ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 02.10.2024

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4213/2024

HOTĂRÂRE
02.10.2024
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4213/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 2 octombrie 2024

Asupra cererilor de recurs de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 24.05.2022, astfel cum a fost precizată la data de 03.06.2022, reclamanții A., B. și C., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Casa Județeană de Pensii Brașov, au solicitat:

(i) Repararea prejudiciului cauzat reclamanților prin punerea în aplicare, începând cu data de 1 ianuarie 2022, a dispozițiilor art. XXIV pct. 13 din O.U.G. nr. 130/2021, prin care s-a introdus în Codul fiscal o taxă nouă sub forma contribuțiilor sociale obligatorii constând în asigurări sociale de sănătate datorate de persoanele fizice care realizează venituri din pensii, pentru partea care depășește suma lunară de 4.000 RON, pentru fiecare drept de pensie, respectiv:

- obligarea pârâților la despăgubiri constând în plata către reclamanți a unor sume egale cu sumele reținute începând cu luna ianuarie 2022 din pensiile reclamanților, rețineri făcute cu titlul de contribuții de asigurări sociale de sănătate, cu o bază lunară de calcul al contribuției de 10% din partea ce depășește suma lunară de 4.000 RON pentru fiecare drept de pensie, despăgubirile urmând a fi calculate începând cu prima reținere din pensia fiecărui reclamant și până la acoperirea integrală a prejudiciului, indexate cu rata inflației (art. 9 alin. (1)-(5) din Legea nr. 554/2004);

- obligarea pârâților la despăgubiri constând în plata dobânzilor legale aferente sumelor reținute cu titlul de contribuții de asigurări sociale de sănătate, calculate începând cu data primei rețineri și până la acoperirea integrală a prejudiciului (art. 6 din O.G. nr. 13/2011);

- obligarea pârâților să emită un act administrativ prin care să dispună încetarea reținerilor din pensiile reclamanților, reprezentând contribuțiile sociale de sănătate de 10% din partea ce depășește suma lunară de 4.000 RON pentru fiecare drept de pensie, începând cu data pronunțării hotărârii (art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004);

(ii) în temeiul art. 29 alin. (1) și alin. (3) din Legea nr. 47/1992 coroborat cu art. 9 alin. (1)-(5) din Legea nr. 554/2004, sesizarea Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a art. XXIV pct. 11-14 și 16-20, precum și a art. XXV din O.U.G. nr. 130/2021, prin care s-au introdus contribuțiile sociale obligatorii constând în asigurări sociale de sănătate datorate de persoanele fizice care realizează venituri din pensii, pentru partea care depășește suma lunară de 4.000 RON, pentru fiecare drept de pensie, prevederile fiind neconstituționale în raport cu dispozițiile art. 1 alin. (3) și (5), art. 16 alin. (1), art. 44 alin. (1) și (2), art. 56 alin. (2), art. 61 alin. (1), art. 115 alin. (4) și (6), art. 124 alin. (3), art. 139 alin. (1), art. 147 alin. (4) din Constituția României. În situația în care Curtea Constituțională a României a fost sesizată cu această excepție de neconstituționalitate, reclamanții au solicitat aplicarea Deciziei Curții Constituționale.

Totodată, au solicitat cheltuieli de judecată, în cuantum de 5000 RON, reprezentând onorariu avocațial.

1.2. Prin sentința civilă nr. 122/26.09.2022, Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția de necompetență materială invocată din oficiu și a declinat cauza în favoarea Tribunalului Brașov, secția a II- a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Între cele două instanțe s-a ivit conflictul negativ de competență, ce a fost soluționat prin decizia nr. 1864/31.03.2023 a ICCJ, secția contencios administrativ și fiscal, iar cauza a fost reînregistrată, spre competentă soluționare, pe rolul Curții de Apel Brașov, la data de 27.07.2023, sub nr. x/2022*.

1.3. Anterior declinării cauzei, petentul Ministerul Finanțelor, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov, a formulat cerere de intervenție în litigiu în interesul Guvernului României, emitentul actului normativ contestat reprezentat de O.U.G. nr. 130/2021, motivat de împrejurarea că este unul dintre inițiatorii acestui act normativ.

