ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1769/2024

Ședința publică din data de 27 martie 2024

Deliberând asupra prezentelor recursuri, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2019, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) și intervenientul forțat Primarul Orașului Popești Leordeni, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Hotărârii nr. 560/11.09.2019 emise de CNCD.

Prin sentința nr. 1130 din 21 iunie 2022, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea privind cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Primarul Orașului Popești Leordeni.

A anulat în parte hotărârea C.N.C.D. nr. 560/11.09.2019, cu consecința obligării pârâtului C.N.C.D. să emită o hotărâre prin care să constate și să sancționeze fapta de discriminare a Primarului Orașului Popești Leordeni ce constă în neasigurarea accesibilizării trotuarelor și stațiilor de transport în comun din orașul Popești Leordeni pentru persoanele cu dizabilități locomotorii.

A respins în rest cererea.

Împotriva acestei sentințe, au declarat recurs pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Primarul Orașului Popești Leordeni.

Prin cererea de recurs, pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 și 8 din C. proc. civ.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., recurentul-pârât a susținut că, raportat la dispozițiile art. 18 din Legea nr. 554/2004, instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești prin obligarea CNCD la emiterea unei noi hotărâri prin care să se constate întrunite elementele constitutive ale unei fapte de discriminare și prin care să fie sancționată partea reclamată, respectiv Primarul orașului Popești Leordeni.

A invocat jurisprudența instanței supreme, respectiv Decizia nr. 351/17.02.2016 și Decizia nr. 114/17.01.2021 pronunțate de secția I civilă a ÎCCJ.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentul-pârât CNCD a susținut că prima instanță nu a analizat în mod temeinic cadrul legal aplicabil, întrucât nu a ținut cont de atribuțiile Colegiului director, ca organ colegial, deliberativ și decizional, atribuții care exclud orice ingerință instituțională în cadrul procedurii jurisdicționale, de natură a influența tipul soluției/sancțiunii adoptate prin acte administrativ-jurisdicționale, denumite generis hotărâri.

În acest sens, a învederat că, în prezenta speță, sunt incidente și prevederile art. 16, art. 17, art. 18, art. 19, art. 20, art. 25 din O.G. nr. 137/2000 privind combaterea tuturor formelor de discriminare

A considerat că soluția intanței de fond prin care CNCD a fost obligat să constate și să sancționeze o presupusă faptă de discriminare este în contradicție cu practica instanțelor judecătorești, indicând cu titlu de exemplu Decizia nr. 793/27.02.2018 pronunțată de ÎCCJ în dosarul nr. x/2014.

În concluzie, recurentul-pârât CNDC a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea acțiunii formulate de intimata-reclamantă.

Recurentul-pârât Primarul Orașului Popești Leordeni a declarat recurs pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civillă.

A susținut că instanța de fond a aplicat greșit dispozițiile legale ce definesc și reglementează noțiunea de discriminare, apreciind în mod eronat că Primarul Orașului Popești Leordeni a încălcat normele imperative impuse de prevederile art. 61 alin. (1) lit. a), d), g), art. 62 alin. (1)-(4), art. 63 alin. (1)-(3), art. 64 alin. (1) lit. a), b), alin. (4) lit. a), art. 65 alin. (1) și (5) din Legea nr. 448/2006.

A apreciat că, în interpretarea normelor legale reglementate de Legea nr. 448/2006, prima instanță a plecat de la o premisă falsă, ignorând situația de fapt reală. Astfel, în orașul Popești-Leordeni transportul în comun este operat de RATB, regie autonomă aflată în administrarea municipiului București, pârâtul neavând competențe legale de a aduce modificări asupra mijloacelor de transport în comun sau a stațiilor operate de aceeași regie.

De asemenea, sintagma folosită de instanță, respectiv "neluarea măsurilor pentru adaptarea trecerilor de pietoni de pe străzile și drumurile publice care conform prevederilor legale, inclusiv marcarea prin pavaj tactil", este eronată, întrucât singurul drum public din orașul Popești-Leordeni care nu este marcat conform normelor este șos. x, drum public aflat în administrarea CNAIR, recurentul neputând interveni pe acest sector de drum.

În concluzie, învederând că nu există în legislația în vigoare o normă juridică aplicabilă ca premisă majoră pentru concluzia la care a ajuns instanța de fond, recurentul-pârât Primarul Orașului Popești Leordeni a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată formulată de intimata-reclamantă.

Intimata-reclamantă A. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate.

