ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3279/2024

Ședința publică din data de 13 iunie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată, la data de 21.12.2022 pe rolul Curții de Apel Brașov – secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, acordarae de despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin punerea în aplicare, începând cu data de 01.01.2022, a dispozițiilor art. XXIV pct. 13 din O.U.G. nr. 130/2021 prin care s-a introdus în Codul fiscal o taxă nouă sub forma contribuțiilor sociale obligatorii constând în asigurări sociale de sănătate datorate de persoanele fizice care realizează venituri din pensii pentru partea care depășește suma lunară de 4000 RON respectiv:

- obligarea pârâților la plata către reclamanți a despăgubirilor reprezentând sume egale cu sumele reținute începând cu luna ianuarie 2022 din pensiile reclamanților, rețineri făcute cu titlul de contribuții de asigurări sociale de sănătate, cu o bază lunară de calcul a contribuției de 10% din ceea ce depășește suma lunară de 4.000 RON pentru fiecare drept de pensie, despăgubirile urmând a fi calculate începând cu prima reținere din pensia fiecărui reclamant și până la acoperirea integrală a prejudiciului, indexate cu rata inflației;

- obligarea pârâților la despăgubiri constând în plata dobânzilor legale aferente sumelor reținute cu titlul de contribuții de asigurări sociale de sănătate, calculate începând cu data primei rețineri și până la acoperirea integrală a prejudiciului;

- obligarea pârâților la emiterea unui act administrativ prin care să dispună încetarea reținerilor din pensiile reclamanților a contribuțiilor sociale de sănătate de 10% din partea ce depășește suma lunară de 4.000 RON pentru fiecare drept de pensie, începând cu data pronunțării hotărârii;

- sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. XXIV (pct. 11-14, 16-20) și art. XXV din O.U.G. nr. 130/2021;

și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 79 din 7 iunie 2023, Curtea a respins excepția inadmisibilității, excepția lipsei capacității procesuale și excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtul Guvernul României prin întâmpinare.

A respins excepția lipsei de obiect a petitului 3 al cererii de chemare în judecată, invocată de pârâtul Guvernul României prin întâmpinare.

A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Apărării Naționale

A admis excepția lipsei de interes al reclamanților în promovarea cererii privind obligarea pârâtului Guvernul României la plata de despăgubiri reprezentând sume egale cu cele reținute din pensiile reclamanților, începând cu luna ianuarie 2022, cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate în temeiul O.U.G. nr. 130/2021, excepție ridicată din oficiu de către instanță, și a admis excepția lipsei de interes al reclamanților în promovarea cererii privind obligarea pârâtului Guvernul României la emiterea unui act administrativ prin care să dispună încetarea reținerilor din pensiile reclamanților a contribuțiilor sociale de sănătate în temeiul O.U.G. nr. 130/2021, începând cu data pronunțării hotărârii, excepție invocată din oficiu de către instanță.

A admis în parte acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României și a obligat pârâtul să-i plătească despăgubiri constând în plata indexării cu rata inflației a sumelor ce urmează a fi restituite reclamantului conform art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 4/2023, precum și despăgubiri constând în plata dobânzilor legale aferente acelorași sume de bani, calculate începând cu data reținerii și până la data restituirii efective.

A respins ca lipsite de interes cererea formulată de reclamantul A. privind obligarea pârâtului Guvernul României la plata de despăgubiri reprezentând sume egale cu cele reținute din pensiile reclamantului, începând cu luna ianuarie 2022, cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate în temeiul O.U.G. nr. 130/2021, precum și cererea privind obligarea pârâtului Guvernul României la emiterea unui act administrativ prin care să dispună încetarea reținerilor din pensia reclamantului a contribuțiilor sociale de sănătate în temeiul O.U.G. nr. 130/2021, începând cu data pronunțării hotărârii.

