ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3425/2017

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la nr. x/33/2014 la Curtea de Apel Cluj Napoca, reclamantul Primarul Municipiului Cluj-Napoca, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării, a solicitat anularea în parte Hotărârii nr. 251 din 30 aprilie 2014 privind "neasigurarea condițiilor de transport local, prin mijloacele de transport în comun, a persoanelor cu dizabilități locomotorii, încălcarea dreptului la demnitate prin modul în care persoanele cu dizabilități locomotorii sunt obligate să utilizeze transportul în comun în municipii, reședințe de județ, neluarea unei măsuri concrete pentru facilitarea accesului persoanelor cu dizabilități locomotorii la transportul local", în ceea ce îl privește pe Primarul municipiului Cluj-Napoca, cu consecința exonerării de la plata amenzii de 2.000 RON, suspendarea executării hotărârii atacate până la pronunțarea unei hotărâri irevocabile în cauză.

Prin sentința nr. 515 din 4 noiembrie 2014, Curtea de Apel Cluj, secția a II- a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a constatat că pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a renunțat la excepția de conexistate a dosarului la dosar nr. x/2014 a Curții de Apel Pitești, secția a a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins excepția lipsei calității procesuale active invocată de reclamantul Primarul Municipiului Cluj-Napoca, a respins acțiunea formulată de reclamantul Primarul Municipiului Cluj-Napoca în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, a respins cererea de suspendare formulată în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Pentru a pronunța această sentință, curtea de apel a reținut că în mod justificat s-a stabilit că în cauza dedusă judecății sunt întrunite cumulativ elementele privind existența unui tratament de deosebire, restricție, excludere, preferință între persoane care se află în situații comparabile și care sunt tratate diferit datorită unuia din criteriile prevăzute de lege și care au ca scop sau efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii, folosintei sau exercitării în condiții de egalitate a drepturilor omului și a libertăților fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice, întrucât neasigurarea pe toate mijloacele de transport în comun al transportului persoanelor cu dizabilități locomotorii, crează o deosebire pe criteriul dizabilității, care are ca efect restrângerea exercitării, în condiții de egalitate, a dreptului de a beneficia de serviciile oferite în domeniul transportului în comun. Curtea a constatat că în cauză pârâtul a făcut o corectă aplicare a dispoz.art. 2 alin. (1) și (4), art. 10 lit. g) și h) și art. 15 din O.G. nr. 137/2000.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul Primarul Municipiului Cluj Napoca, cu invocarea motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței recurate, în sensul admiterii acțiunii și anulării în parte a Hotărârii CNCD nr. 251 din 30 aprilie 2014, în ceea ce îl privește pe Primarul municipiului Cluj-Napoca, cu consecința exonerării de la plata amenzii de 2.000 RON, admiterea cererii de suspendare a actului administrativ formulată în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004.

În motivarea recursului, a arătat că sentința este criticată atât sub aspectul legalității, cât și sub aspectul temeiniciei. Instanța de fond nu a luat în considerare niciunul din argumentele și niciuna din probele depuse la dosarul cauzei, care atestau eforturile autorității locale de a îmbunătiți condițiile de transport pentru persoanele cu dizabilităti, a apreciat în sensul respingerii acțiunii doar din punct de vedere procentual, neluând în calcul faptul că înlocuirea parcului auto la nivelul Municipiului Cluj-Napoca ce însumează peste 300 de vehicule destinate asigurării transportului în comun nu este o operațiune ce poate fi îndeplinită dintr-o dată de autoritatea locală, înlocuirea parcului auto depinzând de bugetul efectiv disponibil pentru aceste operațiuni, a preluat motivarea intimatului în hotărârea recurată, ce arăta faptul că la nivelul Municipiului Cluj-Napoca doar un procent de 46,75% din mijloacele de transport sunt adaptate pentru transportul persoanelor cu dizabilități.

