ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1479/2025
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1479/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)
Ședința publică din data de 14 martie 2025
Asupra recursurilor de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2022 din data de 22.12.2022, reclamanții A., B. și C. în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României au solicitat:
- acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021, constând în sumele cu care a fost diminuat cuantumul pensiilor reclamanților începând cu data 01.01.2022 prin instituirea contribuției la bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, indexate cu rata inflației;
- obligarea pârâtului la plata de despăgubiri constând în cuantumul dobânzii legale aferente sumelor constatate ca fiind reținute în mod nelegal la punctul 1 începând cu data reținerii efective a acestora și până la restituirea sumelor;
- sesizarea Curții Constituționale cu privire Ia excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. XXIV pct. 11 [cu referire la art. 153 alin. (1) lit. f)
2
)], pct. 12 [cu referire la art. 154 alin. (1) lit. h) sintagma "de până la suma de 4.000 RON lunar inclusiv"], pct. 13 [cu referire la art. 155 alin. (1) pct. a
1
)], pct. l4 [cu referire la sintagma "venituri din pensii" din cuprinsul titlului secțiunii a 3- a capitolul III al titlului V "Contribuții sociale obligatorii"], pct. l6 [cu referire la art. 157
3
], pct. 17 [cu referire la sintagma "precum și al veniturilor din pensii" din cuprinsul titlului secțiunii a 4-a capitolul III al titlului V "Contribuții sociale obligatorii"], pct. 18 [cu referire la art. 168 alin. (1) în privința trimiterii la art. 153 alin. (1) lit. f)
2
], alin. (5) în privința trimiterii la art. 157
3
și alin. (7) ind. l] și pct. 19 [cu referire la alin. (1) lit. a) în privința trimiterii la art. 153 alin. (1) lit. f)
2
)] și art. .XXV alin. (1) lit. c) [cu referire la pct. 12, 13, 16, 18 în privința alin. (1) și (5) ale art. 168 și pct. 19] din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial nr. 1202 din data de 18 decembrie 2021;
- obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Hotărârea instanței de fond
Prin sentința civilă nr. 24 din 12 martie 2024, Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal a respins excepțiile inadmisibilității, prematurității acțiunii, rămânerii fără obiect a acțiunii, precum și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Guvern.
A admis acțiunea precizată, formulată de către reclamanții A., B. și C., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Casa de Pensii Sectorială a Ministerul Afacerilor Interne, obligând pârâta Casa de pensii Sectorială a MAI la plata către reclamanți a despăgubirilor constând în actualizare cu indicele de inflație și dobânda legală aferent sumelor reținute cu titlu de contribuți de asigurări sociale de sănătate de la data reținerii și până la data plății efective.
Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinței civile nr. 24 din 12 martie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs pârâta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.
I. Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. "Când instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești":
Consideră că instanța de fond a soluționat în mod nelegal cererea de chemare în judecată în sensul admiterii acesteia, soluția fiind rezultatul unor erori de raționament juridic și de aplicare a legii la situația dedusă judecății, precum și de analiză a situației solicitantului de pensie, erori vădite și care conduc la restituirea contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate cu încălcarea dispozițiilor O.U.G nr. 4/2023 privind stabilirea unor măsuri de restituire a unor contribuții de asigurări sociale de sănătate în favoarea reclamantei.
II. Hotărârea pronunțată de instanța de fond, a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - având în vedere efectele juridice ex nunc ale Deciziei nr. 650 din 15 decembrie 2022 detaliate în întâmpinarea formulată și depusă la instanța de fond, raportat la incidența art. 147 alin. (4) din Constituția României.
Hotărârea de la fond este nelegală și netemeinică întrucât judecătorul fondului nu s-a pronunțat asupra tuturor excepțiilor invocate, respectiv nu a analizat și nu s-a pronunțat asupra excepției lipsei de interes și asupra excepției lipsei calității procesuale pasive.
Orice demers în justiție trebuie să fie util, adică să urmărească obținerea unui folos practic (material sau moral), să fie juridic și legitim, direct și personal, născut și actual, condiții care trebuie îndeplinite în mod cumulativ pentru a se justifica exercitarea acțiunii.
În raport de reglementările legislative se constată că interesul promovării acțiunii de către reclamant, a devenit inutil, întrucât au fost adoptate norme legale care instituie obligația pârâtei de a restitui din oficiu pretențiile deduse judecății.
