ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1767/2025

Ședința publică din data de 27 martie 2025

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Vâlcea, secția I civilă la data de 4 martie 2022 sub nr. de dosar x/2022, reclamantele A., B., C., D. și E., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, au solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtului să înlăture plafoanele instituite asupra indemnizației lunare de încadrare și a celorlalte drepturi ca urmare a aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017.

La data de 11.04.2022, pârâtul Ministerul Justiției a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii. A invocat excepția de necompetență materială a tribunalului și excepția inadmisibilității acțiunii, iar pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii.

Prin sentința civilă nr. 1399 din 21.06.2022, Tribunalul Vâlcea, secția I civilă a admis excepția necompetenței teritoriale, a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamante în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justitiei, în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

La data de 29.08.2022, pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a fost înregistrat dosarul nr. x/2022, fiind pronunțată sentința civilă nr. 6417/17.10.2022, prin care s-a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului București și s-a declinat competența de soluționare a cauzei formulată de reclamantele A., B., C., D. și E. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, în favoarea Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal.

La data de 10.03.2023 pe rolul secției a VIII-a contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București s-a înregistrat dosarul nr. x/2022.

La primul termen de judecată cu procedura legal îndeplinită cu toate părțile, în etapa de verificarea a competenței, potrivit art. 131 alin. (1) din C. proc. civ., Curtea s-a declarat competentă general, material și teritorial să soluționeze acțiunea formulată de reclamante, reținând că acestea solicită, practic, modificarea Ordinului 401/C/07.02.2022 emis de Ministerul Justiției. Totodată, Curtea a reținut, sub aspectul competenței, ca fiind incidente dispozițiile art. 7 din Capitolul VIII, Anexa V la Legea nr. 153/2017.

La data de 19.04.2023, pârâtul Ministerul Justiției a depus note de sedință, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive și a solicitat introducerea în cauză a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin încheierea din 05.05.2023, Curtea a admis cererea formulată de Ministerul Justiției prin notele de ședință, reținând că a fost publicată la data de 16 noiembrie 2022, în Monitorul Oficial nr. 1104/2022, Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară, potrivit căreia Înalta Curte de Casație și Justiție se subrogă de drept în toate drepturile și obligațiile Ministerului Justiției, inclusiv în cele de natură procesuală.

În temeiul dispozițiilor art. 142 alin. (1), (5), (6) din Legea nr. 304/2022, a fost conceptată Înalta Curte de Casație și Justiție, în calitate de pârâtă, căreia i s-a comunicat un exemplar de pe cererea de chemare în judecată formulată de pârât, după notele scrise depuse de pârâtul Ministerul Justiției și i s-a solicitat o poziție procesuală cu privire la pretențiile deduse judecății de către reclamante.

Prin aceeași încheiere din 05.05.2023, reclamantele și pârâții Ministerul Justiției și Înalta Curte de Casație și Justiție au fost citați cu mențiunea să exprime un punct de vedere cu privire la o posibilă rămânere fără obiect a pretențiilor deduse judecății având în vedere ordinul emis de Înalta Curte de Casație și Justiție în data de 12 aprilie 2023 prin care s-au înlăturat plafoanele instituite asupra indemnizației lunare de încadrare și a celorlalte drepturi ca urmare a aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017.

La data de 12.01.2024, la solicitarea instanței, pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție a înaintat la dosarul Curții: Ordinele Președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 959/I/12.04.2023, nr. 1003/I/02.05.2023 (cu extras anexă aferent judecătorilor din cadrul Tribunalului București), nr. 2734/I/27.09.2023, nr. 3226/I/02.11.2023 (cu extras anexă aferent judecătorilor din cadrul Tribunalului București), nr. 278/I/19.09.2023 și Ordinul Ministrului Justiției nr. 6245/C/2021 - de la dosarul Curții de apel nr. x/2022.

La data de 26.01.2024, la solicitarea Curții, reclamanta E. a formulat punct de vedere, arătând, pentru cele expuse, că acțiunea nu poate fi considerată ca rămasă fără obiect.

