ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 10.12.2024

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2825/2024

HOTĂRÂRE
10.12.2024
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2825/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I.1. Obiectul cererii deduse judecății:

Prin cererea înregistrată la data de 09 februarie 2022 pe rolul Judecătoriei Drăgășani, sub nr. x/2024, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții B. și C., pe cale de ordonanță președințială, ca aceștia să fie obligați la plata chiriei de pe jumătate din suprafața Mall din Drăgășani, județul Vâlcea, ce a fost ocupat abuziv, prin acte false.

I.2. Sentința pronunțată de Judecătoria Drăgășani, în primă instanță:

Prin sentința civilă nr. 155 din 01 martie 2024, Judecătoria Drăgășani a admis excepția netimbrării cererii de ordonanță președințială, invocată din oficiu, și a anulat, ca netimbrată, cererea de ordonanță președințială.

I.3. Decizia pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în apel:

Prin decizia civilă nr. 322A din 18 aprilie 2024, Tribunalul Vâlcea, secția I civilă a admis excepția netimbrării apelului, invocată din oficiu; a anulat, ca netimbrat, apelul formulat de apelantul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 155 din 01 martie 2024, pronunțate de Judecătoria Drăgășani.

I.4. Decizia pronunțată de Curtea de Apel Pitești, în recurs:

Prin decizia civilă nr. 291 din 20 august 2024, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă a admis excepția netimbrării; a anulat, ca netimbrat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 322A din 18 aprilie 2024, pronunțate de Tribunalul Vâlcea.

Împotriva deciziei civile nr. 291 din 20 august 2024, pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, a declarat recurs reclamantul A..

Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 25 septembrie 2024, sub nr. x/2024, fiind repartizat computerizat aleatoriu, spre soluționare, completului filtru nr. 2, care, prin rezoluția din 26 septembrie 2024, a constatat că cererea de recurs îndeplinește cerințele prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a), c) și e) C. proc. civ. în ceea ce privește cerința impusă de lit. d) a aceluiași articol, a reținut că recurentul-reclamant nu a procedat la încadrarea criticilor formulate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. în temeiul dispozițiilor art. 25 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, a stabilit că recurentul-reclamant datorează o taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 RON, sub sancțiunea anulării recursului, urmând să fie adusă la cunoștința părții că are posibilitatea de a formula, în condițiile legii, cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, la aceeași instanță, conform art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, precum și cerere de acordare a facilităților la plata taxei judiciare de timbru, potrivit dispozițiilor art. 33 alin. (2) coroborat cu art. 42 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

II.1. Motivele de recurs:

Recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, cu obligarea intimatei C. la plata chiriei în sumă de 5.932.315 euro, pentru perioada 04 aprilie 2005-31 decembrie 2023, conform expertizei, pentru jumătate din suprafața comercială ocupată abuziv din Moll situat în Drăgășani, județul Vâlcea, susținând că se judecă timp de 19 ani, însă judecătorii i-au respins acțiunile ca netimbrate; în loc să-i fie plătită chiria, tot el a fost executat silit pentru suma de 2.276.420 euro, invocând art. 1270 și art. 1349 C. civ.

II.2. Apărările formulate în cauză:

Intimații-pârâți C. și D. (în calitate de succesor al defunctului B.) nu au depus întâmpinare.

II.3. Procedura derulată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Reținând incidența dispozițiilor art. 24 C. proc. civ., potrivit cărora:

"Dispozițiile legii noi de procedură civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", se constată că recursul nu a parcurs procedura de filtrare, prevăzută de art. 493 C. proc. civ., având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la data de 09 februarie 2024, ulterior datei de 21 decembrie 2018, când a intrat în vigoare Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, prin care a fost abrogat art. 493 C. proc. civ.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicare și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

alin. (6) C. proc. civ., prin rezoluția din 07 noiembrie 2024, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului declarat în cauză la data de 10 decembrie 2024, în ședință publică, cu citarea părților, termen le care instanța a reținut cauza spre soluționare, în principal, pe excepția netimbrării recursului, în raport de art. 486 alin. (2) și (3) C. proc. civ., și, în subsidiar, pe excepția inadmisibilității căii de atac, în raport de art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., invocate din oficiu.

II.4. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

În condițiile art. 499 teza finală coroborat cu art. 248 C. proc. civ., analizând cu prioritate excepția netimbrării recursului declarat de reclamantul A., invocată din oficiu, prin raportare la dispozițiile art. 486 alin. (2) și (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei acțiuni sau căi de atac, dar și respectarea dispozițiilor imperative vizând plata taxelor judiciare de timbru fără de care nu se poate trece la analiza cererilor formulate în fața instanței, aceasta nefiind legal învestită.

