ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3658/2024

Ședința publică din data de 3 iulie 2024

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal la data de 03.07.2023 sub nr. x/2023, astfel cum a fost modificată la data de 03.08.2023, reclamanta A. S.A în contradictoriu cu pârâta AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORULUI, a solicitat suspendarea, în temeiul art. 15 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, a executării Ordinului nr. 466/09.06.2023 emis de Președintele ANPC, până la pronunțarea instanței de fond asupra cererii de anulare a aceluiași act administrativ individual.

Prin sentința civilă nr. 1353 din data de 13 septembrie 2023, Curtea de Apel București, secția A IX-A CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL a admis cererea formulată de către reclamanta A. S.A, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului, a dispus suspendarea executării Ordinului Președintelui A.N.P.C. nr. 466/09.06.2023, până la soluționarea definitivă a acțiunii în anulare ce face obiectul dosarului nr. x/2023, aflat pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond au formulat recurs Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor și recurs incident A. S.A.

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a formulat recurs întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului și respingerea cererii de suspendare formulată de intimata-reclamantă A. S.A.

În motivarea cererii de recurs, a arătat că nu sunt întrunite, în mod cumulativ, condiția cazului bine justificat și ce a pagubei iminente.

Susține recurenta-pârâtă, în esență, că ordinul nu conține măsuri neclare, așa cum a reținut instanța de fond. Măsurile dispuse prin ordin au fost date pentru protejarea consumatorilor și realizarea unui echilibru între aceștia și reclamantă. Măsurile privind emiterea unor noi grafice de rambursare, unde principalul creditului datorat să fie achitat de către consumatori în rate egale pe întreaga perioadă de creditare, de reașezare a prestațiilor contractuale, informarea consumatorului cu variantele de calcul cu rate egale de principal pe lângă celelalte tipuri de produse ajută consumatorii medii să poată beneficia de egalitatea dintre părțile contractului dar și pentru ca aceștia să ia decizia de tranzacționare în cunoștință de cauză și de a anticipa orice cost sau metoda de calcul înșelător.

Referitor la condiția pagubei iminente, apreciază că această condiție nu este îndeplinită în speță întrucât executarea actului atacat nu este de natură a produce pagube, dificil de reparat de către intimată, iar operatorul economic nu are în vedere și prejudicierea consumatorilor pentru că prin practica comercială utilizată, consumatorii achiziționează produse mai scumpe decât la un alt operator economic cu activitate similară, din cauza reclamelor pe care le utilizează.

Criteriile aduse de către intimata-reclamantă și reținute de către instanța de fond nu corespund definiției noțiunii de pagubă iminentă, care este reprezentată numai de prejudiciul material viitor și previzibil. Apreciază că intimata-reclamantă a invocat numai împrejurări care țin de executarea actului atacat, acestea neconstituind prejudicii.

Cu privire la condiția motivării actului administrativ emis, apreciază că ordinul este motivat fiind emis în urma propunerii agentului constatator prin Procesul Verbal de Constatare a Contravenției și a faptelor constatate de către agenții constatatori.

Mai susține recurenta-pârâtă că instanța de fond a oferit argumente contradictorii în motivarea sentinței recurate și că, nelegal, și-a arondat calitatea de instanță ce urmează să soluționeze cererea în anularea actului, prin faptul că s-a pronunțat asupra efectelor măsurilor dispuse.

Prin cererea de recurs, recurenta face și ample expuneri asupra situației de fapt privind emiterea Ordinului președintelui ANPC nr. 466/09.06.2023, filele x ale cererii.

