ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3418/2024

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 16 decembrie 2022, pe rolul Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, a solicitat:

(i) repararea prejudiciului cauzat prin punerea în aplicare, începând cu data de 1 ianuarie 2022, a dispozițiilor art. XXIV pct. 13 din O.U.G. nr. 130/2021, prin care s-a introdus în Codul fiscal o taxă noua sub forma contribuțiilor sociale obligatorii constând în asigurări sociale de sănătate datorate de persoanele fizice care realizează venituri din pensii pentru partea care depășește suma lunară de 4000 lei, pentru fiecare drept de pensie, respectiv:

- obligarea pârâtului la despăgubiri constând în plata unor sume egale cu cele ce i-au fost reținute începând cu luna ianuarie 2022 din veniturile din pensii, rețineri făcute cu titlul de contribuții de asigurări sociale de sănătate, cu o bază lunară a contribuției de 10% din partea ce depășește suma lunară de 4000 de lei pentru fiecare drept de pensie, despăgubirile urmând a fi calculate începând cu prima reținere din pensie și până la acoperirea integrală a prejudiciului, indexate cu rata inflației, în temeiul art. 9 alin. (1) – (5) din Legea nr. 554/2004;

- obligarea pârâtului la despăgubiri constând în plata dobânzilor legale aferente sumelor reținute cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate, calculate începând cu data primei rețineri și până la acoperirea integrală a prejudiciului, conform art. 6 din O.G. nr. 13/2011;

- obligarea pârâtului să emită un act administrativ prin care să dispună încetarea reținerilor din pensie a contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate de 10% din partea ce depășește suma lunară de 4000 de lei pentru fiecare drept de pensie, începând cu data pronunțării hotărârii, conform art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004.

(ii) în temeiul art. 29 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992, reclamanta a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. XXIV pct. 11-14, 16-20 și art. XXV din O.U.G. nr. 130/2021, în raport de dispozițiile art. 1 alin. (3) și (5), art. 16 alin. (1), art. 44 alin. (1) și (2), art. 56 alin. (2), art. 61 alin. (1), art. 115 alin. (4) și (6), art. 124 alin. (3), art. 139 alin. (1), art. 147 alin. (4) din Constituția României.

1.2. La data de 05 ianuarie 2023, reclamanta a depus cerere completatoare a acțiunii introductive, prin care a chemat în judecată, în calitate de pârâți, Casa de Pensii a Municipiului București – Casa de Pensii Sector 3 și Ministerul Finanțelor, învederând totodată că, prin Decizia Curții Constituționale nr. 650/2022, publicată în Monitorul Oficial la data de 28.12.2022, au fost declarate neconstituționale dispozițiile referitoare la CASS cuprinse în O.U.G. nr. 130/2021. De asemenea, a solicitat obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

1.3. La data de 20 martie 2023, reclamanta a precizat că temeiul de drept al cererii, raportat la intervenirea Deciziei Curții Constituționale nr. 650/2022, este reprezentat de dispozițiile art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 și a învederat că nu mai insistă în cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată în cauză.

Prin sentința civilă nr. 864 din 19 mai 2023, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

(i) a respins ca nefondată excepția nulității cererii de chemare în judecată pentru lipsa semnăturii invocată de pârâtul Guvernul României;

(ii) a respins ca nefondată excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei Casa Locală de Pensii Sector 3 București invocată de pârâta Casa de Pensii a Municipiului București;

(iii) a admis excepțiile de lipsă calitate procesuală pasivă invocate de pârâții Ministerul Finanțelor și Casa de Pensii a Municipiului București, precum și aceeași excepție invocată din oficiu cu privire la pârâta Casa Locală de Pensii Sector 3 și, pe cale de consecință, a respins acțiunea promovată de reclamanta A, în contradictoriu cu pârâții Casa de Pensii a Municipiuliu București - Casa De Pensii Sector 3 și Ministerul Finanțelor Publice, ca fiind promovată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă;

