ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2149/2024

Circumstanțele cauzei Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2023, reclamanta A. S.R.L. Constanța, în temeiul art. 15 Legea nr. 554/2004, a solicitat suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/28.01.2014 privind creanțele datorate bugetului local, în urma inspecției fiscale realizate în perioada 08 august 2013- 24 decembrie 2013 nr. 510/28.01.2014, în cuantum de 9,068.728,39 RON, formată din: 4.067.948,60 RON reprezentând taxă emitere autorizații de construire conform art. 267 alin. (8) Codul fiscal - Legea nr. 571/2003; 2.610.951,81 RON reprezentând valoare cumulată majorări aferente taxelor de emitere a autorizațiilor de construire, conform art. 124 1 alin. (2) Codul de procedură fiscalălă - O.G. nr. 92/2003; 1.749.873,31 RON reprezentând taxă prelungire autorizații de construire; 639.954,67 RON reprezentând valoare cumulată majorări aferente taxelor de prelungire emitere a autorizațiilor de construire, conform art. 124 1 alin. (2) Codul de procedură fiscalălă - O.G. nr. 92/2003, până la soluționarea definitivă a cauzei având ca obiect contestație fiscală în care solicită anularea Deciziei de impunere nr. x/28.01.2014. A solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest litigiu.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 173 din 1 august 2023, Curtea de Apel Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal a respins, ca nefondată, cererea de suspendare a executării deciziei de impunere nr. x/28.01.2014 formulată de reclamanta A. S.R.L. Constanța - societate în insolvență prin administrator special în contradictoriu cu pârâta Comuna Cogealac prin primar.

Recursul exercitat în cauză Reclamanta A. S.R.L. Constanta - prin lichidator judiciar CII B. a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 173 din 1 august 2023 a Curții de Apel Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal. Prima instanța a reținut în mod greșit că nu este îndeplinită condiția cazului bine justificat raportat la împrejurarile de fapt și de drept care determină nelegalitatea Deciziei de impunere nr. x/28.01.2014, făcând astfel o greșită aplicare a prevederilor art. 14 coroborat cu art. 15 Legea nr. 554/2004. Prima instanță a interpretat în mod eronat prevederile art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, conform cărora reprezintă cazuri bine justificate "împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt în măsură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ", considerând fără niciun temei că nu există asemenea împrejurări în privința Deciziei de impunere nr. x/28.01.2014. În mod greșit, prima instanță a apreciat ca "reclamanta a expus doar o singură critică ce ar putea fi analizată din perspectiva unei împrejurări legate de starea de fapt si de drept, care să fie de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, după cum prevăd dispozițiile art. 14 raportat la art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, respectiv inexistenta obligațiilor fiscale principale si accesorii ca urmare a compensării de drept a sumei de 696.015 RON, care făcea obietcul procedurii executionale inițiate la solicitarea reclamantei, cu obligațiile viitoare datorate de reclamantă pentru autorizațiile de construire ce urmau a fi emise". Prima instanță a apreciat în mod greșit că "celelalte susțineri ale reclamantei reprezintă veritabile critici de nelegalitate, ce nu pot fi dezlegate decât de instanța fondului". Precizează recurenta-reclamantă că nu a solicitat instanței învestită cu soluționarea prezentei cauze să analizeze și să soluționeze motivele de nelegalitate invocate cu privire la Decizia de impunere nr. x/28.01.2014, ci a arătat că aceste motive de nelegalitate constituie "împrejurări de fapt și de drept", ce se încadrează în prevederile art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004. Concluzionează recurenta-reclamantă că în mod greșit, prima instanță a reținut că "cererea de suspendare a executării nu poate fi admisă deoarece condițiile cazului bine justificat și a pagubei iminente trebuie îndeplinite cumulativ, iar condiția cazului bine justificat nu este indeplinită". Astfel, raportat la toate argumentele invocate în contestația fiscală formulată împotriva Deciziei de impunere nr. x/28.01.2014, emisă de către Comuna Cogealac și ținând seama de probele administrate în prezenta cauză, în opinia recurentei-reclamante primă instanța ar fi trebuit să rețină că sunt îndeplinite cele două condiții instituite de prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 în vederea suspendării executării Deciziei de impunere nr. x/28.01.2014.

