ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3022/2025

Ședința publică din data de 29 mai 2025

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 11 iulie 2023 pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2023, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, a solicitat obligarea acesteia să emită un răspuns la sesizarea și notificarea depuse la data de 31 mai 2023.

Prin sentința civilă nr. 5746 din 09 noiembrie 2023, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, s-a admis excepția necompetenței materiale și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București.

Prin sentința civilă nr. 81 din 23 ianuarie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 81 din 23 ianuarie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs recurentul-reclamant A., solicitând admiterea recursului, anularea sentinței recurate și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, respectiv obligarea Inspecției Judiciare de a emite un răspuns la sesizarea și notificarea depuse la data de 31 mai 2023.

De asemenea, la data de 30 mai 2024, în fața instanței de recurs, recurentul-reclamant a depus un înscris intitulat "Notificare", prin care a solicitat acordarea de daune morale de 1.000 euro/zi, începând cu data de 24 aprilie 2024, când i s-a respins cererea de preschimbare termen și data primului termen de judecată acordat.

Prin decizia nr. 4905 din 30 octombrie 2024, pronunțată în dosarul nr. x/2023, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de către recurentul-reclamant A. privind acordarea de daune morale, înregistrată la 30 mai 2024, ca inadmisibilă și a respins recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței nr. 81 din 23 ianuarie 2024, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Împotriva deciziei nr. 4905 din 30 octombrie 2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2023, a formulat contestație în anulare contestatorul A., în temeiul dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 și 3 C. proc. civ., înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2024, solicitând anularea deciziei contestate și, ca urmare a soluționării cauzei, admiterea recursului formulat în dosarul nr. x/2023.

Contestatorul a învederat, în esență, eroarea intenționată și deliberată a instanței de recurs cu privire la soluționarea cererii sale de acordare a daunelor morale, formulată ca urmare a acordării termenelor de judecată peste limita legalității, precum și faptul că, în soluționarea cererii de recurs, s-a copiat în mod ilegal aceeași eroare intenționată de la instanța de fond, fără a se face comparație cu decizia civilă nr. 803/15.05.2024 și ignorându-se faptul că infracțiunea de protest a magistraților nu ar constitui aspecte concrete de săvârșire a abaterilor disciplinare.

Intimata Inspecția Judiciară a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației în anulare, în principal, ca fiind inadmisibilă, iar în subsidiar, ca nefondată.

II. Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și decizia atacată, prin prisma prevederilor legale incidente, Înalta Curte constată că este nefondată contestația în anulare introdusă de contestatorul A., pentru următoarele considerente:

Înalta Curte, analizând motivele contestației în anulare cu care a fost învestită, reține, sub un prim aspect, că prin aceasta au fost formulate veritabile critici de netemeinicie și nelegalitate la adresa hotărârii atacate, iar motivele contestației în anulare se suprapun, în mare măsură, cu apărările invocate de contestator prin recursul soluționat prin decizia contestată în cauză.

Referitor la motivul prevăzut la art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., Înalta Curte reține că, potrivit acestuia:

"(2)Hotărârile instanței de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când: [...]2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale".

Din cuprinsul textului de lege, rezultă cerințele de admisibilitate ale căii extraordinare de atac și anume ca aceasta să fie îndreptată împotriva unei hotărâri pronunțate de instanța de recurs, iar prin motivele pe care se sprijină să fie invocată o presupusă eroare materială a instanței de control judiciar, intervenită cu ocazia soluționării recursului.

Caracterizarea "erorii" invocate de contestator ca reprezentând o greșeală materială, în sensul art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., nu face parte din aspectele de admisibilitate ale căii extraordinare de atac, ci din aspectele analizate de instanța de judecată în stabilirea caracterului fondat ori nefondat al contestației în anulare.

Pentru a fi incident acest caz de contestație în anulare, este necesar ca hotărârea împotriva căreia se îndreaptă contestația să fie pronunțată în soluționarea căii de atac a recursului, iar contestatorul să invoce existența unor erori materiale, săvârșite de instanța de control judiciar, care au influențat soluția astfel pronunțată. În definirea cazului de contestație în anulare privitor la existența unor erori materiale, textul de lege are în vedere greșelile materiale evidente, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, ce conduc la retractarea hotărârii pronunțate și pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.

Înalta Curte constată că toate aspectele referitoare la pretinsa eroare materială au fost invocate de contestator, fie ca motive de nelegalitate cu ocazia judecării recursului, soluționat prin decizia care face obiectul contestației în anulare dedusă judecății în cauză, fie prin intermediul cererii de acordare a daunelor morale și au făcut obiectul analizei instanței de recurs, astfel că eroarea materială invocată de contestator în prezenta cauză nu privește o greșeală materială a instanței de recurs, cu privire la date sau elemente din cuprinsul înscrisurilor aflate în dosarul cauzei, ci reprezintă aspecte privind conținutul cererii de recurs și a cererii de acordare a daunelor morale și pe care instanța de recurs le-a analizat cu prilejul soluționării acestora.

