ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1032/2023

Ședința publică din data de 23 februarie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2021, la data de 21 septembrie 2021, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (A.N.P.C.), a solicitat suspendarea executării Ordinului nr. 217 din 17 august 2021, emis de Președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, până la soluționarea, în fața instanței de fond, a cererii privind anularea acestui ordin.

Prin sentința civilă nr. 1359 din 07 octombrie 2021, Curtea de Apel București, secția a VIII de contencios administrativ și fiscal a admis cererea de suspendare formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, a suspendat executarea Ordinului nr. 217 din 17.08.2021, emis de Președintele ANPC, până la pronunțarea instanței de fond asupra cererii privind anularea acestui ordin, urmând ca în cazul în care reclamanta nu introduce acțiunea în anularea ordinului suspendat în termen de 60 de zile de la data pronunțării prezentei hotărâri, suspendarea să înceteze de drept și fără nicio formalitate, hotărârea fiind executorie de drept, conform art. 14 alin. (4) din Legea nr. /2004 (versiunea în vigoare la data pronunțării hotărârii).

Împotriva sentinței civile nr. 1359 din 07 octombrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și casarea sentinței recurate, cu consecința respingerii cererii de suspendare, ca neîntemeiată.

Recurentul-pârât a învederat că hotărârea atacată a fost pronunțată cu interpretarea și aplicarea greșită a legii, arătând că nu sunt îndeplinite, cumulativ, condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă.

Cât privește cazul bine justificat, recurentul-pârât a susținut că instanța de fond a reținut, în mod eronat, că actul administrativ nu este motivat de către emitent, câtă vreme se poate observa faptul că în cadrul articolului 2 Președintele instituției A.N.P.C. a menționat inclusiv practică a C.J.U.E, considerând oportună emiterea actului administrativ în scopul protejării consumatorilor.

Cu privire la condiția de fond, respectiv motivarea actului administrativ emis, consideră îndeplinită această condiiție, întrucât acest Ordin a fost emis în urma propunerii agentului constatator prin Procesul Verbal de Constatare a Contravenției și a faptelor constatate de către agenții constatatori.

Motivarea Ordinului cu nr. 217/17.08.2021 a fost una destul de amplă și explicită, având în vedere faptul că la baza emiterii acestuia a stat procesul-verbal de constatare a contravenției, dar și întinderea măsurii dispuse.

Recurenta-pârâtă a mai arătat că Ordinul nr. 217/17.08.2021 nu reglementează o situație particulară, ci conține norme juridice imperative pe care destinatarul A. S.A. trebuie să le aplice față de toți clienții săi în momentul în care aceștia obțin informații prin intermediul pliantelor ce se regăsesc în sucursale.

Cât privește condiția referitoare la prevenirea unei pagube iminente, recurenta a învederat că instanța a considerat faptul că paguba iminentă este îndeplinită în cauză datorită costurilor pe care le-ar putea suporta intimata-reclamantă, însă chiar partea a recunoscut faptul că a fost un caz izolat și că aceasta a schimbat pliantele din sucursale.

În cauză nu a fost formulată întâmpinăre.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor este nefondat, pentru următoarele considerente:

Obiectul cererii introductive de instanță îl constituie suspendarea Ordinului Președintelui A.N.P.C. nr. 217/17.08.2021, prin care s-a dispus încetarea practicii comerciale incorecte, utilizată de intimata-reclamantă în punctul de lucru control în Sucursala din București, Bd. x, "practică comercială incorectă contrară cerințelor diligenței profesionale de natură sau cel puțin susceptibilă să deformeze în mod esențial comportamentul economic al consumatorului mediu la care ajunge, având în vedere că oferta este adresată grupurilor vulnerabile de consumatori cu nevoi financiare care doresc să contracteze un produs financiar cu implicații financiare în sarcina consumatorului cât mai reduse, fiindu-le indusă o decizie de tranzacționare având în vedere prezentarea de informații inexacte cu privire la condițiile oferite de piața financiară, prin neactualizarea în cadrul materialelor publicitare a valorii Indicelui IRCC ce este parte integrantă a dobânzii, operatorul economic nedepunând toate diligențele față de consumatorul mediu", suspendare solicitată în condițiile art. 14 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greșită a normelor de drept material este nefondat, iar în acest sens, Înalta Curte are în vedere că, potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Criticile recurentei-pârâte privind aplicarea greșită de către instanța de fond a dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, sunt nefondate.

Este incontestabil faptul că suspendarea executării actului administrativ, care se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea acestuia, constituie o măsură de excepție, presupunând dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil actului atacat, pe baza cărora să se poată reține îndeplinirea cumulativă a celor două condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și iminența pagubei, astfel cum sunt definite prin art. 2 lit. ș) și t) din aceeași lege.

Aceste condiții se analizează în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată și trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube, dificil de reparat, în cazul particular supus evaluării.

În raport cu circumstanțele concrete ale prezentei cauze, pe baza actelor dosarului și a împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de reclamante, îndeplinirea cumulativă a celor două condiții impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004 a fost corect reținută.