A respins acțiunea formulată de reclamantul B. în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, ca lipsită de interes în privința cererii privind obligarea pârâtului la plata de despăgubiri reprezentând sume egale cu cele reținute din pensiile reclamantului, începând cu luna ianuarie 2022, cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate în temeiul O.U.G. nr. 130/2021, precum și în privința cererii privind obligarea pârâtului la emiterea unui act administrativ prin care să dispună încetarea reținerilor din pensia reclamantului a contribuțiilor sociale de sănătate în temeiul O.U.G. nr. 130/2021, începând cu data pronunțării hotărârii, și ca nefondată în privința celorlalte pretenții.

A respins acțiunea formulată de reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâta Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Apărării Naționale, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

A obligat pârâtul Guvernul României să achite reclamantului A. suma de 350 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri, pârâtul Guvernul României a formulat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii recurate și, în rejudecare, respingerea pe fond în întregime a cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

A susținut recurentul că judecătorul a făcut o greșită aplicare a art. 9 din Legea nr. 554/2004, în sensul că, o cerere de reparare a prejudiciului, având exclusiv caracter patrimonial, nu putea fi soluționată în absența unei acțiuni specifice contenciosului administrativ, care să vizeze anularea unor acte subsecvente ordonanțelor declarate neconstituționale.

Dispozițiile art. 9 din legea menționată nu pot fi interpretate în sensul că acțiunea poate avea un obiect pur patrimonial, fără a fi însoțită de o cerere specifică de contencios administrativ, și anume dovada unei vătămări concrete a unui drept sau interes legitim.

Prima instanță a stabilit nelegal existența unei obligații de plată în sarcina sa fără a verifica îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale. În măsura în care s-a stabilit ca reclamanții să beneficieze de restituirea sumelor reținute din pensie, este evident că plata acestor sume nu putea fi stabilită decât în sarcina entităților care plătesc aceste drepturi de pensie.

A mai susținut recurentul că în mod eronat s-a dispus obligarea sa de a plăti reclamanților despăgubiri egale cu indexarea cu rata inflației aferentă despăgubirilor, întrucât, în opinia sa, se relevă lipsa capacității juridice civile și, corelativ, a calității procesuale pasive a sa.

Astfel, Guvernul României poate sta în judecată, în calitate de pârât, numai în litigiile de contencios administrativ când se contestă legalitatea actelor administrative pe care le adoptă, fiind vorba despre o capacitate juridică specială de drept public, fundamentată pe prevederile constituționale ale art. 102 și 108 și ale actului normativ de organizare și funcționare a Guvernului. Raporturile juridice în care participă Guvernul României nu pot fi de natură civilă, ci numai raporturi administrative care se nasc, se modifică sau se sting prin manifestarea unilaterală de voință a acestui organ al administrației publice centrale, fiind evident că aceste raporturi sunt unele de putere.

Astfel, Guvernul, un organ colegial, nu are capacitate juridică civilă iar, în situația în care va cădea în pretenții și va fi obligat să restituie sumele reținute cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate, titlul executoriu nu va putea fi dus la îndeplinire. Nu are atribuții de a calcula și reține din pensii contribuția de asigurări sociale de sănătate și nu poate fi obligat să plătească despăgubiri, întrucât sumele au fost calculate și reținute de către casele teritoriale de pensii sau, după caz, de casele de pensii sectoriale, entitățile care plătesc venituri din pensii.

A precizat recurentul-pârât că, la data de 17.02.2023, a fost publicată în Monitorul Oficial al României Partea I nr. 138, O.U.G. nr. 4/15.02.2023 privind stabilirea unor măsuri de restituire a unor contribuții de asigurări sociale de sănătate, potrivit căreia, sumele reținute din veniturile de pensii realizate de persoanele fizice, cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate de la 01.01.2022 până la 27.12.2022, inclusiv, se restituie lunar în perioada 01.03.2023-28.02.2024, după recalcularea venitului impozabil corespunzător lunilor pentru care se efectuează restituirea, conform Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, restituirea sumelor făcându-se din oficiu de către Casa Națională de Pensii Publice, prin casele teritoriale de pensii și casele de pensii sectoriale și entitățile care plătesc venituri din pensii.