(iv) a admis excepția lipsei de interes a capătului de cerere privind obligarea pârâtului Guvernul României la emiterea unui act administrativ prin care să dispună încetarea reținerilor cu titlul de CASS din pensia reclamantei, excepție invocată din oficiu, și, pe cale de consecință, respinge această solicitare ca lipsită de interes;

(v) a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României;

(vi) a obligat pârâtul Guvernul României la plata către reclamantă a unor despăgubiri egale cu dobânda legală aferentă sumelor ce i se cuvin acesteia potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 4/2023, respectiv sumele ce i-au fost reținute conform O.U.G. nr. 130/2021 din veniturile din pensii, diminuate cu impozitul pe venit datorat la acestea, dobândă calculată de la data reținerilor realizate și până la restituire în condițiile O.U.G. nr. 4/2023, precum și cu actualizarea cu indicele de inflație, la momentul restituirii, a respectivelor sume;

(vii) a respins acțiunea, în rest, ca neîntemeiată;

(viii) a obligat pârâtul Guvernul României să îi plătească reclamantei suma de 300 de lei, cu titlul de cheltuieli de judecată;

(ix) a respins în rest cererea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 864 din 19 mai 2023, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VIII contencios administrativ și fiscal, pârâtul Guvernul României a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinței atacate și, în rejudecare, respingerea în tot a cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Prin cel dintâi motiv de recurs, pârâtul susține că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 554/2004, soluția de admitere în parte a acțiunii, în sensul obligării Guvernului la acordarea de despăgubiri, fiind nelegală deoarece cererea de reparare a prejudiciului, având caracter exclusiv patrimonial, nu putea fi soluționată în absența acțiunii care să vizeze anularea actelor administrative subsecvente ordonanțelor declarate neconstituționale, aflate în directă legătură de cauzalitate cu vătămarea ce se solicită a fi reparată.

Apreciază că în mod eronat s-a dispus obligarea sa la acordarea de despăgubiri pentru prejudiciului invocat de intimatul-reclamant, fără anularea vreunui act administrativ emis în baza ordonanțelor declarate neconstituționale, sau fără obligarea autorităților pârâte la emiterea unui act administrativ ori la realizarea unei anumite operațiuni administrative, conform art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004. Aceste dispoziții nu pot fi interpretate în sensul că acțiunea poate avea un obiect pur patrimonial, fără a fi însoțită de o cerere principală, care să facă dovada unei vătămări concrete a unui drept sau interes legitim, printr-un act administrativ emis în baza ordonanței Guvernului, respectiv cererea de reparare a prejudiciului nu putea fi soluționată în absența unei acțiuni de anulare a unui act administrativ subsecvent, emis în baza ordonanței declarate neconstituționale, aflat în legătură de cauzalitate directă cu vătămarea invocată.

De asemenea, arată că legiuitorul constituant a reglementat, prin dispozițiile art. 52 și art. 126 alin. (6) din Constituție, răspunderea patrimonială a autorităților publice pentru pagubele cauzate prin acte administrative sau prin nesoluționarea în termen legal a unei cereri, făcând trimitere la Legea nr. 554/2004, cu prevederi derogatorii de la dreptul comun.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs, recurentul-pârât susține că prima instanță a stabilit în mod nelegal existența unei obligații de plată în sarcina Guvernului României, fără a verifica îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale și că instanța a făcut abstracție de faptul că sumele pretinse de reclamant reprezintă o componentă a raportului de asigurări sociale cu entitățile plătitoare ale drepturilor de pensie. Procedând astfel, prima instanță nu a observat că, de principiu, răspunderea civilă delictuală nu putea fi antrenată decât în subsidiar, după acționarea în judecată a entității care plătește reclamantului drepturile de pensie și nici că dreptului reclamantului la restituirea sumelor reținute nelegal îi corespunde obligația corelativă a entității plătitoare a acestor drepturi de a restitui sumele.