Casa de Pensii sectorială a M.A.I. a reținut contribuția de asigurări sociale de sănătate la sursă și ulterior a virat sumele în cauză la bugetul de stat gestionat de Ministerul Finanțelor Publice, prin A.N.A.F, destinația finală a acestora fiind Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranței Naționale si Autorității Judecătorești, denumita in continuare C.A.S.A.O.P.S.N.A.J, astfel că solicită admiterea excepției și respingerea acțiunii față de instituția recurentă ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Critică sentința civilă din punct de vedere al soluționării eronate a petitelor accesorii și acordării de despăgubiri constând în daune moratorii și compensatorii.
Astfel, obiectul este o condiție esențială a acțiunii civile în justiție, această cerință trebuind a fi îndeplinită atât la introducerea cererii, cât și ulterior, pe parcursul derulării litigiului, alături de capacitatea procesuală, calitatea procesuală și interesul promovării acțiunii în justiție, în mod cumulativ.
În cauză, se poate constata faptul că, prin O.U.G. nr. 4/2023 s-a dispus restituirea eșalonată a sumelor reținute cu titlu de cotă de contribuție CASS, ca urmare a publicării în Monitorul Oficial al României, la 28.12.2022 a Deciziei Curții Constituționale nr. 650/2022.
Este evident că faptul că prin executarea eșalonată a obligației de plată, creditorul a suferit un prejudiciu, iar principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, ca efect al executării eșalonate a titlurilor executorii, impune și remedierea atât a pierderii efective suferite de creditor (damnum emergens) prin acordarea daunelor-interese compensatorii, sub forma actualizării cu indicele de inflație, cât și a celui de-al doilea element constitutiv al prejudiciului, prin acordarea beneficiului de care a fost lipsit (lucrum cessans), respectiv daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale- însă prejudiciul trebuie reparat de instituția care 1-a provocat și care în speța de față, nu este Casa Sectorială de Pensii a MAI.
Cât privește existența unei fapte ilicite, săvârșite cu vinovăție, în sensul dispozițiilor legale ce instituie răspunderea civilă, aceasta constă în executarea cu întârziere de către debitori a sumelor de bani stabilite prin titluri executorii în favoarea pensionarilor. Fapta îmbracă forma ilicitului civil deoarece, în analiza îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale în circumstanțele date, nu se poate reține că O.U.G. nr. 4/2023 reprezintă un caz fortuit care să răstoarne prezumția relativă de culpă a debitorului în executarea obligației întrucât acestui element îi lipsesc două caracteristici esențiale: natura imprevizibilă a evenimentelor care au fundamentat adoptarea actului (în condițiile în care debitor este chiar statul iar conform art. 44 alin. (1) din Constituție - creanțele asupra statului sunt garantate) și faptul că măsura de eșalonare a procedurii de executare provine chiar de la debitor (Guvernul României), iar nu de la un terț (C. pen..S. A M.A.I.).
În egală măsură, arată că au fost restituite sumele reprezentând CASS în intervalul expres legiferat de art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 4/2023, din oficiu, sumele aferente perioadei 28-31.12.2022, astfel că la momentul pronunțării soluției, recurenta nu mai avea vreo obligație față de intimata-reclamantă.
Pentru toate aceste motive, a solicitat admiterea cererii de recurs.
Apărările formulate în cauză
Intimații - reclamanți A., B. și C. dar și intimatul-pârât Guvernul României nu au depus întâmpinare în cadrul recursului declarat de pârâta Casa Sectorială de Pensii din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.
II. Examinarea motivelor de recurs formulate de Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne
Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de criticile de nelegalitate invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta Casa Sectorială de Pensii din cadrul Ministerului Afacerilor Interne este fondat, în următoarele limite și pentru următoarele considerente:
Argumente de fapt și de drept relevante
Pentru a răspunde criticilor formulate de pârâta Casa Sectorială de Pensii din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Înalta Curte reține că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanții au susținut existența unei vătămări în drepturile și interesele sale legitime prin modificările legislative operate prin O.U.G. nr. 130/2021, pusă în aplicare începând cu data de 01.01.2022, prin care s-a instituit plata obligatorie a contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate și în cazul veniturilor din pensii, pentru partea ce depășește suma lunară de 4.000 RON. În acest sens, reclamanții au formulat prezenta acțiune, în condițiile art. 9 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, invocând excepția de neconstituționalitate a prevederilor din cuprinsul O.U.G. nr. 130/2021, pe care le consideră a fi vătămătoare și solicitând restituirea sumelor reținute conform acestui act normativ, actualizate cu rata inflației, precum și plata dobânzii legale penalizatoare aferente acestor sume.