La rândul său, A. S.A. a formulat recurs incident, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ. prin care a solicitat admiterea cererii de recurs incident cu consecința casării în parte a sentinței civile recurate urmând ca, în rejudecare, să se dispună admiterea cererii de suspendare a executării Ordinului nr. 466/09.06.2023 emis de Președintele ANPC (denumit în continuare "Ordinul atacai"), până la soluționarea definitivă a cererii de anulare a aceluiași act administrativ individual care formează obiect al dosarului nr. x/2023 înregistrat pe rolul Curții de Apel București, inclusiv în temeiul următoarelor motive subsumate condiției cazului bine justificat:

• există indicii temeinice în sensul că prin emiterea Ordin ului atacat se încalcă reglementările din dreptul comunitar și practica judiciară unională aplicabilă în mod obligatoriu materia obligației de informare ce revine profesionistului în contextul încheierii contractelor de credit;

• Ordinul ANPC atacat a fost emis tardiv, cu nesocotirea termenului legal imperativ reglementat de art. 13' din Legea nr. 363/2007;

• Ordinul atacat a fost emis cu încălcarea dispozițiilor art. 32, alin. (3) din O.G. nr. 2/2001;

• Ordinul atacat a fost emis cu încălcarea obligației de motivare, instituită expres de art. 12, alin. (2) din Legea nr. 363/2007;

• există suspiciuni puternice în sensul că prin executarea măsurilor impuse prin Ordinul atacat se încalcă dispozițiile legale din materia contractelor de credit (O.U.G. nr. 50/2010 și O.U.G. nr. 52/2016), precum și dispozițiile C. civ.

• Ordinul atacat a fost emis cu încălcarea art. 58 din Legea nr. 24/2000;

• Ordinul atacat a fost emis cu încălcarea competentelor conferite ANPC prin H.G. nr. 700/2012.

Arată recurenta-reclamantă A. S.A. că, prin considerentele din pag. 8-9 ale hotărârii atacate, prima instanță a respins în mod nelegal, toate celelalte critici (altele decât cele referitoare la caracterul neclar al măsurilor dispuse prin Ordinul atacat) formulate în cuprinsul cererii de chemare în judecată, în susținerea îndeplinirii condiției cazului bine justificat.

În susținerea motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1), pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă susține că:

a. în mod nelegal, prima instanță a considerat că nu poate examina în cadrul prezentei proceduri criticile Băncii privitoare la faptul că există indicii temeinice în sensul că prin Ordinul atacat se încalcă reglementările și jurisprudența comunitare aplicabile în mod obligatoriu în materia obligației de informare ce revine profesionistului în contextul încheierii contractelor de credit.

Cu privire la aceasta, învederează faptul că judecătorul învestit cu soluționarea unei cereri de suspendare a executării unui act administrativ individual poate să constate - chiar și în cadrul procedural special al unei astfel de acțiuni - existența unor indicii temeinice privitoare la încălcarea (prin actul administrativ atacat) a dreptului comunitar, creând astfel o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Apreciază că o astfel de verificare nu echivalează cu stabilirea pe fond a nelegalității actului administrativ atacat (cum a reținut prima instanță), ci are ca obiect exclusiv reliefarea unor indicii serioase care în urma examenului efectuat în cadrul cererii de suspendare - sugerează o încălcare a cadrului normativ și jurisprudențial unional.

Arată că deși jurisprudența constantă a CJUE a stabilit că în executarea obligației legale de informare a consumatorului, profesionistul nu este ținut să pună la dispoziția acestuia din urmă un grafic de rambursare în care să precizeze detalierea fiecărei rate lunare și modul de repartizare a valorii acesteia asupra capitalului, dobânzilor și a celorlalte costuri contractuale, cu toate acestea, Banca a inserat în graficele sale de rambursare o astfel de detaliere, dovedind bună-credință și acordând consumatorului un nivel de informare mai ridicat decât cel avut în vedere de standardul comunitar obligatoriu în această materie.

b. în mod nelegal, prima instanță a reținut că este neîntemeiat argumentul subscrisei privitor la emiterea tardivă a Ordinului atacat, cu depășirea termenului reglementat de art. 13

1

din Legea nr. 363/2007.

Cu privire la acest aspect, recurenta-reclamantă susține că indiferent de modul de calcul a acestui termen legal (pe zile pline sau pe zile libere), emiterea Ordinului Președintelui ANPC nr. 466/09.06.2023 în data de 9 iunie 2023 s-a realizat în afara termenului legal de maxim 5 zile lucrătoare de la propunerea agentului constatator, acest element constituind o împrejurare legate de starea de fapt și de drept, care este de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ atacat, întrunind astfel caracteristicile cazului bine justificat, în sensul reglementării cuprinse în art. 2, alin. (1), lit. (t) din Legea nr. 554/2004.

