ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 94/2025

Ședința publică din data de 17 ianuarie 2025

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea depusă pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal la data de 21.09.2021, sub nr. unic de dosar x/2021, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională Pentru Protecția Consumatorilor, a solicitat ca prin hotărârea pe care o va pronunța instanța să dispună:

Prin sentința civilă nr. 631 din 30 martie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională Pentru Protecția Consumatorilor.

A dispus anularea Ordinului nr. 217/17.08.2021 emis de Președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor.

În baza art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, a respins capătul de cerere privind suspendarea executării Ordinului nr. 217/17.08.2021.

A constatat prelungită de drept măsura suspendării executării Ordinului nr. 217/17.08.2021 dispusă în baza art. 14 din Legea nr. 554/2004, în cadrul dosarului nr. x/2021 al Curții de Apel București.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea căii de atac, casarea sentinței de la fondul proicinii, cu consecința respingerii cererii de chemare în jduecată

În esență, în motivare, a susținut că judecătorul fondului nu a avut în vedere prejudiciul creat consumatorilor de practica comercială incorectă.

A precizat că actul administrativ contestat a fost încheiat în temeiul art. 13 din Legea nr. 363/2007.

Conduita operatorului economic constituie o practică comercială incorectă în sensul în care a fost stabilit de legiuitor în cuprinsul art. 4 alin. (4) (Anexa nr. 1, pct. 18) din Legea nr. 363/2007 cu modificările și completările următoare, practică interzisă și considerată contravenție conform art. 15 alin. (1) Legea nr. 363/2007 fiind sancționată în conformitate cu prevederile art. 15 alin. (1) lit. b) din aceeași lege cu amendă de la 5.000 la 100.000 RON.

Agenții constatatori au efectuat individualizarea sancțiunii contravenționale cu respectarea prevederilor art. 17 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 363/2007 și au aplicat astfel sancțiunea de 10.000 RON.

Agenții constatatori au propus, de asemenea, măsura de încetare sau instituire a procedurilor legale corespunzătoare pentru încetarea practicii comerciale incorecte, măsură prevăzută în cuprinsul art. 13 alin. (1), lit. a) din Legea nr. 363/2007 și care urmează a fi dispusă cu respectarea prevederilor art. 13 din Legea nr. 363/2007.

Data săvârșirii faptelor se consideră a fi (09.08.2021), data întocmirii Invitației seria x nr. x din data de 09.08.2021, moment în care agenții constatatori și-au format convingerea vinovăției operatorului economic pentru fiecare din faptele descrise mai sus.

Astfel, s-a dispus încetarea practicii comerciale incorecte, utilizată de operatorul economic S.C. A. S.A., contrară cerințelor diligenței profesionale de natură sau cel puțin susceptibilă să deformeze în mod esențial comportamentul economic al consumatorului mediu la care ajunge, având în vedere faptul că oferta este adresată grupurilor vulnerabile de consumatori cu nevoi financiare care doresc să contacteze un produs financiar cu implicații financiare în sarcina consumatorului cât mai reduse, fiindu-le indusă o decizie de tranzacționare având în vedere prezentarea unor Informații inexacte cu privire ta condițiile oferite de piața financiară, prin neactualizarea în cadrul materialelor publicitare a valorii Indicelui IRCC ce este parte integrantă a dobânzii, operatorul economic nedepunând toate diligențele față de consumatorul mediu.

Analizând întreaga documentație care a stat la baza efectuării controlului, cererea de chemare în judecată apare a fi neîntemeiată, câtă vreme actul administrativ contestat a fost încheiat cu respectarea, în totalitate, a condițiilor de formă și de fond necesare validității.

Ordinul nr. 217/17.08.2021 nu reglementează o situație particulară, ci conține norme juridice imperative pe care destinatarul A. S.A trebuie să le aplice fată de toți clienții săi în momentul în care aceștia obțin informații prin intermediul pliantelor ce se regăsesc în sucursale.

Actul administrativ așa cum este definit la art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, trebuie să îndeplinească anumite condiții de formă și de fond.

Forma scrisă este o condiție de existență a actului administrativ, esențială pentru actele provenite de Ia administrația publică, lipsa ei echivalând, cu inexistența de fapt a acestuia.