Prin sentința civilă nr. 144 din data de 12 octombrie 2023, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal a decis următoarele:

· a respins ca inadmisibilă în principiu cererea de intervenție accesorie formulată în interesul pârâtului Guvernului României, de către Ministerul Finanțelor, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov;

· a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Casa Județeană de Pensii Brașov, excepție ce a fost invocată de către acest pârât;

· a respins cererea reclamanților A., B. și C. în contradictoriu cu pârâtul Casa Județeană de Pensii Brașov, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă;

· a respins excepția nulității cererii de chemare pentru netimbrare, excepția inadmisibilității petitului al treilea al acțiunii, excepția lipsei capacității juridice civile a Guvernului României, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Guvernul României, excepția lipsei de obiect a acțiunii, excepții ce au fost invocate de către pârâtul Guvernul României;

· a admis excepția lipsei de interes a acțiunii în privința petitului privind obligarea pârâtului Guvernul României la despăgubiri constând în plata către reclamanți a unor sume egale cu sumele reținute începând cu luna ianuarie 2022 din pensiile reclamanților și până la data sistării lor, excepție invocată de pârâtul Guvernul României;

· a respins ca devenită lipsită de interes cererea reclamanților A., B. și C. formulată în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, având ca obiect: obligarea pârâtului la despăgubiri constând în plata către reclamanți a unor sume egale cu sumele reținute începând cu luna ianuarie 2022 din pensiile reclamanților și până la data sistării lor;

· a admis în parte cererea reclamanților A., B. și C. în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, prin Secretariatul General al Guvernului, în sensul că a obligat pârâtul la plata de despăgubiri către fiecare reclamant, constând în plata indexării cu rata inflației a sumelor ce urmează a fi restituite reclamanților în baza O.U.G. nr. 4/2023, precum și la plata dobânzilor legale aferente sumelor ce urmează a fi restituite acestora în baza O.U.G. nr. 4/2023, calculate începând cu data reținerii și până la data restituirii efective.

Totodată, a obligat pârâtul Guvernul României la plata către reclamanți a sumei de 5900 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței civile nr. 144 din data de 12 octombrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs pârâtul Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului și petentul Ministerul Finanțelor prin A.J.F.P. Brașov.

3.1. Recursul declarat de pârâtul Guvernul României, prin Secretariatul General al Guvernului

Prevalându-se de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul- pârât Guvernul României a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinței atacate și, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Prin cel dintâi motiv de recurs, pârâtul susține că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 554/2004, în sensul obligării Guvernului la acordarea de despăgubiri, atât timp cât acesta nu are capacitate juridică civilă, putând sta în judecată, în calitate de pârât, doar în litigiile de contencios administrativ în care se contestă legalitatea actelor administrative pe care le adoptă, astfel cum rezultă din prevederile art. 102 și 108 din Constituție.

Raporturile juridice la care participă Guvernul României nu pot avea natură civilă, ci doar administrativă, prin aceasta înțelegându-se raporturi care se nasc, se modifică sau se sting prin manifestarea unilaterală de voință a acestui organ al administrației publice centrale, realizate în exercitarea atribuțiilor și competențelor stabilite de lege, cu scopul de a produce efecte juridice. Aceste alegații sunt confirmate și de prevederile art. 187 și urm. din Legea nr. 287/2009, dar și de jurisprudența Înaltei Curți în materie. Astfel fiind, Guvernul României, ca organ colegial, nu are capacitate juridică civilă, iar în situația în care ar cădea în pretenții, fiind obligat la plata unor sume de bani către reclamanți, titlul executoriu nu va putea fi dus la îndeplinire.

Mai arată recurentul-pârât că Guvernul României nu are atribuții în calcularea și reținerea din pensii a contribuției de asigurări sociale de sănătate și nu poate fi obligat să plătească despăgubirile solicitate prin acțiune, câtă vreme sumele au fost calculate și reținute de casele teritoriale de pensii sau de casele de pensii sectoriale. Competența restituirii sumelor reținute este dată prin lege, în mod expres, în sarcina caselor de pensii, conform O.U.G. nr. 4/2023, astfel că Guvernul României nu poate fi obligat nici la restituirea sumelor reținute, nici a accesoriilor constând în actualizarea cu rata inflației și dobânda legală, în condițiile în care, potrivit art. 1 alin. (4) din O.G. nr. 13/2011, debitorului obligației bănești principale îi revine și sarcina îndeplinirii obligației subsecvente.