Susține că prima instanță nu se putea substitui în mod legal judecătorului învestit cu analiza acțiunii în anularea actului administrativ și nu putea analiza dacă (i) Ordinul atacat creează în mod efectiv o vătămare în detrimentul subscrisei și (ii) dacă această vătămare poate fi sau nu înlăturată în alt mod decât prin anularea actului administrativ atacat, orice astfel de analiză excedând cadrului procedural al procedurii suspendării executării actului administrativ individual.

c. în mod nelegal, prima instanță a reținut că este neîntemeiat argumentul recurentei-reclamante privitor la încălcarea dispozițiilor art. 32, alin. (3) din O.G. nr. 2/2001.

Susține recurenta-reclamantă că un efect al formulării de către aceasta, la data de 2 iunie 2023, a plângerii contravenționale împotriva Procesului-verbal Seria x nr. x din data de 23.05.2023 este acela că, la data de 9 iunie 2023 (data emiterii Ordinului nr. 466/09.06.2023), actul administrativ care a stat la baza emiterii Ordinului atacat (în speță, Procesul-verbal contravențional Seria x nr. x din data de 23.05.2023) era suspendat de drept, prin efectul legii, împreună cu toate efectele sale (inclusiv, așadar, efectul de învestire a Președintelui ANPC cu propunerea de emitere a Ordinului atacat).

Astfel, ca efect al suspendării de drept a Procesului-verbal contravențional Seria x nr. x/09.06.2023, autoritatea publică nu putea să procedeze, conform legii, la emiterea ordinului contestat.

d. în mod nelegal, prima instanță a reținut că este neîntemeiat argumentul privitor la nemotivarea Ordinului atacat.

Precizează recurenta-reclamantă că emiterea actului administrativ atacat a fost iremediabil viciată, întrucât autoritatea publică emitentă nu a respectat prevederile art. 12 alin. (2) și ale art. 13 alin. (1) din Legea nr. 363/2007 privind motivarea ordinului și prezentarea, pe această cale, a argumentelor care justifică necesitatea emiterii acestuia. Din simpla lecturare a Ordinului se poate observa că, în ceea ce privește motivarea, autoritatea emitentă s-a rezumat exclusiv la a relua integral aspectele reținute de agentul constatator în Procesul-verbal de constatare a contravenției Seria x nr. x/23.05.2023 iar nu să împrumute anumite idei, cum în mod eronat reține prima instanță în pag. 9 a hotărâri atacate.

e. în mod nelegal, prima instanță a considerat că nu poate examina în cadrul prezentei proceduri criticile Băncii privitoare la faptul că există indicii temeinice în sensul că prin executarea măsurilor impuse prin Ordinul atacat se încalcă dispozițiile legale din materia contractelor de credit (O.U.G. nr. 50/2010 și O.U.G. nr. 52/2016), precum și dispozițiile C. civ.

Susține recurenta-reclamantă că în cadrul analizei efectuate, judecătorul fondului trebuia exclusiv să procedeze la examinarea și la constatarea, dacă este cazul, a faptului că existe îndoieli serioase în privința legalității actului administrativ atacat prin raportare la dispozițiile legale din materia contractelor de credit și a prevederilor C. civ., fără a statua (astfel cum în mod eronat a reținut prima instanță) în sensul că ne aflăm în prezența unei încălcări efective a acestor dispoziții legale și fără a-și depăși astfel competența legală.

Arată că premisa care a stat la baza emiterii Ordinului atacat este contrară O.U.G. nr. 50/2010 și O.U.G. nr. 52/2016, deoarece ANPC instituie în sarcina Băncii o obligație de informare mai largă decât cea impusă de normele legale aplicabile în această materie.