II. Analiza motivelor de casare

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Prin sesizarea înregistrată la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării sub nr. x/2017, reclamanta A. a solicitat sancționarea cu amendă a primarului orașului Popești Leordeni pentru săvârșirea faptelor de discriminare ce constau în restricționarea accesului utilizatorilor de scaune electrice în transportul în comun și pentru adoptarea unor planuri urbanistice zonale discriminatorii, așa cum sunt cele din HCL 85/2017, care îngrădesc accesul la mediul fizic și la dreptul de a avea o locuință accesibilă în orașul Popești Leordeni pentru toți utilizatorii de scaune rulante electrice. Petenta a susținut că este încălcat dreptul la consum egal de oxigen prin eliminarea spațiilor verzi și construirea ilegală, arătând că serviciile de ambulanță și pompierii nu-și pot face loc pentru ca salvarea în situații de evenimente și calamități să fie realizată în condiții de egalitate. De asemenea, petenta a sesizat cu privire la faptul că primarul instigă consilierii la vot discriminatoriu fără să țină cont de handicap.

Prin Hotărârea nr. 560/11.09.2019, CNCD a respins sesizarea A., cu motivarea că aspectele sesizate nu pot fi confirmate ca fiind fapte de discriminare în sensul art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.

Învestită cu soluționarea acțiunii privind anularea Hotărârii CNCD nr. 560/11.09.2019, curtea de apel a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. și a obligat pârâtul CNCD să emită o hotărâre prin care să constate și să sancționeze fapta de discriminare a Primarului Orașului Popești Leordeni ce constă în neasigurarea accesibilizării trotuarelor și stațiilor de transport în comun din orașul Popești Leordeni pentru persoanele cu dizabilități locomotorii.

Judecătorul fondului a reținut că Primarul Orașului Popești Leordeni a încălcat prevederile art. 1 alin. (2) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea formelor de discriminare, motiv pentru care se impune aplicarea sancțiunilor prevăzute de art. 26 din același act normativ.

Referitor la recursul formulat de pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, instanța de control judiciar contată că argumentele subsumate motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 și 8 din C. proc. civ. au vizat soluția primei instanțe de obligare a pârâtului la emiterea unei hotărâri prin care să constate și să sancționeze fapta de discriminare a Primarului Orașului Popești Leordeni.

Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor art. 18 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, instanța, soluționând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să anuleze în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operațiune administrativă.

Astfel, în situația în care conduita nelegală a autorității produce o vătămare reclamantului, instanța poate ordona măsuri pentru restabilirea dreptului sau a interesului legitim vătămat și, în acest scop, poate să dea curs solicitării reclamantului, atunci când constată că sunt îndeplinite condițiile legii, iar nu doar să oblige autoritatea să reevalueze cererea care i-a fost adresată.

În cauza de față, prima instanță a pronunțat soluția recurată după ce pârâtul CNCD procedase deja la o examinare efectivă a sesizării cu care a fost învestit de către reclamantă și constatase că aspectele sesizate nu pot fi confirmate ca fiind fapte de discriminare.

Prin urmare, nu se poate reține depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, în condițiile în care CNCD a analizat împrejurările expuse de reclamantă, considerând că faptele invocate nu pot fi sancționate ca urmare a lipsei caracterului discriminatoriu, o eventuală trimitere spre reanalizare a sesizării lipsind de efectivitate mecanismul contenciosului administrativ.

În mod corect prima instanță a reținut fapta de discriminare constând în neadaptarea infrastructurii din orașul Popești-Leordeni la nevoile persoanelor cu handicap locomotor. Autoritățile publice locale, în special Primarul orașului și administrația locală, nu și-au îndeplinit obligațiile prevăzute de Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, ignorând prevederile legale care impuneau adaptarea trotuarelor, intersecțiilor și stațiilor de transport public până la termenele-limită stabilite (31.12.2007 și 31.12.2010).

Instanța de recurs constată că aceste omisiuni au afectat în mod direct accesul persoanelor cu dizabilități locomotorii la spațiile publice și mijloacele de transport în comun, reprezentând o formă de discriminare prin omisiune, în sensul O.G. nr. 137/2000. Astfel, neadaptarea infrastructurii echivalează cu o restrângere a drepturilor fundamentale ale acestor persoane, în condiții de inegalitate, încălcând astfel principiul egalității de tratament.

Față de cele expuse anterior, Înalta Curte constată că prima instanță a pronunțat o hotărâre în limitele atribuțiilor puterii judecătorești și cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente, motivele de recurs invocate fiind nefondate.

În privința hotărârilor judecătorești menționate de recurent, cu titlul de precedent judiciar, Înalta Curte reamintește că în sistemul românesc de drept hotărârile judecătorești nu au calitatea de izvor de drept, neavând caracter general obligatoriu.