Odată cu intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 4/2023, cererea reclamanților este lipsită de interesul susținerii sale, care, conform art. 32 alin. (1) C. proc. civ., trebuie să îndeplinească cerința de a fi actual atât la data promovării, cât și pe parcursul soluționării acțiunii. Cererea este lipsită și de obiect, câtă vreme, prin intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 4/2023, legiuitorul a stabilit cadrul normativ pentru transpunerea în practică a efectelor deciziei Curții Constituționale nr. 650/2022, în sensul solicitat de reclamanți.

Arată că, prin O.U.G. nr. 4/2023, a fost stabilită competența caselor de pensii teritoriale și sectoriale de a restitui sumele reținute cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate, precum și sursa bugetară necesară implementării acestor măsuri. Consideră că menținerea dispozițiilor hotărârii recurate ar duce la încasarea dublă a acestor sume, deși legiuitorul a stabilit un cadrul normativ special pentru restituirea acestora și în condițiile în care competența restituirii sumelor reținute este dată, prin lege, exclusiv caselor teritoriale/sectoriale de pensii și/sau entităților care plătesc venituri din pensii, Guvernul României neavând atribuții și neputând fi obligat la plata dobânzilor legale penalizatoare și/sau a diferențelor de sume rezultate din actualizarea sumei datorate în raport cu indicele de inflație.

Pentru aceleași considerente, este nelegală și soluția instanței privind actualizarea sumelor cu rata inflației și plata dobânzilor legale aferente, respectiv în măsura în care instanța a apreciat că obligația este purtătoare de dobânzi sau impune actualizări ale acesteia în raport cu indicele de inflație, în temeiul prevederilor art. 1 alin. (4) din O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, debitorului obligației bănești principale îi revine și sarcina îndeplinirii obligației subsecvente.

Critică și soluția de obligare a sa, de către prima instanță, la plata cheltuielilor de judecată, având în vedere, pe de-o parte, adoptarea O.U.G. nr. 4/2023, și pe de altă parte, că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 453 alin. (1) din C. proc. civ.

Consideră astfel că, în temeiul dispozițiilor antereferite, partea care a câștigat procesul are obligația de a proba cererea de acordare a cheltuielilor de judecată pe care pretinde că le-a efectuat, regula fiind că dovada acestora se face cu acte, documente, înscrisuri justificative. Dispozițiile normative arătate conțin reglementări exprese și imperative în ceea ce privește acordarea cheltuielilor de judecată, în sensul că acestea se suportă de partea care a căzut în pretenții, însă în măsura în care este dovedită efectuarea acestora în speța în care se pretind a fi efectuate. De asemenea, conform dispozițiilor art. 453 C. proc. civ., partea care a pierdut procesul poate fi obligată să suporte cheltuielile ocazionate de proces, însă, pentru aceasta, partea trebuie să se afle în culpă procesuală, sau, prin atitudinea sa în cursul derulării procesului, să fi determinat aceste cheltuieli, aspecte care nu se pot reține în sarcina pârâtului, mai ales în contextul reglementărilor conținute de O.U.G. nr. 4/2003.

3.2. Recursul declarat de petentul Ministerul Finanțelor

Recurentul-petent Ministerul Finanțelor a apreciat ca fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., criticând pentru nelegalitate soluția de respingere ca inadmisibilă a cererii sale de intervenție accesorie formulată în interesul pârâtului Guvernului României, în calitate de terț. În opinia sa, este evident interesul Ministerului Finanțelor atât timp cât acesta este unul dintre inițiatorii O.U.G. nr. 130/2021. Având în vedere această calitate și în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, consideră că în speță sunt îndeplinite condițiile pentru admisibilitatea în principiu a cererii de intervenție accesorie.

4.1. Intimata-pârâtă Casa Județeană de Pensii Brașov a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursurilor declarate de pârâtul Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului și Ministerul Finanțelor prin A.J.F.P. Brașov, ca nefondate și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală.

4.2. Deși legal citați, intimații-reclamanți nu au depus întâmpinare la dosarul cauzei.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursurile declarate de pârâtul Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului și de petentul Ministerul Finanțelor prin A.J.F.P. Brașov sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește recursul formulat de petentul Ministerul Finanțelor, prin A.J.F.P. Brașov, Înalta Curte constată că acesta vizează soluția de respingere ca inadmisibilă în principiu a cererii de intervenție accesorie formulată în interesul pârâtului Guvernului României, criticile sale de nelegalitate subsumându-se motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., deși prin memoriul de recurs au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din același act normativ.

Potrivit art. 61 alin. (1) si 3) din C. proc. civ.:

"Oricine are interes poate interveni într-un proces care se judecă între părțile originare."

