ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2104/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Neamț sub nr. x/2014, reclamantul Primarul A., în calitate de reprezentant legal al unității administrativ teritoriale Municipiul C., a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, anularea Hotărârii nr. 251/30.04.2014 prin care Consiliul a aplicat sancțiunea amenzii contravenționale Primarului Municipiului C., în cuantum de 2000 RON.

1.2. Soluția instanței de fond

Prin Sentința civilă nr. 36 din data de 13 martie 2015, Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în favoarea căreia și-a declinat competența de soluționare Tribunalul Neamț prin Sentința civilă nr. 438/CA/16.10.2014, a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamanta Primăria Municipiului C. prin Primar, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, precum și cererea de chemare în garanție a B.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul Primarul Municipiului C. care, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și admiterea acțiunii introductive.

În motivarea cererii, recurentul a reiterat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, raportat la Hotărârea Consiliului Local nr. 443/29.11.2007, prin care s-a aprobat participarea Municipiului C. prin Consiliul Local al municipiului la constituirea B., persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, care are drept scop organizarea în comun a furnizării serviciului de transport public de persoane, prin curse regulate pe raza administrativ-teritorială a localității asociate.

Recurentul a argumentat, în esență, că B. este persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, care prin preluarea gestionării serviciului de transport public local este direct responsabilă de activitatea operatorilor de transport.

1.4. Apărările intimaților

Legal citat, intimatul-pârât Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării nu a formulat întâmpinare.

Intimata-chemată în garanție B. a formulat întâmpinare prin care a solicitat admiterea recursului formulat de reclamantul Primarul Municipiului C. și modificarea sentinței recurate, în sensul constatării că sancțiunea contravențională aplicată recurentului este nelegală și netemeinică.

Intimata a susținut că, odată cu încheierea contractelor de delegare de gestiune a serviciului de transport public local de persoane prin curse regulate, operatorii de transport au fost obligați, potrivit art. 11.1.2. lit. c) din contract, să adapteze toate mijloacele de transport aflate în circulație în limitele tehnice posibile, în conformitate cu dispozițiile art. 22 lit. b) din Legea nr. 448/2006 republicată și actualizată, privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.

Intimata a adus la cunoștința Primăriei Municipiului C., prin adresa nr. x/28.10.2014, faptul că adaptarea mijloacelor de transport în comun aflate în circulație conform reglementărilor în vigoare nu este posibilă tehnic la microbuzele care efectuează traseele secundare și limitrofe, întrucât nu sunt prevăzute din fabricație cu platformă joasă și sunt cu o singură axă, neputând fi omologate de Registrul Auto Român cu aceste modificări constructive. Nu este posibilă nici înlocuirea microbuzelor existente pe traseele secundare și limitrofe datorită costurilor ridicate pe care le implică, ținând cont că toți operatorii de transport au încheiate contracte de leasing care se finalizează abia în anul 2015.

Intimata a mai arătat că a întreprins măsuri pentru adaptarea mijloacelor de transport de mare capacitate, dar efectuarea unor astfel de modificări ar implica o serie de demersuri, tehnice și administrative, și poate fi luată în considerare numai pentru autobuzele cu podea joasă.

A mai susținut că, împreună cu recurenta, a întreprins toate măsurile legale pentru a asigura protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap în ceea ce privește transportul în comun.

2.1. Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) noul C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de (...), în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) noul C. proc. civ.

Prin încheierea din (...), completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate, a admis în principiu recursul formulat de reclamantul Primarul Municipiului C., în temeiul art. 493 alin. (7) noul C. proc. civ., și a fixat termen pentru judecata pe fond a acestuia.

2.2. Cu privire la fondul recursului. Soluția și considerentele instanței de control judiciar

Înalta Curte, examinând hotărârea atacată în raport de prevederile legale incidente, și față de criticile recurentului-reclamant, constată recursul nefondat și îl va respinge, pentru considerentele ce urmează.

