ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 982/2023

Ședința publică din data de 27 aprilie 2023

Deliberând asupra recursurilor, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, secția I civilă la data de 26.08.2020, sub nr. x/2020, reclamantul A., a solicitat în contradictoriu cu pârâții B. și C. S.R.L. obligarea acestora în solidar la plata sumei de 500.000 RON, cu titlu de despăgubiri pentru repararea prejudiciilor nepatrimoniale cauzate prin încălcarea drepturilor nepatrimoniale, precum și acordarea cheltuielilor de judecată.

Prin cererea adițională depusă de reclamant a fost modificată cererea introductivă prin adăugarea unor noi capete de cerere, respectiv obligarea pârâtelor să publice hotărârea definitivă de condamnare în limba română, engleză și germană, într-un ziar de largă circulație din România și Elveția, obligarea pârâtelor să informeze în scris reprezentanții D. cu privire la soluția de condamnare și să comunice acestora hotărârea definitivă de condamnare, tradusă în limba engleză și germană.

Pârâții au depus la data de 28.09.2020 întâmpinare, prin care au invocat excepția necompetenței funcționale a Tribunalului Constanța, secția I civilă, excepția insuficienței timbrajului, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor, excepția lipsei de interes și excepția inadmisibilității cererii.

La termenul de judecată din data de 16.11.2020, instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței materiale procesuale a secției I Civilă a Tribunalului Constanța, raportat la calitatea de profesionist a unuia dintre pârâți și la temeiul juridic al acțiunii, respectiv răspundere civilă delictuală.

Prin încheierea nr. 3052 din 16 noiembrie 2020 s-a admis excepția necompetenței materiale procesuale a secției I Civilă a Tribunalului Constanța, fiind declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța, secția a II-a civilă.

Cauza a fost înregistrată la data de 02.12.2020 pe rolul Tribunalului Constanța, secția a II-a civilă.

Prin încheierea din data de 09.02.2021 a Tribunalului Constanța s-a respins, ca nefondată excepția insuficientei timbrări. S-a respins, ca nefondată excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a apărătorului reclamantului A. S-a respins, ca nefondată excepția anulării cererii de chemare în judecată. S-a respins, ca nefondată excepția inadmisibilității cererii. S-a respins, ca nefondată excepția lipsei de interes.

În baza art. 248 alin. (4) C. proc. civ. s-a unit cu fondul cauzei excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților C. S.R.L. Constanța și B..

Prin sentința civilă nr. 1058/12.10.2021, Tribunalul Constanța, secția a II a civilă a respins, ca nefondată, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților C. S.R.L. și B.. A respins, ca nefondată, acțiunea astfel cum a fost completată și a obligat pe reclamantul A. la plata cheltuielilor de judecată în favoarea pârâtului C. S.R.L. în sumă de 8.330 RON constând în onorariu avocat.

Împotriva acestei hotărâri, precum și împotriva încheierii din data de 20.01.2021, a declarat apel - reclamantul A. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța sub nr. x/2020* la data de 13.01.2022.

Prin decizia civilă nr. 297 din 14 septembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de Insolvență și Litigii cu Profesioniști și Societăți a fost respins ca nefondat apelul promovat de apelantul reclamant A., împotriva încheierii din data de 20.01.2021 precum și a sentinței civile nr. 1058/12.10.2021, pronunțate de Tribunalul Constanța, secția a II a civilă în dosarul nr. x/2020, în contradictoriu cu intimatele pârâte B. și C. S.R.L.. A fost obligat apelantul să plătească intimatei B. suma de 3000 RON cheltuieli de judecată și intimatei C. S.R.L. suma de 5000 RON cheltuieli de judecată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța la data de 29.11.2021 sub nr. x/2020*/a1, petenții C. S.R.L. și B. au formulat cerere de îndreptare a erorii materiale strecurate în sentința civilă nr. 1058/12.10.2021 pronunțată în dosarul nr. x/2020 în sensul obligării reclamantului A. la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 21.900 RON, astfel cum au fost dovedite.