Din analiza coroborată a textelor de lege reținute de instanța de fond, pe care le-a expus, a arătat recurentul, rezultă că legiuitorul sancționează presupusele fapte de discriminare săvârșite prin două moduri: acțiune și inacțiune. A fost sancționat pentru o presupusă stare de pasivitate în ceea ce privește persoanele cu dizabilități locomotorii, însă a arătat instanței situația existentă la nivelul Municipiului Cluj-Napoca referitoare la mijloacele de transport în comun, faptul că, începând cu anul 2004, toate mijloacele de transport în comun achiziționate pentru desfășurarea transportului public de călători au facilități îmbarcare/debarcare pentru persoane cu dizabilități motorii, iar în cursul anului 2014 se intenționează reînnoirea parcului auto, achiziționarea unui număr de 50 de autobuze noi; dintr-un număr total de 323 mijloace de transport utilizate, 151 au podea joasă rampă pentru cărucioare, iar pe categorii de mijloace de transport, din 194 autobuze au podea joasă 85, din 92 troleibuze au podea joasă 62, din 37 tramvaie au podea joasă 4; două microbuze sunt dotate cu lifturi pentru îmbarcarea fotoliilor rulante și se deplasează la domiciliul persoanelor cu dizabilităti pentru le transporta la destinațiile solicitate; restul mijloacelor de transport, vechi, nu au astfel de facilități, însă preocuparea autorității locale pentru înnoirea parcului auto este una permanentă, în limita posibilităților financiare existente.

A menționat recurentul că municipalitatea clujeană a adoptat începând cu anul 2004 o conduită foarte strictă în materia protejării persoanelor cu dizabilităti, în ceea ce privește accesul acestora la transportul public local, toate vehiculele achiziționate în acest scop întrunind cerințele necesare respectării drepturilor acestora și nediscriminării acestei categorii defavorizate, aspect probat de adresa din 13 iunie 2014 a Companiei de Transport Public Cluj-Napoca S.A., care informează statistic că în intervalul 2004-2014 s-au achiziționat numai mijloace de transport în comun cu podeaua joasă și trapă pentru accesul persoanelor cu dizabilităti; compania asigură circulația vehiculelor adaptate pentru persoanele cu dizabilităti pe toate liniile de transport public, astfel încât nu există situații în care persoanele cu dizabilităti locomotorii să nu aibă acces la transportul public pe vreuna din aceste linii. Un astfel de proces de înnoire a parcului auto nu poate avea loc dintr-o dată, având în vedere că achiziția mijloacelor de transport în comun este una deosebit de costisitoare. O dovadă a fondurilor insuficiente ale municipalității o reprezintă adoptarea la nivelul anului 2010 de către Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca a Hotărârii nr. 433 din 09 noiembrie 2010, modificată prin Hotărârea nr. 491 din 14 decembrie 2010, care privește aprobarea contractării și garantării unei finanțări rambursabile interne în valoare de 300.000.000 RON pe termen lung pentru asigurarea surselor de finanțare pentru programul de realizare a investițiilor în Municipiul Cluj-Napoca. Achiziția mijloacelor de transport public de călători a fost aprobată de deliberativul local prin HCL nr. 492 din 14 decembrie 2010. Nu se poate reține faptul că ar fi săvârșit prin inacțiune o faptă de discriminare a persoanelor cu dizabilităti, atâta vreme cât autoritatea locală a demarata și finalizat proceduri de achiziții publice care au avut sau au ca finalitate reînnoirea parcului auto destinat transportului în comun, la nivelul municipalității clujene s-au derulat sau se derulează la nivelul ultimilor doi ani două achiziții majore de mijloace de transport în comun.

Raportat la chestiunile tehnice evidențiate și la adresa 5136 din 13 iunie 2014 și în lumina art. 13 și urm. din O.G. nr. 2/2001, dreptul de a constata și sancționa contravențiile de tipul celei ce face obiectul hotărârii atacate este prescris, din anul 2004 și până în prezent trecând o perioadă de 10 ani.

A mai arătat recurentul, raportat art. 10 lit. g) și h) din O.G. nr. 137/2000, că intimatul-pârâtul nu a probat în niciun mod în ce constă refuzul din partea autorității locale privind accesul unei persoane sau al unui grup de persoane la serviciile oferite de companiile de transport în comun sau refuzarea acordării pentru o persoană sau un grup de persoane a unor drepturi sau facilități, fiind evident faptul că efortul autorității locale de a oferi un cât mai bun acces la transportul public în comun pentru persoanele cu dizabilități locomotorii este unul continuu, autoritatea fiind în contact permanent și cu ONG-urile de profil în vederea identificării nevoilor și problemelor cu care se confruntă această categorie de persoane.

Hotărârea CNCD este la rândul ei discriminatorie, având în vedere faptul că a pornit de la o autosesizare a consiliului, însă nu a vizat toate orașele din România, ci doar anumite municipii, criteriile pentru care consiliul a acționat în acest mod fiindu-i străine. Modalitatea în care CNCD înțelege să aplice amenda contravențională, raportat la procentajul de adaptare a mijloacelor de transport în comun (2.000 RON pentru municipiile care nu au 2/3 - 66,67% din mijloacele de transport adaptate, respectiv 1.000 RON pentru municipiile care au peste 2/3 din mijloacele de transport adaptate) este absolut discreționară și nefundamentată pe vreo prevedere legală.

A mai arătat recurentul că primarul nu are responsabilități în ceea ce privește neluarea unor decizii de către consiliile locale, ci are drept de inițiativă a proiectelor de hotărâri pe care le supune atenției consiliilor locale. Decizia aparține în totalitate consilierilor locali care și-o exprimă prin vot liber, apoi instituția primarului asigură punerea în aplicare a hotărârilor adoptate de deliberativul local; această problemă a presupusei pasivități a Primarului municipiului Cluj-Napoca nu poate fi luată în considerare câtă vreme a arătat faptul că la nivelul Municipiului Cluj-Napoca au fost investite sume foarte mari de bani în ultimii ani pentru aducerea transportului public de călători la cele mai noi standarde, incluzând înlesnirea accesului persoanelor cu dizabilități locomotorii.

Prin întâmpinare, intimatul a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

A arătat că recurentul-reclamant a reiterat aceleași argumente de fond, susținerile sunt nefondate, instanța de fond reținând corect o îndeplinire numai parțială a obligației care îi revenea recurentului-reclamant. în calitatea sa de autoritate a administrației publice locale, de a lua măsurile specifice în vederea asigurării transportului în comun al persoanelor cu dizabilități locomotorii.

Raportat la dispozițiile art. 9 alin. (1) lit. b), art. 22 și art. 64 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, art. 9, art. 19 și art. 20 din Convenția privind drepturile persoanelor cu dizabilități, respectiv prevederile art. 2 alin. (1), (4), art. 10 lit. g) și h) și art. 15 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, rezultă că autorităților administrației publice locale le revine obligația de a asigura accesul nediscriminatoriu, în condiții de egalitate cu ceilalți, la serviciul de transport public local, pentru această categorie de utilizatori, respectiv obligația de a lua măsurile specific prevăzute de art. 22 din Legea nr. 448/2006, în vederea asigurării transportului în comun al persoanelor cu dizabilități locomotorii, care să conducă la asigurarea utilizării de către aceste persoane a tuturor mijloacelor de transport în comun local.

Întrucât, în cazul Municipiului Cluj-Napoca, numai o parte dintre mijloacele de transport pot fi folosite de persoanele cu dizabilități (46,75%), în mod corect atât Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, cât și instanța de fond, au reținut în sarcina recurentului-reclamant Primarul Municipiului Cluj-Napoca un comportament pasiv care, prin efectele lui, defavorizează nejustificat categoria persoanelor cu dizabilități locomotorii, fiind incidente prevederile art. 2 alin. (4) din O.G. nr. 137/2000, care atrag răspunderea contravențională a recurentului-reclamant Primarul Municipiului Cluj-Napoca în condițiile art. 10 lit. g) și h), art. 15 și art. 26 din același act normativ. Împrejurarea că o parte a mijloacelor de transport sunt adaptate în scopul utilizării de către persoanele cu dizabilități locomotorii, în mod corect, a constituit numai o circumstanță pentru individualizarea sancțiunii, care a fost orientată spre minimul prevăzut de lege.

Potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2)-(3) C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității recursului, prin care s-a constatat că cererea de recurs întrunește cerințele de admisibilitate. Prin încheierea din camera de consiliu de la data de 27 octombrie 2016, completul de filtru a analizat raportul, a constatat că acesta este întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ. și a dispus comunicarea actului către părți, conform alin. (4) al aceluiași articol.

Prin încheierea din camera de consiliu de la data de 26 aprilie 2017, completul de filtru a admis recursul în principiu și a fixat termen pentru judecarea acestuia în ședință publică, conform art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

Examinând sentința recurată prin prisma motivului de casare invocat prin cererea de recurs, prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin Hotărârea nr. 251 din 30 aprilie 2014, pct. 5, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a hotărât că "neasigurarea condițiilor de transport pentru persoanele cu dizabilități locomotorii reprezintă discriminare, conform dispozițiilor art. 2 alin. (1) și (4), coroborate cu prevederile art. 10 lit. g) și h) și art. 15 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, precum și potrivit prevederilor art. 9, art. 19 și art. 20 din Convenția privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, ratificată de România prin Legea nr. 221/2010".

Prin pct. 6 din Hotărârea nr. 251 din 30 aprilie 2014, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, în baza prevederilor art. 26 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, a dispus sancționarea cu amendă contravențională în cuantum de 2.000 RON a primarului municipiului Cluj Napoca și a altor 31 de primari. Prin pct. 7 a dispus sancționarea cu amendă contravențională în cuantum de 1.000 RON a altor 6 primari, iar conform pct. 8 a dispus sancționarea cu amendă contravențională în cuantum de 8.000 RON a părții reclamate Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială.

Prin punctul 9 din Hotărârea nr. 251 din 30 aprilie 2014, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a recomandat primarilor să revizuiască toate contractele încheiate cu firmele de transport. în sensul prelungirii contractelor doar cu firmele care au toate mijloacele de transport în comun adaptate transportului persoanelor cu dizabilități locomotorii, conform prevederilor legale.

În ceea ce privește recurentul reclamant primarul municipiului Cluj Napoca, în motivarea acestei hotărâri s-a arătat faptul că la nivelul municipiului Cluj-Napoca un procent de 46,75% din mijloacele de transport sunt adaptate pentru transportul persoanelor cu dizabilități; s-a avut în vedere că între acordarea primului răspuns și punctul de vedere au fost mici fluctuații privind numărul total al mijloacelor de transport (a scăzut ușor numărul de autobuze și tramvaie, a crescut numărul troleibuzelor, numărul celor adaptate a crescut; concret, s-a reținut că, din 194 autobuze, 85 sunt adaptate, din 92 troleibuze, 62 sunt adaptate, din 37 tramvaie, 4 sunt adaptate).

Înalta Curte va examina motivele de recurs ce pot fi încadrate, raportat la conținutul acestora, în motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Criticile din cererea de recurs care privesc reținerea greșită a situației de fapt, prin aprecierea necorespunzătoare a probelor, nu vor fi examinate, privesc netemeinicia hotărârii atacate și nu constituie motive de casare în sensul dispozițiilor art. 488 C. proc. civ.

Instanța de fond a constatat, din analiza documentelor depuse la dosar, că în municipiul Cluj-Napoca, din numărul total de 323 de mijloace de transport în comun (autobuze, troleibuze și tramvaie,) un număr de doar 151 au fost adaptate în mod corespunzător pentru accesul persoanelor cu handicap (cu podea joasă și rampă pentru cărucioare), din care 194 de autobuze, 92 de troleibuze și 37 de tramvaie cu podea joasă, adică 46,75% din totalul mijloacelor de transport în comun, în timp ce celelalte mijloace de transport în comun nu sunt adaptate.

Față de această situație, s-a reținut că persoanele cu handicap locomotor sunt puse în situația de aștepta sosirea unui mijloc de transport local dotat cu facilitățile necesare, persoanele cu handicap locomotor nu pot utiliza linii pe care circulă doar mijloace de transport în comun neadaptate, ceea ce crează o discriminare la adresa acestor persoane, în sensul statuat de prev.art. 15 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.

Motivul de recurs privind lipsa calității procesuale a Primarului mun. Cluj-Napoca, care vizează, în fapt, lipsa calității de subiect activ al contravenției, este nefondat.

Primarul este autoritate a administrației publice locale, prin care se realizează autonomia locală, astfel cum prevede chiar art. 121 alin. (1) din Constituția României, iar dispozițiile art. 22 din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap precizează că "Autoritățile administrației publice locale au obligația să ia următoarele măsuri specifice în vederea asigurării transportului în comun al persoanelor cu handicap: a) să achiziționeze mijloace de transport în comun adaptate; b) să adapteze mijloacele de transport în comun aflate în circulație în limitele tehnice posibile, conform reglementărilor în vigoare".

Față de aceste dispoziții, în mod corect instanța de fond a reținut că responsabilitatea asigurării mijloacelor de transport în comun adaptate persoanelor cu handicap revine în mod direct instituției Primarului, în calitatea sa de organ executiv, astfel că, revenindu-i obligația de a lua măsuri specifice în vederea asigurării transportului în comun al persoanelor cu handicap, pentru neîndeplinirea acestei obligații și consecințele produse în cee ace privește discriminarea, sancțiunea contravențională îi poate fi aplicată.

Motivul de recurs privind prescripția dreptului de a constata și sancționa contravenția, față de împrejurarea că au trecut 10 ani de la achiziționarea, începând cu anul 2004, doar a mijloacelor de transport adaptate pentru persoanele cu dizabilități locomotorii, este, de asemenea, nefondat.

Contravenția reținută este continuă, întrucât discriminarea, astfel cum a fost reținută, durează în timp, iar fapta constatată nu a încetat, astfel încât, raportat la dispozițiile art. 13 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, care prevăd că "(1) Aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârșirii faptei, (2) În cazul contravențiilor continue, termenul prevăzut la alin. (1) curge de la data încetării săvârșirii faptei", nu a intervenit prescripția aplicării sancțiunii contravenționale.

Raportat la situația de fapt rezultată din probele administrate, instanța a aplicat în mod corect normele de drept material incidente.

Prin Hotărârea CNCD nr. 251 din 30 Aprilie 2014 s-a constatat neasigurarea condițiilor de transport local, prin mijloacele de transport în comun, a persoanelor cu dizabilități locomotorii, încălcarea dreptului la demnitate prin modul în care persoanele cu dizabilități locomotorii sunt obligate să utilizeze transportul în comun în municipii, reședințe de județ, neluarea unei măsuri concrete pentru facilitarea accesului persoanelor cu dizabilități locomotorii la transportul local.

Potrivit art. 2 din din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, "(1) Potrivit prezentei ordonanțe, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.", "(4) Orice comportament activ ori pasiv care, prin efectele pe care le generează, favorizează sau defavorizează nejustificat ori supune unui tratament injust sau degradant o persoană, un grup de persoane sau o comunitate față de alte persoane, grupuri de persoane sau comunități atrage răspunderea contravențională conform prezentei ordonanțe, dacă nu intră sub incidența legii penale.".

Conform art. 10, "Constituie contravenție, conform prezentei ordonanțe, dacă fapta nu intră sub incidența legii penale, discriminarea unei persoane fizice, a unui grup de persoane din cauza apartenenței acestora ori a persoanelor care administrează persoana juridică la o anumită rasă, naționalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată, respectiv din cauza convingerilor, vârstei, sexului sau orientării sexuale a persoanelor în cauză prin:...g) refuzul accesului unei persoane sau unui grup de persoane la serviciile oferite de companiile de transport în comun - prin avion, vapor, tren, metrou, autobuz, troleibuz, tramvai, taxi sau prin alte mijloace; h) refuzarea acordării pentru o persoană sau un grup de persoane a unor drepturi sau facilități.".

De asemenea, conform art. 15, "Constituie contravenție, conform prezentei ordonanțe, dacă fapta nu intră sub incidența legii penale, orice comportament manifestat în public, având caracter de propagandă naționalist-șovină, de instigare la ură rasială sau națională, ori acel comportament care are ca scop sau vizează atingerea demnității ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptat împotriva unei persoane, unui grup de persoane sau unei comunități și legat de apartenența acestora la o anumită rasă, naționalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuală a acestuia.".

În mod corect s-a constatat existența discriminării, potrivit art. 2 alin. (1) și (4), din O.G. nr. 137/2000, prin deosebirea pe criteriul dizabilității, care are ca efect restrângerea exercitării, în condiții de egalitate, a dreptului de a beneficia de serviciile oferite în domeniul transportului în comun. Neasigurarea pe toate mijloacele de transport comun al transportului persoanelor cu dizabilități locomotorii reprezintă o discriminare directă, întrucât se creează o deosebire pe criteriul dizabilității, care are ca efect restrângerea exercitării, în condiții de egealitate, a dreptului de a beneficia de serviciile oferite în domeniul transportului în comun. Prin neasigurarea pe toate mijloacele de transport comun al transportului persoanelor cu dizabilități locomotorii nu este asigurată acordarea drepturilor stabilite de lege și se refuză accesul acestei categorii de persoane la serviciile oferite de companiile de transport în comun.

Dispozițiile art. 19 din Convenția privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, ratificată de România prin Legea nr. 221/2010, prevăd că "Pentru a da persoanelor cu dizabilități posibilitatea să trăiască independent și să participe pe deplin la toate aspectele vieții, Statele Părți vor lua măsurile adecvate pentru a asigura acestor persoane accesul, în condiții de egalitate cu ceilalți, la mediul fizic, la transport, informație și mijloace de comunicare, inclusiv la tehnologiile și sistemele informatice și de comunicații și la alte facilități și servicii deschise sau furnizate publicului, atât în zonele urbane, cât și rurale. Aceste măsuri, care includ identificarea și eliminarea obstacolelor și barierelor față de accesul deplin, trebuie aplicate, printre altele la: (a) Clădiri, drumuri, mijloace de transport și alte facilități interioare sau exterioare, inclusiv școli, locuințe, unități medicale și locuri de muncă;..."

De asemenea, în mod legal s-a reținut comportamentul pasiv al reclamantului, raportat la obligațiile care îi reveneau, în calitate de autoritate a administrației publice locale. CNCD a constatat în mod corect că reclamantul a avut un comportament pasiv în ceea ce privește măsurile de accesibilizare a mijloacelor de transport în comun pe raza administrativ teritorială a mun. Cluj-Napoca, comportament care a produs efecte ce au defavorizat în mod nejustificat persoanele cu dizabilități locomotorii, iar în acest sens a avut în vedere că la nivelul municipiului Cluj-Napoca un procent de 46,75% din mijloacele de transport sunt adaptate pentru transportul persoanelor cu dizabilități.

Obligațiile cu privire la adaptarea tuturor mijloacelor de transport în comun aflate în circulație pentru a facilita accesul neîngrădit al persoanelor cu handicap la transport și călătorie sunt prevăzute de dispozițiile art. 22 art. 22 din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, potrivit cărora "Autoritățile administrației publice locale au obligația să ia următoarele măsuri specifice în vederea asigurării transportului în comun al persoanelor cu handicap: a) să achiziționeze mijloace de transport în comun adaptate; b) să adapteze mijloacele de transport în comun aflate în circulație în limitele tehnice posibile, conform reglementărilor în vigoare", și art. 64 alin. (1) din aceeași lege, conform cărora "Pentru a facilita accesul neîngrădit al persoanelor cu handicap la transport și călătorie, până la 31 decembrie 2010, autoritățile administrației publice locale au obligația să ia măsuri pentru: a) adaptarea tuturor mijloacelor de transport în comun aflate în circulație".

Față de aceste împrejurări, sunt întrunite elementele constitutive ale contravențiilor reținute, prevăzute de art. 10 lit. g) și h) și art. 15 din O.G. nr. 137/2000, întrucât, prin neadaptarea tuturor mijloacelor de transport în comun aflate în circulație pentru a facilita accesul neîngrădit al persoanelor cu dizabilități la transport și călătorie, până la 31 decembrie 2010, practic s-a refuzat accesul acestei categorii de persoane la serviciile oferite de companiile de transport în comun și acordarea drepturilor sau facilităților reglementate de lege, și s-a adus atingere demnității acestei categorii de persoane defavorizate.

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, în conformitate cu prevederile art. 26 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, care prevăd "Contravențiile prevăzute la art. 2 alin. (2), (4), (5) și (7), art. 6 - 9, art. 10, art. 11 alin. (1), (3) și (6), art. 12, 13, 14 și 15 se sancționează cu amendă de la 1.000 RON la 30.000 RON, dacă discriminarea vizează o persoană fizică, respectiv cu amendă de la 2.000 RON la 100.000 RON, dacă discriminarea vizează un grup de persoane sau o comunitate", a aplicat contravenientului o amendă contravențională în cuantumul minim prevăzut de lege.

Susținerile recurentului privind eforturile autorității locale de a îmbunătiți condițiile de transport pentru persoanele cu dizabilităti, faptul că achiziția mijloacelor de transport în comun este una deosebit de costisitoare pentru bugetul local, insuficiența fondurilor disponibile cu acest scop, demararea și finalizarea procedurilor de achiziții publice care au avut sau au ca finalitate reînnoirea parcului auto destinat transportului în comun, nu constituie motive de nelegalitate a hotărârii CNCD nr. 251 din 30 aprilie 2014, în condițiile în care în mod corect, astfel cum s-a reținut anterior, s-au constatat, raportat la dispozițiile Legii nr. 448/2006 și O.G. nr. 137/2000, obligațiile care reveneau primarului, autoritate a administrației publice locale, existența discriminării și a elementelor constitutive ale contravențiilor; aceste împrejurări nu înlătură existența discriminării și răspunderea contravențională, putând fi avute în vedere ca situații de circumstanțiere la aplicarea sancțiunii contravenționale; în acest sens, este de observat că, prin hotărârea de sancționare, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a reținut în mod concret situația mijloacelor de transport adaptate, faptul că numărul acestora a crescut la 46,75 %, iar sancțiunea amenzii contravenționale a fost aplicată în cuantumul minim prevăzut de lege.

Cu privire la faptul că Hotărârea CNCD nu a vizat toate orașele din România care au organizat transport public local de călători, ci doar anumite municipii, Înalta Curte constată, de asemenea, că acest fapt nu constituie un motiv de nelegalitate a hotărârii; CNCD s-a autosesizat inițial cu privire la primarul Municipiului Târgu Mureș și ulterior autosesizarea s-a extins asupra tuturor primarilor din municipiul reședință de județ, pentru a soluționa problema la interes național, și nu doar la nivelul unei localități, nefiind incluse localitățile de mici dimensiuni, motivat de faptul că nu există transport local sau acesta este extrem de redus.

În ceea ce privește dispoziția din sentința recurată, de respingere a cererii de suspendare executare formulată în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, se constată că recurentul, deși a solicitat admiterea recursului și admiterea cererii de suspendare, nu a formulat în concret motive de casare care să fie analizate de instanța de recurs.

Pentru aceste motive, Înalta Curte constată că sentința recurată, prin care a fost respinsă acțiunea formulată de reclamant, este legală, fiind pronunțată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente, în baza cărora a fost emisă, în ceea ce îl privește pe recurentul reclamant, de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, hotărârea nr. 251 din 30 aprilie 2014

Pentru aceste considerente, nefiind incident motivul de casare invocat de recurentul reclamant, prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ și art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.