ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 497/2025

Ședința publică din data de 4 februarie 2025

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Dâmbovița, secția a I civilă, sub nr. x/2022 la data de 22.12.2022, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne, a solicitat să se constate vătămarea drepturilor și intereselor sale legitime prin măsura reglementată de art. XXIV punctele 12 și 13 din O.U.G. nr. 130/2021, obligarea pârâților să restituie sumele reținute din pensie cu titlu de CASS începând cu luna ianuarie 2022 și până la momentul încetării reținerii, actualizate cu indicele de inflație și cu plata și a dobânzii legale penalizatoare prevăzută de art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011. A invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. XXIV punctele 12 și 13 din O.U.G. nr. 130/2021 în raport cu dispozițiile art. 44, art. 47, art. 115, art. 125 și art. 56 din Constituția României.

Prin încheierea de ședință pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă în data de 18 aprilie 2023, în dosarul nr. x/2022, s-a admis excepția necompetenței funcționale a secției I Civile și s-a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată promovată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, în favoarea secției a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Dâmbovița.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2022* la data de 18.05.2023.

Prin sentința nr. 412/7.06.2023 Tribunalul Dâmbovița a admis excepția necompetenței materiale funcționale a Tribunalului Dâmbovița, invocată din oficiu, a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel, secția de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2022* la data de 26.06.2023.

Prin sentința civilă nr. 32 din 23 ianuarie 2023, Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal a decis astfel:

- ca nefondate excepțiile invocate de pârâtul Guvernul României.

- a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne, cu sediul în București și, pe cale de consecință, respinge acțiunea în contradictoriu cu această pârâtă ca fiind promovată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

- a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, ca inadmisibilă.

- a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României.

- a obligat pârâtul Guvernul României la plata către reclamant a unor despăgubiri egale cu dobânda legală aferentă sumelor ce i se cuvine acestuia potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 4/2023, respectiv sumele ce i-au fost reținute conform O.U.G. nr. 130/2021 din veniturile din pensii, diminuate cu impozitul pe venit datorat la acestea, dobândă calculată de la data reținerilor realizate și până la restituire în condițiile O.U.G. nr. 4/2023, precum și cu actualizarea cu indicele de inflație, la momentul restituirii, a respectivelor sume.

- a respins acțiunea, în rest, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile menționate anterior, a declarat recurs pârâtul Guvernul României, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinței atacate și, în rejudecare, respingerea, în principal, ca inadmisibil și în subsidiar, ca neîntemeiat a capătului de cerere privind obligarea pârâtului la plata către reclamant a unor despăgubiri constând în indexarea cu rata inflației, precum și la plata dobânzilor legale penalizatoare aferente sumelor reținute cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate, calculate începând cu data reținerii din pensia reclamantului și până la restituirea sumelor reținute.

Recurentul-pârât a susținut că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 554/2004 și a stabilit în mod nelegal existența unei obligații de plată în sarcina Guvernului României, fără a verifica îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale.

A arătat că prima instanță a dispus în mod greșit în sarcina sa o obligație de plată, atât timp cât Guvernul României nu are capacitate juridică civilă, putând sta în judecată, în calitate de pârât, doar în litigiile de contencios administrativ în care se contestă legalitatea actelor administrative pe care le adoptă, astfel cum rezultă din prevederile art. 102 și 108 din Constituție. Raporturile juridice la care participă Guvernul României nu pot avea natură civilă, ci doar administrativă, prin aceasta înțelegându-se raporturi care se nasc, se modifică sau se sting prin manifestarea unilaterală de voință a acestui organ al administrației publice centrale, realizate în exercitarea atribuțiilor și competențelor stabilite de lege, cu scopul de a produce efecte juridice. Aceste alegații sunt confirmate și de prevederile art. 187 și urm. din Legea nr. 287/2009, dar și de jurisprudența Înaltei Curți în materie. Astfel fiind, Guvernul României, ca organ colegial, nu are capacitate juridică civilă, iar în situația în care ar cădea în pretenții, fiind obligat la plata unor sume de bani către reclamant, titlul executoriu nu va putea fi dus la îndeplinire.