Prin decizia Curții Constituționale nr. 650/15.12.2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 1262/28.12.2022, a fost admisă admis excepția de neconstituționalitate a art. XXIV pct. 11 [cu referire la art. 153 alin. (1) lit. f)
2
)
Codul fiscal], pct. 12 [cu referire la art. 154 alin. (1) lit. h) Codul fiscal sintagma "de până la suma de 4.000 RON lunar inclusiv"], pct. 13 [cu referire la art. 155 alin. (1) pct. a
1
) Codul fiscal], pct. 14 [cu referire la sintagma "venituri din pensii" din cuprinsul titlului secțiunii a 3-a capitolul III al titlului V "Contribuții sociale obligatorii" Codul fiscal], pct. 16 [cu referire la art. 157
3
Codul fiscal], pct. 17 [cu referire la sintagma "precum și al veniturilor din pensii" din cuprinsul titlului secțiunii a 4-a capitolul III al titlului V "Contribuții sociale obligatorii" Codul fiscal], pct. 18 [cu referire la art. 168 alin. (1) în privința trimiterii la art. 153 alin. (1) lit. f)
2
), alin. (5) în privința trimiterii la art. 157
3
și alin. (7)
1
Codul fiscal] și pct. 19 [cu referire la alin. (1) lit. a) în privința trimiterii la art. 153 alin. (1) lit. f)
2
) Codul fiscal] și art. XXV alin. (1) lit. c) [cu referire la pct. 12, 13, 16, 18 în privința alin. (1) și (5) ale art. 168 Codul fiscal și pct. 19] din O.U.G. nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, dispozițiile mai sus menționate fiind declarate neconstituționale.
Prin O.U.G. nr. 4/2023 privind stabilirea unor măsuri de restituire a unor contribuții de asigurări sociale de sănătate a fost reglementată modalitatea de restituire a sumelor reținute din veniturile din pensii realizate de persoanele fizice cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate, de la data de 1 ianuarie 2022 până la data de 27 decembrie 2022 inclusiv.
În raport de această cronologie legislativă, prima instanță a reținut că acțiunea reclamanților este întemeiată și a obligat pârâta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne la plata către reclamanți a despăgubirilor constând în actualizarea cu indicele de inflație și dobânda legală aferentă sumelor reținute cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate de la data reținerii și până la data plății efective.
În recurs, pârâta Casa de pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne a formulat critici din perspectiva depășirii atribuțiilor puterii judecătorești, a greșitei soluționări în cauză a excepției lipsei calității procesuale pasive a acestei părți procesuale precum și a greșitei interpretări a cadrului legal aplicabil în materia restituirii sumelor ce reprezintă actualizare cu indicele de inflație și dobânda legală, aferente sumelor reținute cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate de la data reținerii și până la data plății efective.
În continuare, analizând recursul din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține că acest motiv de casare este fondat.
Astfel, în cauză, intimații - reclamanți s-au considerat vătămați în drepturile și interesele sale legitime prin modificările legislative aduse de O.U.G. nr. 130/2021, publicată în MO nr. 1202/18.12.2021 și pusă în aplicare începând cu data de 01.01.2022, prin care s-a instituit plata obligatorie a contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate, cu o bază lunară de calcul a contribuției de 10% din partea ce depășește suma lunară de 4.000 RON pentru fiecare drept de pensie, cu afectarea majoră a pensiei de serviciu.
Așa cum am arătat anterior, instanța de contencios constituțional a reținut că O.U.G. nr. 130/2021 a diminuat cuantumul pensiei prin instituirea unei contribuții la bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, însă, prin ordonanță de urgență nu se poate diminua cuantumul pensiei, nici prin instituirea de impozite, nici prin instituirea de alte contribuții, pentru că o asemenea măsură conduce la o afectare a dreptului la pensie prevăzut de art. 47 alin. (2) din Constituție, fiind astfel contrară art. 115 alin. (6) din Constituție, care interzice afectarea drepturilor și libertăților fundamentale prin ordonanțe de urgență.