Prin art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele de timbru, a fost statuat principiul potrivit căruia, acțiunile și cererile adresate instanțelor judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de actul normativ menționat, taxe datorate, atât de persoanele fizice cât și de persoanele juridice, care se plătesc anticipat, sau, în mod excepțional, până la termenul stabilit de instanță, de regulă primul termen de judecată.

Dispozițiile art. 32 din O.U.G. nr. 80/2013 arată că taxele judiciare de timbru se datorează atât pentru judecata în prima instanță, cât și pentru exercitarea căilor de atac, în condițiile prevăzute de lege.

Potrivit dispozițiilor art. 25 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 80/2013, "(1) Se taxează cu 20 RON cererile pentru exercitarea apelului sau, după caz, a recursului împotriva următoarelor hotărâri judecătorești (...) c) hotărârile de anulare a cererii ca netimbrată, nesemnată sau pentru lipsa calității de reprezentant".

Dispozițiile art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 prevăd că taxele judiciare de timbru de plătesc anticipat, iar pentru situația în care cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I C. proc. civ., obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței.

Potrivit prevederilor art. 36 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, dacă, până la termenul prevăzut de lege sau stabilit de instanța, reclamantul nu îndeplinește obligația de plată a taxei, instanța va anula cererea sau o va soluționa în limitele în care taxa judiciară de timbru s-a plătit în mod legal.

Dispozițiile art. 486 alin. (2) C. proc. civ. arată că:

"la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii (…)." Corelativ, alin. (3) al aceluiași articol stipulează că neîndeplinirea acestei cerințe este sancționată cu nulitatea.

În lumina normelor juridice menționate, concluzia care se impune este aceea că achitarea taxei judiciare de timbru constituie o condiție care interesează însăși legalitatea și limitele învestirii instanței spre a soluționa raportul juridic litigios, plata acestei taxe impunându-se a se efectua - ca regulă - anticipat soluționării litigiului (după ce instanța a procedat la înștiințarea părții ce o datorează despre cuantumul ei).

Raportat la aceste exigențe legale și la caracterul imperativ al normelor care le instituie, Înalta Curte reține că prin rezoluția de primire a recursului, din data de 26 septembrie 2024, s-a stabilit în sarcina recurentului-reclamant A. obligația de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 20 RON, în temeiul dispozițiilor art. 25 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 80/2013, sub sancțiunea anulării recursului .

Obligația privind timbrarea recursului a fost comunicată recurentului-reclamant la data de 02 octombrie 2024, prin depunerea adresei emise la data de 26 septembrie 2024, la domiciliul indicat în cererea de recurs, și anume Drăgășani, județul Vâlcea, astfel cum rezultă din procesul-verbal de înmânare aflat la dosar.

Această obligație a fost reiterată prin rezoluția din 07 noiembrie 2024 și în cuprinsul citației emise pentru termenul de judecată din 10 decembrie 2024, conform citativului de la fila x, precum și a procesului-verbal de înmânare aflat la dosar din care rezultă, potrivit mențiunilor inserate de agentul poștal, că citația a fost depusă la 13 noiembrie 2024, la cutia poștală situată la adresa indicată în cererea de recurs.

Recurentul-reclamant nu a înțeles să formuleze cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, conform dispozițiilor art. 39 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, ori cerere de acordare a facilităților pentru plata taxei judiciare de timbru, potrivit art. 33 alin. (2) coroborat cu art. 42 alin. (2) din același act normativ, deși această posibilitate i-a fost adusă la cunoștință părții cu adresa menționată anterior .

Față de aceste împrejurări, Înalta Curte, reținând că recursul nu îndeplinește cerința legală prevăzută de art. 486 alin. (2) C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 486 alin. (3) coroborat cu cele ale art. 499 teza finală C. proc. civ., va anula ca netimbrat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 291 din 20 august 2024, pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă.

Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 291 din 20 august 2024, pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 decembrie 2024.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2024-01-31
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 212/2024
Ședința publică din data de 31 ianuarie 2024 Asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Drăgășani la data de 14.02.2023, sub numărul x/2023, recl
ÎCCJ 2024-05-29
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1482/2024
Ședința publică din data de 29 mai 2024 Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Drăgășani la data de 14.02.2023, sub nr. x/2023, re
ÎCCJ 2024-02-27
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 511/2024
Ședința publică din data de 27 februarie 2024 Asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei: I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Drăgășani, la data de 24 febr
ÎCCJ 2024-03-06
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 654/2024
Ședința publică din data de 06 martie 2024 Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Drăgășani la data de 15.02.2022, sub nr. x/2022,
ÎCCJ 2025-02-06
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 285/2025
Ședința publică din data de 6 februarie 2025 După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Drăgășani, la data de 15 februarie 2022, sub nr. x/
Sursă