Motivarea Ordinului cu nr. 217/17.08.2021 a fost una destul de amplă și explicită, având în vedere faptul că la baza emiterii acestuia a stat procesul-verbal de constatare a contravenției, dar și a întinderii măsurii dispuse.

Pentru a da efect principiului protecției depline contra practicilor comerciale și principiului efectivității, contractul - tip, în totalitate sau în parte trebuie să își înceteze efectele prejudiciabile pentru consumator, pentru comerciant și pentru întregul mediu de afaceri.

Totodată, principiile din dreptul comun care reglementează obligatorie si relativitatea efectelor contractului nu pot înlătura de la aplicare legislația specială, derogatorie de la dreptul comun, referitoare la sancționarea, stoparea și combaterea practicilor comerciale incorecte/înșelătoare. Sensul dispozițiilor art. 3 alin. (2) lit. a), potrivit cărora Legea nr. 363/2007 nu aduce atingere regulilor din dreptul comun referitoare la validitatea, întocmirea sau efectele contractelor, nu este acela de înlăturare de la aplicare a legii speciale în favoarea dreptului comun, ci acela că validitatea, întocmirea și efectele contractului rămân supuse dispozițiilor din dreptul comun, cu excepția situațiilor în care acestea ar fi expresii ale unor practici comerciale incorecte care le afectează total sau parțial valabilitatea sau efectele.

Astfel, Legea nr. 363/2007 utilizează prezumția calității de victimă a consumatorilor și prezumția de incorectitudine a practicilor comercianților în interpretarea Directivei 2005/29/CE, CJUE a statuat, în speța BKK Mobil Oil (cauza C-59/12, pct. 36) că dispozițiile acesteia sunt concepute în mod esențial din perspectiva consumatorului în calitate de destinatar și de victimă a practicilor comerciale neloiale.

În implementarea mecanismului combatere a practicilor incorecte rolul statelor membre, la art. 11 din Directiva 2005/29/CE se menționează clar că statele membre asigură unor mijloace adecvate și eficiente de combatere a practicilor comerciale neloiale pentru a pune în aplicare respectarea directivei în interesul consumatorilor în realizarea acestei atribuții, statele membre trebuie să confere instanțelor judecătorești sau autorităților administrative competențele necesare pentru a ordona încetarea sau a institui proceduri legale corespunzătoare pentru un ordin de încetare a practicilor comerciale neloiale. Prin Legea nr. 363/2007 s-au instituit competente în sarcina ANPC în ce privește combaterea practicilor incorecte, care are posibilitatea de a aplica măsurile necesare pentru remedierea efectului prejudiciabil asupra consumatorilor și pentru descurajarea consumatorilor în a mai folosi astfel de practici incorecte.

În aceste condiții, par. 22 din Directivă vorbește despre efectivitatea sancțiunilor aplicate, instituind în sarcina statelor membre obligația de a stabili -sancțiunile pentru încălcarea dispozițiilor directivei și de a asigura punerea în aplicare a acestora. Sancțiunile trebuie să fie eficiente, proporționale și cu efecte de descurajare (art. 13 din Directivă). Ca atare, rezultă că dispozițiile în materia combaterii practicilor incorecte instituie remedii efective, iar nu iluzorii, pentru descurajarea operatorilor economici în a folosi astfel de practici în-scopuri profitabile.

Atât dispozițiile interne, cât și Directiva 2005/29/CE își propun asigurarea unul nivel ridicat de protecție a consumatorului, prezumat a fi deosebit de vulnerabil (art. 5 alin. (3) din Directivă) la practica utilizată sau la produsul aferent, din cauza credulității. Or, prin ordinul atacat s-a sesizat tocmai afectarea intereselor consumatorilor.

Astfel, pentru utilizarea practicilor incorecte în activitatea sa comercială, ANPC a obligat A. S.A. la încetarea practicii comerciale incorecte contrară cerințelor diligenței profesionale de natură sau cel puțin susceptibilă să deformeze în mod esențial comportamentul economic al consumatorului mediu la care ajunge, având în vedere faptul că oferta este adresată grupurilor vulnerabile de consumatori cu nevoi financiare care doresc să contacteze un produs financiar cu implicații financiare în sarcina consumatorului cât mai reduse, fiindu-le indusă o decizie de tranzacționare având în vedere prezentarea unor informații inexacte cu privire la condițiile oferite de piața financiară, prin neactualizarea în cadrul materialelor publicitare a valorii Indicelui IRCC ce este parte integrantă a dobânzii, operatorul economic nedepunând toate diligentele fată de consumatorul mediu.