Guvernul României a intervenit, în ordinea legislativă, în scopul restituirii sumelor reținute din veniturile din pensii realizate de persoanele fizice, cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate, prin adoptarea la 15 februarie 2023, a O.U.G. nr. 4/2023. Mai învederează recurentul-pârât că, odată cu intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 4/2023, cererea reclamantei este lipsită de interesul susținerii sale, care, conform art. 32 alin. (1) C. proc. civ., trebuie să îndeplinească cerința de a fi actual atât la data promovării, cât și pe parcursul soluționării acțiunii. Cererea este lipsită și de obiect, câtă vreme, prin intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 4/2023, legiuitorul a stabilit cadrul normativ pentru transpunerea în practică a efectelor deciziei Curții Constituționale nr. 650/2022, în sensul solicitat de reclamant.

Prin această reglementare, a fost stabilită competența caselor teritoriale de pensii, precum caselor de pensii sectoriale și entităților care plătesc venituri din pensii, de a restitui sumele reținute cu titlu de contribuții de asigurări de sănătate, cât și sursa bugetară necesară implementării acestei măsuri. Așadar, aceste entități vor proceda la calcularea și restituirea din oficiu a sumelor pretinse de partea reclamantă, iar menținerea dispozițiilor hotărârii judecătorești recurate ar duce la încasarea dublă a acelor sume și la eludarea actului normativ adoptat în scopul reparării prejudiciului.

Recurentul-pârât că Guvernul României nu are atribuții în calcularea și reținerea din pensii a contribuției de asigurări sociale de sănătate și nu poate fi obligat să plătească despăgubirile solicitate prin acțiune, câtă vreme sumele au fost calculate și reținute de casele teritoriale de pensii sau de casele de pensii sectoriale. Competența restituirii sumelor reținute este dată prin lege, în mod expres, în sarcina caselor de pensii, conform O.U.G. nr. 4/2023, astfel că Guvernul României nu poate fi obligat nici la restituirea sumelor reținute, nici a accesoriilor constând în actualizarea cu rata inflației și dobânda legală.

Consideră că, întrucât solicitarea reclamantului vizează operațiuni specifice de calcul și plată/restituire a CASS reținută din pensie, litigiul privește jurisdicția asigurărilor sociale, astfel încât competența de soluționare a cauzei revine instanței specializate în jurisdicția asigurărilor sociale.

Mai arată că, pentru aceleași considerente, este nelegală și soluția instanței privind actualizarea sumelor cu rata inflației și plata dobânzilor legale aferente, respectiv în măsura în care instanța a apreciat că obligația este purtătoare de dobânzi sau impune actualizări ale acesteia în raport cu indicele de inflație, în temeiul prevederilor art. 1 alin. (4) din O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, debitorului obligației bănești principale îi revine și sarcina îndeplinirii obligației subsecvente.

Intimata-pârâtă Casa de Pensii Sectorială a Ministerului de Interne a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Intimatul-reclamant A. a depus precizări prin care și-a expus punctul de vedere referitor la recurs prin care a subliniat că își menține în integralitate pretențiile solicitate prin cererea de chemare în judecată.

II. Considerentele și soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra cererii de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Guvernul României este nefondat, pentru următoarele considerente:

Pentru a răspunde criticilor formulate de pârâtul Guvernul României, Înalta Curte reține că, prin cererea de chemare în judecată, reclamantul A. a susținut existența unei vătămări în drepturile și interesele sale legitime prin modificările legislative operate prin O.U.G. nr. 130/2021, pusă în aplicare începând cu data de 01.01.2022, prin care s-a instituit plata obligatorie a contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate și în cazul veniturilor din pensii, pentru partea ce depășește suma lunară de 4.000 RON. În acest sens, reclamantul a formulat prezenta acțiune, în condițiile art. 9 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, reclamând neconstituționalitatea prevederilor din cuprinsul O.U.G. nr. 130/2021 și solicitând restituirea sumelor reținute conform acestui act normativ, actualizate cu rata inflației, precum și plata dobânzii legale penalizatoare aferente acestor sume.

