Decizia nr. 1559/2018 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 27/2015 a Curții de Apel Cluj

Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată la data de 22.07.2015, sub nr. x/2015, pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul Primarul Municipiului Cluj-Napoca în contradictoriu cu Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării a solicitat anularea în parte a Hotărârii nr. 271 din 10.07.2015 în ceea ce privește pe reclamant cu consecința înlăturării sancțiunii avertismentului stabilit în sarcina sa și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată. 1.

Soluția primei instanțe Prin sentința nr. 27 din 25 noiembrie 2015, Curtea de Apel Cluj a respins acțiunea formulată de reclamantul Primarul Municipiului Cluj-Napoca, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării având ca obiect anulare act administrativ - Hotărârea nr. 271/10 iulie 2015. 1.

Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe, reclamantul Primarul Municipiului Cluj Napoca a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată. În motivarea opțiunii sale procesuale recurentul a susținut următoarele: Instanța de fond nu a luat în considerare niciunul din argumentele și niciuna din probele depuse la dosarul cauzei, care atestau eforturile autorității locale de a îmbunătați condițiile de transport pentru persoanele cu dizabilităti, a apreciat în sensul respingerii acțiunii doar din punct de vedere procentual, neluând în calcul faptul că înlocuirea parcului auto la nivelul Municipiului Cluj-Napoca ce însumează peste 300 de vehicule destinate asigurării transportului în comun nu este o operațiune ce poate fi îndeplinită dintr-o dată de autoritatea locală, înlocuirea parcului auto depinzând de bugetul efectiv disponibil pentru aceste operațiuni. Reclamantul a fost sancționat pentru o presupusă stare de pasivitate în ceea ce privește persoanele cu dizabilități locomotorii, însă a arătat că la nivelul municipiului Cluj Napoca, începând cu anul 2004, toate mijloacele de transport în comun achiziționate pentru desfășurarea transportului public de călători au facilități îmbarcare/debarcare pentru persoane cu dizabilități motorii, iar în cursul anului 2014 se intenționează reînnoirea parcului auto, achiziționarea unui număr de 40 de autobuze noi. Statistic, dintr-un număr total de 323 mijloace de transport utilizate, 151 au podea joasă rampă pentru cărucioare, două microbuze sunt dotate cu lifturi pentru îmbarcarea fotoliilor rulante și se deplasează la domiciliul persoanelor cu dizabilități pentru le transporta la destinațiile solicitate, iar restul mijloacelor de transport, vechi, nu au astfel de facilități, însă preocuparea autorității locale pentru înnoirea parcului auto este una permanentă, în limita posibilităților financiare existente. A menționat recurentul că municipalitatea clujeană a adoptat începând cu anul 2004 o conduită foarte strictă în materia protejării persoanelor cu dizabilități, în ceea ce privește accesul acestora la transportul public local, toate vehiculele achiziționate în acest scop întrunind cerințele necesare respectării drepturilor acestora și nediscriminării acestei categorii defavorizate, aspect probat de adresa nr. x/2014 a Companiei de Transport Public Cluj-Napoca S.A., care informează statistic că în intervalul 2004-2014 s-au achiziționat numai mijloace de transport în comun cu podeaua joasă și trapă pentru accesul persoanelor cu dizabilităti. De asemenea, compania asigură circulația vehiculelor adaptate pentru persoanele cu dizabilități pe toate liniile de transport public, astfel încât nu există situații în care persoanele cu dizabilități locomotorii să nu aibă acces la transportul public pe vreuna din aceste linii. Un astfel de proces de înnoire a parcului auto nu poate avea loc dintr-o dată, având în vedere că achiziția mijloacelor de transport în comun este una deosebit de costisitoare. O dovadă a fondurilor insuficiente ale municipalității o reprezintă adoptarea la nivelul anului 2010 de către Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca a Hotărârii nr. 433/09.11.2010, modificată prin Hotărârea nr. 491/14.12.2010, care privește aprobarea contractării și garantării unei finanțări rambursabile interne în valoare de 300.000.000 RON pe termen lung pentru asigurarea surselor de finanțare pentru programul de realizare a investițiilor în Municipiul Cluj-Napoca. Se apreciază că nu se poate reține faptul că ar fi săvârșit prin inacțiune o faptă de discriminare a persoanelor cu dizabilități, atâta vreme cât autoritatea locală a demarat și finalizat proceduri de achiziții publice care au avut sau au ca finalitate reînnoirea parcului auto destinat transportului în comun, la nivelul municipalității clujene s-au derulat sau se derulează la nivelul ultimilor doi ani două achiziții majore de mijloace de transport în comun. A mai arătat recurentulcă intimatul - pârât nu a probat în niciun mod în ce constă refuzul din partea autorității locale privind accesul unei persoane sau al unui grup de persoane la serviciile oferite de companiile de transport în comun sau refuzarea acordării pentru o persoană sau un grup de persoane a unor drepturi sau facilități, fiind evident faptul că efortul autorității locale de a oferi un cât mai bun acces la transportul public în comun pentru persoanele cu dizabilități locomotorii este unul continuu, autoritatea fiind în contact permanent și cu ONG-urile de profil în vederea identificării nevoilor și problemelor cu care se confruntă această categorie de persoane. A mai arătat recurentul că primarul nu are responsabilități în ceea ce privește neluarea unor decizii de către consiliile locale, ci are drept de inițiativă a proiectelor de hotărâri pe care le supune atenției consiliilor locale. Decizia aparține în totalitate consilierilor locali care și-o exprimă prin vot liber, apoi instituția primarului asigură punerea în aplicare a hotărârilor adoptate de deliberativul local. Această problemă a presupusei pasivități a Primarului municipiului Cluj-Napoca nu poate fi luată în considerare câtă vreme a arătat faptul că la nivelul Municipiului Cluj-Napoca au fost investite sume foarte mari de bani în ultimii ani pentru aducerea transportului public de călători la cele mai noi standarde, incluzând înlesnirea accesului persoanelor cu dizabilități locomotorii. 1.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinare, intimatul pârât Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a solicitat respingerea recursului reclamantului, apreciind că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, reținându-se în mod corect comportamantul pasiv al reclamantului care, prin efectele sale, defavorizează nejustificat categoria persoanelor cu dizabilități motorii, fiind astfel incidente prevederile art. 2 alin. (4) din O.G. nr. 137/2000. 1.