Față de intrarea în vigoare a acestui act normativ, care transpune în practică obligația dispusă în sarcina sa, cererea pendinte a rămas fără obiect, neputându-se susține, în mod valabil, sancționarea autorității publice pe calea urmată de reclamanți.

O.U.G. nr. 4/2023 dă în competența caselor teritoriale de pensii, caselor de pensii sectoriale și entităților care plătesc venituri din pensii restituirea sumelor reținute cu titlul de contribuții de asigurări sociale de sănătate, sume pretinse a fi restituite prin prezenta cerere de chemare în judecată. Astfel, Guvernul României nu are atribuții și nu poate fi obligat nici la plata dobânzilor legale penalizatoare și/sau a diferențelor de sume rezultate din actualizarea sumei datorate în raport cu indicele de inflație, debitorului obligației bănești principale revenindu-i și sarcina îndeplinirii obligației subsecvente, pe cale de consecință.

A făcut recurentul trimitere și la Decizia nr. 3792 din 28 iunie 2011 și nr. 3792 din 28 iunie 2011 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal, apreciind că litigiul privește jurisdicția asigurărilor sociale, astfel încât competența de soluționare a cauzei revine instanței specializate a soluționa cauzele care se circumscriu jurisdicției speciale a asigurărilor sociale, fiind nelegală și soluția instanței privind actualizarea sumelor cu rata inflației și a dobânzilor legale aferente.

Intimata-pârâtă Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Apărării Naționale a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat și cu dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul pârâtului Guvernul României este nefondat, pentru considerentele ce urmează.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanții au susținut existența unei vătămări în drepturile și interesele lor legitime prin modificările legislative operate prin O.U.G. nr. 130/2021, pusă în aplicare începând cu data de 01.01.2022, prin care s-a instituit plata obligatorie a contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate și în cazul veniturilor din pensii, pentru partea ce depășește suma lunară de 4.000 RON.

Acțiunea reclamantului B. a fost respinsă, soluția nefiind recurată, reținându-se că acesta nu are calitate de persoană vătămată prin emiterea O.U.G. nr. 130/2021, instanța admițând, în parte, doar cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A..

Reține Înalta Curte că, prin Decizia nr. 650 din 15.12.2022, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a art. XXIV pct. 11 [cu referire la art. 153 alin. (1) lit. f)

2

)

Codul fiscal], pct. 12 [cu referire la art. 154 alin. (1) lit. h) Codul fiscal sintagma "de până la suma de 4.000 RON lunar inclusiv"], pct. 13 [cu referire la art. 155 alin. (1) pct. a

1

) Codul fiscal], pct. 14 [cu referire la sintagma "venituri din pensii" din cuprinsul titlului secțiunii a 3-a capitolul III al titlului V "Contribuții sociale obligatorii" Codul fiscal], pct. 16 [cu referire la art. 157

3

Codul fiscal], pct. 17 [cu referire la sintagma "precum și al veniturilor din pensii" din cuprinsul titlului secțiunii a 4-a capitolul III al titlului V "Contribuții sociale obligatorii" Codul fiscal], pct. 18 [cu referire la art. 168 alin. (1) în privința trimiterii la art. 153 alin. (1) lit. f)

2

), alin. (5) în privința trimiterii la art. 157

3

și alin. (7)

1

Codul fiscal] și pct. 19 [cu referire la alin. (1) lit. a) în privința trimiterii la art. 153 alin. (1) lit. f)

2

) Codul fiscal] și art. XXV alin. (1) lit. c) [cu referire la pct. 12, 13, 16, 18 în privința alin. (1) și (5) ale art. 168 Codul fiscal și pct. 19] din O.U.G. nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, dispozițiile mai sus menționate fiind declarate neconstituționale.

În esență, instanța de contencios constituțional a reținut că O.U.G. nr. 130/2021 a diminuat cuantumul pensiei prin instituirea unei contribuții la bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, însă, prin ordonanță de urgență nu se poate diminua cuantumul pensiei, nici prin instituirea de impozite, nici prin instituirea de alte contribuții, pentru că o asemenea măsură conduce la o afectare a dreptului la pensie prevăzut de art. 47 alin. (2) din Constituție, fiind astfel contrară art. 115 alin. (6) din Constituție, care interzice afectarea drepturilor și libertăților fundamentale prin ordonanțe de urgență.