Prin decizia Curții Constituționale nr. 650/15.12.2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 1262/28.12.2022, a fost admisă admis excepția de neconstituționalitate a art. XXIV pct. 11 [cu referire la art. 153 alin. (1) lit. f)

2

)

Codul fiscal], pct. 12 [cu referire la art. 154 alin. (1) lit. h) Codul fiscal sintagma "de până la suma de 4.000 RON lunar inclusiv"], pct. 13 [cu referire la art. 155 alin. (1) pct. a

1

) Codul fiscal], pct. 14 [cu referire la sintagma "venituri din pensii" din cuprinsul titlului secțiunii a 3-a capitolul III al titlului V "Contribuții sociale obligatorii" Codul fiscal], pct. 16 [cu referire la art. 157

3

Codul fiscal], pct. 17 [cu referire la sintagma "precum și al veniturilor din pensii" din cuprinsul titlului secțiunii a 4-a capitolul III al titlului V "Contribuții sociale obligatorii" Codul fiscal], pct. 18 [cu referire la art. 168 alin. (1) în privința trimiterii la art. 153 alin. (1) lit. f)

2

), alin. (5) în privința trimiterii la art. 157

3

și alin. (7)

1

Codul fiscal] și pct. 19 [cu referire la alin. (1) lit. a) în privința trimiterii la art. 153 alin. (1) lit. f)

2

) Codul fiscal] și art. XXV alin. (1) lit. c) [cu referire la pct. 12, 13, 16, 18 în privința alin. (1) și (5) ale art. 168 Codul fiscal și pct. 19] din O.U.G. nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, dispozițiile mai sus menționate fiind declarate neconstituționale.

Prin O.U.G. nr. 4/2023 privind stabilirea unor măsuri de restituire a unor contribuții de asigurări sociale de sănătate a fost reglementată modalitatea de restituire a sumelor reținute din veniturile din pensii realizate de persoanele fizice cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate, de la data de 1 ianuarie 2022 până la data de 27 decembrie 2022 inclusiv.

În raport de această cronologie legislativă, prima instanță a reținut că O.U.G. nr. 4/2023 nu asigură o reparare integrală a prejudiciului, respectiv nu prevede și actualizarea sumelor restituite cu rata inflației și nici plata dobânzii legale aferente, a admis în parte acțiunea, obligând pârâtul Guvernul României la plata acestor sume.

În recurs, pârâtul Guvernul României a formulat critici care pot fi rezumate ca referindu-se la: a) competența de soluționare a cauzei care, în opinia pârâtului, revenea instanței specializate în soluționarea cauzelor circumscrise jurisdicției speciale a asigurărilor sociale; b) lipsa capacității juridice civile; d) lipsa atribuțiilor legale de plată a sumelor ce fac obiectul cererii; e) rămânerea cererii fără obiect ori ca lipsa de interes a acesteia.

În ceea ce privește primul rând de critici, recurentul-pârât a susținut că litigiul privește jurisdicția asigurărilor sociale, astfel încât competența de soluționare a cauzei revine instanței specializate în jurisdicția asigurărilor sociale.

Deși recurentul-pârât apreciază ca fiind incidente în cauză dispozițiile speciale ale Legii nr. 263/2010 privind jurisdicția asigurărilor sociale, Înalta Curte constată că prezentul litigiu este unul de natura contenciosului administrativ, despăgubirile fiind cerute de reclamante în temeiul art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, care conferă persoanei care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe considerate neconstituționale sau declarate ca atare să solicite acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului.

Or, astfel cum a stabilit instanța de fond, în raport de obiectul cauzei, aceasta este competentă material să soluționeze cauza, câtă vreme temeiul de drept al cererii este reprezentat de dispozițiile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, iar acțiunea este îndreptată împotriva unei ordonanțe a Guvernului, soluție legală prin prisma specificului acțiunii formulate și reglementarea amintită, precum și art. 126 alin. (6) teza finală din Constituția României, care consacră expres competența instanței de contencios administrativ.

În ceea ce privește pretinsa lipsă a capacității juridice civile, recurentul-pârât Guvernul României a susținut, în esență, că nu poate sta în judecată, în calitate de pârât, decât în litigii de drept administrativ în care se contestă legalitatea actelor administrative pe care le adoptă.

Înalta Curte constată că prezentul litigiu este unul de natura contenciosului administrativ, despăgubirile fiind cerute de reclamant în temeiul art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, care conferă persoanei care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe considerate neconstituționale sau declarate ca atare să solicite acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului.

