ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2148/2024

Ședința publică din data de 11 aprilie 2024

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Reclamanta, A. S.A., în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor și Președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor a învestit Curtea de Apel București, secția a IX a contencios administrativ și fiscal cu o cerere având ca obiect suspendarea executării ordinului Președintelui ANPC nr. 469/9.06.2023 până la soluționarea în mod definitiv a acțiunii în anularea aceluiași ordin.

Hotărârea instanței de fond

Prin sentința nr. 1308 din 5 septembrie 2023, Curtea de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor și Președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor

A suspendat executarea Ordinului Președintelui ANPC nr. 469/9.06.2023 până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2023 al Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

A obligat pârâta Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor la cheltuieli de judecată către reclamantă în sumă de 10.020 RON, din care 20 RON reprezintă taxă judiciară de timbru și 10.000 RON reprezintă onorariu redus de avocat.

Recursurile exercitate în cauză

Recurenții-pârâți Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului și Președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului - B. au declarat recurs împotriva sentinței nr. 1308 din 5 septembrie 2023 a Curții de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și, în rejudecare, respingerea cererii de suspendare formulate de intimata-reclamantă A. S.A și menținerea producerii efectelor O.P.A.N.P.C nr. 469/09.06.2023.

Recurenții-pârâți consideră că instanța de judecată oferă argumente contradictorii în motivarea sentinței recurate, dând dovadă de lipsă de imparțialitate, poziționându-se în mod neechivoc de partea intimatei-reclamante prin afirmații neargumentate.

Cu privire la condiția cazului bine justificat, consideră recurenții că este îndeplinită această condiție. Precizează că motivarea Ordinului nr. 469/2023 a fost una destul de amplă și explicită, având în vedere faptul că la baza emiterii acestuia a stat procesul-verbal de constatare a contravenției, dar și a întinderii măsurii dispuse.

În opinia recurenților, nu se justifică motivarea instanței de fond care a reținut că nu a fost indicat temeiul legal al actului administrativ atacat, respectiv a măsurilor dispuse, întrucât încă din preambului acestuia se face referire la: " Hotărârea de Guvern nr. 700/2012 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, cu modificările și completările ulterioare; art. 6 alin. (1) lit. b), art. 12, art. 13 alin. (1) lit. a), art. 13

1

, art. 15 alin. (1) lit. b) și al art. 17 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianților în relația cu consumatorii și armonizarea reglementărilor cu legislația europeană privind protecția consumatorilor, cu modificările și completările ulterioare; Procesul-verbal de constatare a contravenției Seria A.N.RC nr. 935460 din data de 23.05.2023 încheiat împotriva A. S.A., Adresa nr. x/31.05.2023."

De asemenea, cu privire la motivarea instanței de judecată față de condiția pagubei iminente, menționează recurenții că în conformitate cu dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, intimata-reclamantă trebuia să facă dovada îndeplinirii cumulative a două condiții, respectiv cazul bine justificat si paguba iminentă.

Totodată, susțin recurenții că pentru a fi admisă o astfel de cerere cele două condiții impuse de dispozițiile legale menționate trebuie întrunite cumulativ, aspect nedemonstrat de către intimata-reclamantă până în acest moment.

În concluzie, criteriile prezentate de către intimata-reclamantă și reținute de către instanța de fond nu corespund definiției noțiunii de pagubă iminentă.

Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată, intimata-reclamantă A. S.A. a invocat excepția nulității recursurilor pentru nemotivare, solicitând, în principal, anularea recursurilor ca nemotivate, în subsidiar, respingerea ca nefondate.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acțiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept și fără nicio formalitate.

Condițiile enunțate de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 trebuie îndeplinite în mod cumulativ.

Cu privire la motivarea primei instanțe față de condiția cazului bine justificat, instanța de recurs reține următoarele.

Referitor la mențiunile recurenților "cu privire la neclaritatea măsurilor dispuse prin actul administrativ", "lipsa legăturii argumentelor cu motivarea sentinței primei instanțe", instanța de recurs constată că recurenții, fără a observa întocmai cele reținute în considerentele hotărârii primei instanțe și fără a aduce contraargumente punctuale în legătură cu acestea, afirmă că, în mod "eronat", s-ar fi reținut "neclaritatea măsurilor dispuse prin actul administrativ".

În acest context, în mod greșit, prin recursurile formulate se consideră că de vreme ce ANPC (prin Președintele ANPC) are competența de a emite Ordine, ar fi acoperite astfel exigențele de legalitate ce țin de motivarea măsurii dispuse prin Ordin. Însă, motivarea reprezintă rațiunea pentru care s-a ajuns la emiterea Ordinului, iar nu invers.

Recurenții-pârâți au invocat pretinse "argumente contradictorii în motivarea sentinței" fără însă a identifica, în concret, în ce constă respectiva "contradicție", trimițând, de altfel și la unele considerente care nu se regăsesc întocmai în sentința recurată.