La data de 14.12.2021, prin cererea înregistrată sub nr. x/2020*/a2, petenții C. S.R.L. și B. au formulat cerere de completare a hotărârii prin care au solicitat completarea sentinței civile nr. 1058/12.10.2021 pronunțată în dosarul nr. x/2020 în sensul obligării reclamantului A. la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 21.900 RON, astfel cum au fost dovedite.

Prin încheierea de ședință din data de 11 ianuarie 2022, în temeiul art. 139 C. proc. civ., pentru o mai bună administrare a actului de justiție, instanța a dispus conexarea cauzei înregistrate sub nr. x/2020*/a1 la cauza înregistrată sub nr. x/2020*/a2.

Prin sentința civilă nr. 207/21.02.2022 Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă a admis cererea și a dispus completarea dispozitivului sentinței civile nr. 1058/12.10.2021 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr. x/2020, obligând pe reclamantul A. și la plata sumei de 13.570 RON cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariu avocat în favoarea pârâtului C. S.R.L.. A respins ca rămasă fără obiect cererea conexă de îndreptare a erorii materiale a aceleiași hotărâri formulată de pârâții C. S.R.L. și B..

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel - pârâtul A. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța sub același număr la data de 11.05.2022.

Prin decizia civilă nr. 334 din 05 octombrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de Insolvență și Litigii cu Profesioniști și Societăți, în contradictoriu cu intimatele-pârâte B. și C. S.R.L., a fost admis apelul promovat de apelantul pârât A. împotriva sentinței civile nr. 207/21.02.2022, pronunțată de Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2020 în contradictoriu cu intimata reclamantă B. și intimata C. S.R.L.. A fost schimbată în parte sentința apelată în sensul că a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de completare a dispozitivului sentinței civile nr. 1058/12.10.2021 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosar x/2020 Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței apelate privind respingerea cererii conexe de îndreptare a erorii materiale.

Împotriva deciziei civile nr. 297 din 14 septembrie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de Insolvență și Litigii cu Profesioniști și Societăți, în dosarul nr. x/2020 a formulat recurs recurentul-reclamant A., invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1, pct. 3, pct. 6, pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ.

Din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. recurentul a susținut faptul că hotărârea atacată este nelegală întrucât completurile care au soluționat cererea de chemare în judecată, precum și cererea de apel, sunt completuri specializate pentru cauze cu profesioniști, deși litigiul este o cauză civilă care ar fi impus soluționarea acestuia de către un complet specializat în cauze civile în sensul art. 35 și art. 36 din Legea nr. 304/2004. În cauză, dreptul subiectiv care se solicită a fi protejat este dreptul la demnitate prevăzut de art. 72 din C. civ., acesta fiind un drept personal nepatrimonial, prin urmare se situează în afara sferei litigiilor cu profesioniști.

În concluzie, arată recurentul, deși prezentul litigiu are natură civilă, compunerea completului de judecată s-a realizat prin includerea judecătorilor din cadrul secției specializate a Tribunalului Constanța, motiv pentru care este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

În ceea ce privește incidența în cauză a art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. recurentul critică considerentele deciziei atacate prin care s-a reținut caracterul nefondat al motivelor de apel referitoare la necompetența completului specializat din cadrul Tribunalului Constanța arătând că noțiunile de profesionist și de neprofesionist nu mai pot fi utilizate pentru delimitarea competenței instanțelor specializate, esențiale fiind obiectul sau natura litigiului, astfel cum prevede Decizia RIL nr. 13/2020.

În acest sens recurentul arată că interpretarea instanței că noțiunea de obiect al litigiului reglementată de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 poate să includă și calitatea deținută de părțile litigante este nelegală din moment ce obiectul litigiului este reprezentat de dreptul subiectiv.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. recurentul susține că hotărârea atacată nu este motivată sub toate aspectele învederate de recurent instanța de apel analizând exclusiv fapta de a informa societatea D. despre existența și conținutul hotărârilor de instituire a măsurilor asigurătorii cu privire la patrimoniul recurentului, fără a analiza și informarea D. cu privire la conduitele ilicite afirmate de pârâte la adresa recurentului.