Procedura de examinare a recursului în completul de filtru Raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 14 decembrie 2017 potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ. Totodată, completul de filtru a apreciat incidența în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., pronunțând în acest sens încheierea de admitere în principiu din data de 22 februarie 2018. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului 2.1. Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale incidente, constată că recursul reclamantului Primarul municipiului Cluj - Napoca este nefondat, potrivit considerentelor ce vor fi expuse în continuare. Prin Hotărârea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării nr. 251 din 10 iunie 2015 s-a constatat că neasigurarea condițiilor de transport local, prin mijloacele de transport în comun, a persoanelor cu dizabilități locomotorii, prin neluare de măsuri concrete pentru facilitarea persoanelor cu dizabilități motorii la transportul local, le încalcă dreptul la demnitate a acestora și reprezintă discriminare conform art. 2 alin. (1) și (4) coroborate cu art. 10 lit. g) și h) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, precum și potrivit prevederilor art. 9, art. 19 și art. 20 din Convenți pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, ratificată de România prin Legea nr. 221/2010. Potrivit art. 2 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, "(1) Potrivit prezentei ordonanțe, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.", "(4) Orice comportament activ ori pasiv care, prin efectele pe care le generează, favorizează sau defavorizează nejustificat ori supune unui tratament injust sau degradant o persoană, un grup de persoane sau o comunitate față de alte persoane, grupuri de persoane sau comunități atrage răspunderea contravențională conform prezentei ordonanțe, dacă nu intră sub incidența legii penale.". Conform art. 10 din actul normativ mai sus menționat, "Constituie contravenție, conform prezentei ordonanțe, dacă fapta nu intră sub incidența legii penale, discriminarea unei persoane fizice, a unui grup de persoane din cauza apartenenței acestora ori a persoanelor care administrează persoana juridică la o anumită rasă, naționalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată, respectiv din cauza convingerilor, vârstei, sexului sau orientării sexuale a persoanelor în cauză prin:...g) refuzul accesului unei persoane sau unui grup de persoane la serviciile oferite de companiile de transport în comun - prin avion, vapor, tren, metrou, autobuz, troleibuz, tramvai, taxi sau prin alte mijloace; h) refuzarea acordării pentru o persoană sau un grup de persoane a unor drepturi sau facilități.". De asemenea, conform art. 15, "Constituie contravenție, conform prezentei ordonanțe, dacă fapta nu intră sub incidența legii penale, orice comportament manifestat în public, având caracter de propagandă naționalist-șovină, de instigare la ură rasială sau națională, ori acel comportament care are ca scop sau vizează atingerea demnității ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptat împotriva unei persoane, unui grup de persoane sau unei comunități și legat de apartenența acestora la o anumită rasă, naționalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuală a acestuia.". Din perspectiva normelor mai sus enunțate, în mod corect s-a constatat existența discriminării, potrivit art. 2 alin. (1) și (4), din O.G. nr. 137/2000, prin deosebirea pe criteriul dizabilității, care are ca efect restrângerea exercitării, în condiții de egalitate, a dreptului de a beneficia de serviciile oferite în domeniul transportului în comun. Neasigurarea pe toate mijloacele de transport comun al transportului persoanelor cu dizabilități locomotorii reprezintă o discriminare directă, întrucât se creează o deosebire pe criteriul dizabilității, care are ca efect restrângerea exercitării, în condiții de egealitate, a dreptului de a beneficia de serviciile oferite în domeniul transportului în comun. Prin neasigurarea pe toate mijloacele de transport comun al transportului persoanelor cu dizabilități locomotorii nu este asigurată acordarea drepturilor stabilite de lege și se refuză accesul acestei categorii de persoane la serviciile oferite de companiile de transport în comun. Dispozițiile art. 19 din Convenția privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, ratificată de România prin Legea nr. 221/2010, prevăd că "Pentru a da persoanelor cu dizabilități posibilitatea să trăiască independent și să participe pe deplin la toate aspectele vieții, Statele Părți vor lua măsurile adecvate pentru a asigura acestor persoane accesul, în condiții de egalitate cu ceilalți, la mediul fizic, la transport, informație și mijloace de comunicare, inclusiv la tehnologiile și sistemele informatice și de comunicații și la alte facilități și servicii deschise sau furnizate publicului, atât în zonele urbane, cât și rurale. Aceste măsuri, care includ identificarea și eliminarea obstacolelor și barierelor față de accesul deplin, trebuie aplicate, printre altele la: (a) Clădiri, drumuri, mijloace de transport și alte facilități interioare sau exterioare, inclusiv școli, locuințe, unități medicale și locuri de muncă;...". De asemenea, în mod legal s-a reținut comportamentul pasiv al reclamantului, raportat la obligațiile care îi reveneau, în calitate de autoritate a administrației publice locale. Instanța de fond a validat în mod corect constatările C.N.C.D. potrivit cărora reclamantul a avut un comportament pasiv în ceea ce privește măsurile de accesibilizare a mijloacelor de transport în comun pe raza administrativ teritorială a municipiului Cluj-Napoca, îndeplinindu-și parțial obligațiile legale, comportament care a produs efecte ce au defavorizat în mod nejustificat persoanele cu dizabilități locomotorii, în acest sens avându-se în vedere că la nivelul acestui municipiul un procent mai mic de 50% din mijloacele de transport sunt accesibilizate, adică adaptate pentru transportul persoanelor cu dizabilități. Obligațiile cu privire la adaptarea tuturor mijloacelor de transport în comun aflate în circulație pentru a facilita accesul neîngrădit al persoanelor cu handicap la transport și călătorie sunt prevăzute de dispozițiile art. 22 din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, potrivit cărora "Autoritățile administrației publice locale au obligația să ia următoarele măsuri specifice în vederea asigurării transportului în comun al persoanelor cu handicap: a) să achiziționeze mijloace de transport în comun adaptate; b) să adapteze mijloacele de transport în comun aflate în circulație în limitele tehnice posibile, conform reglementărilor în vigoare", și art. 64 alin. (1) din aceeași lege, conform cărora "Pentru a facilita accesul neîngrădit al persoanelor cu handicap la transport și călătorie, până la 31 decembrie 2010, autoritățile administrației publice locale au obligația să ia măsuri pentru: a) adaptarea tuturor mijloacelor de transport în comun aflate în circulație". În aceste circumstanțe legale, este neîntemeiată apărarea reclamantului referitoare la mărimea efortului bugetar pe care-l impune înnoirea parcului auto și existența unui parc auto învechit. Dispozițiile legale menționate mai sus nu obligă la înnoirea parcului auto cu autobuze, troleibuze sau tramvaie accesibilizate, ci și la alternativa adaptării mijloacelor de transport în comun aflate în circulație, operațiune care implică costuri mai reduse, și care se impunea a fi îndeplinită până în anul 2010. Neîntemeiată este și critica recurentului referitoare le inexistența unor responsabilități în domeniu a instituției primarului. Primarul este autoritate a administrației publice locale, prin care se realizează autonomia locală, astfel cum prevede chiar art. 121 alin. (1) din Constituția României, iar potrivit dispozițiilor art. 22 din Legea nr. 448/2006, mai sus evocate, responsabilitatea asigurării mijloacelor de transport în comun adaptate persoanelor cu handicap revine în mod direct instituției Primarului, în calitatea sa de organ executiv, acestuia revenindu-i obligația de a lua măsuri specifice în vederea asigurării transportului în comun al persoanelor cu handicap, astfel căpentru neîndeplinirea acestei obligații îi poate fi atrenată răspunderea administrativă pentru discriminare. Față de aceste împrejurări, sunt întrunite elementele constitutive ale contravențiilor reținute, prevăzute de art. 10 lit. g) și h) și art. 15 din O.G. nr. 137/2000, întrucât, prin neadaptarea tuturor mijloacelor de transport în comun aflate în circulație pentru a facilita accesul neîngrădit al persoanelor cu dizabilități la transport și călătorie, până la 31 decembrie 2010, practic s-a refuzat accesul acestei categorii de persoane la serviciile oferite de companiile de transport în comun și acordarea drepturilor sau facilităților reglementate de lege, și s-a adus atingere demnității acestei categorii de persoane defavorizate. În raport de aceste argumente, reține instanța de control judiciar că hotărârea C.N.C.D. contestată în prezenta cauză este legală, sancționând o conduită care e discriminatorie, iar hotărârea instanței de fond care o validează este dată cu aplicarea și interpretarea corectă a normelor de drept material, fapt ce reclamă menținerea ei. 2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul Primarul Municipiului Cluj-Napoca.