De asemenea, susține că obligarea Băncii la înlocuirea sistemului de rambursare sub forma ratelor egale cu un sistem de rambursare sui-generis, neprevăzut de lege constituie motiv de îndoială temeinică privind legalitatea actului administrativ.

f. în mod nelegal, prima instanță a considerat că sunt nefondate criticile Băncii privind emiterea Ordinului atacat cu încălcarea competențelor emitentului.

Susține recurenta-reclamantă că ANPC, prin Ordinul atacat, a reglementat un sistem de rambursare a ratelor de credit sui-generis, care nu își regăsește corespondentul în niciuna dintre metodele reglementate de lege. Astfel, prin efectele sale, Ordinul atacat completează variantele legale de rambursare a creditului, astfel cum sunt stabilite prin art. 38, alin. (1

1

) din O.U.G. nr. 50/2010, cu o variantă suplimentară, stabilită chiar de către autoritatea administrativă.

Apreciază actul administrativ atacat a fost emis cu depășirea vădită a competentelor Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor stabilite în mod expres prin H.G. nr. 700/2012.

În ce privește motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1), pct. 6 C. proc. civ. recurenta-reclamantă precizează că înțelege să invoce acest motiv de casare, în modalitatea normativă a motivelor contradictorii, în legătură cu considerentele primei instanțe cuprinse în pag. 8 a hotărârii atacate, prin care a reținut că este neîntemeiat argumentul privitor la emiterea tardivă a Ordinului atacat, cu depășirea termenului reglementat de art. 13

1

din Legea nr. 363/2007.

Apreciază că există o contradicție între, pe de o parte, soluția primei instanțe de constatare a îndeplinirii condiției legale a pagubei iminente (pag. 10-11 din hotărârea recurată) și, pe de altă parte, soluția de respingere a criticilor privind emiterea tardivă a Ordinului atacat, pe motiv că aceasta nu creează subscrisei o vătămare care să poată fi înlăturată altfel (pag. 8 din hotărârea atacată).

Susține că din moment ce paguba iminentă este definită de lege (art. 2 alin. (1), lit. (ș) din Legea nr. 554/2004) ca fiind "prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public" și din moment ce aceeași primă instanță a stabilit expres că această condiție este îndeplinită, este contradictoriu ca judecătorul fondului să afirme că reclamanta nu am făcut dovada unei pagube generate de emiterea tardivă a Ordinului atacat.

Din moment ce prima instanță a stabilit că emiterea actului administrativ atacat creează reclamantei o pagubă iminentă și, pe cale de consecință, a dispus suspendarea executării acestuia, instanța de fond nu poate susține în același timp, în cuprinsul aceleiași hotărâri judecătorești, că reclamanta nu a făcut dovada niciunei pagube pe care emiterea actului administrativ i-a produs-o.

Recurenta-reclamantă A. S.A. a formulat întâmpinare la recursul principal formulat de recurenta-pârâtă Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, solicitând, în principal, constatarea nulității recursului și în subsidiar respingerea recursului ca nefondat.

În ce privește excepția nulității recursului formulat de ANPC, recurenta-reclamantă apreciază că recursul este nesistematizat și nestructurat în motive care să vizeze în concret nelegalitatea sentinței recurate. Recursul ANPC este încadrat doar în mod formal pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fără însă a se prezenta raționamentul pentru care sentința recurată ar fi fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor de drept material; cererea de recurs formulată de ANPC neoperând cu motive de nelegalitate specifice controlului judiciar în recurs;

Susține că recursul nu cuprinde critici concrete în legătură cu sentința recurată, acesta reflectând simpla nemulțumire a ANPC cu privire la soluția pronunțată în cauză

În susținerea caracterului nefondat al cererii de recurs al ANPC, recurenta-reclamantă A. S.A. arată că

- în primul rând, prima instanță a reținut corect faptul că se impune suspendarea actului administrativ atacat având în vedere "caracterul echivoc al măsurilor dispuse în sarcina reclamantei, nefiind clar care este conduita de urmat pentru conformarea cu cele reținute în Ordin.