Astfel, susține că în măsura în care a stabilit că reclamantul trebuie să beneficieze de restituirea sumelor reținute din pensie, obligația de plată a acestora nu putea fi stabilită decât în sarcina entităților care plătesc drepturile de pensie, motiv pentru care nu trebuia angajată răspunderea delictuală a Guvernului României. Prin urmare, instanța de fond a considerat în mod nejustificat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, iar nu cele speciale cuprinse în Legea nr. 263/2010 privind jurisdicția asigurărilor sociale.

Prin cel de-al treilea motiv de recurs, pârâtul susține că prima instanță a dispus în mod greșit în sarcina sa o obligație de plată, atât timp cât Guvernul României nu are capacitate juridică civilă, putând sta în judecată, în calitate de pârât, doar în litigiile de contencios administrativ în care se contestă legalitatea actelor administrative pe care le adoptă, astfel cum rezultă din prevederile art. 102 și 108 din Constituție. Raporturile juridice la care participă Guvernul României nu pot avea natură civilă, ci doar administrativă, prin aceasta înțelegându-se raporturi care se nasc, se modifică sau se sting prin manifestarea unilaterală de voință a acestui organ al administrației publice centrale, realizate în exercitarea atribuțiilor și competențelor stabilite de lege, cu scopul de a produce efecte juridice. Aceste alegații sunt confirmate și de prevederile art. 187 și urm din Legea nr. 287/2009, dar și de jurisprudența Înaltei Curți în materie. Astfel fiind, Guvernul României, ca organ colegial, nu are capacitate juridică civilă, iar în situația în care ar cădea în pretenții, fiind obligat la plata unor sume de bani către reclamant, titlul executoriu nu va putea fi dus la îndeplinire.

Susține recurentul-pârât că Guvernul României nu are atribuții în calcularea și reținerea din pensii a contribuției de asigurări sociale de sănătate și nu poate fi obligat să plătească despăgubirile solicitate prin acțiune, câtă vreme sumele au fost calculate și reținute de casele teritoriale de pensii sau de casele de pensii sectoriale. Competența restituirii sumelor reținute este dată prin lege, în mod expres, în sarcina caselor de pensii, conform O.U.G. nr. 4/2023, astfel că Guvernul României nu poate fi obligat nici la restituirea sumelor reținute, nici a accesoriilor constând în actualizarea cu rata inflației și dobânda legală, în condițiile în care, potrivit art. 1 alin. (4) din O.G. nr. 13/2011, debitorului obligației bănești principale îi revine și sarcina îndeplinirii obligației subsecvente.

Mai învederează recurentul-pârât că, odată cu intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 4/2023, cererea reclamantului este lipsită de interesul susținerii sale, care, conform art. 32 alin. (1) C. proc. civ., trebuie să îndeplinească cerința de a fi actual atât la data promovării, cât și pe parcursul soluționării acțiunii. Cererea este lipsită și de obiect, câtă vreme, prin intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 4/2023, legiuitorul a stabilit cadrul normativ pentru transpunerea în practică a efectelor Deciziei Curții Constituționale nr. 650/2022, în sensul solicitat de reclamant.

Arată că, prin O.U.G. nr. 4/2023, a fost stabilită competența caselor de pensii teritoriale și sectoriale de a restitui sumele reținute cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate, precum și sursa bugetară necesară implementării acestor măsuri. Consideră că menținerea dispozițiilor hotărârii recurate ar duce la încasarea dublă a acestor sume, deși legiuitorul a stabilit un cadrul normativ special pentru restituirea acestora și în condițiile în care competența restituirii sumelor reținute este dată, prin lege, exclusiv caselor teritoriale/sectoriale de pensii și/sau entităților care plătesc venituri din pensii, Guvernul României neavând atribuții și neputând fi obligat la plata dobânzilor legale penalizatoare și/sau a diferențelor de sume rezultate din actualizarea sumei datorate în raport cu indicele de inflație.

Invocă jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal constând în decizia nr. 3526/16.06.2011 (dosar nr.x/33/2010) și decizia nr. 3792/28.06.2011 (dosar nr.y/33/2010), hotărâri judecătorești ce au fost pronunțate în litigii similare.