Recurentul critică decizia atacată și din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. arătând că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 476 alin. (1) raportat la art. 477 alin. (1) C. proc. civ. întrucât nu a analizat în totalitate criticile invocate prin calea de atac, ci a analizat exclusiv fapta având drept conținut comunicarea hotărârilor judecătorești.

Cu privire la incidența art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se mai arată că instanța de judecată a încălcat prvederile art. 971 alin. (1) raportat la art. 55 C. proc. civ., art. 7 lit. e) din Legea nr. 188/2000, respectiv art. 72 C. civ.

Recurentul arată că, întrucât pârâtele s-au adresat unui terț și au cerut acestuia să indisponibilizeze eventuale sume de bani pe care le datorează recurentului, acestă împrejurare echivalează cu punerea în executare a popririi asigurătorii. Or, potrivit art. 7 lit e din Legea nr. 188/2000 aplicarea măsurilor asigurătorii este atribuită în competența exclusivă a executorului judecătoresc, ceea ce înseamnă că intimatele pârâte nu au dreptul de a proceda ele însele la punerea în executare a măsurilor asigurătorii.

Recurentul susține că în cadrul acestui demers pârâtele au comunicat terțului că recurentul este autorul unor fapte reprobabile, iar această faptă încalcă dreptul la demnitate, faptă interzisă prin art. 72 C. civ.

În concluzie, arată recurentul, contrar raționamentului instanței de apel, fapta pârâtelor are caracter ilicit întrucât contravine art. 72 C. civ. și dispozițiilor din materia executării silite.

Împotriva deciziei civile nr. 334 din 05 octombrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de Insolvență și Litigii cu Profesioniști și Societăți, în dosarul nr. x/2020 a formulat recurs recurentul-reclamant A.

Recurentul solicită admiterea cererii de recurs și înlocuirea considerentelor deciziei instanței de apel cu considerentele propuse de acesta, arătând că prin decizia atacată i-a fost admisă cererea de apel și s-a dispus schimbarea în parte a sentinței apelate în sensul că a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de completare a dispozitivului.

În opinia recurentului, considerentele deciziei atacate cuprind dezlegări ale unor probleme de drept străine de etapa judecății din apel deoarece, contrar art. 444 C. proc. civ., instanța de apel a realizat și o calificare juridică a conduitei procesuale a primei instanțe de judecată, din perspectiva art. 442 C. proc. civ. stabilind că actele omisive ale tribunalului ar reprezenta o eroare de calcul care impunea o cerere de îndreptare, aspecte care nu au legătură cu soluționarea cererii de apel care privea completarea hotărârii, iar nu îndreptarea acesteia.

În acest mod instanța de apel realizează o dezlegare a unor probleme de drept străine de cele care le impunea stadiul procesual, motiv pentru care recurentul apreciază că sunt îndeplinite condițiile art. 461 C. proc. civ.

De asemenea, considerentele deciziei atacate referitoare la eroarea materială sunt greșite deoarece instanța de apel a reținut că, deși dovezile se aflau la dosar, prima instanță nu a stabilit obligația de plată în sarcina reclamantului.

Recurentul arată că această eroare a fost calificată greșit de instanța de apel ca fiind o eroare materială, iar nu o eroare de judecată cum este în fapt, în condițiile în care s-a reținut că soluția nu corespunde probelor, ceea ce înseamnă că acordarea parțială a cheltuielilor de judecată este urmarea analizei situației de fapt și a normelor aplicabile.

Prin întâmpinările formulate intimatele au invocat nulitatea recursului în privința deciziei civile nr. 297 din 14 septembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de Insolvență și Litigii cu Profesioniști și Societăți și a deciziei civile nr. 334 din 05 octombrie 2022 pronunțată de aceiași instanță precum și excepția lipsei de interes în privința celei din urmă decizii.