- în al doilea rând, recursul este prezentat într-o manieră lacunară și lipsită de orice rigoare logico-juridică, în legătură cu cerința privind existenta cazului bine justificat,

- în al treilea rând, Ordinul atacat este într-adevăr neclar în privința măsurilor concrete dispuse de către emitent, astfel încât există suspiciuni întemeiate cu privire la faptul că actul atacat a fost emis cu exces de putere, în sensul art. 2, alin. (1). lit. (n) din Legea nr. 554/2004.

Arată că din simpla lectură a articolului 1 al Ordinului ANPC nr. 466/09.06.2023 (în care sunt enunțate măsurile dispuse de ANPC), măsurile instituite de autoritatea publică emitentă sunt neclare, fiind imposibil de stabilit cu certitudine care a fost voința juridică a ANPC. Mai mult, ca urmare a acestei neclarități a măsurilor dispuse în concret de ANPC, se creează dificultăți apreciabile în aplicarea actului administrativ atacat.

Recurenta-reclamantă susține că ANPC nu a reușit să indice niciun motiv concret de nelegalitate a sentinței recurate, din perspectiva condiției pagubei iminente.

Precizează că, așa cum a reținut instanța de fond, există o paguba iminentă care odată produsă este ireversibilă. În concret, odată modificate contractele în curs (în vederea punerii în executare a Ordinului), în ipoteza unei eventuale anulări a Ordinului, Banca nu își mai poate recupera costurile operaționale implicate de o astfel de modificare a portofoliului de contracte.

O a doua componentă a pagubei iminente, distinct de costurile operaționale legate de implementarea Ordinului, punerea în executare a măsurilor dispuse de ANPC va genera discrepanțe între sumele pe care Banca era îndreptățită să le primească potrivit graficului de rambursare inițial și cele pe care ar urma să le primească în acord cu noul grafic de rambursare care ar trebui să fie emis pentru fiecare contract în parte. Aceste sume sunt imposibil de estimat în prezent, dat fiind, pe de o parte, numărul considerabil de contracte de credit care pot fi afectate de prevederile Ordinului și, pe de altă parte, neclaritatea măsurilor prevăzute prin Ordin, particularitățile fiecărui contract de credit și ale fiecărui împrumutat și complexitatea calculelor care ar trebui efectuate în legătură cu fiecare contract în parte.

Nu în ultimul rând, susține că punerea în executare a măsurilor dispuse prin Ordin va antrena și o modificare la nivelul provizioanelor Băncii - și în acest caz, dat fiind caracterul neclar al măsurilor dispuse prin Ordin, evaluarea exactă a implicațiilor modificării întregului portofoliu de contracte al Băncii asupra provizioanelor este dificil de realizat în acest moment.

Prin cererea de intervenție voluntară accesorie în interesul reclamantei A. S.A., B. a susținut legalitatea sentinței recurate în ce privește constatarea îndeplinirii condițiilor cazului bine justificat și al prevenirii unei pagube iminente și a solicitat admiterea cererii de intervenție voluntară accesorie, admiterea excepției nulității recursului principal, invocată de recurenta-reclamantă A. și admiterea recursului incident formulat de aceasta din urmă.

Potrivit susținerilor intervenientei, cererea de intervenție accesorie are rolul de a sprijini poziția procesuală a Băncii și de a dezvolta argumentele deja prezentate de A. S.A., aceasta reluând susținerile recurentei-reclamante A. S.A., formulate prin recursul incident și prin întâmpinare, fără să aducă argumente noi referitoare la nelegalitatea hotărârii.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Recurenta-reclamantă A. S.A. a investit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o acțiune, întemeiată pe dispozițiile art. 15 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, prin care a solicitat suspendarea executării Ordinului nr. 466/09.06.2023 emis de Președintele ANPC până la soluționarea definitivă a cererii de anulare a aceluiași act administrativ individual.

Instanța de fond a admis acțiunea formulată de reclamantă, apreciind că sunt îndeplinite în mod cumulativ cele două condiții prevăzute de lege: existența unui caz bine justificat și producerea unei pagube iminente.