Consideră că, întrucât solicitarea reclamantului vizează operațiuni specifice de calcul și plată/restituire a CASS reținută din pensie, litigiul privește jurisdicția asigurărilor sociale, astfel încât competența de soluționare a cauzei revine instanței specializate în jurisdicția asigurărilor sociale.

Mai arată că, pentru aceleași considerente, este nelegală și soluția instanței privind actualizarea sumelor cu rata inflației și plata dobânzilor legale aferente, respectiv în măsura în care instanța a apreciat că obligația este purtătoare de dobânzi sau impune actualizări ale acesteia în raport cu indicele de inflație, în temeiul prevederilor art. 1 alin. (4) din O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, debitorului obligației bănești principale îi revine și sarcina îndeplinirii obligației subsecvente.

Prin cel de-al patrulea motiv de recurs, recurentul-pârât critică soluția de obligare a sa la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 300 de lei, având în vedere, pe de-o parte, adoptarea O.U.G. nr. 4/2023, iar pe de altă parte, că în speță nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 453 alin. (1) C. proc. civ., pârâtul nefiind în culpă procesuală.

Intimata-reclamantă A și intimații-pârâți Ministerul Finanțelor și Casa de Pensii a Municipiului București – Casa de Pensii Sector 3 nu au depus întâmpinări față de recursul declarat de recurentul-pârât Guvernul României.

II. Soluția instanței de recurs

II.1. Înalta Curte va respinge, ca neîntemeiată, excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor în recurs.

În susținerea excepției, intimatul-pârât Ministerul Finanțelor a susținut că nu ar trebui să participe la judecata recursului întrucât, prin sentința recurată, instanța de fond a admis excepția lipsei calității sale procesuale pasive și a respins acțiunea în consecință față de acest pârât, iar această soluție nu a fost contestată în calea de atac declarată de pârâtul Guvernul României.

Înalta Curte constată că excepția este neîntemeiată, reținând că, deși nu a formulat critici exprese cu privire la chestiunea calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor, recursul Guvernului României antamează aspecte referitoare la autoritatea/autoritățile publice obligate conform legii să acopere prejudiciul pretins de reclamantă ca urmare a punerii în aplicare a O.U.G. nr. 130/2021. Astfel fiind, este necesară participarea la judecata recursului a tuturor pârâților chemați în judecată de reclamanta A prin acțiunea introductivă, ulterior completată, respectiv menținerea în calea de atac a cadrului procesual subiectiv stabilit la fond.

În consecință, în raport de prevederile art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge excepția invocată de intimatul-pârât Ministerul Finanțelor, reținând că această parte are calitate procesuală pasivă în recursul declarat de Guvernul României.

II.2. Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Guvernul României este nefondat, pentru următoarele considerente:

Pentru a răspunde criticilor formulate de pârâtul Guvernul României, Înalta Curte reține că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta A a susținut existența unei vătămări în drepturile și interesele sale legitime prin modificările legislative operate prin O.U.G. nr. 130/2021, pusă în aplicare începând cu data de 01.01.2022, prin care s-a instituit plata obligatorie a contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate și în cazul veniturilor din pensii, pentru partea ce depășește suma lunară de 4.000 lei.

În acest sens, reclamanta a formulat prezenta acțiune, în condițiile art. 9 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, solicitând restituirea sumelor reținute conform acestui act normativ, actualizate cu rata inflației, precum și plata dobânzii legale penalizatoare aferente acestor sume.

