ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1888/2020

Ședința publică din data de 19 mai 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 14.07.2016, reclamantul Municipiul Brăila a formulat în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) și Colegiul Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, contestație împotriva Hotărârii nr. 357 din data de 11.05.2016, solicitând anularea hotărârii pronunțate de către CNCD in dosarul nr. x/2016 si exonerarea de la plata sumei de 10.000 RON reprezentând amenda contravențională.

Prin sentința civilă nr. 4018 din 13 decembrie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul Municipiul Brăila în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Colegiul Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 4018 13 decembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a formulat cerere de recurs, reclamantul Municipiul Brăila, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și rejudecând cauza să se dispună anularea hotărârii CNCD nr. 2A/2016.

În motivarea cererii de recurs, recurentul-reclamant a susținut următoarele:

În promovarea cererii de chemare în judecată au fost aduse în fața instanței mai multe documente, unul dintre ele fiind Hotărârea nr. 251/2014, prin care, Colegiul Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, a decis că neasigurarea condițiilor de transport pentru persoanele cu dizabilități locomotorii reprezintă discriminare, conform art. 2 alin. (2) și (4) din O.G. nr. 137/2000, precum și a Convenției privind drepturile persoanelor cu dizabilități, ratificată de România prin Legea nr. 221/2010 și a recomandat primăriilor revizuirea tuturor contractelor încheiate cu societățile de transport pentru adaptarea mijloacelor de transport în comun penru transportul persoanelor cu dizabilități locomotorii.

Mai precis recomandarea a fost aceea ca mijloacele de transport în comun să fie dotate cu rampe de acces, aflate în continuarea rampelor cu care în prealabil au fost amenajate stațiile.

Recurentul-reclamant a susținut că la acest moment S.C. A. S.A. Brăila, societate de transport public local de călători, utilizează pentru traseele de transport public local exclusiv autobuze dotate cu rampă de acces pentru persoanele cu dizabilități locomotorii, situație existentă datorită achiziționării de autobuze noi, începând cu anul 2013. Autoritatea publică locală, în speță Municipiul Brăila, a susținut financiar societatea S.C. A. S.A. Brăila în această perioadă, una din țintele investițiilor fiind și acea de a asigura condițiile prevăzute de lege pentru respectarea drepturilor persoanelor cu dizabilități locomotorii.

În ceea ce privește adaptarea tramvaielor, recurentul invederează instanței faptul că, în general toate tramvaiele aflate în exploatare sunt fabricate în anii '80 și sunt pe soluții clasice dotate cu boghiuri. Nu există posibilitate tehnică de a coborî podeaua și de a fi amenajate cu podea joasă, întrucât ar trebui omologate ca produse noi, ceea ce nu este posibil dat fiind faptul că nu sunt fabricate în România.

Acesta menționează faptul că toate societățile de transport public local de călători din România au aceeași problemă, dar s-au preocupat continuu pentru găsirea unei soluții de provizorat.

În acest sens, recurentul-reclamant a susținut că S.C. A. S.A. Brăila va amenaja în decursul anului 2017, pentru tramvaiele aflate în exploatare, rampe de acces portabile pentru persoanele cu handicap.

Acesta apreciază că trebuie avute în vedere și dispozițiile art. 22 lit. b) din Legea nr. 448/2006, conform cărora "autoritățile locale... b) să adapteze mijloacele de transport în comun aflate în circulație în Urnitele tehnice posibile", obligație care nu a putut fi realizată datorită imposibilității obiective de a găsi o soluție tehnică conform cu legislația în vigoare.

Mai arată recurentul-reclamantei că în urma controlului Ministerului Muncii și Justiției Sociale - AJPIS termenul de accesabilizare a tramvaielor din parcul S.C. A. S.A. Brăila a fost prelungit până la data de 15.01.2018.

În drept, recurentul-reclamant și a întemeiat cererea de recurs pe prevederile art. 483 C. proc. civ.

Instanța de recurs constată că argumentele prezentate în susținerea cererii se subscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimatul-pârât Consiliul Național pentru Combaterea Dicriminării nu a depus întâmpinare la cererea de recurs.

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 22.11.2018 s-a fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de la data de 08 septembrie 2020, iar ulterior prin încheierea din 17 aprilie 2019 s-a preschimbat din oficiu termenul de judecată la data de 19 mai 2020.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

Examinând recursul, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, având în vedere și susținerile părților, Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză ca nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Înalta Curte constată că prin Hotărârea C.N.C.D. nr. 357/11.05.2016 emisă în dosarul C.N.C.D. nr. x/2016, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a constatat faptul că problemele anterior sesizate atât prin Hotărârea nr. 251/30.04.2014 emisă în dosarul nr. x/2012 cât și prin Hotărârea nr. 271/10.06.2015 emisă în dosarul C.N.C.D. nr. x/2014, nu au fost remediate, astfel încât a stabilit (din nou) că neasigurarea condițiilor de transport pentru persoanele cu dizabilități locomotorii, reprezintă discriminare, conform dispozițiilor art. 2 alin. (1) și (4), coroborate cu prevederile art. 10 lit. g) și h) și art. 15 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare precum și potrivit prevederilor art. 9, art. 19 și art. 20 din Convenția privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, ratificată de România prin Legea nr. 221/2010.

