ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1768/2024

Ședința publică din data de 27 martie 2024

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2022 (prin declinare de la Tribunalul Constanța - Sentința civilă nr. 921/10.06.2022), reclamantul Orașul Techirghiol prin Primar a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, obligarea acesteia să răspundă la Notificarea nr. x/22.12.2020, cu revenire prin Notificarea nr. x/25.01.2022.

Prin cerere de completare a acțiunii introductive de instanță, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei să soluționeze cererile de retrocedare nr. x/04.02.2003, nr. y/14.09.2004, nr. 1281/2003, respectiv nr. 362/14.09.2004 privind imobilelor situate în oraș Techirghiol, str. x (fostă nr. 19), respectiv în oraș Techirghiol, str. x V. Climescu, nr. 2, jud. Constanța.

Prin sentința civilă nr. 23/CA din 9 februarie 2023, Curtea de Apel Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția rămânerii fără obiect a cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost completată, în ceea ce privește cererile de retrocedare formulate de A. înregistrate sub nr. x/14.09.2004 și nr. y/04.02.2003.

A respins cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată, în ceea ce privește cererile de retrocedare formulate de A. înregistrate sub nr. x/14.09.2004 și nr. y/04.02.2003, ca rămasă fără obiect.

A admis în parte cererea, astfel cum a fost completată, formulată de reclamantul Orașul Techirghiol prin Primar în contradictoriu cu pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România și a obligat pârâta să soluționeze cererile de retrocedare formulate de A. înregistrate sub nr. x/14.09.2004 și nr. y/04.02.2003.

A admis cererea de intervenție în interesul alăturat reclamantului formulat de intervenientul B..

A obligat reclamanta la plata către intervenientul B. a sumei de 1190 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, pentru motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea recursului, recurenta-pârâtă a expus datele pe care le-a considerat relevante din următoarele înscrisuri: Contractul de vânzare-cumpărare nr. x/02.06.1924, adresa nr. x/25.08.1997, adresa nr. x/30.03.1998, adresa nr. x/03.08.2012 și adresa nr. x/20.02.2017 eliberate de Primăria Orașului Techirghiol, Decizia nr. 47/23.03.1993 privind trecerea în proprietate a terenurilor aferente unor locuințe către proprietarii acestora, Ordinul nr. 94 emis de Prefectul județului Constanța, Certificatului de moștenitor nr. x/31.03.2008, Situația juridică a imobilelor - oraș Techirghiol, înregistrate în cadastru din anii 1932-1938, emisă de Primăria Techirghiol, Titlului de proprietate nr. x/05.06.1974, Raportul de expertiză tehnică extrajudiciară topografică privind imobilul situat în orașul Techirghiol, str. x (fost nr. 19), județul Constanța, întocmit de S.C. C. S.R.L. și adresa nr. x/08.06.2023 emisă de Primăria Orașului Techirghiol.

Raportându-se la actele menționate anterior, recurenta-pârâtă a susținut că există neconcordanțe între suprafețele de teren care figurează în actele de proprietate ale solicitantei și suprafețele de teren care reies din adresele primăriei sau din raportul de expertiză ca fiind atribuite spre folosință sau în proprietate unor persoane fizice.

A învederat că diferența dintre suprafața de teren care figurează în actele de proprietate și cea identificată de către dl expert în raportul de expertiză anterior menționat, respectiv diferența de teren de 143 mp este prea mare, o expertiză neputând să acopere mai mult de 10% peste suprafața inițială, iar, de regulă, măsurătorile realizate în prezent cu aparatura tehnică indică o suprafață de teren mai mică decât suprafața de teren măsurată la momentul preluării abuzive sau decât suprafața de teren care figurează în actele de proprietate vechi.

Pentru fundamentarea unei decizii corecte și legale este necesar ca la întocmirea unui raport de expertiză în specialitățile topografie și cadastru să se atingă următoarele obiective:

a) identificarea vechiului amplasament al terenului solicitat, realizată prin suprapunere de planuri. În Planul de situație întocmit este necesar să fie identificată cu certitudine suprafața de teren de 2.121 mp, delimitată prin puncte de contur de restul proprietăților care nu au aparținut Comunității, iar simpla mențiune a faptului că suprafața de teren de 32 mp sau suprafața de teren de 111 mp nu ar fi aparținut solicitantei nu este suficientă, întrucât este necesar a se identifica unde se află aceste suprafețe de teren, fiind necesar a fi deduse din suprafața de teren totală de 2.121 mp/2.264 mp.

