Decizia nr. 4016/2024 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 26.06.2023, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor și Președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor B. anularea Ordinului nr. 426/23.05.2023 și a răspunsului pârâtei nr. 5795/31.05.2023. La data de 23.08.2023, în dosarul anterior menționat, reclamanta a depus o cerere, prin care a solicitat, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării Ordinului nr. 426/23.05.2023 până la soluționarea definitivă a acțiunii în anularea actului administrativ. Cererea de suspendare a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și sub nr. x/2023, dar, prin încheierea din data de 11.10.2023, a fost admisă excepția litispendenței, astfel că dosarul indicat a fost atașat la prezentul dosar, conform art. 138 C. proc. civ. În ședința publică din data de 16.11.2023, reclamanta a depus la dosar o cerere de suspendare a judecării cauzei, în temeiul art. 13 alin. (1) C. proc. civ., până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2023 al Judecătoriei Sector 1 București, ce are ca obiect plângerea contravențională formulată împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției seria xutoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor nr. 935409/15.05.2023. A arătat că ordinul a fost emis în baza procesului-verbal contravențional contestat, iar motivarea acestuia este preluată din cuprinsul procesului-verbal, astfel că invalidarea procesului-verbal va atrage nelegalitatea ordinului.

Soluția instanței de fond Prin încheierea din data de 29 noiembrie 2023, Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea de suspendare, formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor și Președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor - B., a dispus suspendarea executării Ordinului Președintelui ANPC nr. 426/23.05.2023 până la soluționarea definitivă a acțiunii în anulare ce formează obiectul prezentului dosar și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 5.020 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată aferente cererii de suspendare. Cu privire la cererea de suspendare a judecării cauzei formulată de reclamantă, a dispus admiterea acestei cererii și, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., a suspendat judecata cererii, până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2023 al Judecătoriei Sector 1 București.

Calea de atac exercitată Împotriva încheierii din data de 29 noiembrie 2023 pronunțate de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în ceea ce privește soluția dată cererii de suspendare a executării Ordinului Președintelui ANPC nr. 426/23.05.2023, a declarat recurs pârâții Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor și Președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, solicitând admiterea recursului, casarea încheierii recurate și, în rejudecare, să se constate nulitatea acesteia. În motivarea cererii de recurs, s-a susținut că se impune aplicarea dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. coroborat cu dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. Astfel, s-a arătat că la data pronunțării încheierii atacate cu prezentul recurs (29.11.2023) era deja pronunțată sentința civilă a Curții de Apel București în dosarul nr. x/2023 cu privire la suspendarea, în baza art. 14 din Legea nr. 554/2004 a executării Ordinului nr. 426/2023 (pagina 4 alin. (2) din încheiere). În aceste condiții rezultă că împotriva efectelor Ordinului nr. 426/2023 s-au formulat 3 (trei) cereri de suspendare: în baza art. 14, în baza art. 15 din Legea nr. 554/2004 și în baza art. 413 alin. (1) C. proc. civ., iar instanța de judecată a dispus 2 (două) suspendări succesive: în dosarul nr. x/2023 și în prezentul dosar nr. x/2023, în temeiul prevederilor Legii nr. 554/2004, precum și una în temeiul art. 413 alin. (1) C. proc. civ. De asemenea, s-a susținut că în mod greșit prima instanță a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului, iar judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată. Pentru termenul de judecată din data de 16.11.2023, atunci când prima instanță a rămas în pronunțare, instituția recurentă nu a fost legal citată, la dosarul cauzei neregăsind nicio citație emisă pentru acest termen. Chiar dacă un astfel de citativ a fost emis și trimis recurentei-pârâte tot se impune casarea având în vedere caracterul dual al încheierii atacată cu prezentul recurs. În acest sens, s-a arătat că în încheierea atacată cu prezentul recurs, în partea introductivă, se consemnează că pe rol se află spre soluționare cererea de chemare în judecată, având ca obiect anulare act administrativ-Ordin nr. 426/23.05.2023 emis de A.N.P.C. De aici rezultă caracterul nelegal al încheierii, astfel încât se impune casarea în totalitate a acesteia față de considerentele din dispozitivul acesteia, prin care se dispune cu privire la cererea de suspendare a executării actului administrativ și cu privire la cererea de suspendare a judecării cauzei, fiind în mod