Prin încheierea pronunțată la data de 27 aprilie 2023 în dosarul nr. x/2020 de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, pentru o bună administrare a justiției, s-a dispus conexarea dosarului nr. x/2020 la prezentul dosar, fiind reținute dispozițiile art. 139 alin. (1) C. proc. civ., precum și cele prevăzute de art. 106 alin. (1) din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanțelor Judecătorești, aprobat prin Hotărârea secției pentru judecători nr. 3243 din 2022, publicată în Monitorul Oficial Partea I, nr. 1254 bis/27.12.2022.

La termenul de judecată din 27 aprilie 2023, în temeiul art. 483 alin. (3) C. proc. civ. Înalta Curte a luat în examinare recursurile și a reținut următoarele:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reține caracterul neîntemeiat al solicitării intimatelor privind aplicarea măsurii amenzii judiciare în ceea ce îl privește pe recurent, în raport cu dispozițiile art. 187 alin. (1) lit. a) C. proc. civ., având în vedere că demersul judiciar al acestuia nu reprezintă un abuz de drept în condițiile în care a uzat de mijloace procedurale recunoscute de lege în susținerea pretențiilor sale.

Având în vedere soluția de conexare a dosarului nr. x/2020 la prezentul dosar, recursurile supuse examinării vizează deciziile nr. 297 din 14 septembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de Insolvență și Litigii cu Profesioniști și Societăți și nr. 334 din 05 octombrie 2022 pronunțată de aceiași instanță.

Recursul exercitat împotriva deciziei civile nr. 297 din 14 septembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de Insolvență și Litigii cu Profesioniști și Societăți vizează motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1, pct. 3, pct. 6, pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ.

Din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. recurentul a susținut faptul că hotărârea atacată este nelegală întrucât completurile care au soluționat cererea de chemare în judecată, precum și cererea de apel, sunt completuri specializate pentru cauze cu profesioniști, însă litigiul este o cauză civilă care ar fi impus soluționarea acestuia de către un complet specializat în cauze civile în sensul art. 35 și art. 36 din Legea nr. 304/2004, având în vedere că dreptul subiectiv care se solicită a fi protejat este dreptul la demnitate prevăzut de art. 72 din C. civ., drept personal nepatrimonial, ce situează cauza în afara sferei litigiilor cu profesioniști.

Înalta Curte reține că, potrivit acestui motiv de recurs, casarea unei hotărâri se poate cere când instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale.

Alcătuirea instanței este o condiție necesară pentru desfășurarea activității procesuale în materie civilă ce implică formarea completului de judecată cu numărul de judecători și alți participanți prevăzuți de lege.

În raport cu aceste considerații ce vizează conținutul motivului de casare invocat, se constată că recurentul nu a invocat greșita alcătuire a completului de judecată sub aspectul numărului și componenței acestuia ci soluționarea cauzei de către un complet specializat considerat necompetent procesual, ca atare nu poate fi reținută incidența art. 488 alin. (1) pct. 1 noul C. proc. civ., decizia recurată fiind pronunțată de completul de judecată legal învestit, iar instanța a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale dispuse prin legile de organizare judiciară, legea specială și Regulamentul intern al instanțelor.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. recurentul critică considerentele deciziei atacate prin care s-a reținut caracterul nefondat al motivelor de apel referitoare la necompetența completului specializat din cadrul Tribunalului Constanța.

Acest motiv de recurs poate fi invocat atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, invocată în condițiile legii.

În cauză a fost invocată în primă instanță excepția necompetenței materiale procesuale a secției I Civilă a Tribunalului Constanța, fiind declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța, secția a II-a civilă, soluție menținută de instanța de apel ca urmare a soluționării acestui motiv de apel.

În motivarea acestei soluții instanța de apel a reținut că este atrasă competența materială funcțională a secției a II-a civile nu doar de calitatea părților de profesioniști dar și de obiectul și natura litigiului în condițiile în care acțiunea în antrenarea răspunderii delictuale este formulată în considerarea unor acțiuni exercitate ca urmare a calității de administrator special în procedura insolvenței.

Potrivit Deciziei nr. 18/2016 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii, competența materială procesuală a tribunalelor/secțiilor specializate se determină în funcție de obiectul sau natura litigiilor de genul celor avute în vedere cu titlu exemplificativ de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011.