b) identificarea terenului ocupat de construcția veche, existentă la momentul preluării abuzive. Construcțiile vechi trebuie identificate prin indicarea suprafeței construite, la momentul preluării abuzive de către statul român. Având în vedere și alte spețe similare, Comisia specială de retrocedare, în virtutea prevederilor O.U.G. nr. 83/1999, republicată, va putea propune acordarea de măsuri compensatorii pentru corpul A ocupat de dl B., întrucât imobilul menționat anterior a fost înstrăinat legal de către statul român după data de 22 decembrie 1989 și va putea respinge cererea de retrocedare în ceea ce privește corpul B, locuință în suprafață construită de 33,84 m.p. și teren aferent în suprafață de 100 m.p., întrucât acestea au fost înstrăinate de către statul român, anterior datei de 22 decembrie 1989, potrivit Titlului de proprietate nr. x/05.06.1974.

c) identificarea terenului ocupat de construcția nouă, edificată ulterior momentului preluării abuzive și a terenului necesar bunei utilizări a acesteia, dacă este cazul. Potrivit prevederilor art. 2 pct. a) din Legea nr. 165/2013, cu modificările și completările ulterioare, prevalează restituirea în natură, reprezentând primul principiu care stă la baza acordării măsurilor prevăzute de legea menționată anterior.

Potrivit prevederilor art. 3 din O.U.G. nr. 83/1999, republicată, prevederile art. 1 alin. (4) -(7) și (11), art. 2, art. 3 alin. (5), (8) și (9), art. 4 alin. (2) - (5) si art. 5-11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, republicată, se aplică în mod corespunzător.

Potrivit prevederilor art. 1 alin. (4) din O.U.G. nr. 94/2000 republicată, cu modificările și completările ulterioare, în cazul în care terenul este ocupat parțial, persoana îndreptățită poate obține restituirea în natură a părții de teren rămase libere, pentru cea ocupată de construcții noi, pentru cea necesară în vederea bunei utilizări a acestora și pentru cea afectată unor amenajări de utilitate publică, măsurile reparatorii stabilindu-se în echivalent. In cazul în care terenul este ocupat în totalitate, pentru acesta se vor stabili măsuri reparatorii în echivalent. De asemenea, se retrocedează în natură terenurile pe care s-au ridicat construcții ușoare sau demontabile.

d) identificarea terenului afectat unor amenajări de utilitate publică, dacă este cazul;

e) identificarea terenului liber, în măsura în care există;

f) legenda, ori de câte ori se impune realizarea unei schițe.

Față de cele expuse anterior, recurenta-pârâtă a apreciat că sentința civilă nr. 23/09.02.2023, în prezent, nu poate fi pusă în executare, întrucât sunt necesare informații și înscrisuri suplimentare în vederea fundamentării unei/unor decizii, în acest caz.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea acțiunii introductive ca neîntemeiată.

În subsidiar, în cazul în care recursul va fi respins, a solicitat acordarea unui termen de executare mai mare, acesta fiind necesar pentru obținerea înscrisurilor suplimentare de la instituțiile publice competente.

Intimatul-reclamant Orașul Techirghiol a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului și a solicitat instanței să constate nul recursul formulat de pârâta Comisia Specială de Retrocedare.

A depus întâmpinare și intimatul-intervenient B., prin care a invocat excepția nulității recursul, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia

Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu motivele de recurs formulate, Înalta Curte va analiza cu prioritate, conform art. 248 din C. proc. civ., excepția nulității recursului invocată prin întâmpinările depuse de intimații Orașul Techirghiol și B..

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.:

"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Dispozițiile art. 487 alin. (1) din C. proc. civ. prevăd că "Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs". De asemenea, conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3).", iar alin. (2) al aceluiași text prevede că "Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488", motive de nelegalitate enumerate, prin urmare, cu caracter limitativ în cuprinsul acestui articol.

Așadar, recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de prevederile art. 488 din C. proc. civ.

Această normă imperativă instituie în sarcina recurentului obligația de a indica și dezvolta motivele de nelegalitate pe care se întemeiază calea de atac, iar neîncadrarea în cazurile de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 din C. proc. civ. atrage, conform art. 489 alin. (2) din același act normativ, sancțiunea nulității recursului.

În concret, condiția legală a încadrării motivelor de recurs în cazurile de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., precum și a dezvoltării motivelor, implică determinarea greșelilor anume imputate, o argumentare a criticii în fapt și în drept și arătarea probelor pe care se bazează.