Curtea a încuviințat administrarea probei cu înscrisurile depuse la dosar de părți, în condițiile dispozițiilor din art. 255 și art. 258 C. proc. civ.. Curtea a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției, invocată de acesta. În consecință, a respins cererea formulată de reclamante în contradictoriu cu acest pârât, urmare a subrogării de drept a Înaltei Curți de Casație și Justiție în toate drepturile și obligațiile Ministerului Justiției de natură procesuală, intervenită în temeiul dispozițiilor art. 38 C. proc. civ. și art. 142 din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară.

Prin sentința civilă nr. 799 din 30 aprilie 2024 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, s-au hotărât următoarele:

- s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiției, invocată de acest pârât și, în consecință, s-a respins acțiunea formulată de reclamante în contradictoriu cu Ministerul Justiției, ca fiind formulată împotriva unei persoane ce și-a pierdut calitatea procesuală pasivă,

- s-a respins, ca neîntemeiată, excepția inadmisibilității acțiunii,

- s-a respins, ca neîntemeiată, excepția lipsei de obiect a cererii, invocată de instanță din oficiu,

- s-a admis acțiunea formulată de reclamantele A., B., C., D., și E., prin mandatar comun E. (persoană împuternicită să îi fie comunicate toate actele de procedură), în contradictoriu cu pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție,

- a fost modificat Ordinul nr. 401/C din 07.02.2022 privind stabilirea unor drepturi salariale emis de Ministerul Justiției în sensul că drepturile salariale cu privire la reclamantele A., B., C., D. și E., foști judecători în cadrul Tribunalului București, drepturi prevăzute în Anexele corespunzătoare la ordin se stabilesc cu înlăturarea plafoanelor instituite asupra indemnizației lunare de încadrare și a celorlalte drepturi ca urmare a aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea - cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificări și completări ulterioare.

Împotriva sentinței civile nr. 799 din 30 aprilie 2024 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a arătat că prin hotărârea atacată, încălcând principiul disponibilității și limitele învestirii, instanța de fond a acordat părților ceva ce nu s-a solicitat/mai mult decât s-a cerut.

Astfel, instanța de fond, trecând peste principiul disponibilității și al limitei învestirii in­stanței reglementate la art. 9, art. 22 C. proc. civ., a pronunțat o hotărâre prin care a acordat părților ceva ce nu s-a solicitat/mai mult decât s-a cerut atunci când "Mo­difică Ordinul nr. 401/C din 07.02.2022 privind stabilirea unor drepturi salariale emis de Ministerul Justiției în sensul că drepturile salariale (...)".

Or, după cum se poate observa, reclamantele au solicitat să se dispună obligarea pârâ­tului să înlăture plafoanele instituite asupra indemnizației lunare de încadrare și a celorlalte drepturi ca urmare a aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 și nu anularea/modificarea Ordinul nr. 401/C din 07.02.2022 privind stabilirea unor drepturi salariale emis de Ministerul Justiției.

În speță, obiectul dedus judecății, astfel cum acesta a fost stabilit de către reclamantă în baza principiului disponibilității, l-a reprezentat solicitarea de a se dispune obligarea pârâtului să înlăture plafoanele instituite asupra indemnizației lunare de încadrare și a celorlalte drepturi ca urmare a aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 și nu de modificare a Ordinului nr. 401/C din 07.02.2022 privind stabilirea unor drepturi salariale emis de Ministerul Justiției.

În opinia recurentei, hotărârea instanței de fond este nelegală și prin prisma motivului de casare pre­văzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, a susținut că în mod greșit instanța de fond a dispus respingerea excepției ră­mânerii fără obiect a cererii de chemare în judecată.

În raport de acest aspect, atât timp cât înlăturarea aplicării dispozițiilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 a fost dispusă prin actele emise de ordonatorul principal de credite a opinat că o cerere de natura celei formulate de reclamante a rămas fără obiect.

Așadar, în soluționarea excepției, instanța de fond s-a raportat exclusiv la dispo­zițiile Ordinului nr. 959/I/2023 emis de Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție făcând abstracție de celelalte acte (în special Ordinul nr. 2734/1/27.09.2023) emise de ordonatorul prin­cipal de credite cu privire la problematica în discuție, astfel cum au fost depuse la dosarul cau­zei.

Concluzionând, recurenta a solicitat, admiterea excep­ției lipsei de obiect, și, implicit, a lipsei interesului părților reclamante în cauza pendinte și respingerea cererii de chemare în judecată, pe cale de excepție.

