ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3666/2023
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3666/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)
Ședința publică din data de 29 iunie 2023
Asupra conflictului negativ de competență de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Cadrul procesual
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea, secția I civilă, sub nr. x/2021, la 19.07.2021, reclamantul Sindicatul National Finanțe Publice - SindFISC, în numele membrului de sindicat A., în contradictoriu cu Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, în temeiul art. 28 din Legea 62/2011 privind dialogul social, a solicitat:
să se dispună obligarea pârâtei, începând cu data de 19.07.2018 și în continuare, să calculeze și să plătească reclamanților membri de sindicat, potrivit dispozițiilor art. 39 alin. (1) și (4) din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, diferența dintre salariul de bază efectiv achitat și salariul de bază cuvenit la nivelul maxim de salarizare pentru funcții similare aflate în plată în cadrul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice București, al Agenției Naționale de Administrare Fiscală, precum și la nivelul maxim stabilit în celelalte instituții aflate în subordinea ANAF, pentru aceeași funcție/grad/treaptă/gradație, cu luarea în considerare a tuturor majorărilor salariale stabilite prin hotărâri judecătorești definitive, în considerarea Deciziei Curții Constituționale nr. 794/2016, actualizate cu rata de inflație până la data plății efective,
să se dispună obligarea pârâtei la plata dobânzii legale penalizatoare prevăzute de art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011 aplicată la suma solicitată, în conformitate cu art. 166 alin. (4) din Codul Muncii, de la data scadenței fiecărui drept salarial lunar până la momentul plății efective a sumelor cuvenite, pentru următoarele motive de fapt și de drept.
Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență
2.1. Hotărârea Tribunalului Vâlcea, secția I civilă
Prin sentința civilă nr. 94 din data de 18 ianuarie 2022, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, secția I civilă s-a admis excepția necompetenței teritoriale și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut dispozițiile art. 269 alin. (1) din Legea nr. 53/2003, art. 210 din Legea nr. 62/2011, art. 269 alin. (2) din Codul muncii și a apreciat că instanța competentă teritorial să soluționeze cauza este cea de la sediul sindicatului reclamant.
2.2. Hotărârea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale
Prin încheierea din data de 10 mai 2022, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței materiale funcționale, a declinat competența de soluționare cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.
A reținut tribunalul că reclamantul este funcționar public, în sensul dispozițiilor art. 371 din Codul administrativ, iar pretențiile formulate au ca izvor raportul de serviciu al acestuia cu pârâtul, fiind aplicabile dispozițiile art. 536 din Codul administrativ.
2.3. Hotărârea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal
Prin sentința civilă nr. 2211 din data de 24 aprilie 2023, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal s-a admis excepția necompetenței teritoriale și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea, secția I civilă. A constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus trimiterea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.
În considerentele acestei sentințe s-a reținut că sunt aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (3) și (4) din Legea nr. 554/2004, precum și dispozițiile art. 536 din O.U.G. nr. 57/2019.
II. Decizia ÎCCJ pronunțată în regulator de competență.
Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu stabilirea regulatorului de competență, în conformitate cu dispozițiile art. 135 din C. proc. civ., republicat, analizând obiectul cauzei deduse judecății și dispozițiile legale incidente, va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea, pentru considerentele ce urmează:
Argumentele de fapt și de drept relevante
Înalta Curte constată că în cauză ne aflăm în fața unui conflict negativ de competență tipic, întrucât dispozițiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., republicat, dispun că "există conflict de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior și-au declarat necompetența".
Analizând aspectele cauzei deduse judecății, Înalta Curte constată că reclamantul este funcționar public în cadrul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice București.
În ceea ce privește competența materială de soluționare a cauzei, Înalta Curte reține că sunt aplicabile dispozițiile art. 536 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, în raport cu data introducerii acțiunii, 19.07.2021, potrivit cărora:
"Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe".
În raport de acest text de lege, precum și de obiectul și motivele cererii de chemare în judecată, Înalta Curte constată că reclamantul persoană fizică are calitatea de funcționar public, iar litigiul își are izvorul în raportul de serviciu al acestuia, fiind vorba de drepturi salariale rezultate din aplicarea dispozițiilor art. 39 alin. (1) și (4) din Legea nr. 153/2017, ceea ce atrage incidența normei de competență prevăzute de art. 536 din O.U.G. nr. 57/2019.
În ceea ce privește competența teritorială de soluționare a cauzei, având în vedere că O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ nu conține norme în acest sens, urmează a fi aplicate dispozițiile referitoare la competența teritorială prevăzute de Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, ca drept comun în materie.
Astfel, în privința competenței teritoriale de soluționare a cauzei sunt aplicabile normele cu caracter general de la art. 10 alin. (3) și (4) din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare la data sesizării instanței, respectiv 19.07.2021, conform cărora "(3) Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului.
(4) Competența teritorială de soluționare a cauzei se va respecta și atunci când acțiunea se introduce în numele reclamantului de orice persoană de drept public sau privat, indiferent de calitatea acestuia din proces."
Din perspectiva aplicării în timp a noii reglementări cuprinse în art. 10 din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 212/2018, fiind vorba despre o normă de procedură, în privința determinării instanței competente din punct de vedere teritorial să soluționeze cauza, sunt relevante prevederile art. 24 din C. proc. civ., potrivit cărora "dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare".
Prin urmare, textul de lege menționat instituie o competență teritorială exclusivă, stabilind, în situația în care reclamant în cauză este o persoană fizică sau juridică de drept privat, că instanța competentă este cea de la domiciliul sau sediul reclamantului, în speță domiciliul reclamantului fiind pe raza județului Vâlcea, respectiv în com. Budești, sat Linia, astfel cum reiese din copia cărții de identitate aflate la dosarul declinat.
Fiind vorba despre o competență teritorială exclusivă, stabilită în raport cu domiciliul persoanei fizice, și nu în raport cu sediul sindicatului, reclamantul trebuie să se adreseze instanței de la domiciliul său, neavând un drept de opțiune între mai multe instanțe.
Prin urmare, reținând că prezenta cauză are ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public, iar dispozițiile speciale ale art. 536 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ stabilesc, în ceea ce privește competența materială, o plenitudine de competență în favoarea secțiilor de contencios administrativ și fiscal ale tribunalelor în ceea ce privește soluționarea acestui tip de cauze, precum și faptul că reclamantul are domiciliul pe raza județului Vâlcea, ceea ce atrage competența teritorială a Tribunalului Vâlcea, în raport cu dispozițiile art. 10 alin. (3) și (4) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte apreciază că în speță, competența de soluționare a cauzei aparține Tribunalului Vâlcea, secție/complet de contencios administrativ și fiscal.
Temeiul legal al soluției adoptate
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) și (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Tribunalului Vâlcea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența soluționării cauzei privind pe reclamantul A. prin Sindicatul Național Finanțe Publice-SINDFISC și pe pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, în favoarea Tribunalului Vâlcea.
Definitivă.
Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.
Pronunțată astăzi, 29 iunie 2023.