Apărările formulate în cauză- Nu s-a depus întâmpinare la dosarul cauzei.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele: Argumente de fapt și de drept relevante Urmare a inspecției fiscale efectuate pentru perioada 2010-2013, organele de control au întocmit raportul de inspecție fiscală încheiat la data de 9 ianuarie 2014, în baza căruia a fost emisă decizia de impunere nr. x/28.01.2014 privind creanțele datorate bugetului local, în urma inspecției fiscale, realizate în perioada 8 august 2013 - 25 decembrie 2013, prin care au fost stabilite în sarcina recurentei-reclamante obligații fiscale principale reprezentate de taxe pentru emiterea autorizațiilor de construire, conform art. 267 alin. (8) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, taxe pentru prelungirea unor autorizații de construire, conform art. 267 alin. (10) din același act normativ, precum și majorări stabilite conform art. 124 1 din O.G. nr. 92/2003 privind codul de procedură fiscală, obligațiile fiscale principale și accesorii fiind în cuantum total de 9.068.728,39 RON. Împotriva acestui act administrativ fiscal recurenta-reclamantă a formulat contestație, înregistrată sub nr. x/28.02.20214 la Primăria Comunei Cogealac. Prin sentința civilă nr. 22 din data de 20.02.2020 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a fost admisă în parte cererea reclamantei A. S.R.L., fiind obligată Comuna Cogealac prin Primar la soluționarea contestației formulate de reclamantă împotriva deciziei de impunere nr. x/28.01.2014, soluție rămasă definitivă prin respingerea recursurilor, conform deciziei nr. 1110/24.02.2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2019. Împotriva deciziei de impunere, recurenta-reclamantă a formulat cerere de suspendare a executării invocând în drept prevederile art. 15 din Legea nr. 554/2004. Analizând susținerile recurentei-reclamante prin raportare la prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004, referitor la condiția cazului bine justificat, Înalta Curte observă că recurenta a expus doar o singură critică ce ar putea fi analizată din perspectiva unei împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care să fie de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, respectiv inexistența obligațiilor fiscale principale și accesorii ca urmare a compensării de drept a sumei de 696.015 RON, care făcea obiectul procedurii execuționale inițiată la solicitarea recurentei, cu obligațiile viitoare datorate de reclamantă pentru autorizațiile de construire care urmau a fi emise. Instanța de fond corect a reținut că susținerile recurentei nu sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, având în vedere că în cuprinsul raportului de inspecție fiscală s-a reținut că au fost aplicate prevederile convenției privind compensarea viitoare a sumelor datorate reciproc fiind stinsă prin compensare creanța Comunei Cogealac cu sumele de restituit către recurentă, în cuantum total de 696.015 RON . De altfel, s-a mai reținut că în intervalul de timp de la semnarea convenției și până la data efectuării inspecției, recurenta a efectuat plăți parțiale în cuantum de 600.000 RON, fiind stinse creanțele în ordinea vechimii lor. Contrar susținerilor recurentei-reclamante nu poate constitui o împrejurare legată de starea de fapt care să fie de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ soluționarea contestației formulate la data de 28.02.2014, de către organul fiscal emitent, la data de 19.01.2023, fiind un fapt ulterior emiterii actului administrativ fiscal a cărui executare se solicită a fi suspendată. În concluzie, în acord cu judecătorul fondului reiese cu evidență că nu sunt invocate împrejurări care să poată fi analizate din perspectiva cazului bine justificat deoarece acestea nu sunt de natură a crea o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, ci sunt motive de nelegalitate și de netemeinicie, de fond, ce presupun o analiză efectivă, prin raportare la legislația incidentă și la actele dosarului. Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată, în acord cu prima instanță, că în speță, condiția existenței unui caz bine justificat, în sensul prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, nu este îndeplinită, fiind inutilă analizarea condiției referitoare la producerea unei pagube iminente, în sensul prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, întrucât din interpretarea dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, rezultă că pentru a se dispune suspendarea executării actului administrativ, este necesar să fie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: formularea plângerii prealabile împotriva actului vătămător, existența unui caz bine justificat, astfel cum acesta este definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 și condiția ca măsura suspendării să fie necesară pentru prevenirea unei pagube iminente, în sensul art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004. Pentru toate considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.