Pe fond, a susținut că în mod eronat instanța a dispus modificarea Ordinului nr. 401/C din 07.02.2022 privind stabilirea unor drepturi salariale emis de Ministerul Justiției în sensul că drepturile salariale cu privire la reclamantele A., B., C., D. și E., foști judecători în ca­drul Tribunalului București, drepturi prevăzute în Anexele corespunzătoare la ordin se sta­bilesc cu înlăturarea plafoanelor instituite asupra indemnizației lunare de încadrare și a ce­lorlalte drepturi ca urmare a aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea - cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificări și com­pletări ulterioare.

Pronunțând această soluție instanța a nesocotit dispozițiile art. 1, art. 2 alin. (1) lit. a) și n) și art. 8 din Legea nr. 554/2024, reclamantele nedovedind existența unei vătămări, în sensul Legii nr. 554/2004, raportat la calitatea lor de foști judecători, eliberate din funcție anterior datei de 31.12.2021.

Astfel, pentru a obține modificarea Ordinului nr. 401/2022, reclamantele ar fi trebui să fie în activitate la 30 decembrie 2021.

Având în vedere că reclamantele erau pensionate la momentul la care s-a făcut prin ordin recunoașterea dreptului la salarizarea judecătorilor aflați în activitate prin raportare la VRS 605,225 RON (30 decembrie 2021, data emiterii Ordinului Ministrului Justiției nr. 6245/C/2021, în baza căruia a fost emis și Ordinul nr. 401/C/2022), și de la care, potrivit Ordinului nr. 2374/1 din 27.09.2023, emis de Președintele înaltei Curți de Casație și Justiție, drepturile salariale ale judecătorilor în activitate din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribu­nalelor specializate și curțile de apel se stabilesc fără a fi afectate de aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, acestea nu justifică existența unei vătămări, neavând calitatea procesuală activă de a solicita anularea/modificarea unui act prin care s-au stabilit drepturile salariale ale judecătorilor în discuție.

Reclamantele și-ar fi putut valorifica pretențiile prin actualizarea pensiei de serviciu, astfel că raportat la calitatea reclamantelor de judecători eliberați din funcție prin pensionare la data de 30.12.2021, acestora nu le puteau fi admise pretențiile în sensul modificării Ordinului nr. 401/C/2022.

Instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu greșita interpretare a norme­lor de drept material, respectiv cu greșita interpretarea a prevederilor Legii nr. 153/2017 atunci când a reținut că se impune modificarea Ordinului nr. 401/C din 07.02.2022 privind stabilirea unor drepturi salariale emis de Ministerul Justiției în sensul că drepturile salariale cu privire la reclamantele A., B., C., D. și E., foști judecători în cadrul Tribunalului București, drepturi prevăzute în Anexele corespunzătoare la ordin, se stabilesc cu înlăturarea plafoane­lor instituite asupra indemnizației lunare de încadrare și a celorlalte drepturi ca urmare a aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea - cadru nr. 153/2017 privind salarizarea per­sonalului plătit din fonduri publice, cu modificări și completări ulterioare.

Generalizarea aplicării VRS 605,225 RON a fost constatată după pronunțarea și motivarea Deciziei nr. 55/13.09.2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, decizie publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 1102 din 19.11.2021, care a constatat că:

"plecând de la premisa că un nivel al valorii de referință sectorială de 605,225 RON a fost deja recunoscut altor magistrați aflați în situații identice, in­stanțele de judecată au a examina discriminarea reglementărilor succesive și de statuat asupra necesității egalizării indemnizației de încadrare la nivelul celui maxim aflat în plată", fără a fi indicată în mod explicit o dată anume a identificării acestui maxim. În cuprinsul Deciziei nr. 29/17.05.2021, hotărârea anterioară care viza practic aceeași problemă de drept, nu se reținuse existența acestei stări de fapt.

Nivelul salarial care să includă VRS 605,225 RON le-a fost recunoscut tuturor jude­cătorilor în activitate prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 6245/C/2021 din 30.12.2021 pentru perioada ulterioară emiterii acestui act administrativ.

Ordinul contestat în prezentul dosar a fost emis în temeiul ordinului nr. 6245/C/2021, ordin ce nu a fost contestat în cauză și care a intrat în circuitul civil și care produce efecte depline.