Față de încadrarea faptei prin prisma Legii nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianților în relația cu consumatorii și armonizarea reglementărilor cu legislația europeană privind protecția consumatorilor, a menționat că principiile din dreptul comun care reglementează forța obligatorie și relativitatea efectelor contractului nu pot înlătura de la aplicare legislația specială, derogatorie de la dreptul comun, referitoare la sancționarea, stoparea și combaterea practicilor comerciale incorecte/înșelătoare. Sensul dispozițiilor art. 3 alin. (2) lit. a), potrivit cărora Legea nr. 363/2007 nu aduce atingere regulilor din dreptul comun referitoare la validitatea, întocmirea sau efectele contractelor, nu este acela de înlăturare de la aplicare a legii speciale în favoarea dreptului comun (o soluție care, de altfel, ar fi fost absurdă și ar fi încălcate dispozițiile Legii nr. 24/2000, din care rezultă, printre altele, că normele speciale sunt făcute tocmai pentru a deroga de la dreptul comun, și nu invers), ci acela că validitatea, întocmirea și efectele contractului rămân supuse dispozițiilor din dreptul comun, cu excepția situațiilor în care acestea ar fi expresia ale unor practici comerciale incorecte care le afectează total sau parțial valabilitatea sau efectele.

Astfel, Legea nr. 363/2007 utilizează prezumția calității de victimă a consumatorilor si prezumția de incorectitudine a practicilor comercianților în interpretarea Directivei 2005/29/CE, CJUE a constat că dispozițiile acesteia concepute în mod esențial din perspectiva consumatorului în calitate de destinatar și de victimă a practicilor concurențiale neloiale.

În implementarea mecanismului de combatere a practicilor incorecte rolul statelor membre, la art. 11 din Directiva 2005/29/CE se menționează clar că statele membre asigură existenta unor mijloace adecvate și eficiente de combatere a practicilor comerciale neloiale pentru a pune în aplicare respectarea directivei în interesul consumatorilor în realizarea acestei atribuții, statele membre trebuie să confere instanțelor judecătorești sau autorităților administrative competențele necesare pentru a ordona încetarea sau a institui proceduri legale corespunzătoare pentru un ordin de încetare a practicilor comerciale neloiale. Prin Legea nr. 363/2007 s-au instituit competențe în sarcina ANPC în ce privește combaterea practicilor incorecte, care are posibilitatea de a aplica măsurile necesare pentru remedierea efectului prejudiciabil asupra consumatorilor și pentru descurajarea consumatorilor în a mai folosi astfel de practici incorecte.

În aceste condiții, par. 22 din Directivă vorbește despre efectivitatea sancțiunilor aplicate, instituind în sarcina statelor membre obligația de a stabili sancțiunile aplicabile pentru încălcarea dispozițiilor directivei și de a asigura punerea în aplicare a acestora. Sancțiunile trebuie să fie eficiente, proporționale și cu efecte de descurajare (art. 13 din Directivă). Ca atare, rezultă că dispozițiile în materia combaterii practicilor incorecte instituie remedii efective, iar nu iluzorii, pentru descurajarea operatorilor economici în a folosi astfel de practici în scopuri profitabile.

Atât dispozițiile interne, cât și Directiva 2005/29/CE își propun asigurarea unui nivel ridicat de protecție a consumatorului, prezumat a fi deosebit de vulnerabil (art. 5 alin. (3) din Directivă) la practica utilizată sau ta produsul eferent, din cauza credulității. Or, prin Ordinul atacat s-a sesizat tocmai afectarea intereselor consumatorilor.