clar și evident faptul că nu s-a aflat pe rol cererea de chemare în judecată având ca obiect anulare act administrativ, ci alte cereri care ar fi trebuit să fie puse în discuția părților conform principiului contradictorialității prevăzut de art. 14 C. proc. civ. Subsumat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a susținut că au fost încălcate principiile generale de drept (art. 14 C. proc. civ. și art. 480 alin. (3) C. proc. civ.). De asemenea, există contradicție între practicaua încheierii atacate, considerentele și dispozitivul acesteia, fiecare parte integrantă a încheierii referindu-se la alt act procedural și la altă procedură. Încheierea este nelegală și se impune a fi casată și din prisma considerentelor cu privire la motivarea suspendării efectelor actului administrativ, cerere formulată în baza art. 15 din Legea nr. 554/2004. Având în vedere cadrul procesual, respectiv suspendarea efectelor unui act administrativ în condițiile strict și limitativ prevăzute de art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004, prima instanță ar fi trebuit să se limiteze doar la considerentele cu privire la suspendarea actului administrativ și îndeplinirea condițiilor care pot duce la suspendarea efectelor unui act administrativ, orice alte argumente respectiv suspendarea judecății cauzei în baza prevederilor art. 413 alin. (1) C. proc. civ. fiind de natură a schimba cadrul procesual. Încheierea atacată cu prezentul recurs se impune a fi casată și față de împrejurarea că s-a dispus ca instituția pârâtă să plătească reclamantei suma de 5.020 RON cu titlu de cheltuieli de judecată aferente cererii de suspendare. Ori, pe de o parte, faptul că nefiind legal citată pentru termenul din 16.11.2023, nu putea fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, nefiind în culpă procesuală (principiu care stă la baza acordării cheltuielilor de judecată); pe de altă parte, prin notele scrise s-a solicitat de către instituția pârâtă să se facă aplicarea dispozițiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ. și a prevederilor art. 452 C. proc. civ., astfel că în mod greșit s-a dispus de prima instanță acordarea cheltuielilor de judecată în cuantum de 5.020 RON având în vedere complexitatea cauzei, termenele de judecată și neaplicarea sau omiterea solicitării pârâtei cu privire la această chestiune.

Apărările formulate în cauză Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității parțiale a recursului, în ceea ce privește criticile vizând cuantumul cheltuielilor de judecată; pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea încheierii recurate ca fiind legală și temeinică. Cu privire la criticile recurentei vizând soluția dată de prima instanță asupra cheltuielilor de judecată, intimata-reclamantă a arătat că nu pot fi încadrate în niciunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., invocând și Decizia nr. 3/2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii. În ceea ce privește motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. acesta este invocat formal, întrucât în cuprinsul cererii de recurs nu există nicio critică cu privire la o pretinsă încălcare a autorității de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești. Contrar susținerilor recurenților, motivul de casare prevpzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. nu este întemeiat, procedura de citare fiind legal îndeplinită pentru termenul din data de 16.11.2023. De altfel, împrejurarea că aceștia cunoșteau, în mod efectiv, existența termenului de judecata din data de 16.11.2023 rezultă, fără echivoc, din faptul că, la acest termen de judecată, ANPC a depus note de ședință prin care a invocat apărări față de acțiunea în anularea Ordinului. Încheierea nu a fost pronunțată cu încălcarea prevederilor art. 14 C. proc. civ. care reglementează principiul contradictorialității. Toate cererile și incidentele procedurale asupra cărora prima instanța s-a pronunțat au fost puse în discuția contradictorie a părților, în condiții de legală citare. Împrejurarea că recurenta nu s-a prezentat la termenul de judecata din data de 16.11.2023, nu este de natură să determine o încălcare a principiului contradictorialității. Sub un al doilea aspect, împrejurarea că prima instanță a soluționat, prin aceeași încheiere, două cereri incidentale, respectiv cererea de suspendare a executării Ordinului, întemeiată pe prevederile art. 15 din Legea nr. 554/2004, și cererea de suspendare a judecății acțiunii în anulare, întemeiată pe art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., nu reprezintă încălcări ale regulilor de procedură, care ar putea atrage nulitatea încheierii. Din perspectiva motivului de casare referitor la pretinsa încălcare a normelor de drept material, prima instanță a reținut, în mod corect, îndeplinirea tuturor condițiilor pentru a fi dispusă suspendarea executării Ordinului. Astfel, prima instanța a statuat, în mod corect, că, în prezenta cauză, sunt îndeplinite condițiile cazului bine justificat și pagubei iminente, prin raportare