Drept urmare, după cum a precizat recurenta - pârâtă, în Monitorul Oficial din data de 17.02.2023 a fost publicată O.U.G. nr. 4/2023 privind stabilirea unor măsuri de restituire a unor contribuții de asigurări sociale de sănătate, act normativ ce reglementează modalitatea de restituire a CASS reținute pensionarilor cu venituri peste 4.000 de RON în temeiul prevederilor O.U.G. nr. 130/2021, declarate neconstituționale.
Potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 4/2023, "(1) Sumele reținute din veniturile din pensii realizate de persoanele fizice, cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate de la data de 1 ianuarie 2022 până la data de 27 decembrie 2022 inclusiv, se restituie lunar în perioada 1 martie 2023 - 28 februarie 2024, după recalcularea venitului impozabil corespunzător lunilor pentru care se efectuează restituirea, în conformitate cu prevederile Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, și reținerea diferențelor de impozit pe venit datorate. (2) Diferențele de impozit pe venit se calculează separat față de impozitul aferent drepturilor lunii curente, se rețin la data efectuării plății sumelor prevăzute la alin. (1), se plătesc și se declară până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care se face plata, prin depunerea declarației privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate. (3) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și sumelor reținute cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate din pensiile private, respectiv pensiile facultative, pentru partea care depășește suma lunară de 4.000 de RON. (4) Procedura de plată eșalonată prevăzută la alin. (1) se aplică și în ceea ce privește plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești devenite executorii în perioada 28 decembrie 2022 - 1 martie 2023".
Art. 9 din Legea nr. 554/2004, cu denumirea marginală "Acțiunile împotriva ordonanțelor Guvernului", conferă persoanei care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe considerate neconstituționale sau declarate ca atare posibilitatea promovării unei acțiuni în contencios administrativ, care, potrivit alin. (5), "poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative".
În acest context, Înalta Curte constată că sunt fondate susținerile recurentei, în sensul că persoana care a realizat reținerile din pensiile intimaților - reclamanți și care, ulterior, a fost obligată prin O.U.G. nr. 4/2023 la restituirea respectivelor sume, reținute cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate, nu este persoana de la care pot fi cerute despăgubirile în cauză, pentru că răspunderea pentru despăgubirile solicitate, ce le-au fost cauzate intimaților - reclamanți prin adoptarea O.U.G. nr. 130/2021, declarată ulterior neconstituțională, aparține emitentului, în speță Guvernului României, în considerarea culpei pentru emiterea ordonanței declarate neconstituționale.
În acord cu alegațiile recurentei-pârâte, acțiunea de față are ca obiect, în condițiile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanța declarată neconstituțională. Fapta ilicită, temei al angajării răspunderii, constă în emiterea respectivei ordonanțe de către Guvern. Or, asemenea despăgubiri nu pot fi solicitate decât de la autorul faptei ilicite, emitent al ordonanței neconstituționale care a prejudiciat în mod direct reclamanții.
Faptul că reținerile din pensie, păgubitoare pentru reclamanți, au fost efectuate de Casa Sectorială de Pensii nu îi conferă acestei entități calitate procesuală pasivă în condițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004 pentru acordarea despăgubirior pentru prejudiciile cauzate prin ordonanța declarată neconstituțională. Acțiunea de față nu are ca obiect plata pensiei ori a unor drepturi de pensie, pentru ca raportul juridic litigios să fie legat între reclamant și Casa Sectorială de Pensii, referitor la atribuțiile conferite acesteia de lege, ci, așa cum s-a arătat, obiectul cauzei de față îl reprezintă despăgubiri pentru prejudicii cauzate printr-o ordonanță declarată neconstituțională, fapta ilicită, temei al angajării răspunderii, constând în emiterea respectivei ordonanțe, de către Guvern, în timp ce casele de pensii au efectuat doar operațiunile materiale de aducere a acesteia la îndeplinire.
Nici faptul că prin O.U.G. nr. 4/2023 se prevede că restituirea sumelor reținute în temeiul ordonanței declarate neconstituționale se face prin intermediul acelorași case de pensii nu este de natură a conferi în proces calitate procesuală pasivă Caselor Sectoriale de Pensii, cu atât mai mult cu cât obiectul nu poartă asupra executării obligațiilor instituite prin actul normativ menționat.