În ceea ce privește cazul bine justificat, a constatat că reclamanta a făcut dovada existenței unor împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. t).

Cercetând aparența de nelegalitate a actului administrativ în litigiu, a apreciat ca fiind întemeiate criticile privind neclaritatea măsurilor dispuse în sarcina reclamantei, inclusiv din perspectiva necesității respectării de către Bancă a dispozițiilor art. 38 alin. (1^1) din O.U.G. nr. 50/2010.

Celelalte motive invocate de reclamantă privind existența cazului bine justificat au fost înlăturate.

În ce privește condiția prevenirii unei pagube iminente, instanța de fond a constatat că și această cerință a fost dovedită de reclamantă, executarea Ordinului fiind de natură a produce acesteia dificultăți în desfășurarea activității, producându-i un prejudiciu material viitor și previzibil, în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004.

A apreciat că, realizarea modificărilor impuse asupra contractelor existente este susceptibilă de a produce consecințe importante atât în privința activității băncii, cât și asupra clienților, care se pot regăsi în situația de a depăși gradul de îndatorare permis. Costurile operaționale însemnate pe care le presupune aducerea la îndeplinire a măsurilor, dat fiind numărul mare de contracte în curs ce se impune a fi verificate, nu se mai pot recupera nici chiar în ipoteza anulării Ordinului.

Prin recursul întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta-pârâtă ANPC critică sentința recurată susținând că nu sunt îndeplinite condițiile cumulative al cazului bine justificat și pagubei iminente.

Susține că ordinul nu conține măsuri neclare iar executarea actului atacat nu este de natură a produce pagube, dificil de reparat de către intimată. Criteriile aduse de către intimata-reclamantă și reținute de către instanța de fond nu corespund definiției noțiunii de pagubă iminentă, care este reprezentată numai de prejudiciul material viitor și previzibil. Apreciază că intimata-reclamantă a invocat numai împrejurări care țin de executarea actului atacat, acestea neconstituind prejudicii.

Recurenta-pârâtă susține că instanța de fond a oferit argumente contradictorii în motivarea sentinței recurate și că, nelegal, și-a arondat calitatea de instanță ce urmează să soluționeze cererea în anularea actului, prin faptul că s-a pronunțat asupra efectelor măsurilor dispuse.

Cu privire la aceste critici, Înalta Curte constată că sunt nefondate.

În acord cu instanța de fond, Înalta Curte apreciază că măsurile dispuse de pârâta ANPC au un caracter neclar. Art. 1 alin. (1) din ordinul contestat pare a fi contradictoriu cu articolul 1 alin. (2) din același ordin. Din primul alineat ar rezulta că măsura dispusă de ANPC vizează emiterea unor grafice de rambursare în care principalul să fie egal cu dobânda în timp ce din al doilea alineat pare că se impune ca banca să procedeze la stabilirea unor rate lunare egale doar cu privire la principal, urmând ca dobânda să fie calculată în continuare conform legii și clauzelor contractuale.

Conduita reclamantei în cazul obligației "de a se asigura de faptul că nu se va depăși gradul de îndatorare initial al consumatorilor, atât pentru contractele în curs cât și pentru cele viitoare ...", prevăzută la art. 1 alin. (4), este dificil de stabilit iar măsurile care trebuie luate cu privire la contractele în curs de derulare nu este clar dacă trebuie aplicate retroactiv, de la momentul încheierii contractului, sau numai pentru viitor.

În ce privește informarea consumatorilor, aceasta se efectuează în conformitate cu art. 11 din O.U.G. nr. 50/2010 astfel că măsura stabiltă la art. 1 alin. (5) din ordin nu este clară în condițiile prezumției îndeplinirii corescpunzătoare a obligației de informare.

Condiția prevenirii unei pagube iminente este îndeplinită și, așa cum corect a reținut instanța de fond dificultățile de a se conforma obligațiilor impuse în sarcina sa cresc riscul reclamantei de a fi sancționată în conformitate cu prevederile art. 15 alin. (3) din Legea nr. 363/2007 cu amendă de la 50 000 la 100 000 RON sau de a se dispune suspendarea activității sale în conformitate cu prevederile art. 15 alin. (5) din Legea nr. 363/2007.