și la autoritatea de lucru judecat provizorie a sentinței nr. 1217/05.07.2023 pronunțate în dosarul nr. x/2023, aflat pe rolul Curții de Apel București, prin care a fost admisă cererea de suspendare a executării Ordinului, întemeiată pe prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Aspecte procesuale La termenul de judecată din 24 septembrie 2024, Înalta Curte a respins excepția nulității parțiale a recursului, pentru motivele reținute în practicaua prezentei decizii. II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat, pentru următoarele considerente: Reclamanta A. S.A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat suspendarea executării Ordinului nr. 426/23.05.2023 emis de Președintele A.N.P.C. în urma controlului declanșat în vederea verificării respectării prevederilor legislației din domeniul protecției consumatorilor. Prima instanță a admis cererea reclamantei și a dispus suspendarea executării actului administrativ contestat până la soluționarea acțiunii în anulare, reținând că sunt îndeplinite cumulativ cele două condiții impuse de lege, existența cazului bine justificat și producerea unei pagube iminente. Împotriva hotărârii instanței de fond au declarat recurs pârâții, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 7 și 8 C. proc. civ. Înalta Curte reține că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. nu este fondat. Sub un prim aspect, se reține că în cadrul prezentului dosar a fost formulată, pe cale principală, acțiunea în anulare a Ordinului nr. 426/23.05.2023, și, pe cale incidentală, cererea de suspendare a executării ordinului, întemeiată pe art. 15 din Legea nr. 554/2004. De asemenea, tot pe cale incidentală, reclamanta a formulat și o cerere de suspendare a judecății acțiunii în anularea Ordinului nr. 426/23.05.2023, până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2023, aflat, la acel moment pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, având ca obiect plângerea contravențională fornulată împotriva Procesului-verbal de constatare a contravenției nr. x/15.05.2023. Împrejurarea că prima instanță a soluționat, prin aceeași încheiere, două cereri incidentale formulate de reclamantă, respectiv cererea de suspendare a executării ordinului, întemeiată pe prevederile art. 15 din Legea nr. 554/2004, și cererea de suspendare a judecății acțiunii în anulare, întemeiată pe art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., nu reprezintă încălcări ale regulilor de procedură, care ar putea atrage nulitatea încheierii. Este permis instanței ca printr-o singură hotărâre să se pronunțe asupra mai multor cereri incidentale, aspect ce rezulta din interpretarea sistematică a prevederilor art. 233, art. 425 și art. 460 C. proc. civ. Sub un alt aspect, Înalta Curte reține că acest motiv de casare cuprinde cele mai variate neregularități de ordin procedural, precum și încălcarea unor principii fundamentale ale procesului civil, cum ar fi principiul dreptului la un proces echitabil, în termen optim și previzibil, principiul dreptului la apărare, principiul disponibilității, principiul contradictorialității, principiul oralității, principiul rolului activ al judecătorului în aflarea adevărului. Incontestabil, în procesul civil sau administrativ părțile au posibilitatea legală de a participa în mod activ la desfășurarea judecății, atât prin susținerea și dovedirea pretențiilor proprii cât și prin dreptul de a combate susținerile părții potrivnice și de a-și exprima poziția față de măsurile pe care instanța le dispune, aceste drepturi fundamentale ale participanților la judecată fiind asigurate prin respectarea unui principiu fundamental al procesului civil, cel al contradictorialității. Noțiunea de "proces echitabil" presupune, în mod evident, respectarea și aplicarea principiului contradictorialității, implicit și a dreptului la apărare, iar potrivit art. 20 C. proc. civ., judecătorul are îndatorirea să asigure respectarea și să respecte el însuși principiile fundamentale ale procesului civil, printre care se află și cel al contradictorialității. Principiul contradictorialității, reglementat de art. 14 din C. proc. civ., reprezintă unul dintre principiile fundamentale ale procedurii desfășurate în fața instanțelor judecătorești, având menirea de a garanta dreptul părților la un proces echitabil. Însă, ca în cazul oricărui principiu procedural, pentru a decide asupra respectării sau nerespectării sale, instanța de control judiciar va avea în vedere atât îndeplinirea de către instanța de judecată a obligațiilor ce-i revin în asigurarea contradictorialității procesului civil, cât și conduita părților, guvernată de principiul disponibilității. Potrivit art. 14 alin. (1) din C. proc. civ., instanța nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților, dacă legea nu prevede altfel, iar dispozițiile art. 223 din același act normativ stipulează că lipsa părții legal citate nu poate împiedica judecata cauzei. Totodată, art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. permite instanței