Prin decizia Curții Constituționale nr. 650/15.12.2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 1262/28.12.2022, a fost admisă admis excepția de neconstituționalitate a art. XXIV pct.11 [cu referire la art. 153 alin. (1) lit. f ind. 2 C.fiscal], pct.12 [cu referire la art. 154 alin. (1) lit. h C.fiscal sintagma „de până la suma de 4.000 lei lunar inclusiv”], pct.13 [cu referire la art. 155 alin. (1) pct. a ind. 1) C.fiscal], pct.14 [cu referire la sintagma „venituri din pensii” din cuprinsul titlului secțiunii a 3-a capitolul III al titlului V „Contribuții sociale obligatorii” C.fiscal], pct.16 [cu referire la art. 157 ind. 3 C.fiscal], pct.17 [cu referire la sintagma „precum și al veniturilor din pensii” din cuprinsul titlului secțiunii a 4-a capitolul III al titlului V „Contribuții sociale obligatorii” C.fiscal], pct.18 [cu referire la art. 168 alin. (1) în privința trimiterii la art. 153 alin. (1) lit. f ind. 2, alin. (5) în privința trimiterii la art. 157 ind. 3 și alin. (7) ind.1 C.fiscal] și pct.19 [cu referire la alin. (1) lit. a în privința trimiterii la art. 153 alin. (1) lit. f ind. 2 C.fiscal] și art.XXV alin. (1) lit. c [cu referire la pct. 12, 13, 16, 18 în privința alin. (1) și (5) ale art. 168 C.fiscal și pct. 19] din O.U.G. nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, dispozițiile mai sus menționate fiind declarate neconstituționale.

Prin O.U.G. nr. 4/2023 privind stabilirea unor măsuri de restituire a unor contribuții de asigurări sociale de sănătate a fost reglementată modalitatea de restituire a sumelor reținute din veniturile din pensii realizate de persoanele fizice cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate, de la data de 1 ianuarie 2022 până la data de 27 decembrie 2022 inclusiv.

În raport de această cronologie legislativă, prima instanță a reținut că acțiunea reclamantei A este lipsită de interes, în ceea ce privește sumele reținute cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate, însă, constatând că O.U.G. nr. 4/2023 nu asigură o reparare integrală a prejudiciului, respectiv nu prevede și actualizarea sumelor restituite cu rata inflației și nici plata dobânzii legale aferente, a admis acțiunea, obligând pârâtul Guvernul României la plata acestor sume.

În recurs, pârâtul Guvernul României a formulat critici care pot fi rezumate ca referindu-se la (vor fi enumerate în ordinea în care vor fi ulterior analizate):

a) competența de soluționare a cauzei care, în opinia pârâtului, revenea instanței specializate în soluționarea cauzelor circumscrise jurisdicției speciale a asigurărilor sociale;

b) greșita aplicare a prevederilor art. 9 din Legea nr. 554/2004, din perspectiva nedispunerii unei soluții de anulare a unui act administrativ emis în baza ordonanței de urgență a guvernului declarată neconstituțională;

c) lipsa capacității juridice civile;

d) lipsa atribuțiilor legale de plată a sumelor ce fac obiectul cererii;

e) rămânerea cererii fără obiect ori ca lipsită de interes.

Totodată, recurentul-pârât a criticat și soluția pronunțată asupra cererii accesorii de plată a cheltuielilor de judecată.

În ceea ce privește primul rând de critici, recurentul-pârât a susținut că litigiul privește jurisdicția asigurărilor sociale, astfel încât competența de soluționare a cauzei revine instanței specializate în jurisdicția asigurărilor sociale.

Prin încheierea din 19 mai 2023, prima instanță a procedat la verificarea din oficiu a competenței sale, conform art. 131 alin. (1) C. proc. civ., stabilind că este competență general, material și teritorial să soluționeze cauza în raport de prevederile art. 9 raportat la art. 10 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte constată că pârâtul Guvernul României nu a invocat excepția necompetenței materiale procesuale a instanței de contencios administrativ în fața primei instanțe, în termenele și condițiile prevăzute de dispozițiile art. 130 alin. (2) C. proc. civ., iar invocarea necompetenței pentru prima dată în calea de atac a recursului nu este permisă de dispozițiile procedurale.