Astfel, toți judecătorii au dobândit o vocație generală de a fi salarizați prin raportare la VRS 605,225 RON începând cu aceeași dată, respectiv 30.12.2021.

Faptul că anumitor persoane le-a fost recunoscut dreptul de a fi salarizate cu luarea în considerare a VRS 605,225 RON pentru o perioadă anterioară datei de 30.12.2021 și că, în pri­vința acestora, prin ordinul atacat s-a reținut că sumele reprezentând diferențe de drepturi sala­riale vor fi executare în raport de cele statuate pe cale judecătorească nu reprezintă o situație discriminatorie.

Intimatele-reclamante, în perioada anterioară datei indi­cate și anterior pensionării, au fost salarizate prin ordine care nu au fost contestate de acestea în privința datei de la care ar fi trebuit să beneficieze de anumite drepturi sau în privința neacordării anumitor drepturi.

Având în vedere scopul actului administrativ, prin care Ministerul Justiției constatând incidența unei anumite stări de fapt și de drept, a ales să ia o decizie admi­nistrativă pentru viitor, recurenta a apreciat că acesta nu poate fi cenzurat de instanța de judecată, în sensul modificării elementelor acestuia. Emiterea Ordinului nr. 6245/C/2021 a reprezentat o decizie administrativă prin care s-a urmărit, probabil, stoparea litigiilor vizând acordarea VRS 605,22 RON. Această decizie a intrat în competența de apreciere exclusivă a ordonatorului principal de credite de la acea dată, singurul în măsură să aprecieze asupra eficienței efectelor avute în ve­dere prin emiterea ordinului în discuție (probabil reducerea cheltuielilor de judecată, reducerea cheltuielilor rezultate din dobânzi, etc).

Intimatele-reclamante nu au înțeles să atace și Ordinul Ministrului Justiției nr. 6245/C/30.12.2021 în raport de data de la care dreptul de a fi salarizați cu luarea în considerare a VRS 605.225 RON le-a fost recunoscut, ordinul nr. 401/C/07.02.2022 fiind emis în temeiul ordinului nr. 6245/C/30.12.2021 neputând produce efecte pentru o perioadă anterioară Ordinului MJ nr. 6245/C/30.12.2021.

Astfel, în opinia sa, hotărârea instanței de fond este nelegală, în condițiile în care aceasta a dispus, în ceea ce le privește pe intimatele-reclamante, anularea Ordinului MJ nr. 401/C/2021 fără a se pronunța și cu privire la legalitatea Ordinului nr. 6245/C/2021.

În motivarea sentinței, instanța arată că prin hotărâri judecătorești reclamantele au beneficiat de recalcularea indemizațiilor de încadrare, prin raportare la VRS de 605,225 RON, începând cu 13.03.2017, cât și de recunoașterea dreptului la recalcularea indemnizațiilor de în­cadrare prin valorificarea coeficientului de multiplicare 19.000.

Făcând precizări asupra instituției de drept aplicabilă în privința eliberării adeverințelor necesare modificării cuantumului pensiei de serviciu ale judecătorilor, recurenta a arătat că instituția ac­tualizării intervine în favoarea judecătorilor pensionați ori de câte ori are loc o majorare sala­rială în patrimoniul judecătorilor aflați în activitate. Așadar, actualizarea intervine ori de câte ori dreptul la majorarea indemnizației de încadrare brute lunare nu era născut la momentul pen­sionării magistratului, nefiind inclus în patrimoniul acestuia înainte de pensionare. Astfel, actualizarea este condiționată legal de nașterea în patrimoniul judecătorilor aflați în activitate a unor drepturi salariale care conduc la o majorare a indemnizației brute lunare (cu aplicarea algoritmului de calcul corespunzător, stabilit de lege).

Or, atât timp cât situația juridică a reclamantelor atrage instituția actualizării, aceasta poate produce efecte doar de la momentul 30.12.2021 de la care a avut loc, cu caracter general înlăturarea plafonului instituit prin art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017.