De asemenea în Codul Consumului, conform art. 8, operatorii economici sunt obligați să pună pe piața numai produse sau servicii sigure, care corespund caracteristicilor prescrise sau declarate, să se comporte în mod corect în relațiile cu consumatorii și să nu folosească practici comerciale abuzive. Din art. 48 rezultă că orice consumator trebuie să fie informat despre riscurile la care este supus prin folosirea normală sau previzibilă a bunurilor. De asemenea, conform art. 27, consumatorii beneficiază, printre altele, de următoarele drepturi: a) de a fi protejați împotriva riscului de a achiziționa un produs sau de a li se presta un serviciu care ar putea să le prejudicieze viața, sănătatea sau securitatea ori să le aducă atingere drepturilor intereselor legitime; b) de a fi informați complet, corect și precis, asupra caracteristicilor esențiale ale produselor și serviciilor, astfel încât decizia pe care o adoptă în legătură cu acestea să corespundă cât mai bine nevoilor lor iar, conform art. 45, consumatorii au dreptul de a fi informați, în mod complet, corect și. precis, asupra caracteristicilor esențiale ale produselor și serviciilor, inclusiv a soluțiilor financiare oferite de către operatorii economici, astfel încât să aibă posibilitatea de face o alegere rațională intre produsele și serviciile oferite, în conformitate cu interesele lor economice si de altă natură si să fie în măsură să te utilizeze, potrivit destinației acestora, în deplină siguranță și securitate. Similar, din art. 3 din O.G. nr. 21/1992 consumatorii au dreptul de a fi protejați împotriva riscului de a achiziționa un produs sau de a ti se presta un serviciu care ar putea să le prejudicieze viața, sănătatea sau securitatea ori să le afecteze drepturile și Interesele legitime, precum și de a fi informați complet, corect și precis asupra caracteristicilor esențiale ale produselor și serviciilor, astfel încât decizia pe care o adoptă în legătură cu acestea să corespundă cât mai bine nevoilor lor.

Din dispozițiile art. 57 din Codul consumului rezultă că, în cazul prestărilor de servicii, informațiile trebuie să cuprindă categoria calitativă a serviciului, după caz, timpul de realizare, termenul de garanție și postgaranție, preturile și tarifele, riscurile previzibile și, după caz, alte documente prevăzute expres de lege. În cazul serviciilor financiare, operatorii economici sunt obligați să ofere consumatorilor informații complete, corecte si precise asupra drepturilor și obligațiilor ce le revin, iar din art. 61 rezultă că se interzice prezentarea, prin orice mijloace, a afirmațiilor șl Indicațiilor care nu sunt conforme cu parametrii ce caracterizează produsele și serviciile șl care nu pot fi probate.

În cadrul protecției consumatorilor, informarea consumatorului asupra conținutul contractului, încă din etapa publicității, are o importanță capitală, întrucât aceasta contribuie la transparenta contractului, în sensul că permite consumatorului să compare ofertele de contractare, Iar pe de altă parte, permite consumatorului să aprecieze întinderea obligației

Trebuie de avut în vedere șl jurisprudența CJUE unde există referiri la noțiunea de consumator mediu prezenta ca o persoană cu un nivel de informare rezonabil" luându-se în considerare factorii sociali, culturali și lingvistici.

După cum s-a constatat din practică, pentru a fi considerată incorectă, practica comercială trebuie să deformeze sau să fie susceptibilă să deformeze 'îh -mod esențial comportamentul economic al consumatorului mediu.

Legea stabilește o regulă generală din care sunt interzise toate practicile comerciale incorecte. O practică comercială este considerată incorectă dacă întrunește cumulativ două condiții: este contrară diligenței profesionale și deformează sau este susceptibilă să deformeze în mod esențial comportamentul economic al consumatorul mediu la care ajunge sau căruia i se adresează un membru mediu al unul grup, dacă este adresată unui anumit grup de consumatori.

Conform legii, diligența profesională reprezintă competența și grijă așteptată în mod rezonabil de către un consumator din partea comercianților în conformitate cu practicile corecte de piață și/sau cu principiul general a' bunei-credințe în domeniul de activitate al acestora.

În drept, ne întemeiem prezenta pe prevederile Legii nr. 554/2004 a Contenciosului administrativ, cu modificările șl completările ulterioare, Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianților în relația cu consumatorii si armonizarea reglementărilor cu legislația europeană privind protecția consumatorilor.