Totodată, din motivele contestației în anulare reiese că contestatorul este nemulțumit de soluția pronunțată în recurs, nefiind de acord cu aceasta și cu motivarea instanței or, Înalta Curte are în vedere că, potrivit normelor de procedură civilă, contestația în anulare nu are menirea de a crea o cale de atac suplimentară, un "recurs la recurs" în favoarea părții care o exercită, ci reprezintă un remediu procedural utilizat în cazuri specifice, limitativ prevăzute de C. proc. civ.. Legiuitorul nu a intenționat ca, pe calea contestației în anulare, să deschidă părților posibilitatea formulării unei noi căi de atac, prin care să fie analizate ori reanalizate aspecte de temeinicie și/sau legalitate ale hotărârii judecătorești, ci acest mijloc procedural a fost destinat exclusiv pentru îndreptarea unor nereguli procedurale expres și limitativ prevăzute de C. proc. civ.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că în cauză nu se invocă de contestator o greșeală materială a instanței de recurs cu privire la date sau elemente ale dosarului cauzei, motivele prezentate în contestația în anulare referindu-se la însăși legalitatea deciziei atacate, contestatorul formulând critici în concret cu privire la modul în care a înțeles instanța de recurs să soluționeze cererea de recurs și cererea de acordare a daunelor morale. Contestatorul invocă, așadar, o pretinsă greșeală de judecată, susțineri în raport de care Înalta Curte constată că motivele contestației în anulare nu se circumscriu noțiunii de "eroare materială", astfel cum este reglementată de prevederile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

În ceea ce privește motivul prevăzut la art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., Înalta Curte reține că, potrivit acestuia:

"(2) Hotărârile instanței de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când: [...]3. instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen".

Din cuprinsul textului de lege rezultă că motivul de contestație în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ. vizează neexaminarea unor motive de recurs, așa cum acestea sunt reglementate la art. 488 din C. proc. civ. și sancționează cu retractarea hotărârii numai omisiunea de cercetare a acestor motive de casare, iar nu și a argumentelor de fapt și de drept care le susțin și care reprezintă elementele silogismului judiciar care au condus instanța la adoptarea soluției din dispozitiv, analiză care nu face parte din aspectele de admisibilitate ale căii extraordinare de atac, ci din aspectele analizate de instanța de judecată în stabilirea caracterului fondat ori nefondat al contestației în anulare.

În sensul celor expuse, sunt edificatoare considerentele Curții Europene a Drepturilor Omului prin care s-a reținut că obligația pe care o impune art. 6 parag. 1 instanțelor naționale de a-și motiva deciziile nu presupune existența unui răspuns detaliat la fiecare argument (de exemplu, hotărârile pronunțate în cauzele Perez împotriva Franței și Van der Hurk împotriva Olandei, din 19 aprilie 1994), iar noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță internă să fi examinat totuși în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse, și nu doar să reia pur și simplu concluziile unei instanțe inferioare (de exemplu, hotărârile din cauzele Helle împotriva Finlandei, din 19 decembrie 1997 și Albina împotriva României, din 28 aprilie 2005).

Or, în cauză, procedând la analiza deciziei atacate, în limitele impuse de art. 503 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ., se constată că instanța de control judiciar a cercetat toate motivele de nelegalitate invocate de A. prin cererea de recurs, grupând diferitele argumente care susțineau fiecare motiv invocat, pronunțându-se și prin considerente comune, argumentele neputându-se confunda cu înseși motivele de recurs.

Așadar, contrar susținerilor contestatorului, se reține că instanța de recurs a analizat argumentele expuse de acesta prin cererea de recurs și a motivat soluția de respingere a criticilor, efectuând un examen al legalității sentinței recurate în mod corect, în limitele prevăzute de dispozițiile art. 483 și art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Sub pretextul neanalizării apărărilor și argumentelor invocate, contestatorul impută, de fapt, instanței maniera în care a motivat soluția cu privire la aceste critici din recurs.

Or, după cum s-a arătat în cele ce preced, prin exercitarea căii extraordinare de atac a contestației în anulare pentru motivul prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ. nu poate fi cenzurat modul în care instanța de recurs, analizând motivul de casare, a înțeles să răspundă acestuia, întrucât ține de esența judecății. Concluzia contrară ar presupune că, în cadrul contestației în anulare, s-ar putea urmări și corectarea unor greșeli de judecată, iar nu doar a erorilor în legătură cu aspectele formule ale judecării recursului, ceea ce nu poate fi admis.

Dacă instanța învestită cu soluționarea contestației în anulare ar examina motivele contestației din perspectiva celor solicitate de contestatoare s-ar ajunge la o veritabilă rejudecare a recursului, contestația în anulare neputând fi însă convertită într-un "recurs la recurs".

În acest sens, în mod constant, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în jurisprudența sa, a reamintit faptul că nicio parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluționat definitiv și irevocabil, numai în scopul de a obține o rejudecare a cauzei, contestația în anulare neputând avea semnificația unui "recurs deghizat", ci trebuind să fie justificată numai de circumstanțe esențiale și imperative.

Pentru aceste considerente, având în vedere că motivele formulate de contestator nu se încadrează în cele prevăzute expres și limitativ de dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 și 3 C. proc. civ., invocate ca temei de drept, Înalta Curte, în temeiul art. 508 C. proc. civ., va respinge contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 4905 din 30 octombrie 2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2023, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 4905 din 30 octombrie 2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2023, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, astăzi, 29 mai 2025.