Cum reclamantele nu mai erau în activitate la data de 30.12.2021 (data de la care, în temeiul Ordinului nr. 959/1/2023 și, respectiv, al Ordinului nr. 2734/1/2023, emise de Președin­tele Înaltei Curți de Casație și Justiție, a intervenit înlăturarea plafonului prevăzut de art. 38 alin. (6) din Legea cadru nr. 153/2017 și, astfel, majorarea salarială cu caracter general recu­noscută în favoarea tuturor judecătorilor aflați în activitate), acestea au dobândit dreptul la modificarea cuantumului pensiei de serviciu nu în virtutea creșterii drepturilor salariale proprii (situație în care ar fi incidență instituția revizuirii - care asigură o rectificare în planul dreptului la pensie, în raport cu situația corectată în plan juridic, în mod individual, a dreptului titularu­lui), ci în virtutea creșterii drepturilor salariale judecătorilor aflați în activitate (situație în care este incidență instituția actualizării). Or, actualizarea nu se poate dispune de la o dată stabilită cu titlu particular, ci exclusiv de la data de la care a intervenit în mod general (pentru toți judecătorii aflați în activitate) o mărire a indemnizației de încadrare brute lunare.

Dreptul la actualizarea pensiei de serviciu este izvorât din majorarea, cu caracter general, a indemnizației brute de încadrare a judecătorilor aflați în activitate, realizată ca ur­mare a efectelor Ordinului nr. 959/1/2023 și ale celor subsecvente acestuia, emise de Președin­tele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Recurenta a invocat Decizia nr. 4/2024 pronunțată de Completul pentru soluțio­narea recursului în interesul legii al Înaltei Curți de Casație și Justiție și Decizia nr. 3/2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin aceasta din urmă admițându-se recursul în interesul legii în ceea ce privește aplicarea coeficienților de multiplicare prevăzuți la lit. A) nr. crt 6-13 din anexa la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006.

În stadiul procesual al recursului nu s-a formulat întâmpinare.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția completului învestit cu soluționarea cauzei, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea dosarului de recurs la data de 27 martie 2025, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția și considerentele instanței de recurs

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele și pentru considerentele expuse în continuare.

Instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită cu o cerere, prin care reclamantele A., B., C., D. și E., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, au solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtului să înlăture plafoanele instituite asupra indemnizației lunare de încadrare și a celorlalte drepturi ca urmare a aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017.

Prin sentința recurată, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiției, invocată de acest pârât și, în consecință, s-a respins acțiunea formulată de reclamante în contradictoriu cu Ministerul Justiției, ca fiind formulată împotriva unei persoane ce și-a pierdut calitatea procesuală pasivă; s-a respins, ca neîntemeiată, excepția inadmisibilității acțiunii; s-a respins, ca neîntemeiată, excepția lipsei de obiect a cererii, invocată de instanță din oficiu; s-a admis acțiunea formulată de reclamantele A., B., C., D., și E., prin mandatar comun E. (persoană împuternicită să îi fie comunicate toate actele de procedură), în contradictoriu cu pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție; a fost modificat Ordinul nr. 401/C din 07.02.2022 privind stabilirea unor drepturi salariale emis de Ministerul Justiției în sensul că drepturile salariale cu privire la reclamantele A., B., C., D. și E., foști judecători în cadrul Tribunalului București, drepturi prevăzute în Anexele corespunzătoare la ordin se stabilesc cu înlăturarea plafoanelor instituite asupra indemnizației lunare de încadrare și a celorlalte drepturi ca urmare a aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea - cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificări și completări ulterioare.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

Înalta Curte reține că sentința recurată a fost dată cu greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 554/2024 privind îndeplinirea condiției existenței unei vătămări, constatându-se incidența în cauză a motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, se constată că sunt fondate criticile recurentei-pârâte în sensul că prin soluția pronunțată instanța a nesocotit dispozițiile art. 1, art. 2 alin. (1) lit. a) și n) și art. 8 din Legea nr. 554/2024 privind contenciosul administrativ, reclamantele nedovedind existența unei vătămări, în sensul Legii nr. 554/2004, raportat la calitatea lor de foști judecători, eliberate din funcție anterior datei de 31.12.2021.

Instanța de control judiciar reține că potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 554/2004: "(1) Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public. (…)."

Potrivit art. 2 din Legea nr. 554/2004: "(1) În înțelesul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:

a) persoană vătămată - orice persoană titulară a unui drept ori a unui interes legitim, vătămată de o autoritate publică printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri; în sensul prezentei legi, sunt asimilate persoanei vătămate și grupul de persoane fizice, fără personalitate juridică, titular al unor drepturi subiective sau interese legitime private, precum și organismele sociale care invocă vătămarea prin actul administrativ atacat fie a unui interes legitim public, fie a drepturilor și intereselor legitime ale unor persoane fizice determinate; (…)."