Reclamanta A. S.A. nu a formulat întâmpinare în cauza de față prin care să expună argumente în apărare în raport de criticile de nelegalitate dezvoltate de pârâtă în cadrul căii de atac.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând hotărârea atacată, în raport cu motivele invocate prin recurs și ținând seama de actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Reclamanta A. S.A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat suspendarea executării și anularea Ordinului nr. 217 din 17 august 2021 emis de Președintele A.N.P.C., prin care au fost dispuse o serie de măsuri de încetare a practicii comerciale incorecte utilizate de reclamantă în derularea contractelor de împrumut încheiate cu consumatorii, în vederea asigurării respectării prevederilor legislației din domeniul protecției consumatorilor.

Ordinul a fost emis în temeiul art. 15 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianților în relația cu consumatorii și armonizarea reglementărilor cu legislația europeană privind protecția consumatorilor, cu modificările și completările ulterioare, în raport cu procesul-verbal de constatare a contravenției nr. x din 13 august 2021.

Prima instanță a admis în parte cererea reclamantei și a anulat ordinul criticat, constatând prelungită de drept suspendarea dispusă cu privire la același act administrativ, în dosarul nr. x/2024, prin care instanța a reținut că sunt îndeplinite cumulativ cele două condiții impuse de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Instanța de control judiciar apreciază că această soluție reflectă interpretarea și aplicarea corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă și în cea judiciară, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Criticile recurentei - pârâte au în vedere că prin oferta regăsită în pliantele vechi, care este adresată grupurilor vulnerabile de consumatori cu nevoi financiare care doresc să contacteze un produs financiar cu implicații financiare în sarcina consumatorului cât mai reduse, reclamanta a indus o decizie de tranzacționare prin prezentarea unor informații inexacte cu privire la condițiile oferite de piața financiară, prin neactualizarea în cadrul materialelor publicitare a valorii Indicelui IRCC ce este parte integrantă a dobânzii, operatorul economic nedepunând toate diligentele fată de consumatorul mediu.

Din perspectiva normelor de drept incidente cauzei, Înalta Curte identifică a fi aplicabile următoarele texte de lege.

Conform art. 7 lit. c) lin. 4 din O.G. nr. 21/1992, "Operatorii economici sunt obligați: (...) c) prestatorii de servicii: (...) - să asigure, la prestarea serviciilor nealimentare, condiții igienice, condițiile stabilite de producător, de actele normative în vigoare, precum și cele specifice desfășurării activității".

Potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 363/2007, "O practică comercială este incorectă dacă sunt îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiții: a) este contrară cerințelor diligenței profesionale; b) deformează sau este susceptibilă să deformeze în mod esențial comportamentul economic al consumatorului mediu la care ajunge sau căruia i se adresează ori al membrului mediu al unui grup, atunci când o practică comercială este adresată unui anumit grup de consumatori".

Astfel cum prevede art. 15 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianților în relația cu consumatorii și armonizarea reglementărilor cu legislația europeană privind protecția consumatorilor, "utilizarea de către comercianți a unor practici comerciale incorecte este interzisă, constituie contravenție și se sancționează după cum urmează: (...) b) cu amendă de la 20.000 RON la 100.000 RON, pentru utilizarea practicilor comerciale înșelătoare definite la art. 6 și 7, precum și pentru utilizarea oricăreia dintre practicile enumerate în anexa nr. 1 la paragraful «Practici comerciale înșelătoare»".

Conform art. 18 din Anexa 1 a Legii nr. 363/2007, prin practici comerciale înșelătoare se înțelege "transmiterea de informații inexacte cu privire la condițiile oferite de piață sau la posibilitatea achiziționării produsului, cu intenția de a determina consumatorul să cumpere produsul în condiții mai puțin favorabile decât în condițiile normale ale pieței".

Potrivit art. 6 din același act normativ, "O practică comercială este considerată ca fiind acțiune înșelătoare dacă aceasta conține informații false sau, în orice situație, inclusiv în prezentarea generală, induce în eroare sau este susceptibilă să inducă în eroare consumatorul mediu, astfel încât, în ambele ipoteze, fie îl determină, fie este susceptibilă a-l determina pe consumator să ia o decizie de tranzacționare pe care altfel nu ar fi luat-o, chiar dacă informațiile sunt, în fapt, corecte în raport cu unul sau mai multe dintre următoarele elemente:

a) existența sau natura produsului;