Referitor la critica întemeiată pe necesitatea anulării actului/actelor administrative emise în baza ordonanței de urgență a Guvernului declarate neconstituțională, Înalta Curte constată că o astfel de măsură nu este prevăzută de dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, care, în alin. (5), statuează că „Acțiunea prevăzută de prezentul art. poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative”. Așadar, din formularea textului de lege (acțiunea „poate avea ca obiect...”) rezultă că legiuitorul nu condiționează cererea de acordare de despăgubiri de formularea cumulativă a unei pretenții vizând anularea eventualelor acte administrative emise în baza ordonanțelor Guvernului, ci conținutul acțiunii este determinat, de la caz la caz, de situația specifică fiecărei spețe.

Înalta Curte mai reține că, în cauza de față, recurentul-pârât nu a indicat acele acte administrative care, în opinia sa, au fost emise în temeiul O.U.G. nr. 130/2021 și ar fi trebuit să fie anulate în prealabil pentru a se recunoaște dreptul reclamantei la despăgubiri, iar din obiectul cauzei și materialul aflat la dosarul cauzei nu rezultă existența unor astfel de acte, punerea în executare a ordonanței de urgență a Guvernului fiind efectuată prin reținerea din pensia reclamantului a contribuției de asigurări sociale de sănătate.

În ceea ce privește pretinsa lipsă a capacității juridice civile, recurentul Guvernul României a susținut, în esență, că nu poate sta în judecată, în calitate de pârât, decât în litigii de drept administrativ în care se contestă legalitatea actelor administrative pe care le adoptă.

Înalta Curte constată că prezentul litigiu este unul de natura contenciosului administrativ, despăgubirile fiind cerute de reclamantă în temeiul art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, care conferă persoanei care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe considerate neconstituționale sau declarate ca atare să solicite acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului.

Cum pretențiile reclamantei nu au natură civilă, ci vizează acoperirea prejudiciului suferit ca urmare a vătămării produse prin emiterea de către Guvernul României a unei ordonanțe de urgență declarate neconstituționale, Înalta Curte constată că acest pârât nu a fost chemat în judecată în virtutea invocatei capacități de drept civil, ci în considerarea capacității de drept administrativ ce-i revine în calitate de autoritate publică emitentă a actului vătămător.

În consecință, în raport de obiectul cauzei deduse judecății, întemeiat pe prevederile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, criticile vizând lipsa capacității juridice civile a pârâtului Guvernul României vor fi respinse, ca nefondate.

Referitor la argumentele recurentului-pârât Guvernul României vizând lipsa atribuțiilor legale de plată a pretențiilor ce fac obiectul cererii, Înalta Curte constată că prima instanță a reținut în mod corect calitatea acestei autorități de persoană obligată la plata accesoriilor aferente sumelor reținute cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate.

În recurs, pârâtul Guvernul României a reiterat argumentele din fond, prin care a susținut că această obligație ar reveni caselor teritoriale de pensii sau caselor de pensii sectoriale, entități care au reținut din pensia reclamantei sumele în discuție și care, prin efectul O.U.G. nr. 4/2023, au obligația restituirii lor, obligație care se extinde și cu privire la accesoriile constând în actualizarea cu rata inflației și dobânda legală.

Contrar acestor susțineri și în acord cu considerentele primei instanțe, Înalta Curte reține că dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, cu denumirea marginală „Acțiunile împotriva ordonanțelor Guvernului”, oferă posibilitatea promovării unei acțiuni în contencios administrativ, care, potrivit alin. (5), „poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative”. Cerere de chemare în judecată formulată de reclamanta A este întemeiată pe acest text de lege și vizează acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanța declarată neconstituțională. Or, asemenea despăgubiri nu pot fi solicitate decât de la autorul faptei ilicite, emitent al ordonanței neconstituționale care a prejudiciat în mod direct reclamantul.