În speță, reclamantul-recurent a supus controlului de legalitate al instanței de contencios administrativ Hotărârea C.N.C.D. nr. 251/30.04.2014 emisă în dosarul C.N.C.D nr. x/2012, care, la pct. 5, a stabilit că neasigurarea, de către recurent, a condițiilor de transport pentru persoanele cu dizabilități locomotorii, reprezintă discriminare, conform dispozițiilor art. 2 alin. (1) și (4) coroborate cu prevederile art. 10 lit. g) și h) și art. 15 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, precum și potrivit prevederilor art. 9, art. 19 și art. 20 din Convenția privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, ratificată de România prin Legea nr. 221/2010.

Prin pct. 6 din Hotărârea nr. 251/30.04.2014, intimatul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a dispus, în baza prevederilor art. 26 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, sancționarea recurentului cu amendă contravențională în cuantum de 2000 RON.

Principala critică adusă de recurent actului administrativ, atât în recurs, cât și în fața instanței de fond, a privit faptul că, urmare a delegării gestiunii serviciului de transport public local, responsabilitatea respectării și punerii în aplicare a dispozițiilor Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap ar reveni chematei în garanție B., care este direct responsabilă de activitatea operatorilor de transport.

Acest argument nu poate fi primit.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 448/2006 "promovarea și respectarea drepturilor persoanelor cu handicap revin, în principal, autorităților administrației publice locale (...) (2) În baza principiului egalizării șanselor, autoritățile publice competente au obligația să asigure resursele financiare necesare și să ia măsuri specifice pentru ca persoanele cu handicap să aibă acces nemijlocit și neîngrădit la servicii", iar art. 9 alin. (1) prevede că "pentru protecția sănătății fizice și mentale a persoanelor cu handicap, autoritățile publice au obligația să ia următoarele măsuri specifice: (...) b) să creeze condiții de disponibilitate, respectiv de transport, infrastructură, rețele de comunicare, a serviciilor medicale și sociomedicale."

De asemenea, potrivit art. 22 din același act normativ, "autoritățile administrației publice locale au obligația să ia următoarele măsuri specifice în vederea asigurării transportului în comun al persoanelor cu handicap: a) să achiziționeze mijloace de transport în comun adaptate; b) să adapteze mijloacele de transport în comun aflate în circulație în limitele tehnice posibile, conform reglementărilor în vigoare; c) să realizeze, în colaborare ori în parteneriat cu persoanele juridice, publice sau private, programe de transport al persoanelor cu handicap."

Dispozițiile legale sus citate instituie expres și neechivoc, în sarcina autorității publice locale, obligații în ceea ce privește asigurarea accesului persoanelor cu dizabilități la serviciul de transport public, obligații legale care se mențin chiar și în situația exercitării gestiunii acestui serviciu de către o altă entitate juridică.

În speță, aceste obligații revin primarului, așa cum a reținut și instanța de fond, în temeiul art. 61 alin. (5) din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale, care prevede că "primarul conduce serviciile publice locale".

De altfel, din prevederile din Statutul B., invocate de recurent, rezultă că acesteia i se încredințează anumite atribuții de monitorizare și control al operatorilor de transport, fără însă ca acest fapt să poată avea efectul exonerării recurentului de obligațiile care îi revin potrivit legii.

În fine, prin susținerile dezvoltate în întâmpinarea depusă, intimata-chemată în garanție a recunoscut faptul că, din diverse motive, cea mai mare parte din mijloacele de transport cu care este asigurat transportul public pe raza unității administrativ-teritoriale nu sunt adaptate pentru transportul persoanelor cu dizabilități, iar demersurile întreprinse, chiar urmare a adoptării hotărârii atacate, nu au fost de natură a remedia situația.

Pentru aceste motive, constatându-se că Hotărârea C.N.C.D. nr. 251/30.04.2014 a fost legal și temeinic emisă și nu subzistă motive de casare a hotărârii instanței de fond, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (2) C. proc. civ. (2010), Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul Primarul Municipiului C. împotriva Sentinței civile nr. 36 din 13 martie 2015 a Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 mai 2018.

Procesat de GGC - GV