b) principalele caracteristici ale produsului, cum ar fi: disponibilitatea, avantajele, riscurile, fabricarea, compoziția, accesoriile, asistența acordată după vânzare și instrumentarea reclamațiilor, modul și data fabricației sau prestării, livrarea, capacitatea de a corespunde scopului, utilizarea, cantitatea, specificațiile, originea geografică sau comercială, rezultatele care se pot obține din utilizarea sa, rezultatele și caracteristicile esențiale ale testelor sau controalelor efectuate asupra produsului;

c) perioada pentru care comerciantul se angajează, motivele utilizării practicii comerciale și natura desfășurării vânzării, precum și toate declarațiile sau toate simbolurile care ar induce o legătură între produs sau comerciant și o sponsorizare sau o aprobare, direct ori indirect;

d) prețul sau modul de calcul al prețului ori existența unui avantaj specific al prețului;

e) necesitatea service-ului, a unei piese separate, a înlocuirii sau a reparării;

f) natura, competențele și drepturile comerciantului sau ale reprezentantului său, cum ar fi: identitatea și patrimoniul, calificările sale, statutul, autorizarea, afilierea sau legăturile sale, drepturile de proprietate industrială, de autor sau comercială ori recompense și distincții primite;

g) drepturile consumatorului, inclusiv dreptul de a beneficia de reparare, de înlocuire sau de restituire a contravalorii ca urmare a rezoluțiunii contractului, astfel cum sunt prevăzute de Legea nr. 449/2003 privind vânzarea produselor și garanțiile asociate acestora, sau riscurile pe care consumatorul le poate întâmpina.

(2) O practică comercială este, de asemenea, considerată ca fiind acțiune înșelătoare dacă, în contextul prezentării situației de fapt, ținând cont de toate caracteristicile și circumstanțele, determină sau este susceptibilă să determine consumatorul mediu să ia o decizie de tranzacționare pe care altfel nu ar fi luat-o. În acest caz, acțiunea înșelătoare este determinată de:

a) orice activitate de comercializare privind produsul, inclusiv publicitatea comparativă, creând o confuzie cu alt produs, marca, numele sau cu alte semne distinctive ale unui concurent;

b) nerespectarea de către comerciant a obligațiilor prevăzute în codul de conduită pe care s-a angajat să îl respecte, dacă:

(i) angajamentul său nu este o aspirație, ci este ferm și poate fi verificat;

(ii) acesta indică, în cadrul unei practici comerciale, că s-a angajat să respecte codul".

De asemenea, conform art. 4 alin. (1) din același act normativ, "O practică comercială este incorectă dacă sunt îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiții:

a) este contrară cerințelor diligenței profesionale;

b) deformează sau este susceptibilă să deformeze în mod esențial comportamentul economic al consumatorului mediu la care ajunge sau căruia i se adresează ori al membrului mediu al unui grup, atunci când o practică comercială este adresată unui anumit grup de consumatori".

Astfel cum reiese din cuprinsul dispozițiilor art. 2 lit. h) din același act normativ, prin diligență profesională se înțelege "competența și grija așteptate, în mod rezonabil, de un consumator din partea comercianților, în conformitate cu practicile corecte de piață și/sau cu principiul general al bunei-credințe, în domeniul de activitate al acestora".

Prin raportarea acestor texte de lege la situația de fapt dedusă judecății, rezultă că deși la art. 1 din ordinul atacat se arată de ce practica (interzisă prin ordin) este incorectă, iar art. 2 cuprinde un narativ al constatărilor organului de control (în anexa la procesul-verbal de constatare a contravenției), nu se regăsesc argumentele pentru care conducătorul A.N.P.C. a considerat necesar să dispună măsura aplicată prin ordinul atacat și nici analiza intereselor implicate de care a ținut cont, fiind pusă în discuție îndeplinirea cerințelor legale care au determinat luarea măsurii.

De altfel, analizând situația concretă dedusă judecății, instanța de control judiciar mai constată și că procesul-verbal de contravenție nr. x din 13 august 2021, temeiul principal al ordinului atacat (după cum rezultă chiar din preambulul său), a fost anulat în parte în ceea ce privește contravenția prevăzută de art. 15 alin. (1), coroborat cu art. 4 alin. (4) - Anexa nr. 1, pct. 18 - din Legea nr. 363/2007, fiind înlăturată sancțiunea și măsura aplicate în privința acestei contravenții prin sentința civilă nr. 12888/22.12.2021, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr. x/2021, soluție menținută definitiv prin decizia civilă nr. 1880/10.06.2022, pronunțată de Tribunalul București în același dosar.