Cum pretențiile reclamantului nu au natură civilă, ci vizează acoperirea prejudiciului suferit ca urmare a vătămării produse prin emiterea de către Guvernul României a unei ordonanțe de urgență declarate neconstituțională în parte, Înalta Curte constată că acest pârât nu a fost chemat în judecată în virtutea invocatei capacități de drept civil, ci în considerarea capacității de drept administrativ ce-i revine în calitate de autoritate emitentă a actului vătămător.

În consecință, în raport de obiectul cauzei deduse judecății, întemeiat pe prevederile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, criticile vizând lipsa capacității juridice civile a pârâtului Guvernul României vor fi respinse, ca nefondate.

Referitor la argumentele recurentului-pârât Guvernul României privind lipsa atribuțiilor legale de plată a pretențiilor ce fac obiectul cererii, Înalta Curte constată că prima instanță a reținut în mod corect calitatea acestei autorități de persoană obligată la plata accesoriilor aferente sumelor reținute cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate.

În recurs, pârâtul Guvernul României a susținut că această obligație ar reveni caselor teritoriale de pensii sau caselor de pensii sectoriale, entități care au reținut din pensiile reclamantelor sumele în discuție și care, prin efectul O.U.G. nr. 4/2023, au obligația restituirii lor, obligație care se extinde și cu privire la accesoriile constând în actualizarea cu rata inflației și dobânda legală.

Contrar acestor susțineri și în acord cu considerentele primei instanțe, Înalta Curte reține că dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, cu denumirea marginală "Acțiunile împotriva ordonanțelor Guvernului", oferă posibilitatea promovării unei acțiuni în contencios administrativ, care potrivit alin. (5) "poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative". Cererea de chemare în judecată formulată de reclamant este întemeiată pe acest text de lege și vizează acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanța declarată neconstituțională. Or, asemenea despăgubiri nu pot fi solicitate decât de la autorul faptei ilicite, emitent al ordonanței neconstituționale care a prejudiciat în mod direct reclamantele.

Faptul că reținerile din pensie, păgubitoare pentru reclamant, au fost efectuate de casa de pensii, nu exonerează Guvernul României de plata despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate prin ordonanța declarată neconstituțională. Acțiunea de față nu are ca obiect plata pensiei ori a unor drepturi de pensie, pentru ca raportul juridic litigios să fie legat între reclamant și casa sectorială de pensii, în raport de atribuțiile conferite prin lege acestei autorități, ci, după cum s-a arătat anterior, obiectul cauzei de față îl reprezintă acordarea despăgubirilor pentru prejudicii cauzate printr-o ordonanță de urgență declarată neconstituțională, fapta ilicită, temei al angajării răspunderii, constând în emiterea respectivei ordonanțe de către Guvern, în timp ce casele de pensii au efectuat doar operațiunile materiale de aducere la îndeplinire a dispozițiilor actului normativ.

Nici împrejurarea că prin O.U.G. nr. 4/2023 se prevede că restituirea sumelor reținute cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate se face prin intermediul acelorași case de pensii nu este de natură a schimba această concluzie, atât timp cât obiectul cauzei nu poartă asupra executării obligațiilor instituite prin actul normativ menționat, ci se solicită repararea unor prejudicii cauzate în mod direct prin ordonanța de urgență declarată neconstituțională în parte.

Înalta Curte mai reține că pretențiile rămase în litigiu, după adoptarea O.U.G. nr. 4/2023, vizează doar despăgubirile solicitate în temeiul art. 9 din Legea nr. 554/2004, sub forma dobânzii legale și a actualizării sumelor restituite cu indicele de inflație. Astfel fiind, obligația de plată a despăgubirii nu poate fi imputată caselor de pensii, răspunderea pentru prejudiciul constând, pe de-o parte, în devalorizarea monedei în urma inflației și, pe de altă parte, în lipsirea reclamantelor de folosința sumei solicitate (dobânda legală), aparținând Guvernului României, care a generat acest prejudiciu prin impunerea în sarcina reclamantelor, printr-un act normativ neconstituțional, a obligației de plată a unei contribuții.

