ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1619/2016

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 17 iunie 2014, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, anularea Hotărârii nr. 251 din 30 aprilie 2014 emisă de pârât, în ceea ce privește amenda de 2.000 lei stabilită în sarcina sa.

Hotărârea primei instanțe Prin Sentința civilă nr. 163 din 14 noiembrie 2014, Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins cererea reclamantului, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond, reclamantul A. a formulat recurs, solicitând, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea hotărârii recurate și, rejudecând în fond litigiul, admiterea acțiunii cu consecința anulării Hotărârii nr. 251 din 30 aprilie 2014 pronunțate de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării prin care a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 2.000 lei, pentru neasigurarea condițiilor de transport în comun a persoanelor cu dizabilități locomotorii. Susține recurentul-reclamant că instanța a aplicat eronat normele de drept material, în ceea ce privește autoritatea publică cu atribuții de a asigura serviciul public de transport, raportând în mod greșit obligațiile primarului, prevăzute de art. 63 alin. (5) lit. a) și c) din Legea nr. 215/2001 la art. 36 alin. (4) lit. a) pct. 14, pentru că acest din urmă articol prevede că intră în atribuțiile consiliului local obligația de a asigura serviciile comunitare de utilitate publică. Autoritatea publică în subordinea căreia funcționează serviciul de transport în comun, respectiv Consiliul Local al Municipiului Brașov, este singura abilitată să coordoneze activitatea regiei, inclusiv modul de îndeplinire a obligațiilor pentru prestarea serviciului public de transport. Astfel, în grija Consiliului Local și a Regiei de Transport Brașov se află obligația adaptării mijloacelor de transport în comun la necesitățile persoanelor cu dizabilități locomotorii, instituția Primarului Municipiului Brașov nesăvârșind nicio faptă de discriminare. În ceea ce privește prevederile Legii speciale nr. 448/2006, instanța de fond a făcut o greșită aplicare a lor întrucât, potrivit art. 22 din lege, autoritățile administrației publice locale au obligația să adapteze mijloacele de transport în comun aflate în circulație în limitele tehnice posibile. Or, din adresele nr. 1093 din 5 februarie 2014, 1733 din 29 martie 2013 și nr. 6065 din 06 iunie 2014 ale Regiei de Transport Brașov rezultă că mijloacele de transport au fost adaptate la cerințe în limitele tehnice posibile, fiind astfel respectate prevederile art. 22 lit. b) din Legea nr. 448/2006. În acord cu aceste prevederi, nu există un număr minim sau maxim al mijloacelor de transport în comun ce trebuie adaptate le necesitățile persoanelor cu handicap. Or, pe raza municipiului Brașov 70,13% din numărul total de autovehicule funcționale sunt adaptate la necesitățile persoanelor cu dizabilități locomotorii.

Apărările intimatului În cauză, intimatul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării nu a depus întâmpinare.