Totodată, din reevaluarea ansamblului probatoriu administrat în cauză, rezultă că agenții constatatori ai pârâtei au descoperit la sediul sucursalei băncii verificate un pliant de promovare a produsului "Descoperit de cont - Prelungitor de salariu" în care se spreciza nivelul Indicelui de referință pentru creditele consumatorilor trimestrial raportat la perioada 01.04.2021-30.06.2021, respectiv la o perioadă anterioară efectuării controlului.

Or, această deficiență, așa cum a fost identificată de către agenții constatatori ai autorității recurente - pârâte, nu poate fi, așa cum în mod corect a reținut și prima instanță, identificată ca o practică comercială incorectă manifestată prin nerespectarea diligențelor profesionale sau prin deformarea în mod esențial a comportamentul economic al consumatorului mediu față de conținutul normelor de drept anterior citate.

Așadar, informațiile existente în pliantul promoțional al produsului "Descoperit de cont - Prelungitor de salariu" referitoare la IRCC indicat de reclamantă au fost menționate strict în contextul descrierii explicative a produsului promovat și privea valoarea unui IRCC aplicabil în trimestrul anterior celui în care a fost identificat la sediul entității controlate de către agenții recurentei - pârâte.

Faptul că, la momentul elaborării respectivului pliant promoțional, reclamanta a ales să indice nivelul IRCC din acel trimestru(1.67%) nu este de natură a afecta în mod esențial comportamentul economic al consumatorului mediu, în condițiile în care nivelul IRCC fluctuează în funcție de rezultatul calculului stabilit prin lege, respectiv în funcție de media aritmetică simplă a ratelor dobânzilor zilnice ale tranzacțiilor pe piața monetară interbancară, determinate pentru trimestrul anterior.

Prin urmare, atitudinea reclamantei de a menționa pentru perioada 01.04.2021-30.06.2021 valoarea IRCC în cuprinsul pliantului existent la sediul unității și în trimestrul următor nu poate fi identificată ca o practică înșelătoare din partea acesteia deoarece din lecturarea conținutului pliantului orice consumator și-ar fi dat seama că informațiile nu mai erau de actualitate pentru că vizau o perioadă anterioară celei în care a fost realizat controlul, respectiv se raportau la datele afente unui alt trimestru din anul 2021.

Mai mult, nivelul IRCC este public și accesibil oricărei persoane, iar valoarea acestuia menționată în cuprinsul unui material promoțional, care nu poate fi actualizat în funcție fluctuațiile existente pe piață, nu este relevantă pentru stabilirea unei conduite neconforme din partea reclamantei.

De asemenea, pentru a se constata existența unei practici comerciale incorecte realizată de reclamantă trebuia ca prezentarea informației să fie făcută cu intenție calificată și cu scopul de a determina un consumator de a achiziționa un produs în condiții defavorabile față de nivelul normal al pieței, or, acest lucru nu a fost demonstrat în cauză. Acest aspect rezultă și din faptul că IRCC în perioada de referință a controlului era 1.25% față de 1.67% cât fusese menționat în pliantul aferent trimestrului anterior, iar în formula de calcul a creditului nu poate fi inclus IRCC aferent unei perioade anterioare care este menționat într-un pliant promoțional care nu mai este de actualitate, ci unitatea ce acordă creditarea este obligată a utiliza IRCC aferent perioadei de contractare a creditului.

În concluzie, existența la sediul sucursalei a pliantului care nu mai era de actualitate nu crea o situație de defavoare pentru consumator care ar fi fost obligat să cumpere altfel decât în condițiile normale ale pieței, de natură să conducă la ideea că reclamanta ar fi realizat o practică comercială incorectă.

În contextul celor argumentației anterior dezvoltate, Înalta Curte reține că nu se identifică motive de reformare a sentinței civile atacate de pârâtă, aceasta fiind, așa cum am precizat anterior, rezultatul interpretării și aplicării corecte a legii de către judecătorul fondului care se impune a fi menținută.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ., coroborate cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, Înalta Curte va respinge recursul promovat de pârâta Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta - pârâtă Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor împotriva sentinței civile nr. 631/2022 din 30 martie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 17 ianuarie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.