Contrar susținerilor recurentului, instanța de apel a ținut cont de îndrumările date de instanța supremă în privința determinării competenței materiale procesuale în cauză atâta timp cât analiza efectuată a inclus criteriile legale avute în vedere prin decizia amintită.

Prin urmare, este nefondată critica recurentului prin care se susține că în motivarea soluției s-a reținut doar calitatea de profesionist în delimitarea competenței instanțelor specializate.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. recurentul susține că instanța de apel a analizat exclusiv fapta de a informa societatea D. despre existența și conținutul hotărârilor de instituire a măsurilor asigurătorii cu privire la patrimoniul recurentului, fără a analiza și informarea D. cu privire la conduitele ilicite afirmate de pârâte la adresa recurentului.

Critica este nefondată având în vedere pretențiile recurentului respectiv antrenarea răspunderii civile delictuale a administratorului special pe motivul că acesta și-a depășit atribuțiile și a acționat fără încuviințarea administratorului judiciar fapt care, consideră recurentul, i-a lezat demnitatea.

Raportat la aceste susțineri ale recurentului, instanța de apel a confirmat soluția primei instanțe cu privire la neîndeplinirea cerințelor răspunderii civile delictuale, reținând că administratorul special a acționat în considerarea atribuțiilor recunoscute de lege.

Or, în condițiile în care, verificând temeinicia pretențiilor recurentului, instanțele de fond nu au reținut existența unei conduite ilicite din partea pârâtelor, analizarea aspectelor subsidiare acestui aspect, cum ar fi aprecierile pârâtelor la adresa recurentului, nu pot fi desprinse și examinate separat atâta timp cât instanța a reținut legalitatea măsurilor administratorului special, măsuri considerate în mod greșit ilicite de către recurent.

În acest context, Înalta Curte amintește că, îndeplinirea exigențelor privind motivarea hotărârii judecătorești prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. nu presupune o examinare a tuturor motivelor invocate de părți ci doar a acelora care au înrâurire asupra aspectului esențial dedus judecății, în speță conduita presupus ilicită a administratorului special, astfel că și critica ce vizează motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este nefondată.

Recurentul a invocat și motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. arătând că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 476 alin. (1) raportat la art. 477 alin. (1) C. proc. civ. întrucât nu a analizat în totalitate criticile invocate prin calea de atac, ci exclusiv fapta având drept conținut comunicarea hotărârilor judecătorești.

Dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. impun casarea hotărârii când instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Așadar, în cuprinsul acestui motiv de nelegalitate intră toate neregularitățile procedurale mai puțin cele care fac obiectul unei reglementări distincte, cum este în cauză motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. care are în vedere sancțiunea nulității hotărârii în situația în care lipsesc motivele pe care aceasta se întemeiază, hotărârea cuprinde motive contradictorii sau numai motive străine de natura pricinii.

Or, referindu-se la faptul că instanța de apel nu ar fi analizat toate criticile formulate recurentul a invocat în realitate motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., dispoziție specială care permite critica invocată.

Cum acest motiv de nelegalitate, respectiv art. 488 alin. pct. 6 C. proc. civ. a fost analizat deja reținându-se respectarea de către instanța de apel a exigențelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., Înalta Curte va înlătura și această critică.

Cu privire la incidența art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se arată că instanța de judecată a încălcat prevederile art. 971 alin. (1) raportat la art. 55 C. proc. civ., art. 7 lit. e) din Legea nr. 188/2000, respectiv art. 72 C. civ.

Recurentul arată că, întrucât pârâtele s-au adresat unui terț și au cerut acestuia să indisponibilizeze eventuale sume de bani pe care le datorează recurentului, această împrejurare echivalează cu punerea în executare a popririi asigurătorii, contrar art. 7 lit. e) din Legea nr. 188/2000 care atribuie această activitate în competența exclusivă a executorului judecătoresc.