Înalta Curte subliniază așadar că, raportat la obiectul pe care îl pot avea acțiunile împotriva ordonanțelor Guvernului, definit la art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, calitatea procesuală pasivă revine în mod exclusiv Guvernului atunci când se solicită repararea unor prejudicii cauzate în mod direct prin ordonanța (de urgență) declarată neconstituțională, astfel de acțiuni fiind admisibile potrivit legii când vizează plata unor despăgubiri.
Pe lângă Guvern, ca emitent al actului vătămător, ar mai putea sta în judecată în contenciosul administrativ emitenții actelor administrative emise în baza ordonanței, a căror anulare s-ar cere, sau autoritățile publice în privința cărora s-ar solicita să fie obligate la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative, ceea ce nu este cazul în speță, dreptul de pensie originar aparținând domeniului asigurărilor sociale.
De asemenea, Curtea subliniază că art. 9 din Legea nr. 554/2004 reprezintă o normă cu caracter special în materia contenciosului administrativ, constituind o reflectare la nivelul legii organice a normei constituționale de la art. 126 alin. (6) teza finală din Constituția României, text potrivit căruia "Instanțele de contencios administrativ sunt competente să soluționeze cererile persoanelor vătămate prin ordonanțe sau, după caz, prin dispoziții din ordonanțe declarate neconstituționale.".
Ca regulă generală, art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004 definește contenciosul administrativ ca fiind "activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim".
În acest context, art. 9 din Legea nr. 554/2004 reglementează o categorie specială de acțiuni formulate în materia contenciosului administrativ, anume vizând "(i) acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului, (ii) anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, (iii) obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative." (alin. (5).
Se observă că dintre acțiunile enumerate de textul legal anterior menționat, doar acelea referitoare la (ii) anularea actelor administrative ori (iii) obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative se circumscriu definiției de la art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004.
În schimb, acțiunea în (i) acordarea despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțele Guvernului prezintă un caracter atipic, putând fi formulată pe cale principală, deși în materia contenciosului administrativ, ca regulă generală, pretențiile bănești prezintă un caracter accesoriu sau subsidiar cererii în controlul de legalitate exercitat asupra unui act administrativ tipic și asimilat.
Conchizând, Înalta Curte constată faptul că acțiunea în discuție, privind acordarea despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțele Guvernului, are atât un caracter atipic în materia contenciosului administrativ, cât și specificul unei reglementări speciale, ceea ce implică o aplicare/interpretare strictă, limitativă.
În aceste condiții, din moment ce premisa de formulare a acțiunii o reprezintă "acordarea despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțele Guvernului", admisibilitatea unei astfel de acțiuni în pretenții formulată potrivit art. 9 din Legea nr. 554/2004 este limitată exclusiv la cereri îndreptate împotriva Guvernului României, autoritate publică centrală de la care provine ordonanța sau ordonanța de urgență (pretins) vătămătoare, fără a fi permisă exercitarea sa în contradictoriu cu alte subiecte de drept public sau privat, care prin aplicarea unei ordonanțe/ordonanțe de urgență a Guvernului, ce ar fi neconstituțională, au prejudiciat partea reclamantă.
În acest din urmă caz, persoanei interesate îi revine obligația să recurgă la acțiunea de drept comun/dreptul muncii/asigurărilor sociale/contencios administrativ etc., prevăzută de lege în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, natura juridică a raportului litigios și calitatea părților, cadru procesual în care va putea formula o excepție de neconstituționalitate în condițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, în măsura în care apreciază că reglementarea legală aplicată în raportul juridic respectiv ar fi afectată de vicii de constituționalitate.
Prin urmare, pretențiile rămase în litigiu, la acest moment procesual, vizează despăgubirile solicitate în temeiul art. 9 din Legea nr. 554/2004 privind dobânda legală și actualizarea sumelor restituite cu indicele de inflație, iar, în raport cu acestea, casele județene de pensii nu au calitate procesuală pasivă, în condițiile în care răspunderea pentru despăgubirile solicitate, ce le-au fost cauzate intimatului-reclamant prin adoptarea O.U.G. nr. 130/2021, declarată ulterior neconstituțională, aparținea emitentului, în speță Guvernului României.