să pășească la judecarea cauzei, dacă reclamantul sau pârâtul a solicitat în scris judecarea în lipsă. În cauza de față, la termenul de judecată din 16.11.2023, procedura de citare cu pârâții a fost legal îndeplinită, astfel cum rezultă din dovezile de înmânare aflate la dosarul instanței de fond filele x, însă aceștia nu s-au prezentat la apelarea pricinii, prezentă fiind doar reclamanta. De altfel, împrejurarea că aceștia cunoșteau, în mod efectiv, existența termenului de judecata din data de 16.11.2023 rezultă, fără echivoc, din faptul că, la acest termen de judecată, pârâta ANPC a depus note de ședință. Prin urmare, Înalta Curte constată că nu există o încălcare a principiului contradictorialității, prima instanță soluționând cauza cu respectarea dispozițiilor legale incidente în materia citării părților. Împrejurarea că pârâții nu s-au prezentat la termenul de judecata din data de 16.11.2023, nu este de natură să determine o încălcare a acestui principiu. Mai mult, pronunțarea soluției a fost amânată, astfel încât, recurenții au avut posibilitatea exercitării dreptului la apărare, prin formularea de concluzii scrise. Înalta Curte nu poate reține nici incidența motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.. Acesta a fost formal indicat, recurenții invocând încălcarea autorității de lucru judecat, fără a dezvolta în concret această critică. Totuși, în măsura în care critica ar viza împrejurarea că prima instanță a dat relevanță efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, cu caracter provizoriu, al hotărârii pronunțate în dosarul nr. x/2023, aflat pe rolul Curții de Apel București, instanța de control judiciar reține că, într-adevăr hotărârea pronunțată asupra unei cereri de suspendare a executării unui act administrativ în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004 nu are autoritate de lucru judecat în raport de o nouă hotărâre de suspendare pentru aceleași motive solicitată în baza art. 15 din Legea nr. 554/2004, pentru că între cele două cereri cu care au fost învestite instanțele judecătorești nu există identitate de obiect. În această materie, identitatea de obiect nu se verifică numai prin raportare la constatarea identității actului administrativ a cărui suspendare se solicită prin cele două cereri, ci și prin verificarea identității dimensiunii temporale a măsurii solicitate, în ale cărei limite se poate pronunța instanța astfel învestită. Însă, în mod corect instanța de fond a avut în vedere la pronunțarea soluției de admitere a cererii de suspendare întemeiate pe art. 15 din Legea nr. 554/2004 efectul pozitiv al puterii lucrului judecat al sentinței civile nr. 1217/05.07.2023 pronunțate de Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul x/2023, în care au fost analizate, de asemenea, condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Aceasta întrucât efectul pozitiv al puterii lucrului judecat se manifestă ca prezumție, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părți, venind să demonstreze modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a statua diferit. Prin urmare, în mod corect a reținut instanța de fond că soluția favorabilă obținută de parte în procedura suspendării prevăzute de art. 14, chiar nedefinitivă, atrage concluzia provizorie în cauza întemeiată pe art. 15 că actul administrativ are, la nivel de aparență, vicii de nelegalitate suficiente pentru a se reține un caz bine justificat în vederea suspendării executării sale. Înalta Curte apreciază că, în speță, soluția primei instanțe este expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă și în cea judiciară, nefiind incident motivul de casare circumscris prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Astfel, art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevede că "În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond", iar conform art. 15 din același act normativ, aceeași cerere se poate adresa instanței competente și prin cererea de anulare a actului administrativ. Măsura suspendării actului administrativ se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor subiectelor potențial vătămate prin aplicarea actului până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaționale, atât în sistemul de protecție instituit în cadrul Consiliul Europei, cât și în ordinea juridică a Uniunii Europene. Din dispozițiile generale ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, rezultă că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, adoptat pe baza și în limitele legii, fiind executoriu din oficiu. Deci, cu alte cuvinte, executarea unui act administrativ va putea fi suspendată numai în situația în care instanța va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiții: (1) cazul bine justificat, prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ce constă în anumite împrejurări legate de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ; (2) paguba iminentă, prevăzută în art. 2 alin. (1) lit. ș) din aceeași lege, definită ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public. Or, cazul