Drept urmare, după cum a precizat chiar recurentul-pârât Guvernul României, în Monitorul Oficial din data de 17.02.2023 a fost publicată O.U.G. nr. 4/2023 privind stabilirea unor măsuri de restituire a unor contribuții de asigurări sociale de sănătate, act normativ ce reglementează modalitatea de restituire a CASS reținute pensionarilor cu venituri peste 4.000 de RON în temeiul prevederilor O.U.G. nr. 130/2021, declarate neconstituționale.

Prima instanță a reținut că acțiunea reclamantului nu a devenit lipsită de interes din perspectiva reparării beneficiului nerealizat pentru că O.U.G. nr. 4/2023 nu asigură o reparare integrală a prejudiciului, respectiv nu prevede și actualizarea sumelor restituite cu rata inflației și nici plata dobânzii legale aferente, astfel că a admis acțiunea, obligând pârâtul Guvernul României la plata acestor sume.

În recurs, pârâtul Guvernul României a formulat critici referitoare, în esență, lipsa capacității juridice civile, lipsa atribuțiilor legale de plată a sumelor ce fac obiectul cererii și la rămânerea cererii fără obiect.

În ceea ce privește pretinsa lipsă a capacității juridice civile, recurentul Guvernul României a susținut, în esență, că nu poate sta în judecată, în calitate de pârât, decât în litigii de drept administrativ în care se contestă legalitatea actelor administrative pe care le adoptă.

Înalta Curte constată că prezentul litigiu este unul de natura contenciosului administrativ, despăgubirile fiind cerute de reclamant în temeiul art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, care conferă persoanei care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe considerate neconstituționale sau declarate ca atare să solicite acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului.

Cum pretențiile reclamantului nu au natură civilă, ci vizează acoperirea prejudiciului suferit ca urmare a vătămării produse prin emiterea de către Guvernul României a unei ordonanțe de urgență declarate neconstituționale, Înalta Curte constată că pârâtul nu a fost chemat în judecată în virtutea invocatei capacități de drept civil, ci în considerarea capacității de drept administrativ ce-i revine în calitate de autoritate emitentă a actului vătămător.

În consecință, în raport de obiectul cauzei deduse judecății, întemeiat pe prevederile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, criticile vizând lipsa capacității juridice civile a pârâtului Guvernul României vor fi respinse, ca nefondate.

Referitor la argumentele recurentului-pârât Guvernul României vizând lipsa atribuțiilor legale de plată a pretențiilor ce fac obiectul cererii, Înalta Curte constată că prima instanță a reținut în mod corect calitatea acestei autorități de persoană obligată la plata accesoriilor aferente sumelor reținute cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate.

În recurs, pârâtul Guvernul României a reiterat argumentele din fond, prin care a susținut că această obligație ar reveni caselor teritoriale de pensii sau caselor de pensii sectoriale, entități care au reținut din pensia reclamantului sumele în discuție și care, prin efectul O.U.G. nr. 4/2023, au obligația restituirii lor, obligație care se extinde și cu privire la accesoriile constând în actualizarea cu rata inflației și dobânda legală.

Contrar acestor susțineri, Înalta Curte reține că dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, cu denumirea marginală "Acțiunile împotriva ordonanțelor Guvernului", oferă posibilitatea promovării unei acțiuni în contencios administrativ, care, potrivit alin. (5), "poate avea ca obiect, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative". Cererea de chemare în judecată formulată de reclamante este întemeiată pe acest text de lege și vizează acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanța declarată neconstituțională. Or, asemenea despăgubiri nu pot fi solicitate decât de la autorul faptei ilicite, emitent al ordonanței neconstituționale care a prejudiciat în mod direct reclamantul.