Totodată, art. 8 din același act normativ prevede că"(1) Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă adresată autorității publice emitente sau dacă nu a primit nici un răspuns în termenul prevăzut la art. 7 alin. (4), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea, în tot sau în parte, a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept al său, recunoscut de lege, prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a cererii. (…)."

Înalta Curte constată că obiectul prezentei cereri de chemare în judecată este reprezentat în principal de contestarea actelor privind salarizarea magistraților în activitate, respectiv de modificarea unui ordin de încadrare privind salarizarea.

Astfel, se constată că Ordinul ministrului justiției nr. 401/2022, a cărui modificare a fost dispusă de prima instanță, a fost emis în baza Ordinului ministrului justiției nr. 6245/C/30.12.2021, prin care a fost recunoscut administrativ, începând cu data de 30 decembrie 2021, dreptul judecătorilor la acordarea și recalcularea indemnizației raportate la valoarea de referință sectorială de 605,225 RON, cu respectarea nivelului maxim prevăzut de Legea-cadru nr. 153/2017.

În aceste condiții, prin raportare la dispozițiile legale antereferite, pentru a obține modificarea Ordinului nr. 401/2022, reclamantele ar fi trebui să fie în activitate la data de 30 decembrie 2021.

Având în vedere că reclamantele erau pensionate la momentul la care s-a făcut prin ordin recunoașterea dreptului la salarizarea judecătorilor aflați în activitate prin raportare la VRS 605,225 RON (30 decembrie 2021, data emiterii Ordinului Ministrului Justiției nr. 6245/C/2021, în baza căruia a fost emis și Ordinul nr. 401/C/2022), și de la care, potrivit Ordinului nr. 2374/1 din 27.09.2023, emis de Președintele înaltei Curți de Casație și Justiție, drepturile salariale ale judecătorilor în activitate din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribu­nalelor specializate și curțile de apel se stabilesc fără a fi afectate de aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, acestea nu justifică existența unei vătămări, neputând solicita, pe calea acțiunii prevăzute de art. 8 din Legea nr. 554/2004, modificarea unui act prin care s-au stabilit drepturile salariale ale judecătorilor în activitate astfel cum s-a reținut anterior.

În susținerea acțiunii, intimatele - reclamante au invocat dispoziții ce vizează drepturile salariale ale magistraților în activitate.

Or, reclamantele nu mai au calitatea de magistrat în activitate, în prezent având dreptul la pensie de serviciu, care este reglementată de alte dispoziții legale.

Prin urmare, intimatele-reclamante nu se pot pretinde "beneficiari" ai actului contestat, iar actualizarea nu se poate întemeia pe o jurisprudență ce are drept obiect stabilirea unor drepturi salariale individuale.

În cazul reclamantelor, pensiile de serviciu se actualizează procentual ori de câte ori se majorează indemnizația de încadrare brută lunară pentru judecătorii sau procurorii în activitate, în condiții identice de funcție, vechime și grad profesional, în baza informațiilor din adeverințele comunicate în acest sens caselor de pensii.

În concluzie, intimatele - reclamante nu pot solicita pe calea prezentului demers judiciar modificarea unor ordine de încadrare privind salarizarea judecătorilor aflați în activitate, astfel că sentința recurată urmează să fie reformată în acord cu aceste considerente, reclamantele nedovedind existența unei vătămări din perspectiva dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 554/2004.

Având în vedere această soluție bazată pe constatarea neîndeplinirii unei condiții pentru exercitarea acțiunii în contencios administrativ, Înalta Curte constată că nu se mai impune analizarea celorlalte critici formulate de recurenta-pârâtă.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul formulat de pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție, va casa în parte sentința recurată și, în rejudecare, va respinge acțiunea, ca neîntemeiată; va menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței civile nr. 799 din 30 aprilie 2024 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința recurată și, în rejudecare:

Respinge acțiunea formulată de reclamantele A., B., C., D., E. în contradictoriu cu pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție, ca neîntemeiată.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 27 martie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.