Criticile aduse hotărârii, grefate în principal pe inexistența unui caz bine justificat, motivat de susținerea că actul administrativ atacat a fost emis cu respectarea prevederilor legale în vigoare, nu este de natură a impune o altă concluzie în prezenta cauză, în care nu poate fi prejudecat fondul litigiului.

Înalta Curte apreciază că prima instanță a realizat o corectă interpretare a probatoriilor administrate în cadrul acestei proceduri sumare reținând existența unei îndoieli cu privire la legalitatea actului administrativ atacat, întrucât, ordinul a cărui suspendare se solicită în cauză nu este în concordanță cu prevederile art. 13 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 363/2007.

Înalta Curte reține că potrivit art. 13 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 363/2007:

"(1) În măsura în care se consideră necesar, ținând cont de toate interesele implicate și, în special, de interesul public, instanțele judecătorești competente sau Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor vor dispune, în procedură de urgență, chiar fără a exista o dovadă a unei pierderi sau a unui prejudiciu efectiv ori a intenției sau a neglijenței comerciantului, una dintre următoarele măsuri:

a) încetarea sau instituirea procedurilor legale corespunzătoare pentru încetarea practicilor comerciale incorecte;"

În fapt, la art. 1 din ordinul atacat se arată de ce practica (interzisă prin ordin) este incorectă, iar art. 2 cuprinde un narativ al constatărilor organului de control (în anexa la procesul-verbal de constatare a contravenției), dar nu se regăsesc argumentele pentru care conducătorul A.N.P.C. a considerat necesar să dispună măsura aplicată prin ordinul atacat și nici analiza intereselor implicate de care a ținut cont, fiind pusă în discuție îndeplinirea unor cerințe legale pentru luarea măsurii.

De altfel, analizând situația concretă dedusă judecății, instanța de control judiciar constată și că procesul-verbal de contravenție, temeiul principal al ordinului atacat (după cum rezultă chiar din preambulul său), a fost anulat în parte în ceea ce privește contravenția prevăzută de art. 15 alin. (1), coroborat cu art. 4 alin. (4) – Anexa nr. 1, pct. 18 – din Legea nr. 363/2007, fiind înlăturată sancțiunea și măsura aplicate în privința acestei contravenții prin sentința civilă nr. 12888/22.12.2021, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr. x/2021, soluție menținută definitiv prin decizia civilă nr. 1880/10.06.2022, pronunțată de Tribunalul București în același dosar.

Totodată, se are în vedere că prin extrasul de pe portalul instanțelor, depus la dosarul de recurs, s-a făcut dovada că după pronunțarea sentinței atacate a fost soluționat fondul acțiunii principale, prin sentința civilă nr. 631 din 30 martie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2021, acțiunea fiind admisă.

Această soluție pronunțată în primă instanță creează o puternică îndoială asupra prezumției de legalitate a actului administrativ, constituind un argument în sensul existenței cazului bine justificat, conform art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, de natură să atragă respingerea recursului și făcând de prisos analiza celorlalte susțineri și apărări ale părților.

În consecință, Înalta Curte reține că sunt nefondate criticile recurentei pe acest aspect, mai cu seamă că îndoiala serioasă reținută cu privire la actul atacat, a fost decelată printr-o cercetare sumară a aparenței dreptului, în vederea dispunerii unor măsuri provizorii, fără a fi prejudecat în orice mod fondul litigiului.

Înalta Curte reține că prima instanță în mod just a stabilit că și cerința pagubei iminente este întrunită în situația concretă a intimatei-reclamante, prejudiciul determinat de actul atacat fiind unul material, viitor și previzibil, punerea în executare a ordinului atacat fiind prejudiciabilă pentru intimata-reclamantă, deoarece ar presupune cheltuieli imediate din partea acesteia, privind înlocuirea pliantelor cu altele, prejudiciu greu de recuperat în ipoteza în care acțiunea în anulare ar fi admisă.

De asemenea, din perspectiva prevederilor Recomandării nr. (89) 8/1983 a Consiliului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei, astfel de măsuri de protecție provizorie pot fi acordate atunci când executarea actului administrativ este de natură a cauza pagube și când există un argument aparent valabil de nelegalitate a acestuia.

În aceste condiții, se constată că susținerile recurentei-pârâte nu își regăsesc un fundament în cele relevate din înscrisurile depuse la dosar, motiv pentru care nu sunt apte să determine instanța de control judiciar a aprecia că, în speță, nu ar fi îndeplinită condiția cazului bine justificat, fiind identificate împrejurări vădite de fapt și/sau de drept de natură să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificat motivul de casare a sentinței prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de pârâta Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor împotriva sentinței civile nr. 1359 din 07 octombrie 2021 a Curții de Apel București, secția a VIII- a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor împotriva sentinței civile nr. 1359 din 07 octombrie 2021 a Curții de Apel București, secția a VIII- a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 23 februarie 2023.