Astfel, instanța subliniază că, din punct de vedere legal, referirile la hotărârile judecătorești pronunțate de alte instanțe nu pot fi luate în considerare, dat fiind faptul că, în raport cu dispozițiile art. 5 alin. (4) din C. proc. civ., potrivit cărora "este interzis judecătorului să stabilească dispoziții general obligatorii prin hotărârile pe care le pronunță în cauzele ce îi sunt supuse judecății" - jurisprudența unei instanțe naționale nu constituie izvor de drept și nu este obligatorie, cu excepția deciziilor Curții Constituționale - conform art. 147 alin. (4) din Constituția României - precum și a soluțiilor pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii sau în procedura reglementată de art. 519 și următoarele din C. proc. civ., în care instanța supremă este competentă să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.

Așadar, nu toate hotărârile judecătorești pronunțate de instanța supremă sau alte hotărâri judecătorești definitive sunt general obligatorii.

În continuare, Înalta Curte constată că sunt nefondate și criticile recurentului-pârât Primarul Orașului Popești Leordeni circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurentul-pârât a susținut că nu ar avea atribuții legale în ceea ce privește accesibilizarea mijloacelor de transport în comun sau a infrastructurii aferente, întrucât aceste servicii și bunuri publice ar fi în administrarea altor autorități (RATB, CNAIR etc.).

Contrar acestor susțineri, instanța de recurs constată că dispozițiile Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap prevăd în mod expres și imperativ obligații concrete în sarcina autorităților administrației publice locale, în sensul asigurării accesibilității mediului fizic, transportului, infrastructurii, serviciilor și comunicațiilor, în colaborare cu instituțiile publice sau private competente.

Astfel, art. 22 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 448/2006 prevede că autoritățile administrației publice locale au obligația să ia măsuri pentru asigurarea adaptării transportului în comun al persoanelor cu handicap, inclusiv achiziționarea mijloacelor de transport în comun adaptate și adaptarea mijloacelor de transport în comun aflate în circulație. De asemenea, art. 61 alin. (1) din aceeași lege impune autorităților publice obligația de a lua măsuri pentru accesibilizarea mediului fizic și informațional, inclusiv prin "promovarea și implementarea conceptului Acces pentru toți", iar art. 63 și art. 64 impun adaptarea infrastructurii rutiere, a trotuarelor, intersecțiilor, stațiilor de transport public, spațiilor pietonale, inclusiv prin utilizarea pavajelor tactile și a marcajelor adaptate.

Prin urmare, faptul că anumite componente ale infrastructurii sunt în administrarea altor instituții (ex. RATB, CNAIR) nu exonerează autoritatea locală de obligația legală de a iniția, propune și colabora activ pentru realizarea măsurilor de accesibilizare. Lipsa unei intervenții concrete (ex. proiecte, solicitări oficiale, parteneriate sau sesizări) reflectă o pasivitate culpabilă, sancționabilă ca formă de discriminare, în sensul O.G. nr. 137/2000.

Nu poate fi primită susținerea recurentului-pârât în sensul că nu există o normă juridică aplicabilă care să fi impus aceste obligații autorității locale, având în vedere că, așa cum s-a arătat anterior, dispozițiile Legii nr. 448/2006 și O.G. nr. 137/2000 obligă autoritățile să prevină și să combată orice formă de restrângere a drepturilor persoanelor cu handicap în accesul la spațiile și serviciile publice.

Potrivit art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, orice deosebire, excludere, restricție sau preferință pe bază de handicap care are ca scop sau ca efect restrângerea sau înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, se consideră faptă de discriminare.

Această reglementare acoperă nu doar acțiunile discriminatorii directe, ci și omisiunile sau inacțiunile autorităților, atunci când generează un efect negativ disproporționat pentru o categorie vulnerabilă.

Așadar, în acord cu judecătorul fondului, instanța de recurs reține că neîndeplinirea de către recurentul-pârât a obligației legale de a acționa în mod concret pentru a garanta egalitatea în accesul la infrastructură și servicii publice pentru persoanele cu handicap locomotor constituie o formă de discriminare în sensul art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale incidente în cauză, motiv pentru care nu se impune casarea sentinței recurate.

III. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia

În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 4 și 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va menține ca legală și temeinică sentința instanței de fond, urmând să respingă ca nefondate recursurile declarate de pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Primarul Orașului Popești Leordeni.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de recurenții-pârâți Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Primarul Orașului Popești Leordeni împotriva sentinței nr. 1130 din 21 iunie 2022 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 27 martie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.