"Intervenția este accesorie, când sprijină numai apărarea uneia dintre părți."

Intervenția accesorie reprezintă cererea incidentală prin intermediul căreia o terță persoană participă în procesul civil pentru apărarea drepturilor uneia dintre părți. Așadar, terțul nu promovează în justiție o pretenție proprie, distinctă de aceea a părții în favoarea căreia a intervenit. Cu toate acestea, deși natura juridică a intervenției accesorii este de apărare, terțul nu devine un simplu apărător al părții în favoarea căreia a intervenit, ci trebuie să își justifice interesul său propriu, legitim și actual în participarea la judecata procesului.

Interesul este legitim atunci când se urmărește afirmarea sau realizarea unui drept subiectiv recunoscut de lege, respectiv a unui interes ocrotit de lege și potrivit scopului economic și social pentru care a fost recunoscut.

Or, în speță, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, constând acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanța declarată neconstituțională, în condițiile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată că Ministerul Finanțelor nu justifică un interes pentru intervenția în interesul Guvernului României, împrejurarea că aceasta a fost unul din inițiatorii O.U.G. nr. 130/2021, nefiind suficientă pentru justificarea unui interes personal de a interveni în prezentul litigiu.

Simplul fapt că acesta a fost implicat în procedura de adoptare a ordonanței de urgență menționate nu echivalează cu existența unui interes juridic, în sensul legii procesuale. Petentul nu a indicat în concret în ce mod soluția pronunțată în prezenta cauză l-ar putea afecta, chiar și indirect, drepturile sau interesele sale legitime. Or, în lipsa unei astfel de justificări, în mod corect prima instanță a constatat caracterul inadmisibil al cererii de intervenție accesorie. Întrucât criticile formulate de petent nu sunt apte să conducă la reformarea acestei soluții, nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de petentul Ministerul Finanțelor, ca nefondat.

În continuare, pentru a răspunde criticilor de nelegalitate formulate de către pârâtul Guvernul României, Înalta Curte reține că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanții B., A. și C. au susținut existența unei vătămări în drepturile și interesele legitime ale acestora, prin modificările legislative operate prin O.U.G. nr. 130/2021, pusă în aplicare începând cu data de 01.01.2022, prin care s-a instituit plata obligatorie a contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate și în cazul veniturilor din pensii, pentru partea ce depășește suma lunară de 4.000 RON. În acest sens, reclamanții au formulat prezenta acțiune, în condițiile art. 9 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, reclamând neconstituționalitatea prevederilor din cuprinsul O.U.G. nr. 130/2021 și solicitând restituirea sumelor reținute conform acestui act normativ, actualizate cu rata inflației, precum și plata dobânzii legale penalizatoare aferente acestor sume.

Prin decizia Curții Constituționale nr. 650/15.12.2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 1262/28.12.2022, a fost admisă admis excepția de neconstituționalitate a art. XXIV pct. 11 [cu referire la art. 153 alin. (1) lit. f)

2

)

Codul fiscal], pct. 12 [cu referire la art. 154 alin. (1) lit. h) Codul fiscal sintagma "de până la suma de 4.000 RON lunar inclusiv"], pct. 13 [cu referire la art. 155 alin. (1) pct. a

1

) Codul fiscal], pct. 14 [cu referire la sintagma "venituri din pensii" din cuprinsul titlului secțiunii a 3-a capitolul III al titlului V "Contribuții sociale obligatorii" Codul fiscal], pct. 16 [cu referire la art. 157

3

Codul fiscal], pct. 17 [cu referire la sintagma "precum și al veniturilor din pensii" din cuprinsul titlului secțiunii a 4-a capitolul III al titlului V "Contribuții sociale obligatorii" Codul fiscal], pct. 18 [cu referire la art. 168 alin. (1) în privința trimiterii la art. 153 alin. (1) lit. f)

2

), alin. (5) în privința trimiterii la art. 157

3

și alin. (7)

1

Codul fiscal] și pct. 19 [cu referire la alin. (1) lit. a) în privința trimiterii la art. 153 alin. (1) lit. f)

2

) Codul fiscal] și art. XXV alin. (1) lit. c) [cu referire la pct. 12, 13, 16, 18 în privința alin. (1) și (5) ale art. 168 Codul fiscal și pct. 19] din O.U.G. nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, dispozițiile mai sus menționate fiind declarate neconstituționale.