Înalta Curte reține că intimata C. S.R.L. în calitate de administrator special al debitoarei E. S.R.L aflate în insolvență, având la dispoziție titlul executoriu privind instituirea măsurii sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile aparținând pârâților A. și E., precum și poprirea asigurătorie asupra sumelor de bani datorate de terți acestora, și-a exercitat atribuțiile prevăzute de lege cu privire la apărarea intereselor debitoarei și asociaților ei participând la procedura insolvenței în calitate de reprezentant, în executarea atribuției de conducere a activității în cadrul procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2014, precum și în cadrul continuării activității curente.

Cum scopul procedurii insolvenței este maximizarea averii debitoarei și acoperirea pasivului acesteia, prin mecanisme adecvate de derulare a procedurii într-un termen rezonabil și cu un minim de costuri, fapta pârâtelor de a întreprinde demersurile legale în vederea asigurării executării unor hotărâri judecătorești definitive a fost realizată tocmai în exercitarea acestor atribuții permise de legea insolvenței.

În aceste condiții, având în vederea existența unor hotărâri judecătorești, adică a unor acte juridice a căror respectare este obligatorie și care puteau fi valorificate în interesul debitoarei, demersurile administratorului special de a aduce la cunoștința terților popriți existența acestor hotărâri nu reprezintă o încălcare a atribuțiilor executorului judecătoresc ci exercitarea unui drept de informare a terților care nu poate fi calificată drept exercitare abuzivă a activității executorului judecătoresc în sensul încălcării atribuțiilor prevăzute de lege în sarcina acestuia.

Astfel cum au reținut și instanțele de fond încălcarea dreptului la demnitate invocată de recurent nu este o faptă care poate fi extrasă din contextul raporturilor juridice existente între părți și a atribuțiilor administratorului special a cărei responsabilitate principală este aceea de a maximiza averea debitorului. Or, în cauză activitatea de informare a terților ține de diligențele normale pe care administratorul special trebuie să le depună în sensul apărării intereselor debitoarei.

În consecință, nefiind confirmată existența faptei ilicite și anume încălcarea dreptului la demnitate, criticile recurentului privind exercitarea atribuțiilor executorului judecătoresc de către administratorul special sunt nefondate.

Analizând recursul împotriva deciziei civile nr. 334 din 05 octombrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de Insolvență și Litigii cu Profesioniști și Societăți, în dosarul nr. x/2020, formulat de recurentul-reclamant A., Înalta Curte îl va reține ca nefondat pentru considerentele ce succed.

Recursul este întemeiat în drept pe dispozițiile art. 461 alin. (2) C. proc. civ. calea de atac fiind îndreptată împotriva considerentelor.

Potrivit acestui text de lege, în cazul în care calea de atac vizează numai considerentele hotărârii prin care s-au dat dezlegări unor probleme de drept ce nu au legătură cu judecata acelui proces sau care sunt greșite ori cuprind constatări de fapt ce prejudiciază partea, instanța, admițând calea de atac, va înlătura acele considerente și le va înlocui cu propriile considerente, menținând soluția cuprinsă în dispozitivul hotărârii atacate.

Recurentul a solicitat admiterea cererii de recurs și înlocuirea considerentelor deciziei instanței de apel cu considerentele propuse de recurent, arătând că acestea cuprind dezlegări ale unor probleme de drept străine de etapa judecății din apel deoarece, contrar art. 444 C. proc. civ., instanța de apel a realizat și o calificare juridică a conduitei procesuale a primei instanțe de judecată, din perspectiva art. 442 C. proc. civ. stabilind că actele omisive ale tribunalului ar reprezenta o eroare de calcul care impunea o cerere de îndreptare, aspecte care nu au legătură cu soluționarea cererii de apel care privea completarea hotărârii, iar nu îndreptarea acesteia.

Critica este nefondată, dispozițiile art. 461 alin. (2) C. proc. civ. nefiind incidente în cauză.

Referitor la aspectul criticat de recurent, se constată că instanța de apel, motivând soluția de respingere a cererii de completare a hotărârii, a reținut că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 444 C. proc. civ. deoarece instanța învestită cu soluționarea acțiunii în răspundere delictuală ce a făcut obiectul dosarului x/2020 nu a omis să se pronunțe asupra cererii pârâtei C. S.R.L. de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocat ci a menționat eronat cuantumul acestor cheltuieli, eroare ce poate fi îndreptată doar pe calea procedurii instituite de art. 442 C. proc. civ. care reglementează îndreptarea hotărârii.