De asemenea, implementarea măsurulor stabilite prin ordin presupune efectuarea unor cheltuieli definitive ce nu mai pot fi recuperate în situația în care ordinul ar fi anulat.

Recursul incident, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., formulat de A. S.A. este la rândul său nefondat pentru considerentele ce vor urma:

Prin cererea de suspendare reclamanta A. S.A a solicitat ca prima instanță să constate, pe lângă caracterul neclar al măsurilor dispuse prin ordin, și că:

• există indicii temeinice în sensul că prin emiterea Ordinului atacat se încalcă reglementările din dreptul comunitar și practica judiciară unională aplicabilă în mod obligatoriu materia obligației de informare ce revine profesionistului în contextul încheierii contractelor de credit;

• Ordinul ANPC atacat a fost emis tardiv, cu nesocotirea termenului legal imperativ reglementat de art. 13' din Legea nr. 363/2007;

• Ordinul atacat a fost emis cu încălcarea dispozițiilor art. 32, alin. (3) din O.G. nr. 2/2001;

• Ordinul atacat a fost emis cu încălcarea obligației de motivare, instituită expres de art. 12, alin. (2) din Legea nr. 363/2007;

• există suspiciuni puternice în sensul că prin executarea măsurilor impuse prin Ordinul atacat se încalcă dispozițiile legale din materia contractelor de credit (O.U.G. nr. 50/2010 și O.U.G. nr. 52/2016), precum și dispozițiile C. civ.

• Ordinul atacat a fost emis cu încălcarea art. 58 din Legea nr. 24/2000;

• Ordinul atacat a fost emis cu încălcarea competentelor conferite ANPC prin H.G. nr. 700/2012.

Recurenta-reclamantă A. S.A. susține că toate aceste critici formulate în cadrul condiției cazului bine justificat au fost înlăturate de prima instanță devenind incidente motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1), pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte constată nefondate criticile recurentei-reclamante subsumate motivelor de casare regelementate de art. 488 alin. (1), pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ.. Astfel, în mod corect prima instanță a apreciat că nu poate examina în cadrul cererii de suspendare a actului administrativ criticile Băncii privitoare la faptul că există indicii temeinice în sensul că prin Ordinul atacat se încalcă reglementările și jurisprudența comunitare aplicabile în mod obligatoriu în materia obligației de informare ce revine profesionistului în contextul încheierii contractelor de credit. Motivul pentru care s-a reținut această imposibilitate a fost acela că, din cauza caracterului echivoc al măsurilor dispuse, este imposibil de verificat, pe calea acestei proceduri, dacă prin emiterea Ordinului s-au încălcat reglementările din dreptul comunitar și practica judiciară unională.

În ce privește criticile privitoare la emiterea tardivă a Ordinului atacat, cu depășirea termenului reglementat de art. 13

1

din Legea nr. 363/2007, este de reținut că acest text de lege nu reglementează și o sancțiune pentru nerespectarea termenului de 5 zile astfel că, poate fi atrasă sancțiunea nulității, numai dacă se produce o vătămare a contribuabilului care nu poate fi înlăturată în alt mod.

Susținerea că prima instanță nu se putea substitui în mod legal judecătorului învestit cu analiza acțiunii în anularea actului administrativ și nu putea analiza dacă (i) Ordinul atacat creează în mod efectiv o vătămare în detrimentul subscrisei și (ii) dacă această vătămare poate fi sau nu înlăturată în alt mod decât prin anularea actului administrativ atacat nu este fondată dat fiind caracterul provizoriu al celor reținute prin hotărârea de suspendare a actului administrativ și care nu pot impune soluția instanței învestite cu cererea de anulare a actului.

Recurenta-reclamantă invocă interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 32 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001 susținând că pârâta nu putea să procedeze la emiterea ordinului contestat, întrucât procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor Seria x nr. x/09.06.2023 era suspendat de drept ca urmare a formulării plângerii contravenținale din data de 23.05.2023.