Prin O.U.G. nr. 4/2023 privind stabilirea unor măsuri de restituire a unor contribuții de asigurări sociale de sănătate a fost reglementată modalitatea de restituire a sumelor reținute din veniturile din pensii realizate de persoanele fizice cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate, de la data de 1 ianuarie 2022 până la data de 27 decembrie 2022 inclusiv.

În raport de această cronologie legislativă, prima instanță a reținut că O.U.G. nr. 4/2023 nu asigură o reparare integrală a prejudiciului, respectiv nu prevede și actualizarea sumelor restituite cu rata inflației și nici plata dobânzii legale aferente, a admis în parte acțiunea, obligând pârâtul Guvernul României la plata acestor sume.

În recurs, pârâtul Guvernul României a formulat critici care pot fi rezumate ca referindu-se la greșita aplicare a prevederilor art. 9 din Legea nr. 554/2004, din perspectiva lipsei capacității juridice civile; la lipsa atribuțiilor legale de plată a sumelor ce fac obiectul cererii; la rămânerea cererii fără obiect ori ca lipsită de interes a cererii; la obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată.

În ceea ce privește pretinsa lipsă a capacității juridice civile, recurentul Guvernul României a susținut, în esență, că nu poate sta în judecată, în calitate de pârât, decât în litigii de drept administrativ în care se contestă legalitatea actelor administrative pe care le adoptă.

Înalta Curte constată că prezentul litigiu este unul de natura contenciosului administrativ, despăgubirile fiind cerute de reclamanți în temeiul art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, care conferă persoanei care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe considerate neconstituționale sau declarate ca atare să solicite acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului.

Cum pretențiile reclamanților nu au natură civilă, ci vizează acoperirea prejudiciului suferit ca urmare a vătămării produse prin emiterea de către Guvernul României a unei ordonanțe de urgență declarate neconstituțională în parte, Înalta Curte constată că acest pârât nu a fost chemat în judecată în virtutea invocatei capacități de drept civil, ci în considerarea capacității de drept administrativ ce-i revine în calitate de autoritate emitentă a actului vătămător.

În consecință, în raport de obiectul cauzei deduse judecății, întemeiat pe prevederile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, criticile vizând lipsa capacității juridice civile a pârâtului Guvernul României vor fi respinse, ca nefondate.

Referitor la argumentele recurentului-pârât Guvernul României privind lipsa atribuțiilor legale de plată a pretențiilor ce fac obiectul cererii, Înalta Curte constată că prima instanță a reținut în mod corect calitatea acestei autorități de persoană obligată la plata accesoriilor aferente sumelor reținute cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate.

În recurs, pârâtul Guvernul României a susținut că această obligație ar reveni caselor teritoriale de pensii sau caselor de pensii sectoriale, entități care au reținut din pensiile reclamantelor sumele în discuție și care, prin efectul O.U.G. nr. 4/2023, au obligația restituirii lor, obligație care se extinde și cu privire la accesoriile constând în actualizarea cu rata inflației și dobânda legală.

Contrar acestor susțineri și în acord cu considerentele primei instanțe, Înalta Curte reține că dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, cu denumirea marginală "Acțiunile împotriva ordonanțelor Guvernului", oferă posibilitatea promovării unei acțiuni în contencios administrativ, care potrivit alin. (5) "poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative". Cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți este întemeiată pe acest text de lege și vizează acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanța declarată neconstituțională. Or, asemenea despăgubiri nu pot fi solicitate decât de la autorul faptei ilicite, emitent al ordonanței neconstituționale care a prejudiciat în mod direct reclamanții.

Faptul că reținerile din pensie, păgubitoare pentru reclamanți, au fost efectuate de casa de pensii, nu exonerează Guvernul României de plata despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate prin ordonanța declarată neconstituțională. Acțiunea de față nu are ca obiect plata pensiei ori a unor drepturi de pensie, pentru ca raportul juridic litigios să fie legat între reclamanți și casa sectorială de pensii, în raport de atribuțiile conferite prin lege acestei autorități, ci, după cum s-a arătat anterior, obiectul cauzei de față îl reprezintă acordarea despăgubirilor pentru prejudicii cauzate printr-o ordonanță de urgență declarată neconstituțională, fapta ilicită, temei al angajării răspunderii, constând în emiterea respectivei ordonanțe de către Guvern, în timp ce casele de pensii au efectuat doar operațiunile materiale de aducere la îndeplinire a dispozițiilor actului normativ.

