ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 840/2019

Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 28.07.2015, sub nr. x/2015, reclamantul Primarul municipiului Călărași a formulat contestație împotriva Hotărârii nr. 271/10.06.2015 pronunțată în Dosarul nr. x/2014 de către pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să se dispună anularea în parte a hotărârii contestate-numai în ceea ce privește sancțiunea aplicată Primarului municipiului Călărași, având în vedere următoarele considerente: Prin Hotărârea nr. 271/10.06.2015, se stabilește de către colegiul director al pârâtului sancțiunea avertismentului conform art. 5 alin. (2) pct. a, art. 6 alin. (1) și art. 7 din O.G. nr. 2/2001, în sarcina Primarului municipiului Călărași întrucât după data de 30.10.2014 (la expirarea termenului de 6 luni) autoritățile administrației publice locale nu au reușit adaptarea autobuzelor care asigură transportul local pentru transportul persoanelor cu dizabilități locomotorii, ceea ce reprezintă o diferențiere a acestor categorii de persoane privind accesul în mijloacele de transport în comun. Colegiul constată că dizabilitatea este criteriul diferențierii, invocând atât jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materie, legislație în domeniu ratificată de România odată cu aderarea la zona euro precum și legislație națională.

Hotărârea primei instanțe. Prin Sentința civilă nr. 292 din data de 03 februarie 2016 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul Primarul Municipiului Călărași, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și a anulat Hotărârea nr. 271/10.06.2015, emisă de pârât, în ceea ce privește aplicarea sancțiunii avertismentului față de reclamant.

Cererea de recurs. Împotriva Sentinței civile nr. 292 din data de 03 februarie 2016 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că sentința primei instanțe este criticabilă sub aspectul nelegalității întrucât a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 1 alin. (1), art. 16 lit. a), art. 33 alin. (1) și art. 54 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare, de timbru respectiv art. 17 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (1) și art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, potrivit cărora: "Acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești precum și cererile adresate Ministerului Justiției și Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute în prezenta ordonanță de urgență" respectiv "Taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege "sub repercusiunea anulării acțiunii ca netimbrată. În același sens, sunt și prevederile art. 17 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ coroborate cu prevederile art. 54 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru care prevăd că pentru cererile formulate în baza prezentei Ieși, se percep taxele de timbru prevăzute de actul normativ care reglementează taxele judiciare de timbru, pentru cauzele neevaluabile în bani. De asemenea, conform dispozițiilor art. 16 lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru: "În materia contenciosului administrativ, cererile introduse de cei vătămați în drepturile lor printr-un act administrativ, sau prin refuzul nejustificat al unei autorități administrative de a le rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege se taxează după cum urmează: a) cererile pentru anularea actului sau, după caz, recunoașterea dreptului pretins - 50 RON". Hotărârile C.N.C.D., prin care se soluționează litigiile având ca obiect încălcarea principiului nediscriminării, precum cea care face obiectul prezentei cauze dedusă judecății - Hotărârea C.N.C.D. nr. 271/10.06.2015, emisă în dosarul C.N.C.D. nr. x/2014, poartă natura juridică a actului administrativ-jurisdicțional emis de o autoritate administrativă cu atribuții jurisdicționale în soluționarea unor litigii, după o procedură bazată pe contradictorialitate și cu asigurarea dreptului la apărare. Astfel, reținând natura administrativ-jurisdicțională a Hotărârii C.N.C.D. nr. 271/10.06.2015 emisă în Dosarul C.N.C.D. nr. x/2014, apreciază că, în prezenta cauză dedusă judecății sunt aplicabile dispozițiile speciale ale O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare coroborate cu prevederile Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, atât în ceea ce privește procedura de contestare a actului administrativ - Hotărâre C.N.C.D., cât și a obligației de timbraj judiciar. II. Sentința civilă nr. 292/03.02.2016 este criticabilă sub aspectul nelegalității întrucât a fost pronunțată cu aplicarea greșită atât a dispozițiilor Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap precum și a O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare. Astfel, conform prevederilor art. 22 din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap și anume "Autoritățile administrației publice locale au obligația să ia următoarele măsuri specifice în vederea asigurării transportului în comun al persoanelor cu handicap: a) să achiziționeze mijloace de transport în comun adaptate; b) să adapteze mijloacele de transport în comun aflate în circulație în limitele tehnice posibile, conform reglementărilor în vigoare; c) să realizeze, în colaborare ori în parteneriat cu persoanele juridice, publice sau private, programe de transport al persoanelor cu handicap." Potrivit dispozițiilor art. 121 alin. (1) din Constituția României; "Autoritățile administrației publice, prin care se realizează autonomia locală în comune și în orașe, sunt consiliile locale și primarii aleși, în condițiile legii". De asemenea, conform prevederilor art. 23 din Legea nr. 215/2001 administrația publică locală autoritățile administrației publice prin care se realizează autonomia locală în municipii sunt consiliile locale/municipale ca autorități deliberative și primarii ca autorități executive. Conform prevederilor art. 63 alin. (1) lit. d) și alin. (S) lit. c) din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale, în exercitarea atribuțiilor privind serviciile publice asigurate cetățenilor, Primarul ia măsuri pentru organizarea executării și executarea în concret a activităților din domeniile prevăzute Ia art. 36 alin. (6) lit. d), iar conform dispozițiilor art. 61 alin. (2), Primarul asigură respectarea atât a drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor cât și a prevederilor Constituției României în ceea ce privește protecția specială acordată persoanelor cu handicap. Cu alte cuvinte, Primarul coordonează realizarea serviciilor publice de interes local prestate prin intermediul aparatului de specialitate sau prin intermediul organismelor prestatoare de servicii publice și de utilitate publică de interes local și, totodată, ia măsuri pentru organizarea executării și executarea în concret a activităților din domeniile prevăzute în competența consiliului local (art. 36 alin. (6) lit. a) - b). Așa fiind, în cauza dedusă judecății, responsabilitatea asigurării mijloacelor de transport în comun adaptate persoanelor cu handicap revine în mod direct instituției Primarului Municipiului Călărași, în calitatea sa de organ executiv al deciziilor luate de Consiliul Local al Municipiului Călărași, for legislativ ce răspunde inclusiv pentru neluarea unor decizii concrete de către acesta. Intimatului-reclamant îi revenea, în principal, obligația de a lua măsuri specifice în vederea asigurării transportului în comun al persoanelor cu handicap, iar pentru neîndeplinirea acestei obligații, sancțiunea poate fi aplicată acestuia. În coroborarea textelor de lege mai sus-precizate, se constată că, și în ipoteza delegării gestiunii serviciului public de transport local. primarul unității administrativ teritoriale își păstrează obligația de a impune societății căreia i s-a atribuit contractul de delegare a gestiunii îndeplinirea condițiilor art. 22 din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap pentru a asigura accesul persoanelor cu handicap locomotor în mijloacele de transport în comun. În concluzie, având în vedere prevederile art. 22 lit. b) din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap în sensul în care autoritățile administrației publice locale au obligația să adapteze mijloacele de transport în comun aflate în circulație în limitele tehnice posibile, conform reglementărilor în vigoare coroborate cu dispozițiile art. 121 alin. (1) din Constituția României "Autoritățile administrației publice, prin care se realizează autonomia locală în comune și în orașe, sunt consiliile locale și primarii aleși, în condițiile legii" apreciem că instanța de fond a reținut în mod complet eronat, faptul că persoanele sancționate contravențional pentru neasigurarea condițiilor de transport al persoanelor cu dizabilități nu aveau competența legală de a lua măsuri în acest domeniu și deci nu pot fi considerate responsabile pentru săvârșirea faptei de discriminare. Pe fondul cauzei, solicită respingerea acțiunii formulată de către reclamantul Primarul Municipiului Călărași ca nefondată și menținerea Hotărârea C.N.C.D. nr. 271/10.06.2015 emisă în Dosarul C.N.C.D. nr. x/2014 (în ceea ce-l privește pe prezentul intimat-reclamant) ca fiind legală și temeinică. I. Conform prevederilor art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare: "Potrivit prezentei ordonanțe, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială. convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice". Potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (3) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare: "Sunt discriminatorii, potrivit prezentei ordonanțe, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1), față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare ". Potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (4) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare: "Orice comportament activ ori pasiv care, prin efectele pe care le generează, favorizează sau defavorizează nejustificat ori supune unui tratament injust sau degradant o persoană, un grup de persoane sau o comunitate față de alte persoane, grupuri de persoane sau comunități atrage răspunderea contravențională conform prezentei ordonanțe, dacă nu intră sub incidența legii penale ". Prin raportare la prevederile legale mai sus menționate, o faptă poate fi calificată ca fiind faptă de discriminare dacă îndeplinește cumulativ următoarele condiții: a) Existența unui tratament diferențiat manifestat prin deosebire, excludere, restricție sau preferință (existența unor persoane sau situații aflate în poziții comparabile); b) Existența unui criteriu de discriminare potrivit prevederilor art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare. Astfel, potrivit art. 2 alin. (1), criteriile de discriminare sunt: rasa, naționalitatea, etnia, limba, religia, categoria socială, convingerile, sexul, orientarea sexuală, vârsta, handicapul, boala cronică necontagioasă, infectarea cu virusul HIV, apartenența la o categorie defavorizată precum și orice alt criteriu; c) Tratamentul diferențiat să aibă drept scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a unui drept recunoscut de lege; d) Tratamentul diferențiat să nu fie justificat obiectiv de un scop legitim iar metodele utilizate în vederea atingerii acestui scop, să nu fie adecvate și necesare. În conformitate cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în domeniu, diferența de tratament devine discriminare atunci când se induc distincții între situații analoage și comparabile fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă. Instanța europeană a decis în mod constant că pentru ca o asemenea încălcare să se producă "trebuie stabilit că persoane plasate în situații analoage sau comparabile, în materie, beneficiază de un tratament preferențial și că această distincție nu-și găsește nicio justificare obiectivă sau rezonabilă". În analiza cauzei, Colegiul director al C.N.C.D. a stabilit că, în conformitate cu definiția legii, discriminarea reprezintă o diferențiere bazată pe un criteriu care atingeau drept fără să existe o justificare obiectivă. 1) Conform art. 10 lit. g) și h) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare: "Constituie contravenție, conform prezentei ordonanțe, dacă fapta nu intră sub incidența legii penale, discriminarea unei persoane fizice, a unui grup de persoane din cauza apartenenței acestora ori a persoanelor care administrează persoana juridică, la o anumită rasă, naționalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată, respectiv din cauza convingerilor, vârstei, sexului sau orientării sexuale a persoanelor în cauză prin: g) refuzarea accesului unei persoane sau unui grup de persoane la serviciile oferite de companiile de transport în comun - prin avion, vapor, tren, metrou, autobuz, troleibuz, tramvai, taxi sau prin alte mijloace: h) refuzarea acordării pentru o persoană sau un grup de persoane a unor drepturi sau facilități." Examinând sesizarea, documentele depuse la dosar precum și dispozițiile legale incidente, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a reținut faptul că, prin neasigurarea transportului persoanelor cu dizabilități locomotorii, practic a fost refuzat accesul acestor categorii de persoane la serviciile oferite la companiile de transport în comun, fiind refuzate și acordarea drepturilor stabilite de legislație, fiind incidente, astfel prevederile art. 10 lit. g) și h) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare. 2) Potrivit dispozițiilor art. 15 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare: "Constituie contravenție, conform prezentei ordonanțe, dacă fapta nu intră sub incidența legii penale, orice comportament manifestat în public, având caracter de propagandă naționalist-șovină, de instigare Ia ură rasială sau națională, ori acel comportament care are ca scop sau vizează atingerea demnității ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptat împotriva unei persoane, unui grup de persoane sau unei comunități și legat de apartenența acestora la o anumită rasă, naționalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuală a acestuia". Examinând sesizarea, documentele depuse la dosar precum și dispozițiile legale incidente, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a reținut faptul că, în municipiul Călărași, din numărul total de 17 mijloace de transport în comun (14 autobuze și 3 microbuze), un număr de doar 5 mijloace de transport în comun au fost adaptate. în mod corespunzător, pentru accesul persoanelor cu handicap adică 29.4% din totalul mijloacelor de transport în comun, celelalte mijloace de transport în comun, nu sunt adaptate. Acest lucru presupune că persoanele cu handicap locomotor din municipiul Călărași sunt puse să aștepte până când vine un mijloc de transport local dotat cu facilitățile necesare. Totodată, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a constatat faptul că, la nivelul municipiului Călărași, persoanele cu handicap locomotor, nu pot utiliza linii întregi, pe care circulă doar mijloace de transport în comun neadaptate, ceea ce creează o atmosferă umilitoare la adresa persoanele cu dizabilități locomotorii, fiind incidente, astfel prevederile art. 15 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare. 3) Potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (4) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare: "Orice comportament activ ori pasiv care, prin efectele pe care le generează, favorizează sau defavorizează nejustificat ori supune unui tratament injust sau degradant o persoană, un grup de persoane sau o comunitate față de alte persoane, grupuri de persoana sau comunități atrage răspunderea contravențională conform prezentei ordonanțe, dacă nu intră sub incidența legii penale". Examinând sesizarea, documentele depuse la dosar precum și dispozițiile legale incidente, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a reținut faptul că partea reclamată Primarul Municipiul Călărași a avut un comportament pasiv, în ceea ce privește măsurile de accesibilizare a mijloacelor de transport în comun de pe raza administrativ-teritorială a municipiului Călărași, comportament care a produs efecte ce au defavorizat, în mod nejustificat, persoanele cu dizabilități locomotorii, fiind astfel incidente prevederile art. 2 alin. (4) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare. 4) Conform prevederilor art. 22 din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap și anume "Autoritățile administrației publice locale au obligația să ia următoarele măsuri specifice în vederea asigurării transportului în comun al persoanelor cu handicap: a) să achiziționeze mijloace de transport în comun adaptate; b) să adapteze mijloacele de transport în comun aflate în circulație în limitele tehnice posibile, conform reglementărilor în vigoare; c) să realizeze, în colaborare ori în parteneriat cu persoanele juridice, publice sau private, programe de transport al persoanelor cu handicap," Aceste prevederi legale trebuie coroborate cu dispozițiile art. 64 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap și anume "Pentru a facilita accesul neîngrădit al persoanelor cu handicap la transport și călătorie, până la 31 decembrie 2010, autoritățile administrației publice locale, au obligația să ia măsuri pentru: a) Adaptarea tuturor mijloacelor de transport în comun, aflate în circulație" Deși, intimatul-reclamant Primarul Municipiului Călărași nu a avut în mod direct un comportament activ sau pasiv discriminatoriu, totuși insuficiența măsurilor luate a fost în mod corect calificată de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării ca faptă de discriminare în aplicarea dispozițiilor art. 2 alin. (1) și (4) coroborat cu prevederile art. 10 lit. g) și h) respectiv art. 15 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.

Apărările formulate în cauză. Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea recursului, ca nefondat.