În concluzie, față de cauza juridică a acțiunii și față de dispozițiile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, în temeiul cărora au fost solicitate despăgubirile ce fac obiectul cauzei de față, Înalta Curte constată că există identitate între debitorul raportului juridic dedus judecății și Guvernul României, emitent al actului vătămător, respectiv al ordonanței de urgență declarate în parte ca fiind neconstituțională.

În ceea ce privește criticile recurentului-pârât Guvernul României potrivit cărora, prin adoptarea O.U.G. nr. 4/2023, cererea pendinte a rămas fără obiect și nu mai subzistă interesul intimatului-reclamant de a acționa, Înalta Curte constată că și acestea sunt nefondate, câtă vreme prin această ordonanță s-a dispus doar restituirea sumelor reținute, actul normativ neavând în vedere asigurarea unei reparații integrale a prejudiciului, reprezentat nu numai de pierderea efectivă (damnum emergens), ci și de beneficiul nerealizat (lucrum cessans), constând în dobânda legală, la care se adaugă actualizarea cu rata inflanției, pentru conservarea valorii reale a obligațiilor bănești.

În concret, prin ordonanța menționată, nu s-a dispus repararea integrală a prejudiciului suportat de reclamant prin reținerile nelegale din pensie, în sensul indexării cu rata inflației a sumelor ce vor fi restituite potrivit O.U.G. nr. 4/15.02.2023 și plății dobânzilor legale aferente acestor sume, reținute în perioada 01.01.2022-27.12.2022, calculate începând cu data primei rețineri și până la acoperirea integrală a prejudiciului. Astfel, prejudiciul cauzat reclamantului prin O.U.G. nr. 130/2021, constând în lipsirea sa de folosința sumelor de bani ce i-au fost reținute din pensie și care îi vor fi restituite eșalonat, dă dreptul la reparație, potrivit art. 1.381 C. civ., iar reparația trebuie să fie integrală, conform art. 1.385 C. civ., așadar să cuprindă nu doar pierderea efectiv suferită, reprezentată în speță de chiar sumele reținute în mod necuvenit, dar și beneficiul nerealizat, cuantificat, în cazul obligațiilor bănești, la nivelul dobânzii legale, potrivit art. 1.381 alin. (3) rap. la art. 1.535 C. civ.

Drept urmare, contrar susținerilor recurentului-pârât, Înalta Curte reține că, în speță, sunt întrunite condițiile angajării răspunderii administrative patrimoniale a Guvernului, potrivit art. 9 alin. (5) teza I din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 1.349 C. civ., respectiv: fapta ilicită a Guvernului constă în emiterea O.U.G. nr. 130/2021 cu încălcarea art. 115 alin. (6) din Constituție, conform celor constatate de Curtea Constituțională prin decizia nr. 650/2022; prejudiciul material constă în lipsirea reclamantului de folosința sumelor ce i-au fost reținute în baza O.U.G. nr. 130/2021 și care le vor fi restituite conform O.U.G. nr. 4/2023, însă doar în cuantum nominal, fără dobânda legală aferentă; legătura de cauzalitate este evidentă, reținerile fiind realizate în mod direct în baza O.U.G. nr. 130/2021; vinovăția este prezumată pe baza calității Guvernului de emitent al actului neconstituțional.

Astfel, pierderea efectiv suferită, ca prim element de reparare integrală a prejudiciului cauzat reclamantului, este remediată prin actualizarea cu rata inflației a sumelor ce urmează a-i fi restituite conform art. 1 din O.U.G. nr. 4/2023, iar beneficiul de care este lipsit, al doilea element constitutiv al prejudiciului, este remediat prin acordarea dobânzii legale penalizatoare, conform art. 3 alin. (2) și alin. (3) și art. 6 din O.G. nr. 13/2011, posibilitatea cumulării acestor două remedii fiind stabilită prin decizia nr. 2/2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii.

Pe cale de consecință, vor fi respinse ca nefondate motivele de recurs referitoare la legalitatea soluției de obligare la plata accesoriilor aferente debitului principal, atât din perspectiva pretinsei lipsei de interes/obiect a acțiunii, cât și a argumentelor pe fondul acestei pretenții.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul declarat de pârâtul Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului împotriva sentinței nr. 32 din 23 ianuarie 2023 a Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, ca fiind nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului împotriva sentinței nr. 32 din 23 ianuarie 2023 a Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, ca fiind nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 4 februarie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.