Textul legal se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanță în legătură cu aceste dispoziții legale, în lipsa acestor mențiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

În practica judiciară s-a decis că simpla nemulțumire a unei părți sau a părților în litigiu față de hotărârea pronunțată nu este suficientă pentru casarea acesteia, partea recurentă având obligația să-și întemeieze recursul pe cel puțin unul dintre motivele prevăzute limitativ de lege și să dezvolte critici subsumate acestora, deoarece simpla indicare a textelor de lege nu echivalează cu motivarea recursului și nu conduce, implicit, la casarea hotărârii atacate.

În plus, este de observat că în actuala reglementare recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanța de recurs fiind învestită exclusiv cu analiza conformității hotărârii recurate cu normele legale incidente, prin prisma motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Motivele de recurs sunt instituite, așadar, prin dispoziții procedurale speciale, de strictă interpretare, ce nu pot fi extinse prin analogie la situații ce nu au fost avute în vedere de legiuitor și trebuie să vizeze numai nelegalitatea hotărârii atacate, spre deosebire de reglementarea anterioară în care motivele vizau și netemeinicia acesteia.

În speță, Curtea de apel a admis în parte acțiunea reclamantei și a obligat pârâta la soluționarea cererilor, reținând incidența prevederilor O.U.G. nr. 94/2000, H.G. nr. 1164/2002 și Legii nr. 165/2013, precum și faptul că un interval de timp de 20 de ani de la formularea cererilor de retrocedare nu răspunde imperativului soluționării cererilor într-un termen rezonabil, afectând dreptul unității administrativ-teritoriale de a clarifica regimul juridic al imobilelor aflate în administrare, în vederea realizării unei bune administrări.

Recurenta-pârâtă a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., fără însă a preciza normele de drept material pe care instanța de fond le-ar fi aplicat sau interpretat greșit.

În motivarea recursului, recurenta a susținut, în contextul analizării înscrisurilor pe care le are la dispoziție în scopul soluționării cererilor de retrocedare formulate de A. și înregistrate sub nr. x/14.09.2004 și nr. y/04.02.2003, că informațiile deținute la acest moment nu sunt suficiente pentru a emite o decizie temeinică. Nu a expus motivele pentru care în 20 ani de la formularea cererilor de retrocedare nu au fost obținute informațiile necesare soluționării cererilor și nici motivele pentru care consideră că soluția pronunțată de judecătorul fondului este nelegală.

Acesta în contextul în care instanța nu a fost învestită cu dezlegarea unei acțiuni în anularea unor decizii de soluționare a cererilor de retrocedare, ci cu o acțiune vizând exclusiv obligarea pârâtei la soluționarea cererilor respective.

În atare situație, analizând cererea de recurs în raport cu soluția pronunțată de prima instanță, Înalta Curte reține că recurenta-pârâtă nu a formulat critici care să demonstreze motivul pentru care consideră că prima instanță a aplicat în mod greșit normele de drept material incidente, aspect care echivalează cu nemotivarea criticii de nelegalitate formulate, condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implicând indicarea în concret a greșelilor anume imputate instanței de fond și încadrarea lor în motivul de casare invocat, astfel cum este reglementat în art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În prezenta cauză, recurenta-pârâtă s-a limitat la a expune situția de fapt ce rezultă din înscrisurile de la dosar și să precizeze că, dată fiind necesitatea obținerii unor informații suplimentare, sentința recurată nu poate fi pusă în executare, în pofida scurgerii unei perioade extrem de lungi de la formularea cererilor de retrocedare.

Așa cum s-a arătat și în precedent, simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată de prima instanță prin sentința de fond atacată nu este suficientă, fiind necesar ca recursul să fie întemeiat pe critici de nelegalitate circumscrise motivelor expres și limitativ prevăzute de lege, ținând cont că recursul este o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, respectiv conformitatea acesteia cu regulile de drept aplicabile, părțile având deja la dispoziție o judecată în fond în fața primei instanțe.

Prin urmare, reținând caracterul nemotivat al cererii de recurs formulate cu privire la sentința de fond, având în vedere că recurenta-pârâtă nu a invocat veritabile critici de nelegalitate care să poată face posibilă o încadrare a acestora în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. și constatând că nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi invocate din oficiu de către instanță, în temeiul art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte urmează a aplica sancțiunea expres prevăzută de lege, respectiv nulitatea căii de atac promovate.

Pentru considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) și art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția nulității recursului și, pe cale de consecință, va constata nul recursul declarat în cauza de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția nulității recursului, invocată prin întâmpinare.

Constată nul recursul declarat de recurenta-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare împotriva sentinței civile nr. 23/CA din 9 februarie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 27 martie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.