Nici împrejurarea că prin O.U.G. nr. 4/2023 se prevede că restituirea sumelor reținute cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate se face prin intermediul acelorași case de pensii nu este de natură a schimba această concluzie, atât timp cât obiectul cauzei nu poartă asupra executării obligațiilor instituite prin actul normativ menționat, ci se solicită repararea unor prejudicii cauzate în mod direct prin ordonanța de urgență declarată neconstituțională în parte.

Înalta Curte mai reține că pretențiile rămase în litigiu, după adoptarea O.U.G. nr. 4/2023, vizează doar despăgubirile solicitate în temeiul art. 9 din Legea nr. 554/2004, sub forma dobânzii legale și a actualizării sumelor restituite cu indicele de inflație. Astfel fiind, obligația de plată a despăgubirii nu poate fi imputată caselor de pensii, răspunderea pentru prejudiciul constând, pe de-o parte, în devalorizarea monedei în urma inflației și, pe de altă parte, în lipsirea reclamanților de folosința sumei solicitate (dobânda legală), aparținând Guvernului României, care a generat acest prejudiciu prin impunerea în sarcina reclamanților, printr-un act normativ neconstituțional, a obligației de plată a unei contribuții.

În concluzie, față de cauza juridică a acțiunii și față de dispozițiile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, în temeiul cărora au fost solicitate despăgubirile ce fac obiectul cauzei de față, Înalta Curte constată că există identitate între debitorul raportului juridic dedus judecății și Guvernul României, emitent al actului vătămător, respectiv al ordonanței de urgență declarate în parte ca fiind neconstituțională.

Înalta Curte nu va primi nici criticile potrivit cărora, prin adoptarea O.U.G. nr. 4/2023, cererea pendinte a rămas fără obiect și nu mai subzistă interesul intimaților-reclamanți de a acționa, câtă vreme prin această ordonanță s-a dispus doar restituirea sumelor reținute cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate, fără a se dispune repararea integrală a prejudiciului suportat de reclamante prin reținerile nelegale din pensie, în sensul indexării cu rata inflației a sumelor ce vor fi restituite potrivit O.U.G. nr. 4/15.02.2023 și plății dobânzilor legale aferente acestor sume, reținute începând cu luna ianuarie 2022.

În fine, Înalta Curte apreciază că și critica de nelegalitate vizând soluția dată capătului de cerere privind suportarea cheltuielilor de judecată este nefondată, în examinarea acesteia urmând a se raporta la dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., care, în esență, permit reformarea deciziei recurate pentru încălcarea normelor procedurale.

Potrivit prevederilor art. 453 din C. proc. civ., partea care cade în pretenții este obligată la suportarea cheltuielilor de judecată efectuate de partea adversă. Temeiul obligației de plată a cheltuielilor de judecată îl constituie culpa procesuală a părții care pierde procesul. Pârâtul este în culpă procesuală când cererea reclamantului este admisă în tot sau în parte ori dacă își execută obligațiile pe parcursul procesului și cererea reclamantului este respinsă ca rămasă fără obiect/fără interes. De asemenea, asupra obligației de plată a cheltuielilor de judecată nu prezintă relevanță împrejurarea adoptării O.U.G. nr. 4/2023, instanța de fond dispunând în mod corect obligarea pârâtului la plata sumei de 5900 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, aceasta fiind partea care a pierdut procesul în urma admiterii în parte a acțiunii introductive.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurentul-pârât Guvernul României, ca nefondat.

Respinge recursurile declarate de pârâtul Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului și intervenientul Ministerul Finanțelor prin A.J.F.P. Brașov împotriva sentinței civile nr. 144 din data de 12 octombrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 2 octombrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2024-05-15
0,99
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2554/2024
Ședința publică din data de 15 mai 2024 Deliberând asupra recursului de față, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele: I. Procedura în fața primei instanțe 1. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel
ÎCCJ 2024-06-13
0,99
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3279/2024
Ședința publică din data de 13 iunie 2024 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată. Aspecte procedurale Prin cererea de chemare
ÎCCJ 2024-04-18
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2298/2024
Ședința publică din data de 18 aprilie 2024 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curți
ÎCCJ 2024-02-08
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 696/2024
Ședința publică din data de 8 februarie 2024 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înreg
ÎCCJ 2024-05-16
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2622/2024
Ședința publică din data de 16 mai 2024 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de A
Sursă