Așadar, în contextul argumentării soluției pronunțate, instanța de apel a făcut referire la instituția îndreptării hotărârii ca fiind calea legală pentru remedierea erorii privind calculul cheltuielilor de judecată.

O astfel de apreciere a instanței nu se înscrie în ipotezele prevăzute de art. 461 alin. (2) C. proc. civ. întrucât nu reprezintă dezlegarea unei probleme de drept ce nu are legătură cu judecata procesului, nu este greșită și nici nu cuprinde constatări de fapt ce prejudiciază partea.

Astfel, în ceea ce privește ipoteza referitoare la dezlegarea unei probleme de drept ce nu are legătură cu judecata se reține că instanța de apel a fost împiedicată să facă aplicarea instituției îndreptării formulate în dosarul conex întrucât partea interesată nu a atacat cu apel soluția de rămânere fără obiect a acestei cereri, cerere care reprezintă calea legală pentru remedierea erorii privind calculul cheltuielilor de judecată, această cale legală fiind prevăzută de lege independent de aprecierile reținute prin considerentele atacate.

În consecință, considerentele nu sunt greșite și nu cuprind statuări care prejudiciază partea ci argumentarea în drept a respingerii cererii de completare a dispozitivului, în situația de față trimiterea instanței la o altă instituție juridică aplicabilă, în speță îndreptarea erorii materiale, reprezentând însuși temeiul respingerii cererii cu care a fost învestită.

Înalta Curte va înlătura și criticile vizând caracterul greșit al considerentelor deciziei atacate referitoare la existența unei erori materiale recurentul arătând că această greșeală a fost calificată greșit de instanța de apel ca fiind o eroare materială, iar nu o eroare de judecată cum este în fapt, având în vedere că au fost acordate parțial cheltuielile de judecată, iar toate probele se aflau la dosar.

Spre deosebire de eroarea de judecată care are în vedere aspecte de fond ale cauzei, eroarea materială vizează aspectele formale ale judecării cauzei pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.

Prin cererea formulată în cauză s-a invocat faptul că există o eroare materială privind cuantumul cheltuielilor de judecată arătându-se că instanța a avut în vedere doar un ordin de plată la stabilirea acestora, deși au fost depuse mai multe ordine de plată, partea fiind reprezentată de mai mulți avocați.

Referitor la acest aspect instanța de apel a reținut că instanța învestită cu soluționarea acțiunii în răspundere delictuală ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2020 nu a omis să se pronunțe asupra pârâtei de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat ci a menționat eronat cuantumul acestor cheltuieli.

Considerentele instanței sunt corecte, din conținutul sentinței pronunțate în dosarul nr. x/2020 nerezultând faptul că instanța a făcut aplicabilitatea dispozițiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ. în sensul reducerii cheltuielilor de judecată, prin urmare eroarea invocată în cauză este o eroare materială, iar nu de judecată, cum greșit susține recurentul.

Față de considerentele reținute, Înalta Curte va respinge ca nefondate recursurile declarate de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 297 din 14 septembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de Insolvență și Litigii cu Profesioniști și Societăți și a deciziei civile nr. 334 din 05 octombrie 2022 pronunțată de aceiași instanță, în contradictoriu cu intimatele-pârâte B. și C. S.R.L..

Totodată, reținând culpa procesuală, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte va obliga recurentul să plătească intimatei-pârâte C. S.R.L. suma de 3900 RON și intimatei-pârâte B. suma de 3000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursurile declarate de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 297 din 14 septembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de Insolvență și Litigii cu Profesioniști și Societăți și a deciziei civile nr. 334 din 05 octombrie 2022 pronunțată de aceiași instanță, în contradictoriu cu intimatele-pârâte B. și C. S.R.L..

Obligă recurentul să plătească intimatei-pârâte C. S.R.L. suma de 3900 RON și intimatei-pârâte B. suma de 3000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 aprilie 2023.