ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1541/2025

Ședința publică din data de 19 martie 2025

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 16 mai 2023, pe rolul Tribunalului Constanța, secția a II-a civilă, sub nr. x/2023, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 47.516,87 RON, reprezentând contravaloarea prejudiciului suferit ca urmare a introducerii de către pârâtă a contestației nr. 392/23.03.2023, înregistrată la CNSC sub nr. x/23.03.2023, formulată împotriva procedurii organizate în vederea atribuirii acordului-cadru având ca obiect "Servicii de examinări nedistructive prin metoda radiații penetrante pentru perioadele de funcționare și opriri ale CNE Cernavodă".

1.2. Prin sentința civilă nr. 1390 din 18 decembrie 2023, Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă a admis excepția necompetenței materiale procesuale a secției a II-a a Tribunalului Constanța și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea secției de contencios administrativ și fiscal a aceluiași tribunal.

1.3. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 10 ianuarie 2024, sub nr. x/2023*.

Prin sentința civilă nr. 372 din 13 martie 2024, Tribunalul Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L. și a obligat pârâta la plata sumei de 47.516,87 RON către reclamantă, reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat în cadrul procedurii organizate în vederea atribuirii acordului-cadru sectorial de servicii având ca obiect "Servicii de examinări nedistructive prin metoda radiații penetrante pentru perioadele de funcționare și opriri ale CNE Cernavodă", precum și la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1970,50 RON.

Prin decizia civilă nr. 17 din 27 mai 2024, Curtea de Apel Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal a respins apelul declarat de pârâta B. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 372/13.03.2024 pronunțată de Tribunalul Constanța, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.A., ca nefondat.

Împotriva deciziei civile nr. 17 din 27 mai 2024, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal, pârâta B. S.R.L. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea deciziei recurate și, în principal, trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel, iar în subsidiar reținerea cauzei spre rejudecare și respingerea acțiunii.

Intimata-reclamantă A. S.A. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului pentru nemotivare, iar în subsidiar a solicitat respingerea căii de atac declarate de pârâtă.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând, cu prioritate, astfel cum impun dispozițiile art. 248 C. proc. civ., excepția inadmisibilității recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată caracterul întemeiat al acesteia, urmând a respinge recursul ca inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ. "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei", iar potrivit art. 129 din Constituția României "Împotriva hotărârilor judecătorești părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii".

Din cuprinsul textelor de lege menționate anterior rezultă că părțile pot uza doar de căile de atac prevăzute de lege, iar exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătorești pentru care C. proc. civ. sau legea specială nu prevede o astfel de posibilitate reprezintă un demers inadmisibil, indiferent de criticile învederate de partea care a formulat calea de atac.

Căile de atac, termenele și condițiile în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, nici părțile și nici instanța de judecată neputând deroga de la textele de lege pentru exercițiul unei căi de atac. Persoana interesată poate formula căile de atac pe care le consideră necesare în apărarea drepturilor sale, însă în condițiile legii, cu respectarea normelor procesuale civile de ordine publică care reglementează regulile de sesizare a instanțelor judecătorești și de soluționare a cererilor deduse judecății, implicit a căilor de atac.

În cauza pendinte, pretențiile solicitate reprezintă despăgubiri pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, fiind incidente prevederile Legii nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, modificată prin Legea nr. 75/2023 privind aprobarea O.U.G. nr. 26/2022 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul investițiilor publice, în vigoare la data, respectiv la 16.05.2023, care, la art. 1 alin. (2), stipulează că acest act normativ "se aplică și cererilor având ca obiect acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum și celor privind executarea, anularea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractelor".

Înalta Curte constată că obiectul cauzei face parte din categoria celor prevăzute la art. 53 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, conform cărora "Procesele și cererile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum și cele privind executarea, anularea, nulitatea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractelor se soluționează în primă instanță, de urgență și cu precădere, de către secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalului în circumscripția căruia se află sediul autorității contractante sau în circumscripția căruia are sediul social/domiciliul reclamantul, prin completuri specializate în achiziții publice, în termen de 45 de zile".

Pentru astfel de cauze, legiuitorul a prevăzut expres în cuprinsul art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 că "Hotărârea pronunțată în cazul litigiilor și cererilor privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum și al celor privind executarea, anularea, nulitatea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractelor administrative poate fi atacată cu apel, în termen de 10 zile de la comunicare, la secția de contencios administrativ și fiscal a curții de apel, care judecă în complet specializat în achiziții publice. Apelul se depune la instanța a cărei hotărâre se atacă și este soluționat de urgență și cu precădere într-un termen ce nu va depăși 30 de zile de la data sesizării legale a instanței".

Așadar, Legea amintită a reglementat calea de atac a apelului, fără a rezulta vreo intenție a legiuitorului de a institui în această materie subsumată contenciosului administrativ trei grade de jurisdicție, anume inclusiv calea de atac a recursului.

Totodată, din prevederile art. 20 din Legea nr. 554/2004 rezultă voința legiuitorului ca în materia contenciosului administrativ să se asigure judecarea proceselor cu celeritate, prin derogare de dreptul comun instituindu-se doar două grade de jurisdicție.

Înalta Curte mai arată că norma specială este de strictă interpretare, astfel că, în absența reglementării exprese și a posibilității de a formula recurs în ceea ce privește hotărârile prevăzute de art. 53 raportat la art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, rezultă caracterul definitiv al acestora din urmă și, implicit, inadmisibilitatea recursului declarat împotriva hotărârii pronunțate în apel. În consecință, singura cale de atac ce poate fi promovată împotriva hotărârii instanței de fond în această materie este apelul.

În acest context, mențiunea din dispozitivul deciziei pronunțate în apel în sensul «cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare» nu conduce la deschiderea căii de atac a recursului. În acest sens sunt avute în vedere dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., menționate anterior.

Mai reține instanța de control judiciar și că această problemă de drept a făcut obiectul unei soluții de principiu din data de 22 aprilie 2024, adoptată la nivelul secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în exercitarea rolului Înaltei Curți consacrat de art. 126 alin. (3) din Constituția României și de art. 20 alin. (2) din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară, anume acela de a veghea la interpretarea și aplicarea unitară a legii, prin care s-a ajuns la concluzia inadmisibilității recursului în discuție.

În consecință, pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 457 C. proc. civ. și art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, Înalta Curte va admite excepția inadmisibilității recursului și va respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L., ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția inadmisibilității recursului.

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 17 din 27 mai 2024, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 19 martie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.