Prin urmare, Înalta Curte reține că se impune admiterea capătului de cerere ce are ca obiect actualizarea cu indicele de inflație și la plata dobânzilor legale aferente sumelor acordate cu titlu de despăgubire, fiind aplicabile și dispozițiile art. 1357 și art. 1385 alin. (1) C. civ., potrivit cărora repararea prejudiciului suferit trebuie să fie integrală în privința pierderii suferite de către reclamanți, dar și a lipsei de folosință asupra sumei reținute din contravaloarea activului personal net acumulat.
O astfel de modalitate de reparație impune acordarea atât a actualizării sumei reținute cu indicele de inflație, cât și acordarea dobânzii legale penalizatoare, conform prevederilor O.G. nr. 13/2011, începând cu data efectuării reținerii și până la data plății efective a debitului principal, în acord cu prevederile O.U.G. nr. 4/2023.
În speță, instanța de control judiciar constată că sunt aplicabile dispozițiile art. 1531 alin. (1), alin. (2) teza I și art. 1535 alin. (1) C. civ., care consacră principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării de către debitor a obligației, prejudiciu ce cuprinde atât pierderea efectiv suferită cât și beneficiul de care acesta este lipsit.
Instanța de recurs are în vedere totodată că reactualizarea unei sume poate fi cumulată cu dobânda civilă, interpretare conformă celor statuate de ÎCCJ - Completul competent să judece recursul în interesul legii care, prin Decizia nr. 2/17.02.2014, a stabilit că "actualizarea unei sume datorate cu indicele de inflație acoperă prejudiciul cauzat creditorului datorat devalorizării monedei naționale (damnum emergens) iar plata dobânzii legale acoperă beneficiul de care a fost lipsit creditorul (lucrum cessans), dând expresie astfel principiului reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, principiul consacrat de art. 1531 alin. (1), alin. (2) teza întâi și art. 1535 alin. (1) C. civ.."
Astfel, pierderea efectiv suferită, ca prim element de reparare integrală a prejudiciului, este remediată prin actualizarea cu rata inflației a sumelor ce urmează a fi restituite reclamantului conform art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 4/2023, iar beneficiul de care este lipsit, al doilea element constitutiv al prejudiciului, este remediat prin acordarea dobânzii legale penalizatoare, conform art. 3 alin. (2) și art. 6 din O.G. nr. 13/2011.
În consecință, Înalta Curte reține, ca urmare a reevaluării ansamblului probator al cauzei, că este fondat recursul pârâtei din perspectiva lipsei calității sale procesuale pasive cu privire la plata sumelor reprezentând actualizarea cu indicele inflației și la plata dobânzii legale aferente sumelor reținute cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate, calculate începând cu data fiecărei rețineri și până la acoperirea integrală a prejudiciului.
Așadar, în conformitate ce cele anterior reținute cu privire la autorul faptei care a produs vătămare intimaților - reclamanți, se impune reformarea sentinței civile atacate și obligarea Guvernului României la plata către reclamanți a despăgubirilor constând în actualizarea cu indicele de inflație și dobânda legală aferente sumelor reținute cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate de la data reținerii și până la data plății efective în locul recurentei-reclamante, care, așa cum am arătat anterior, nu are calitate procesuală pasivă în cauză.
În concluzie, recursul fiind admis în limitele și pentru considerentele expuse în argumentația anterioară, nu se vor mai analiza criticile referitoare la depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, acestea oricum având caracter nefondat în raport de situația de fapt care ar putea fi circumscrisă unui asemenea motiv de casare(spre exemplu, instanța nu a acționat cu exces de putere și nu a realizat nicio imixtiune în activitatea organelor legislative).
Temeiul legal al soluției adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul, va casa sentința recurată și, în rejudecare, va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Casa Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne și va respinge cererea formulată în contradictoriu cu pârâta Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă. Va obliga pârâtul Guvernul României la plata către reclamanți a despăgubirilor constând în actualizarea cu indicele de inflație și dobânda legală aferente sumelor reținute cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate de la data reținerii și până la data plății efective.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de recurenta - pârâtă Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne împotriva sentinței nr. 24 din 12 martie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal.
Casează în parte sentința recurată și, rejudecând:
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Casa Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne.
Respinge cererea formulată în contradictoriu cu pârâta Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
Obligă pârâtul Guvernul României la plata către reclamanți a despăgubirilor constând în actualizarea cu indicele de inflație și dobânda legală aferente sumelor reținute cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate de la data reținerii și până la data plății efective.
Menține în rest sentința recurată.
Definitivă.
Pronunțată astăzi, 14 martie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.