Faptul că reținerile din pensie, păgubitoare pentru reclamant, au fost efectuate de casa de pensii, nu exonerează Guvernul României de plata despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate prin ordonanța declarată neconstituțională. Acțiunea de față nu are ca obiect plata pensiei ori a unor drepturi de pensie, pentru ca raportul juridic litigios să fie legat între reclamante și casa sectorială de pensii, în raport de atribuțiile conferite prin lege acestei autorități, ci, după cum s-a arătat anterior, obiectul cauzei de față îl reprezintă acordarea despăgubirilor pentru prejudicii cauzate printr-o ordonanță de urgență declarată neconstituțională, fapta ilicită, temei al angajării răspunderii, constând în emiterea respectivei ordonanțe de către Guvern, în timp ce casele de pensii au efectuat doar operațiunile materiale de aducere la îndeplinire a dispozițiilor actului normativ.

Nici împrejurarea că prin O.U.G. nr. 4/2023 se prevede că restituirea sumelor reținute cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate se face prin intermediul acelorași case de pensii nu este de natură a schimba această concluzie, atât timp cât obiectul cauzei nu poartă asupra executării obligațiilor instituite prin actul normativ menționat, ci se solicită repararea unor prejudicii cauzate în mod direct prin ordonanța de urgență declarată neconstituțională.

Înalta Curte mai reține că pretențiile rămase în litigiu, după adoptarea O.U.G. nr. 4/2023, vizează doar despăgubirile solicitate în temeiul art. 9 din Legea nr. 554/2004, sub forma dobânzii legale și a actualizării sumelor restituite cu indicele de inflație (prima instanță constatând rămânerea fără obiect a pretențiilor vizând restituirea sumelor reținute).

Astfel, nu sunt fondate alegațiile recurentului în sensul că, prin adoptarea O.U.G. nr. 4/2023, cererea pendinte ar fi rămas fără obiect și nu ar mai subzista interesul intimatului-reclamant de a acționa, câtă vreme prin această ordonanță s-a dispus doar restituirea sumelor reținute cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate, fără a se dispune repararea integrală a prejudiciului suportat de reclamant prin reținerile nelegale din pensie, în sensul indexării cu rata inflației a sumelor ce vor fi restituite potrivit O.U.G. nr. 4/15.02.2023 și plății dobânzilor legale aferente acestor sume, reținute începând cu luna ianuarie 2022.

Sunt îndeplinite condițiile angajării răspunderii sale patrimoniale, potrivit art. 9 alin. (5) teza I din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 1349 C. civ., respectiv fapta ilicită (emiterea O.U.G. nr. 130/2021 cu încălcarea art. 115 alin. (6) din Constituție, conform celor constatate de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 650/2022 publicată în Monitorul Oficial nr. 1262/28.12.2022), prejudiciul material (reținerile efectuate din pensia reclamantului, în intervalul 01.01.2022-27.12.2022, cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate în cuantum de 10% din partea din pensie ce depășește suma lunara de 4000 RON), legătura de cauzalitate (reținerile au fost efectuate după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 130/2021).

Prin urmare, în mod corect prima instanță l-a obligat pe pârât la actualizarea sumei cu indicele de inflație și la plata dobânzilor legale aferente sumelor acordate cu titlu de despăgubire, fiind aplicabile și dispozițiile art. 1357 și art. 1385 alin. (1) C. civ., potrivit cărora repararea prejudiciului suferit trebuie să fie integrală în privința pierderii suferite de către reclamant, dar și a lipsei de folosință asupra sumei reținute din contravaloarea activului personal net acumulat.

Răspunderea pentru prejudiciul constă, pe de-o parte, în devalorizarea monedei datorită inflației și, pe de altă parte, în lipsirea reclamantului de folosința sumei solicitate (dobânda legală), Guvernului României generând acest prejudiciu prin impunerea în sarcina reclamantului, printr-un act normativ neconstituțional, a obligației de plată a unei contribuții.

Pentru considerentele expuse, constatând că nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul Guvernul României împotriva sentinței nr. 79 din 7 iulie 2023 a Curții de Apel Brașov – secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 13 iunie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.