Faptul că reținerile din pensie, păgubitoare pentru reclamantă, au fost efectuate de Casa de Pensii Sector 3 București, nu exonerează Guvernul României de plata despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate prin ordonanța declarată neconstituțională. Acțiunea de față nu are ca obiect plata pensiei ori a unor drepturi de pensie, pentru ca raportul juridic litigios să fie legat între reclamantă și casa teritorială de pensii, în raport de atribuțiile conferite prin lege acestei autorități, ci, după cum s-a arătat anterior, obiectul cauzei de față îl reprezintă acordarea despăgubirilor pentru prejudicii cauzate printr-o ordonanță de urgență declarată neconstituțională, fapta ilicită, temei al angajării răspunderii, constând în emiterea respectivei ordonanțe de către Guvern, în timp ce casele de pensii au efectuat doar operațiunile materiale de aducere la îndeplinire a dispozițiilor actului normativ.

Nici împrejurarea că prin O.U.G. nr. 4/2023 se prevede că restituirea sumelor reținute cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate se face prin intermediul acelorași case de pensii nu este de natură a schimba această concluzie, atât timp cât obiectul cauzei nu poartă asupra executării obligațiilor instituite prin actul normativ menționat, ci se solicită repararea unor prejudicii cauzate în mod direct prin ordonanța de urgență declarată neconstituțională.

Înalta Curte mai reține că pretențiile rămase în litigiu, după adoptarea O.U.G. nr. 4/2023, vizează doar despăgubirile solicitate în temeiul art. 9 din Legea nr. 554/2004, sub forma dobânzii legale și a actualizării sumelor restituite cu indicele de inflație (prima instanță constatând lipsa de interes a pretențiilor vizând restituirea sumelor reținute). Astfel fiind, obligația de plată a despăgubirii nu poate fi imputată caselor de pensii, răspunderea pentru prejudiciul constând, pe de-o parte, în devalorizarea monedei datorită inflației și, pe de altă parte, în lipsirea reclamantei de folosința sumei solicitate (dobânda legală), aparținând Guvernului României, care a generat acest prejudiciu prin impunerea în sarcina reclamantei, printr-un act normativ neconstituțional, a obligației de plată a unei contribuții.

În concluzie, față de cauza juridică a acțiunii și față de dispozițiile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, în temeiul cărora au fost solicitate despăgubirile ce fac obiectul cauzei de față, Înalta Curte constată că există identitate între debitorul raportului juridic dedus judecății și Guvernul României, emitent al actului vătămător, respectiv al ordonanței de urgență declarate neconstituționale.

Înalta Curte nu va primi nici criticile potrivit cărora, prin adoptarea O.U.G. nr. 4/2023, cererea pendinte a rămas fără obiect și nu mai subzistă interesul intimatei-reclamante de a acționa, câtă vreme prin această ordonanță s-a dispus doar restituirea sumelor reținute cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate, fără a se dispune repararea integrală a prejudiciului suportat de reclamantă prin reținerile nelegale din pensie, în sensul indexării cu rata inflației a sumelor ce vor fi restituite potrivit O.U.G. nr. 4/15.02.2023 și plății dobânzilor legale aferente acestor sume, reținute începând cu luna ianuarie 2022.

Referitor la cheltuielile de judecată contestate de recurentul-pârât, Înalta Curte constată, contrar susținerilor acestuia, că instanța de fond a stabilit în mod corect debitorul obligației de plată a cheltuielilor suportate de reclamantă.

Potrivit art. 453 alin. (1) C. proc. civ., partea care pierde procesul va fi obligată la suportarea cheltuielilor făcute de partea care a câștigat, iar în speță pârâtul Guvernul României reprezintă autoritatea publică față de care acțiunea a fost admisă și a fost obligată la plata despăgubirilor solicitate de reclamantă (în privința celorlalți pârâți fiind admisă excepția lipsei calității procesuale pasive), astfel că, fiind în culpă procesuală, îi revine și obligația plății cheltuielilor avansate de reclamantă pentru susținerea litigiului.

Pentru considerentele expuse, constatând că nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurentul-pârât Guvernul României, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului-pârât Ministerul Finanțelor, ca neîntemeiată.

Respinge recursul declarat de pârâtul Guvernul României împotriva sentinței civile nr. 864 din 19 mai 2023, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 19 iunie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.