bine justificat și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească și drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate. În ceea ce privește cazul bine justificat, se reține că în raport de prevederile art. 38 alin. (1) 1 din O.U.G. nr. 50/2010 care stabilesc modalitățile de rambursare a creditelor, respectiv prin rate egale (anuități) sau rate descrescătoare, măsurile dispuse de recurenta-pârâtă par a nu se încadra la niciuna dintre situații. Recurenta-pârâtă a impus societății bancare să emită noi grafice de rambursare în care principalul creditului datorat să fie achitat în rate egale pe întreaga perioadă de creditare "în raport cu dobânda aferentă creditului". Formularea este una ambiguă, dificil de interpretat în acest cadru procesual, care implică doar o analiză sumară a litigiului, mai ales în condițiile în care nu se face, în actul atacat, o trimitere la o prevedere legală concretă care să stabilească o astfel de modalitate de calcul a ratelor lunare. Totodată, există neclarități în privința conduitei pe care trebuie să o adopte reclamanta și în cazul dispozițiilor art. 1 alin. (4) din ordin. În acest caz se stabilește obligația reclamantei "de a se asigura de faptul că nu se va depăși gradul de îndatorare inițial al consumatorilor, atât pentru contractele în curs cât și pentru cele viitoare iar în situație contrară se vor dispune de urgență luarea de măsuri pentru a veni în sprijinul acestora cu soluții optime, întrucât consumatorul se află încă de la începutul contractului în poziție de inferioritate, atât financiară cât și din punct de vedere al cunoștințelor în domeniu." Or, conduita reclamantei în acest caz este una dificil de identificat în contextul în care sunt stabilite obligații care par a fi plasate în afara sferei controlului său (de a se asigura că nu se va depăși gradul de îndatorare), iar demersurile care ar putea fi realizate sunt stabilite printr-un termen generic. Astfel, și din acest punct de vedere, obligația impusă de recurenta-pârâtă ca, în cazul în care, pentru unii consumatori, se depășește gradul de îndatorare inițial, banca să ia măsuri pentru a veni în sprijinul acestora cu soluții optime, este imprecisă, în actul atacat neindicându-se, în mod concret, care ar putea fi aceste soluții și nici care este temeiul lor legal. Totodată, nu reiese cu claritate din cuprinsul dispozițiilor ordinului dacă măsurile care trebuie luate de reclamantă cu privire la contractele în curs de derulare trebuie aplicate retroactiv, de la momentul încheierii contractului, sau numai pentru viitor iar în cazul în care este în discuție o aplicare retroactivă prin raportare la ce moment ar trebui verificată respectarea gradului maxim de îndatorare. Toate aceste elemente creează aparența unor măsuri lipsite de fundament legal, menite, mai degrabă, să perturbe echilibrul contractual în cadrul contractelor de credit acordate de banca reclamantă, nu să creeze echitate pentru ambele părți contractante, ceea ce dă naștere unei îndoieli serioase cu privire la legalitatea actului atacat. Din perspectiva argumentelor reținute anterior rezultă ca fiind întemeiată și susținerea intimatei-reclamante referitoare la nemotivarea ordinului. În ceea ce privește paguba iminentă, Înalta Curte reține că, potrivit art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, paguba iminentă reprezintă prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public. În speță, punerea în executare a ordinului atacat, prin recalcularea și comunicarea unor noi grafice de rambursare, după o formulă de calcul dificil de identificat, așa cum s-a precizat la punctul anterior, dar, în mod vădit, mai favorabilă consumatorilor și defavorabilă băncii, este de natură să producă consecințe patrimoniale negative pentru intimata-reclamantă. Aceste consecințe ar rămâne definitive chiar în situația anulării ordinului, în cadrul acțiunii de fond, întrucât, odată acceptat noul grafic de rambursare, banca nu ar mai putea să revină și să impună consumatorului graficul de rambursare inițial. În considerarea tuturor acestor argumente, recursul pârâtei apare ca fiind nefondat, criticile formulate nefiind apte să conducă la modificarea soluției date de către prima instanță, care a apreciat în mod corect că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 necesare pentru a se putea dispune suspendarea executării actului administrativ atacat. În ceea ce privește criticile privind proporționalitatea cuantumului cheltuielilor de judecată, acestea nu vor fi analizate, Înalta Curte reținând incidența Deciziei nr. 3/2020 pronunțate în recurs în interesul legii, potrivit căreia "În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanța de fond s-a pronunțat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporționalității cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților, solicitate de partea care a câștigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ..". Pentru toate considerentele expuse anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.