Procedura de soluționare a recursului 5.1 Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 4 noiembrie 2015, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., republicat. Prin încheierea din data de 2 martie 2016, completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și pe cale de consecință, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., republicat, și a fixat termen pentru judecarea în fond. 5.2 Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, respectiv sentința recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat. 5.2.1. Argumente de fapt și de drept relevante Criticile din recurs se subsumează motivului de nelegalitate a hotărârii prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. Prima critică se referă la lipsa de identitate între autorul faptei contravenționale și persoana care a fost sancționată, având în vedere împrejurarea că recurentul reclamant nu este autoritatea administrației publice locale printre ale cărei atribuții se numără aceea de a asigura serviciul public de transport, ci această atribuție se exercită de Consiliul Local al Municipiului Brașov care a înființat, în condițiile O.G. nr. 109/2011, Regia Autonomă de Transport, aflată în subordinea sa. Aceste argumente au fost în mod legal înlăturate de către prima instanță. Primarul, ca autoritate executivă a administrației publice locale, în conformitate cu prevederile coroborate ale art. 22 din Legea nr. 448/2006 și art. 23, art. 63 alin. (1) lit. d), alin. (5) lit. a) și c) din Legea nr. 215/2000, are atribuții referitoare la serviciul public de transport public local, care trebuie asigurat cetățenilor. Prin a doua critică se susține că, potrivit cadrului normativ incident, reclamantului nu îi revenea obligația de a asigura adaptarea tuturor mijloacelor de transport în comun utilizate la nivelul municipiului Brașov pentru a putea fi utilizate de persoanele cu dizabilități locomotorii și că adaptarea a aproximativ 70% dintre mijloacele de transport în comun este una care asigură accesul categoriei de persoane menționate la utilizarea acestui tip de transport. Înalta Curte constată că susținerile recurentului sunt nefondate, instanța de fond reținând corect o îndeplinire numai parțială a obligației care îi revenea recurentului-reclamant, în calitatea sa de autoritate a administrației publice locale, de a lua măsurile specifice în vederea asigurării transportului în comun al persoanelor cu dizabilități locomotorii. Prevederile relevante din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap sunt următoarele: Art. 9 alin. (1) lit. b), (1) Pentru protecția sănătății fizice și mentale a persoanelor cu handicap, autoritățile publice au obligația să ia următoarele măsuri specifice: (...) b) să creeze condiții de disponibilitate, respectiv de transport, infrastructură, rețele de comunicare, a serviciilor medicale și sociomedicale; Art. 22, Autoritățile administrației publice locale au obligația să ia următoarele măsuri specifice în vederea asigurării transportului în comun al persoanelor cu handicap: a) să achiziționeze mijloace de transport în comun adaptate; b) să adapteze mijloacele de transport în comun aflate în circulație în limitele tehnice posibile, conform reglementărilor în vigoare; c) să realizeze, în colaborare ori în parteneriat cu persoanele juridice, publice sau private, programe de transport al persoanelor cu handicap. Art. 64, (1) Pentru a facilita accesul neîngrădit al persoanelor cu handicap la transport și călătorie, până la 31 decembrie 2010, autoritățile administrației publice locale au obligația să ia măsuri pentru: a) adaptarea tuturor mijloacelor de transport în comun aflate în circulație; (...) Prevederile relevante din Legea nr. 221/2010 pentru ratificarea Convenției privind drepturile persoanelor cu dizabilități, adoptată la New York de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite la 13 decembrie 2006, deschisă spre semnare la 30 martie 2007 și semnată de România la 26 septembrie 2007, sunt următoarele: Art. 9 Accesibilitate 1. Pentru a da persoanelor cu dizabilități posibilitatea să trăiască independent și să participe pe deplin la toate aspectele vieții, statele părți vor lua măsurile adecvate pentru a asigura acestor persoane accesul, în condiții de egalitate cu ceilalți, la mediul fizic, la transport, informație și mijloace de comunicare, inclusiv la tehnologiile și sistemele informatice și de comunicații și la alte facilități și servicii deschise sau furnizate publicului, atât în zonele urbane, cât și rurale. Aceste măsuri, care includ identificarea și eliminarea obstacolelor și barierelor față de accesul deplin, trebuie aplicate, printre altele, la: a) clădiri, drumuri, mijloace de transport și alte facilități interioare sau exterioare, inclusiv școli, locuințe, unități medicale și locuri de muncă; b) serviciile de informare, comunicații și de altă natură, inclusiv serviciile electronice și de urgență. (...) Art. 19, Viață independentă și integrare în comunitate Statele părți la prezenta convenție recunosc dreptul egal al tuturor persoanelor cu dizabilități de a trăi în comunitate, cu șanse egale cu ale celorlalți, și vor lua măsuri eficiente și adecvate pentru a se asigura că persoanele cu dizabilități se bucură pe deplin de acest drept și de deplina integrare în comunitate și participare la viața acesteia, inclusiv asigurându-se că: (...) c) serviciile și facilitățile comunitare pentru populație în general sunt disponibile în aceeași măsură persoanelor cu dizabilități și răspund nevoilor acestora. Art. 20, Mobilitatea personală Statele părți vor lua măsuri eficiente pentru a asigura o mobilitate personală, în cel mai înalt grad posibil de independență, a persoanelor cu dizabilități, inclusiv prin: a) facilitarea mobilității persoanelor cu dizabilități în modul și în momentul alese de acestea și la un cost accesibil; b) facilitarea accesului persoanelor cu dizabilități la mijloace, dispozitive de mobilitate, tehnologii de asistare și forme active de asistență și de intermediere de calitate, inclusiv prin punerea acestora la dispoziția lor, la un cost accesibil; c) furnizarea de formare pentru dezvoltarea de abilități de mobilitate a persoanelor cu dizabilități și pentru personalul specializat care lucrează cu persoanele cu dizabilități; d) încurajarea entităților care produc dispozitive de sprijin pentru mobilitate, dispozitive și tehnologii de asistare să țină cont de toate aspectele legate de mobilitatea persoanelor cu dizabilități. Raportat la aceste prevederi legale coroborate, rezultă că autorităților administrației publice locale le revine obligația de a asigura accesul nediscriminatoriu, în condiții de egalitate cu ceilalți, la serviciul de transport public local, pentru această categorie de utilizatori, respectiv obligația de a lua măsurile specifice prevăzute de art. 22 din Legea nr. 488/2006, în vederea asigurării transportului în comun al persoanelor cu dizabilități, care să conducă la asigurarea utilizării de către aceste persoane a tuturor mijloacelor de transport în comun local. Întrucât în cazul municipiului Brașov numai o parte dintre mijloacele de transport pot fi folosite de persoanele cu dizabilități, în mod corect Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a reținut în sarcina reclamantului un comportament pasiv care, prin efectele lui, defavorizează nejustificat categoria persoanelor cu dizabilități locomotorii, fiind incidente prevederile art. 2 alin. (4) din O.G. nr. 137/2000, care atrag răspunderea contravențională a reclamantului în condițiile art. 10 lit. g) și h), art. 15 și art. 26 din O.G. nr. 137/2000. Împrejurarea că o parte importantă a mijloacelor de transport sunt adaptate în scopul utilizării de către persoanele cu dizabilități locomotorii, în mod corect, a constituit numai o circumstanță pentru individualizarea sancțiunii, care a fost orientată spre minimul prevăzut de lege. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru aceste motive, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul reclamantului A., ca nefondat. PENTRU ACESTE MOTIVE,