După cum rezultă din observarea considerentelor hotărârii primei instanțe, în speță, aceasta a făcut o analiză proprie a argumentelor invocate de intimata-reclamantă în cererea de suspendare cu care a fost învestită, indicând, în mod expres prevederile în privința cărora subzistă aparența că ar fi fost încălcate, precum: art. 12 alin. (2) din Legea nr. 363/2007, art. 38 alin. (1)

1

din O.U.G. nr. 50/2010, art. 19 alin. (1) din Regulamentul nr. 17/2012 al BNR.

Prin urmare, susținerile recurenților prin care pretind că nu s-ar fi indicat "textele legale aferente", nu pot fi reținute și nici nu denotă vreo "contradicție" în motivare. Instanța de recurs observă că nici în faza primei instanțe și nici în recurs recurenții nu au formulat apărări/motive circumstanțiate prin raportare la aspectele punctuale supuse analizei instanței în legătură cu "cazul bine justificat", rezumându-se, în mare parte, la a relua mențiunile din Ordin și la a formula nemulțumiri generice cu privire la soluția primei instanțe (ipoteză care nu se înscrie într-un motiv de nelegalitate).

Referitor la mențiunile recurenților privind "condiția de fond, respectiv motivarea actului administrativ", după cum a statuat și prima instanță, fiind vorba de două acte diferite (proces-verbal și Ordin), "motivarea unei sancțiuni contravenționale principale nu acoperă lipsa motivării în privința sancțiunilor complementare sau a altor măsuri dispuse prin act administrativ distinct".

Susținerile recurenților prin care se pretinde îndeplinită condiția motivării actului administrativ cu trimitere la propunerile și reținerile din procesul-verbal nu au niciun suport legal.

Exigența motivării distincte a Ordinului (și astfel a măsurii dispuse) este o condiție impusă expres de legislația specifică în materie, respectiv art. 12 alin. (2) din Legea nr. 363/2007 ("ordinul sau decizia emise potrivit alin. (1) se motivează"), dar reprezintă și o cerință generală de legalitate a actului.

În privința conținutului motivării se impun a fi observate și prevederile art. 13 alin. (1) din Legea nr. 363/2007, și anume, motivarea luării măsurilor și din perspectiva necesității acesteia cu observarea tuturor intereselor implicate.

În cauza de față, așa cum a reținut și instanța de fond, în cuprinsul Ordinului nu se regăsește o motivare proprie a emitentului actului în legătură cu necesitatea luării măsurii în vederea limitării sau încetării efectelor pretinsei practici comerciale incorecte, proporționalitatea, modul de configurare și întindere a măsurii luate în contextul verificării doar a situației unor contracte și nici o motivare în drept din perspectiva dispozițiilor legale concrete avute în vedere de emitentul Ordinului la configurarea măsurii în sensul pretins la art. 1 din Ordin.

Contrar susținerilor din cererile de recurs, simpla menționare în preambulul Ordinului contestat a prevederilor actului de organizare și funcționare a ANPC (H.G. nr. 700/2012), precum și a unor articole din Legea nr. 363/2007 (respectiv, prevederile deja reținute în procesul-verbal pentru aplicarea sancțiunii contravenționale cu amenda și prevederile art. 12, art. 13 alin. (1) lit. a), art. 13 din Legea nr. 363/2007), nu satisface exigențele de motivare menționate.

Cu privire la motivarea primei instanțe față de condiția pagubei iminente, în speță, recurenții afirmă că nu ar fi îndeplinită condiția "pagubei iminente" și enunță o serie de elemente generale referitoare la această condiție, fără însă a se raporta la statuările efective ale primei instanțe.

Astfel, în mod corect a reținut instanța de fond că, în ipoteza nexecutării obligațiilor stabilite în ordin, apare ca fiind real riscul la care se expune banca de a fi sancționată în conformitate cu prevederile art. 15 alin. (3) din Legea nr. 363/2007 cu amendă de la 50 000 la 100 000 RON sau de a se dispune suspendarea activității sale în conformitate cu prevederile art. 15 alin. (5) din Legea nr. 363/2007.

De asemenea, instanța de fond, a avut în vedere și consecințele produse de operarea modificărilor stabilite prin ordinul contestat, nu numai asupra activității proprii, ci și asupra clienților actuali. Astfel, concomitent cu aducerea la îndeplinire a măsurilor stabilite, corect s-a reținut că intimata-reclamantă are obligația de a respecta în continuare regulile de creditare stabilite prin Normele adoptate de Banca Națională a României care impun limite în privința gradului de îndatorare, al perioadei de creditare, constituirea de provizioane etc.

Or, realizarea modificărilor contractelor existente (dacă s-ar executa măsurile dispuse prin ordin) sunt susceptibile de a produce consecințe importante atât în privința activității băncii (din perspectiva sancțiunilor BNR), cât și asupra clienților care se pot regăsi în situația de a depăși gradul de îndatorare permis.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de pârâții Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului și Președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului - B. împotriva sentinței nr. 1308 din 5 septembrie 2023 a Curții de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 11 aprilie 2024.