Față de situația de fapt reținută prin actele de control ale intimatului-pârât, acesta în baza prevederilor art. 26 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a dispus sancționarea cu amendă contravențională în cuantum de 10000 RON respectiv 8000 RON a părților reclamate Primarii municipiilor reședință de județ inclusiv a reclamantului Primarul Municipiului Brăila (10.000 RON).

Înalta Curte constată că recurentul-reclamant apreciază în mod greșit că neasigurarea condițiilor de transport pentru persoanele cu dizabilități locomotorii, poate fi justificată prin raportare la situația de fapt, respectiv prin vechimea mijloacelor de transport aflate în exploatare și imposibilitatea tehnică de adaptare și omolagare a acestora pentru a asigura utilizarea lor în mod lesne și sigur de către persoanele cu dizabilități. În susținerea opiniei sale, recurentul-reclamant a invocat și prevederile art. 22 lit. b) din Legea nr. 448/2006 conform cărora, "autoritățile locale... b) să adapteze mijloacele de transport în comun aflate în circulație în Urnitele tehnice posibile".

Înalta Curte în acord cu instanța de fond apreciază că nu se poate anula hotărârea nr. 357 din data de 11.05.2016 a CNCD, chiar în situația în care se constată că recurentul-reclamant a întreprins parțial măsuri necesare pentru asigurarea transportului local prin mijloacele de transport în comun, pentru persoanele cu dizabilități locomotorii.

În conformitate cu dispozițiile art. 64 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap: "Pentru a facilita accesul neîngrădit al persoanelor cu handicap la transport și călătorie, pana la 31 decembrie 2010, autoritățile administrației publice locale, au obligația să ia măsuri pentru: a) adaptarea tuturor mijloacelor de transport în comun aflate în circulație".

Așadar în mod corect a reținut instanța de fond că în urma controlului efectuat, pârâtul CNCD, a constatat că partea reclamantă Primarul Municipiul Brăila a avut comportament pasiv în ceea ce privește măsurile de accesibilizare a mijloacelor de transport în comun de pe raza administrativ-teritorială a municipiului Brăila.

Această atitudine din partea reclamantului prin reprezentanții săi legali se circumscrie prevederilor art. 2 alin. (4) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, conform cărora: "Orice comportament activ ori pasiv care, prin efectele pe care le generează, favorizează sau defavorizează nejustificat ori supune unui tratament injust sau degradant o persoană, un grup de persoane sau o comunitate față de alte persoane, grupuri de persoane sau comunități atrage răspunderea contravențională conform prezentei ordonanțe, dacă nu intră sub incidența legii penale."

În raport de acest temei legal și având în vedere situația de fapt conform căreia la data de 01.03.2016 (data expirării ultimei monitorizări), în municipiul Brăila - din numărul total de 57 autobuze doar 47 au fost adaptate, din numărul total de 30 tramvaie niciunul nu a fost adaptat, iar din numărul total de 125 microbuze doar, circa 50% au fost adaptate nevoilor persoanelor cu dizabilități locomotorii, în mod corect instanța de fond a reținut că hotărârea contestată este legală.

Înalta Curte reține că neasigurarea pe toate mijloacele de transport comun local al transportului persoanelor cu dizabilități locomotorii reprezintă discriminare directă, întrucât se creează o deosebire pe criteriul dizabilității, care are ca efect restrângerea exercitării, în condiții de egalitate, a dreptului de a beneficia de serviciile oferite în domeniul transportului public în comun. Această situație încalcă în mod evident principiul dreptului de acces la toate locurile și serviciile destinate folosinței publice, prevăzut de art. 1 alin. (2) lit. f) din O.G. nr. 137/2000, intimatul-pârât CNCD în temeiul art. 19 alin. (1) lit. c) din același act normativ emițând o hotărâre temeinică și legală.

Înalta Curte apreciază că precizările și înscrisurile depuse în fața instanței de recurs de către recurentul-reclamant privitoare la dezvoltarea, reabilitarea și dotarea ulterioară a rețelei de transport în comun cu mijloace tehnice care să respecte dreptul persoanelor cu dizabilități de a beneficia de serviciile oferite în domeniul transportului public în comun nu prezintă relevanță în cauză, în măsura în care la data efectuării controlului de către CNCD situația era cea reținută în actul de control.

În aceste condiții, Înalta Curte apreciază că recurentul-reclamant a emis critici împotriva sentinței recurate care nu schimbă situația de fapt, instanța de fond pronunțând o hotărâre temeinică și legală.

Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul Municipiul Brăila, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul MUNICIPIUL BRĂILA împotriva sentinței civile nr. 4018 din 13 decembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 mai 2020.