Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 01.04.2025

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1840/2025

HOTĂRÂRE
01.04.2025
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1840/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Ședința publică din data de 1 aprilie 2025 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată La 08.01.2024, petentul A. a formulat cerere de strămutare a dosarului nr. x/2023, aflat pe rolul Tribunalului Vâlcea, secția a II-a civilă, la o instanță egală în grad. Motivul invocat este întemeiat pe bănuială legitimă, potrivit art. 140 alin. (2) C. proc. civ. 2. Sentința instanței de fond Prin încheierea din 29 februarie 2024, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a anulat, ca nesemnată, cererea formulată de petentul A., privind strămutarea dosarului nr. x/2023 aflat pe rolul Tribunalului Vâlcea, secția a II-a civilă.

3. Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentinței, recurentul reclamantul A. a declarat recurs solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii. 4. Considerentele Înaltei Curți asupra căii de atac Examinând excepția netimbrării recursului, invocată din oficiu în ședința publică din data de 1 aprilie 2025, asupra căreia trebuie să se pronunțe cu prioritate, astfel cum impun dispozițiile art. 248 C. proc. civ., înalta Curte constată următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 25 alin. (1) din O.U.G.

nr. 80/2013, "(l) Se taxează cu 20 RON cererile pentru exercitarea apelului sau, după caz, a recursului împotriva următoarelor hotărâri judecătorești: a) încheierea prin care s-a dispus vânzarea bunurilor în acțiunea de partaj; b) încheierea de suspendare a judecării cauzei; c) hotărârile de anulare a cererii ca netimbrată, nesemnată sau pentru lipsa calității de reprezentant.", iar dispozițiile art. 33 alin. (1) din același act normativ statuează în mod expres că "taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege". În acest sens sunt și dispozițiile art. 148 alin. (6) C. proc. civ., conform cărora: "Cererile adresate instanțelor judecătorești se timbrează, dacă legea nu prevede altfel", precum și dispozițiile art. 197 din același cod care prevăd în mod expres că "în cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii.

Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii." Din analiza textelor de lege sus citate, rezultă obligația recurentului de a depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru, în cuantumul datorat, astfel încât prin citația emisă în data de 26 aprilie 2024 s-a dispus citarea acesteuia cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru. De asemenea, conform art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013 partea poate formula cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, la aceeași instanță, în termen de 3 zile de la data comunicării taxei datorate, însă aceasta a fost respinsă și a fost menținută obligația achitării taxei judiciare de timbru.

Înalta Curte constată că până la termenul de judecată acordat, deși a fost legal citat cu mențiunea de a achita taxa judiciară aferentă recursului promovat, astfel cum rezultă din dovada/procesul-verbal de înmânare a actului de procedură de la fila x, reclamantul nu a respectat cerința prevăzută de dispozițiile art. 25 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru. Consecința neachitării taxei judiciare de timbru aferentă căii de atac extraordinare a recursului este prevăzută de dispozițiile art. 197 din C. proc. civ., sancțiunea fiind nulitatea recursului ca netimbrat. Prin urmare, pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 486 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va dispune anularea, ca netimbrat, a recursului formulat de reclamantul A. împotriva încheierii din 29 februarie 2024 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

D E C I D E Anulează recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din 29 februarie 2024 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pentru lipsa timbrajului. Definitivă. Pronunțată astăzi, 1 aprilie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2025-01-23
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 204/2025
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București la 25 martie 2022, reclamanta A a solicitat, pe calea procedurii speci
ÎCCJ 2025-11-11
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1936/2025
22 martie 2025, prin poștă electronică, reclamantul A. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 375 din 31 ianuarie 2025, prin care Curtea de Apel Pitești, secția I civilă a admis excepția lipsei semnăturii cererii de apel, excepție
ÎCCJ 2024-06-20
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1740/2024
civilă a dispus suspendarea cauzei, în baza dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ. 5. Calea de atac formulată în cauză Împotriva încheierii din data de 8 ianuarie 2024 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă a declarat
ÎCCJ 2024-12-10
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2825/2024
, ca netimbrat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 322A din 18 aprilie 2024, pronunțate de Tribunalul Vâlcea. II. Calea de atac exercitată în cauză: Împotriva deciziei civile nr. 291 din 20 august 2024, pronun
ÎCCJ 2025-11-26
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2118/2025
Ședința publică din data de 26 noiembrie 2025 asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cauzei Este reprezentat de recursul declarat de recurenții A. și B. împotriva deciziei nr. 224 din data de 3 iun
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă