ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1651/2019

Cererea de chemare în judecată Reclamantul Primarul Municipiului Cluj-Napoca-A. a formulat acțiune în contradictoriu cu pârâta Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării (C.N.C.D.) a solicitat anularea în parte a hotărârii 357/2016 emise de acesta din urmă, în sensul exonerării de la plata amenzii în sumă de 10000 RON stabilită în sarcina reclamantului cu cheltuieli de judecată. În motivarea cererii reclamantul arată că nu există îndeplinite condițiile prevăzute de textul de lege și nicio nerespectare a unei hotărări anterioare față de care să poată considera că neasigurarea condițiilor de transport pentru persoanele cu dizabilități locomotorii reprezintă o faptă nouă constată de către autoritatea cu competențe în domeniu, pentru aceeași faptă se aplică o singură sancțiune printr-un singur act decizional. A mai susținut că, în condițiile în care se constată o nesoluționare parțială a problemelor constatate anterior la momentul sesizării 2016 nu poate fi considerată fapta de discriminare ci doar de neconformare la dispozițiile legale deci nu se poate aplica aceeași sancțiune. Reclamantul a pus în discuție calitatea sa de subiect al raportului juridic deoarece atribuțiile în domeniul transportului local în ceea ce privește asigurarea cadrului de desfășurare revine potrivit art. 63 pct. 5 lit. a) din Legea 215/2001 Consiliului Local și nu Primarului.

Hotărârea pronunțată în cauză Curtea de Apel, secția a III-a contencios administrativ și fiscal prin sentința civilă nr. 388 din 24 octombrie 2016, a respins cererea formulat de Primarul Municipiului Cluj-Napoca împotriva hotărârii Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării.

Cererea de recurs și motivele înfățișate Împotriva sentinței civile nr. 388/2016 din 24 octombrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a, contencios administrativ și fiscal, reclamantul, a promovat recurs Primarul Municipiului Cluj-Napoca, solicitând, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 483 și urm. din C. proc. civ., republicat, admiterea recursului și casarea sentinței civile recurate, cu consecința admiterii acțiunii așa cum a fost formulată. În esență, prin motivele de recurs dezvoltate, în contextul reiterării succinte a situației de fapt generatoare a prezentului litigiu, în susținerea motivelor de nelegalitate, recurenta a făcut trimitere la normele de drept prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv când instanța a dat o hotărâre cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, recurentul-reclamant susținând că prima instanță a interpretat în mod eronat prevederile art. 2 alin. (1) și (4) din O.G. nr. 137/2000,având în vedere că nu este îndeplinită situația reglementată de legiuitor. Recurentul-reclamant a arătat că temeiul de drept al Hotărârii nr. 357/2016 emisă de pârât în reprezintă același text de lege invocat și în hotărârile anterioare, respectiv Hotărârea nr. 251/2014 și Hotărârea nr. 271/2015 prin care intimatul-pârât a sancționat cu amendă, contravenția prevăzută de O.U.G. nr. 137/2000 constând în neasigurarea condițiilor mijloacelor de transport în comun pe raza Municipiului Cluj-Napoca a persoanelor cu dezabilități. Precizează că, pentru anul 2016, recurentul-reclamant nu a răspuns la solicitarea intimatului-pârât, urmare căreia a apreciat că nu a remediată problema, procedând la aplicarea unei noi amenzi. Apreciază că Hotărârea nr. 357 din 11 mai 2016, prin care s-a dispus aplicarea amenzii de aproximativ 10.000 RON este nelegală, deoarece conform principiului non bis idem, raportat la care pentru o faptă poate fi aplicată o singură sancțiune, iar sacțiunea a fost aplicată și prin cele două hotărâri anterioare. Conchide recurentul, în sensul că Hotărârea nr. 357/2016 a fost pronunțată cu încălcarea dispoziților art. 20 alin. (8) și art. 10 din O.U.G. nr. 137/2000 și raportat la art. 2 alin. (1) lit. d) coroborat cu art. 6 din legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ iar instanta de fond a omis cu desăvârșire analizarea cererii de chemare în judecată prin prisma acestui motiv. La nivelul municipalității clujene s-au derulat sau se derulează la nivelul ultimilor 2 ani două achizitii majore de mijloace de transport în comun, respectiv procedura de achiziție a unor tramvaie prin încheierea unui contract cadru de furnizare precum și procedura de achiziție de autobuze noi ce se desfășoară în prezent. Față de acestea a solicitat, admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, rejudecând cauza, admiterea cererii de chemare in judecată astfel cum a fost formulată.

Apărările formulate în cauză Intimatul-pârât Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării nu a înțeles să formuleze întâmpinare, în termen de 30 de zile de la data comunicării cererii de recurs.

Procedura de soluționare a recursului Prin rezoluția completului învestit cu soluționarea dosarului din data de 19 octombrie 2018, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 27 martie 2019, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigențelor dispozițiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., față de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale aplicabile, constată că recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce vor fi expuse în continuare. În prealabil, Înalta Curte constată că, prin criticile de recurs formulate, recurentul procedează la reiterarea aspectelor invocate în fața instanței de fond, cărora li s-a răspuns în mod corect în considerentele hotărârii recurate, condiții în care nu va relua argumentele expuse de judecătorul fondului, ci se va limita, doar, la analiza criticilor care se circumscriu unor veritabile motive de recurs. 1. Argumente de fapt și de drept relevante . Raportat la situația de fapt rezultată din probele administrate, instanța a aplicat în mod corect normele de drept material incidente, încât criticile formulate de reclamant, subsumate motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu pot fi primite. Prin Hotărârea nr. 357/11.05.2016 Cosiliul Național pentru Combaterea Discriminării a constatat întrunirea elementelor constitutive ale contravenției prevăzute de art. 2 alin. (1) și (4) coroborate cu art. 10 lit. g) și h) și art. 15 din O.G. nr. 137/2000 pentru fapta de neasigurare a condițiilor de transport pentru persoanele cu dizabilități și Convenția privind drepturile persoanelor cu dizabilități art. 9,19 și 20 și s-a aplicat sancțiunea amenzii contravenționale de 10.000 RON pentru primarii mai multor localități printre care și Primarul Municipiului Cluj-Napoca. Obiectul sesizării și descrierea presupusei fapte de discriminare așa cum este menționat la pct. II din hotărâre a constat că prin Hotărârea nr. 251 din 30 aprilie 2014 Colegiul director al Consiliului Național penttru Combaterea Discriminării a constatat caracterul discriminatoriu al neasigurării condițiilor de transport pentru persoanele cu dizabilități locomotorii în mijloacele de transport în comun, acordând un termen de 6 luni pentru remedierea problemelor.petiției a constat în monitorizarea situației de după data de 1 martie 2016 la expirarea termenului acordat prin Hotărârea nr. 271 din 10 iunie 2016. Anterior, prin Hotărârea nr. 271 din 10 iunie 2015 s-a constatat că reclamanții nu au remediat situația, astfel persoanele cu dizabilități locomotorii au fost discriminate și în perioada anterioară acestei decizii. S-a mai menționat că obiectul petițeiei este monitorizarea suituației de după data de 1 martie 2016 (la expirarea termenului de 6 luni). Așadar, prin Hotărârea nr. 357 din 11 mai 2016, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a reținut că "neasigurarea condițiilor de transport pentru persoanele cu dizabilități locomotorii reprezintă discriminare conform art. 2 alin. (1) și (4), coroborat cu art. 10 lit. g) și h) și art. 15 din O.G. nr. 137/2000 și conform Convenției privind drepturile persoanelor cu dizabilități, art. 9, 19 și 20, ratificate de România prin Legea nr. 221/2010", dispunându-se aplicarea amnezii contravenționale de 10. 000 RON a mai multor autorități publice, între care și Primarul Municipiului Cluj -Nbapoca, conform art. 26 alin. . (1) din O.U.G. nr. 137/2000. Fapta reținută în sarcina recurentului reprezintă un comportament pasiv, constând în încălcarea art. 22 din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap care prevede că "Autoritățile administrației publice locale au obligația să ia următoarele măsuri specifice în vederea asigurării transportului în comun al persoanelor cu handicap: a) să achiziționeze mijloace de transport în comun adaptate; b) să adapteze mijloacele de transport în comun aflate în circulație în limitele tehnice posibile, conform reglementărilor în vigoare; c) să realizeze, în colaborare ori în parteneriat cu persoanele juridice, publice sau private, programe de transport al persoanelor cu handicap. Înalta Curte constată că susținerile recurentului sunt nefondate, instanța de fond reținând corect neîndeplinirea obligației care îi revenea recurentului-reclamant, în calitatea sa de autoritate a administrației publice locale, de a lua măsurile specifice în vederea asigurării transportului în comun al persoanelor cu dizabilități locomotorii. Raportat la dispozițiile art. 9 alin. (1) lit. b), art. 22 și art. 64 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, art. 9, art. 19 și art. 20 din Convenția privind drepturile persoanelor cu dizabilități respectiv prevederile art. 2 alin. (1), (4), art. 10 lit. g) și h) și art. 15 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, rezultă că autorităților administrației publice locale le revine obligația de a asigura accesul nediscriminatoriu, în condiții de egalitate cu ceilalți, la serviciul de transport public local, pentru această categorie de utilizatori, respectiv obligația de a lua măsurile specifice prevăzute de art. 22 din Legea nr. 448/2006, în vederea asigurării transportului în comun al persoanelor cu dizabilități locomotorii, care să conducă la asigurarea utilizării de către aceste persoane a tuturor mijloacelor de transport în comun local. Înalta Curte constată că discriminarea și implicit, incidența prevederilor O.U.G. nr. 137/2000, este dată de existența unui tratament diferențiat manifestat prin neasigurarea condițiilor optime de transport pentru persoanele cu dizabilități locomotorii aceștia fiind nevoiți să aștepte autobuzele dotate cu facilitățile necesare sau adaptate pentru a permite accesul. Primarul, ca autoritate executivă, are obligația de a coordona serviciul public de transport aflat în subordinea autorității publice locale acesta răspunzând de modul în care se realizează efectiv acest serviciu, atsfel că motivul de recurs privind lipsa calității procesuale a Primarului mun. Cluj-Napoca, care vizează, în fapt, lipsa calității de subiect activ al contravenției, este nefondat. Mai mult decât atât, Primarul este autoritate a administrației publice locale, prin care se realizează autonomia locală, astfel cum prevede chiar art. 121 alin. (1) din Constituția României, iar dispozițiile art. 22 din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap precizează că "Autoritățile administrației publice locale au obligația să ia următoarele măsuri specifice în vederea asigurării transportului în comun al persoanelor cu handicap: a) să achiziționeze mijloace de transport în comun adaptate; b) să adapteze mijloacele de transport în comun aflate în circulație în limitele tehnice posibile, conform reglementărilor în vigoare". Așadar, față de aceste dispoziții, în mod corect instanța de fond a reținut că responsabilitatea asigurării mijloacelor de transport în comun adaptate persoanelor cu handicap revine în mod direct instituției Primarului, în calitatea sa de organ executiv, astfel că, revenindu-i obligația de a lua măsuri specifice în vederea asigurării transportului în comun al persoanelor cu handicap, pentru neîndeplinirea acestei obligații și consecințele produse în cee ace privește discriminarea, sancțiunea contravențională îi poate fi aplicată. Este adevărat că o faptă poate fi sancționată o sigură dată că, pentru o situație identică judecată deja, nu se poate demara un nou proces că, odată pronunțată o hotărâre definitivă pentru un anume aspect, în legătură cu aceleași părți și aceeași cauză juridică cele statuate de instață devin obligatorii, conform principiului general non bis idem. Însă, asa cum reiese din actele dosarului, Primarul a fost sancționat pentru fapte similare, aceste sancțiuni având în comun efectul produs, respectiv neasigurarea mijloacelor de transport adaptate nevoilor persoanelor cu dezabilități. De altfel, contravenția reținută este continuă, întrucât discriminarea, astfel cum a fost reținută, durează în timp, iar fapta constatată nu a încetat. Chiar și în situația în care Primarul a fost chestioant cu privire la numărul de mijloace de transport adaptate, acesta a înțeles să ignore solicitările intimatului-pârât Consiliul Național al Combaterii Discriminării, astfel că acesta, în mod legal a reținut comportamentul pasiv al reclamantului, raportat la obligațiile care îi reveneau, în calitate de autoritate a administrației publice locale. În concluzie, raportat la situația de fapt rezultată din probele administrate, instanța a aplicat în mod corect normele de drept material incidente. Or, potrivit art. 2 din din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, "(1) Potrivit prezentei ordonanțe, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.", "(4) Orice comportament activ ori pasiv care, prin efectele pe care le generează, favorizează sau defavorizează nejustificat ori supune unui tratament injust sau degradant o persoană, un grup de persoane sau o comunitate față de alte persoane, grupuri de persoane sau comunități atrage răspunderea contravențională conform prezentei ordonanțe, dacă nu intră sub incidența legii penale.". Conduita Primarului Municipiului Cluj-Napoca prin neasigurarea pe toate mijloacele de transport comun al transportului persoanelor cu dizabilități locomotorii reprezintă o discriminare directă, întrucât se creează o deosebire pe criteriul dizabilității, care are ca efect restrângerea exercitării, în condiții de egalitate, a dreptului de a beneficia de serviciile oferite în domeniul transportului în comun. Prin neasigurarea pe toate mijloacele de transport comun al transportului persoanelor cu dizabilități locomotorii nu este asigurată acordarea drepturilor stabilite de lege și se refuză accesul acestei categorii de persoane la serviciile oferite de companiile de transport în comun. Nu pot fi primite nici susținerile recurentului privind eforturile autorității în achiziționarea mijloacelor de transport în comun, insuficiența fondurilor disponibile cu acest scop, demararea și finalizarea procedurilor de achiziții publice care au avut sau au ca finalitate reînnoirea parcului auto destinat transportului în comun, acestea fiind aspecte care nu înlătură existența discriminării și răspunderea contravențională. Trimiterea pe care recurentul o face cu privire la faptul că instanța de fond nu a avut la bază nicio probă care să dovedească situația de fapt reținută de intimată, pronunțând astfel o hotărâre nelegală nu poate fi reținută în contextul în care discriminarea și implicit, incidența prevederilor O.U.G. nr. 137/2000 este dată de existența unui tratament diferențiat manifestat prin neasigurarea condițiilor optime de transport pentru persoanele cu dizabilități locomotorii aceștia fiind nevoiți să aștepte autobuzele dotate cu facilitățile necesare sau adaptate pentru a permite accesul. III. Temeiul procesual al soluției date recursului Pentru aceste considerente, Înalta Curte, apreciind că motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. sunt neîntemeiate, în temeiul art. 496 C. proc. civ., raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul reclamantului ca nefondat.