Procedura de soluționare a recursului. Cu privire la examinarea recursului în completul filtru În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal. Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 18 octombrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 20 februarie 2019.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat. Pentru a ajunge la această soluție instanța de control judiciar constatată că, în cauză, motivul de recurs invocat, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu este întemeiat, instanța de fond făcând, prin sentința pronunțată, prin raportare la circumstanțele de fapt ale litigiului, o corectă interpretare și aplicare a normelor de drept material aplicabile. Din actele și lucrările dosarului rezultă că prin Hotărârea nr. 271/10.06.2015 emisă de CNCD, a fost aplicată sancțiunea avertismentului contravențional față de primarii mai multor localități, între care și primarul reclamant pentru săvârșirea faptei de discriminare, conform art. 2 alin. (1) și (4), coroborate cu art. 10 lit. g) și h) și art. 15 din O.G. nr. 137/2000. În cuprinsul hotărârii atacate s-a reținut, în esență, că persoanele sancționate nu au asigurat condiții de transport pentru persoanele cu dizabilități locomotorii, neadaptând mijloacele de transport pentru accesul acestora în termenul de 6 luni prevăzut în Hotărârea CNCD nr. 251/03.04.2014, stabilindu-se un termen de 6 luni pentru remedierea situației. Prin Sentința civilă nr. 3518/18.12.2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a în Dosarul nr. x/2014, a fost anulată hotărârea de mai sus, reținându-se ca potrivit art. 36 alin. (2), lit. d) și art. 36 alin. (6) lit. a), pct. 14 din Legea nr. 215/2001, obligația de asigurare a serviciilor comunitare de transport public locale revine consiliilor locale și nu primarului, astfel încât sancțiunea trebuia aplicată autorității deliberative și nu celei executive. Cu toate acestea, prin Hotărârea nr. 271/10.06.2015 emisă de CNCD, s-a aplicat Primarului Municipiului Călărași sancțiunea avertismentului, pentru încălcarea art. 10 din O.G. nr. 137/2000, prin aceea că autoritățile administrației publice locale din Municipiul Călărași nu au luat măsuri pentru a asigura accesul la serviciul public de transport local pentru persoanele cu dizabilități locomotorii, ceea ce a dus la discriminarea acestora, prin încălcarea art. 22 și art. 64 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 448/2006. Prin hotărâre s-a stabilit un nou termen pentru remedierea situației. Reclamanta s-a adresat din nou instanței de contencios administrativ și prin Sentința civilă nr. 292/03.02.2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a în Dosarul nr. x/2015, a fost anulată hotărârea de mai sus, reținându-se puterea de lucru judecat față de Sentința civilă nr. 3518/18.12.2014 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a în Dosarul nr. x/2014, prin care se stabilise deja că potrivit art. 36 alin. (2) lit. d) și art. 36 alin. (6) lit. a) pct. 14 din Legea nr. 215/2001, obligația de asigurare a serviciilor comunitare de transport public local revine consiliilor locale și nu primarului, astfel încât sancțiunea trebuia aplicată autorității deliberative și nu celei executive. Înalta Curte constată că este legală soluția primei instanțe de anulare a hotărârii CNCD, în ceea ce privește aplicarea sancțiunii avertismentului față de reclamant, din moment ce prin Sentința civilă nr. 3518/2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, s-a statuat că primarului nu îi revine obligația de a asigura serviciile comunitare de transport public local. În consecință, sancționarea acestuia este lipsită de temei legal, în mod corect instanța de fond constatând că aspectele reținute prin sentința sus amintită își păstrează valabilitatea în condițiile în care a nu a intervenit modificarea prevederilor Legii nr. 215/2001 incidente în speță. Mai mult, Înalta Curte constată că prin motivele de recurs, recurenta pârâtă nu critică, în concret, considerentele sentinței de fond care au avut în vedere puterea de lucru judecat a Sentinței civile nr. 3518/2014, ci acestea reprezintă o reluare a argumentelor prezentate în hotărârea a cărei anulare se solicită în litigiul de față. Or, instanța de fond nu a mai analizat dispozițiile legale referitoare la autoritățile administrației publice locale care au ca atribuție asigurarea serviciilor comunitare de transport public local și nici prevederile O.G. nr. 137/2000, întrucât fusese dezlegat prin hotărârea judecătorească sus menționată, că primarul autoritatea sancționată de CNCD nu are această atribuție. În consecință, se reține că sentința este legală, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de recurent.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.