imposibilitate de prezentare înaintate de recurentul-reclamant prin poștă electronică instanței, din care rezultă că aceasta a fost transmisă în format electronic la data de 15 ianuarie 2024, ora 15:30, la dosarul cauzei fiind primită ulterior suspendării judecății.

Așa fiind, instanța de control judiciar constată că hotărârea primei instanțe este nelegală, reținând incidența în cauză a motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., se impune soluția de casare în soluționarea recursului, "când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat normele de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității."

Amintește Înalta Curte că nulitatea actelor de procedură definită la art. 174 alin. (1) din C. proc. civ. ca fiind "sancțiunea care lipsește total sau parțial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerințelor legale, de fond sau de formă" se regăsește actualmente în Capitolul III din titlul IV al Cărții I din același Cod, care reglementează deopotrivă nulitatea absolută și pe cea relativă, nulitatea condiționată și nulitatea necondiționată de existența unei vătămări, totodată, statuând asupra modului în care nulitățile pot fi invocate și efectele pe care le produce aplicarea sancțiunii.

Prin urmare, orice pretinsă încălcare a unei reguli de procedură, indiferent de regimul său juridic, va fi analizată din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., pentru a se constata dacă reprezintă sau nu un motiv de casare a hotărârii.

Așa fiind, constată Înalta Curte că prima instanță a dispus suspendarea judecății în mod greșit, în condițiile în care nu s-a procedat la soluționarea cu prioritate a cererii de amânare a procesului pentru considerentul imposibilității de înfățișare a părții recurente la strigarea cauzei.

În acest sens, se are în vedere că suspendarea procesului reglementată de art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. constituie un caz de suspendare voluntară, iar nu un caz de suspendare de drept, calificare ce determină concluzia că suspendarea procesului, în primul caz, se dispune de către instanță și își produce efectele juridice în temeiul încheierii pronunțate de aceasta; suspendarea voluntară a procesului nu se constată de către instanță precum suspendarea de drept, neoperând, ca în acest din urmă caz, în temeiul legii (ope legis).

Prin urmare, chiar dacă norma juridică ce reglementează această instituție este una cu caracter imperativ, normă imperativă onerativă ce impune o acțiune în sarcina subiectului de drept, suspendarea procesului nu operează decât în temeiul hotărârii judecătorești.

În ipoteza unui concurs de cereri și de incidente procedurale ale căror efecte juridice se produc în temeiul unei hotărâri judecătorești, instanței îi revine atribuția de a decide ordinea acestora de soluționare. În consecință, instanța este în drept, în cazul dat, să stabilească ordinea de soluționare a cererii de amânare a procesului pentru considerentul imposibilității de înfățișare a părții la strigarea cauzei și a incidentului procedural al suspendării procesului reglementat de art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Totodată, cerințele prevăzute de art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. pentru a se dispune suspendarea procesului sunt următoarele:

- niciuna dintre părți, legal citate, nu s-a înfățișat la strigarea cauzei;

- nici reclamantul și nici pârâtul nu au cerut, în scris, judecarea cauzei în lipsă.

Din interpretarea logico-teleologică a prevederilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. rezultă ca prima cerință menționată anterior să aibă în vedere o lipsă nejustificată a părții la strigarea cauzei, chiar dacă textul legal nu prevede în mod expres o astfel de circumstanțiere a absenței părții, aceste dispoziții legale având ca fundament o prezumție de desistare a părților de soluționarea procesului.

În măsura în care însă partea a fost în imposibilitate dovedită de prezentare la strigarea cauzei nu se mai poate da valență prezumției de desistare a acesteia de soluționarea procesului.

Prin urmare, în cazul în care partea a formulat o cerere de amânare a procesului pentru considerentul imposibilității sale de prezentare la strigarea cauzei, instanța va proceda, cu prioritate, la soluționarea acesteia, ordinea de rezolvare în raport cu incidentul procedural al suspendării procesului fiind impusă de argumentul că, în măsura în care absența părții are caracter justificat, prima cerință pretinsă de lege pentru suspendarea procesului nu ar fi îndeplinită.

În consecință, în condițiile în care instanța de fond a încălcat normele de procedură antereferite, a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, producând astfel o vătămare recurentului-reclamant, Înalta Curte apreciază că se impune casarea încheierii recurate și trimiterea cauzei instanței de fond în vederea continuării judecății, urmând ca, în funcție de soluția ce se va pronunța de instanță asupra cererii de amânare a procesului formulată de recurentul-reclamant, să se procedeze ulterior la soluționarea incidentului procedural al suspendării procesului prevăzut de art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., dacă se mai impune.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 497 C. proc. civ., va admite recursul, va casa încheierea recurată și va trimite cauza la aceeași instanță în vederea continuării judecății.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată solicitate de recurentul-reclamant A., Înalta Curte constată că judecata cererii de recurs formulată împotriva încheierii prin care a fost soluționat incidentul procedural privind suspendarea, nu vizează fondul pretențiilor deduse judecății, astfel că nu devin incidente în cauză dispozițiile art. 453 din C. proc. civ. care stabilesc că temeiul acordării cheltuielilor de judecată părții care a câștigat procesul este culpa procesuală a adversarului său, căzut în pretenții, astfel că urmează să respingă cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva încheierii din 16 ianuarie 2024 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează încheierea recurată și trimite cauza la aceeași instanță în vederea continuării judecății.

Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 27 iunie 2024.