Înalta Curte constată caracterul nefondat al acestor critici întrucât, potrivit art. 88 alin. (3) din Ordonanța de urgență nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, contestarea în instanță a procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nu suspendă de drept executarea sancțiunilor contravenționale complementare dispuse.

Și critica privind nemotivarea Ordinului atacat este nefondată întrucât reluarea aspectelor reținute de agentul constatator în Procesul-verbal de constatare a contravenției nu este de natură să imprime un caracter de nelegalitate a ordinului emis de președintele ANPC, întrucât măsurile sunt dispuse ca urmare a celor constatate cu ocazia controlului și consemnate de agenții constatatori.

Susținerile recurentei-reclamante că în cadrul analizei efectuate, judecătorul fondului trebuia exclusiv să procedeze la examinarea și la constatarea, dacă este cazul, a faptului că existe îndoieli serioase în privința legalității actului administrativ atacat prin raportare la dispozițiile legale din materia contractelor de credit și a prevederilor C. civ. sunt nefondate.

Argumentele potrivit cărora, contrar O.U.G. nr. 50/2010 și O.U.G. nr. 52/2016, ANPC a instituit în sarcina Băncii o obligație de informare mai largă decât cea impusă de normele legale precum și cele potrivit cărora obligarea la înlocuirea sistemului de rambursare sub forma ratelor egale cu un sistem de rambursare sui-generis, neprevăzut de lege, nu pot fi constatate doar prin "pipăirea fondului", fără o analiză pe fondul cauzei.

În ce privește critica potrivit căreia actul administrativ atacat a fost emis cu depășirea vădită a competentelor Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor stabilite în mod expres prin H.G. nr. 700/2012, Înalta Curte, în acord cu cele retinute de prima instanță, apreciază că sunt în realitate critici privind neconformitatea măsurilor dispuse cu legea, respectiv art. 13 din Legea 363/2007 și nu critici referitoare la nelegalitatea actului pentru motivul emiterii de către un organ necompetent.

În ce privește motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. referitor la modalitatea normativă a motivelor contradictorii, recurenta-reclamantă susține că prima instanță nu putea stabili, pe de-o parte, că emiterea actului administrativ atacat creează reclamantei o pagubă iminentă dispunând suspendarea executării acestuia, iar, pe de altă parte, să rețină în cuprinsul aceleiași hotărâri judecătorești, că reclamanta nu a făcut dovada niciunei pagube pe care emiterea tradivă a actului administrativ i-a produs-o.

Critica recurentei-reclamante este nefondată. Prima instanță a reținut existența condiției prevenirii unei pagube iminente cauzată de costurile operaționale însemnate pe care le presupune aducerea la îndeplinire a măsurilor impuse prin ordinul contestat, dat fiind numărul mare de contracte în curs și că realizarea modificărilor impuse asupra contractelor existente este susceptibilă de a produce consecințe importante atât în privința activității băncii, cât și asupra clienților, care se pot regăsi în situația de a depăși gradul de îndatorare permis.

Reținerea existenței acestei condiții, în modalitatea arătată, nu exclude posibilitatea ca instanța să constate că emiterea actului administrativ cu depășirea termenului de 5 zile prevăzut de lege nu produce un prejudiciu reclamantei. În acest caz nu se poate reține o contradicție în considerentele hotărării.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, constatând că nu este incident niciun motiv de casare din cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâta Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului împotriva sentinței civile nr. 1353 pronunțate la 13 septembrie 2023 de Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Va respinge recursul incident declarat de reclamanta A. S.A împotriva sentinței civile nr. 1353 pronunțate la 13 septembrie 2023 de Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat și va respinge cererea de intervenție accesorie formulată de B..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului împotriva sentinței civile nr. 1353 pronunțate la 13 septembrie 2023 de Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Respinge recursul incident declarat de reclamanta A. S.A împotriva sentinței civile nr. 1353 pronunțate la 13 septembrie 2023 de Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Respinge cererea de intervenție accesorie formulată de B..

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 3 iulie 2024.