ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2514/2023

Ședința publică din data de 23 noiembrie 2023

Analizând actele de la dosar și decizia atacată, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Medgidia la 06.11.2020, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Oraș Cernavodă, prin Primar, solicitând instanței ca, prin hotărârea care o va pronunța, să oblige pârâta la plata către reclamantă a sumelor de 34.034 RON, reprezentând debit principal restant și de 3.907,10 RON, cu titlu de penalități de întârziere calculate până la data de 12.10.2020, precum și în continuare până la achitarea efectivă a debitului, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 350/15.03.2021, Judecătoria Medgidia a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța, secția Civilă.

Prin sentința civilă nr. 623/19.05.2022, Tribunalul Constanța, secția Civilă a respins ca neîntemeiată acțiunea.

Împotriva acestei sentințe civile, reclamanta a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 79/12.05.2023, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de Insolvență și Litigii cu Profesioniștii și Societăți a admis apelul, a anulat sentința civilă apelată și a trimis cauza spre rejudecare primei instanțe.

Împotriva acestei decizii civile, pârâta a declarat recurs, solicitând casarea ei și trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiași curți de apel.

În motivare, după prezentarea situației de fapt, a susținut că, în ciuda concluziei eronate a instanței de apel, examinarea și verificarea simplă a considerentelor sentinței apelate evidențiază opinia greșit conturată de instanță în sensul că s-ar fi încălcat regulile de procedură prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Potrivit recurentei, prima instanță a oferit o amplă motivare a aspectelor de fapt și de drept reținute în cauză, iar acestea pot fi identificate în cuprinsul hotărârii la filele x și 3.

Recurenta a mai susținut că aprecierea instanței, în sensul că există o nemotivare a sentinței apelate și, în consecință, o necercetare a fondului cauzei, nu poate fi acceptată. Acest lucru se datorează faptului că tribunalul a respectat prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., stabilind și reținând o anumită situație de fapt pe baza probelor administrate, fiind analizate detaliat în cuprinsul hotărârii.

În opinia recurentei, hotărârea primei instanțe a fost pronunțată prin raportare la examinarea coroborată a probelor administrate, sens în care s-a apreciat ca fiind întemeiată apărarea referitoare la îndeplinirea condițiilor excepției de neexecutare a contractului, având în vedere că reclamanta însăși a fost partea care nu și-a îndeplinit obligațiile. Această concluzie este susținută de prevederile art. 13.2 din contract și de clauzele prevăzute în caietul de sarcini. În acest context, a afirmat că nu se poate susține cu temeinicie ipoteza că hotărârea nu a fost motivată corespunzător sau că fondul cauzei nu ar fi fost examinat, așa cum, în opinia sa, greșit a concluzionat instanța de apel.

Recurenta a mai susținut că presupusa omisiune a tribunalului de a indica motivele de drept pentru care a intervenit neaplicarea convenției încheiate între părți în anul 2015, convenție care era în vigoare la data formulării acțiunii, reprezintă motive contradictorii și străine de natura pricinii. În acest sens, argumentează că obiectul examinării a fost contractul de prestări servicii nr. x/05.04.2018, și nu aplicabilitatea unei convenții încheiate în anul 2015.

În egală măsură, și motivele reținute în cuprinsul considerentelor deciziei recurate, conform cărora "instanța nu ar fi analizat efectele actelor emise de Consiliul Concurenței în materie asupra contractelor în curs, raportat la prevederile legale incidente", reprezintă motive străine de natura cauzei.

A mai susținut că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 22 C. proc. civ. prin nesocotirea principiului rolului activ al judecătorului. În acest sens, argumentează că instanța de apel a depășit limitele învestirii sale prin stabilirea expressis verbis în considerentele deciziei că există o obligație procesuală pentru instanța de trimitere, constând în necesitatea examinării și analizării unor motive de apel care în realitate nu au fost invocate.

În drept, a invocat art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ.

La 21.08.2023, intimata-reclamantă a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea recursului, iar la 21.11.2023, prin notele scrise înregistrate la dosar a invocat excepția nulității recursului în privința primului motiv de recurs.

Analizând, cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1), raportat la art. 494 și 482 C. proc. civ., excepția inadmisibilității recursului invocată din oficiu, Înalta Curte reține următoarele:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalității căilor de atac și el presupune că părțile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege și, astfel, nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunțat este consacrat la nivel constituțional în art. 129 din Constituția României, iar în C. proc. civ., în art. 457, care prevede că "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei".

În cauză, calea de atac exercitată este neprevăzută de lege, astfel cum se va arăta în continuare.

Reclamanta a învestit, la 06.11.2020, instanțele cu un litigiu generat de executarea unui contract administrativ, respectiv contractul de prestări servicii nr. x/05.04.2018, încheiat între părți în temeiul Legii nr. 98/2016.

În forma în vigoare la data sesizării instanței sesizate, 06.11.2020, art. 53 alin. (1

1

) din Legea nr. 101/2016 dispunea că "Procesele și cererile care decurg din executarea contractelor administrative se soluționează în primă instanță, de urgență și cu precădere, de către secția civilă a tribunalului în circumscripția căruia se află sediul autorității contractante sau în circumscripția în care își are sediul social/domiciliul reclamantul". De asemenea, dispozițiile art. 55 alin. (3

1

) din Legea nr. 101/2016 au recunoscut calea de atac a apelului, ca unic remediu posibil a fi exercitat împotriva hotărârii pronunțate în primă instanță în procesele și cererile care decurg din executarea contractelor administrative.

Raportând aceste repere la dispozițiile art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., instanța supremă constată că decizia civilă nr. 79/12.05.2023, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de Insolvență și Litigii cu Profesioniștii și Societăți este definitivă, fiind o hotărâre dată în apel, fără drept de recurs.

Cum potrivit art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel pentru care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului, Înalta Curte constată că recurenta a exercitat o cale de atac neprevăzută de lege, motiv pentru care, dând eficiență textelor de lege enunțate mai sus, urmează ca, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., să respingă recursul ca inadmisibil.

Cererea intimatei-reclamante de obligare a recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată va fi respinsă ca neîntemeiată, având în vedere lipsa dovezilor privind efectuarea acestor cheltuieli.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-pârâtă Unitatea Administrativ Teritorială Oraș Cernavodă, prin Primar împotriva deciziei civile nr. 79/12.05.2023, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă de Insolvență și Litigii cu Profesioniștii și Societăți, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.R.L.

Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimata-reclamantă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 noiembrie 2023.