Decizia nr. 4581/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Circumstanțele cauzei. Prin cererea adresată Curții de Apel Suceava - secția de contencios administrativ și fiscal la data de 17.10.2022 și înregistrată sub nr. x/2022 la data de 18.10.2022, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul Guvernul României, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună: a) Repararea prejudiciului cauzat prin punerea în aplicare, începând cu data de 1 ianuarie 2022, a dispozițiilor art. XXIV pct. 13 din O.U.G. nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative din data de 17.12.2021, publicată în M. O. nr. 1202/18.12.2021, prin care s-a introdus în Codul fiscal o taxă nouă sub forma contribuțiilor sociale obligatorii, constând în asigurări sociale de sănătate datorate de persoanele fizice care realizează venituri din pensii pentru partea care depășește suma lunară de 4.000 RON, pentru fiecare drept de pensie, respectiv: - obligarea pârâtului la despăgubiri constând în plata unei sume egală cu sumele reținute începând cu luna ianuarie 2022 din pensia sa, rețineri făcute cu titlul de contribuții de asigurări sociale de sănătate, cu o bază lunară de calcul a contribuției de 10% din partea ce depășește suma lunară de 4.000 RON pentru dreptul său de pensie, despăgubirea urmând a fi calculată începând cu prima reținere din pensie și până la acoperirea integrală a prejudiciului, indexată cu rata inflației (art. 9 alin. (1)-(5) din Legea nr. 554/2004); - obligarea pârâtului la despăgubiri constând în plata dobânzilor legale aferente sumelor reținute cu titlul de contribuții de asigurări sociale de sănătate, calculate începând cu data primei rețineri și până la acoperirea integrală a prejudiciului (art. 6 din O.G. nr. 13/2011); - obligarea pârâtului să emită un act administrativ prin care să dispună încetarea reținerilor din pensia sa a contribuției sociale de sănătate de 10% din partea ce depășește suma lunară de 4.000 RON, începând cu data pronunțării hotărârii (art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004). b) În temeiul art. 29 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992 coroborat cu art. 9 alin. (1)-(5) din Legea nr. 554/2004, sesizarea Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a art. XXIV din O.U.G. nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative din data de 17.12.2021, publicată în M.O. nr. 1202/18.12.2021, respectiv neconstituționalitatea acelor prevederi din O.U.G. nr. 130/2021 prin care s-au introdus contribuțiile sociale obligatorii constând în asigurări sociale de sănătate datorate de persoanele fizice care realizează venituri din pensii, pentru partea care depășește suma lunară de 4.000 RON, (art. XXIV pct. 11-14, 16-20), respectiv art. XXV din aceeași Ordonanță, prevederile fiind neconstituționale în raport de dispozițiile art. 1 alin. (3) și (5), art. 16 alin. (1), art. 44 alin. (1) și (2), art. 56 alin. (2), art. 61 alin. (1), art. 115 alin. (4) și (6), art. 124 alin. (3), art. 139 alin. (1), art. 147 alin. (4) din Constituția României. c) Obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată conform prevederilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ.

Soluția instanței de fond Prin sentința nr. 122 din 12 noiembrie 2024, Curtea de Apel Suceava - secția de contencios administrativ și fiscal a respinge ca nefondată excepția lipsei de interes a acțiunii invocată de pârâta Casa Națională de Pensii Publice. A respins ca devenită inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. XXIV pct. 13 din O.U.G. nr. 130/2021. A respins ca nefondată excepția inadmisibilității acțiunii formulată de pârâtul Guvernul României. A respins ca devenite fără obiect petitele privind obligarea pârâtului Guvernul României la emiterea actului administrativ și plata sumelor reținute din pensia reclamantei, începând cu luna ianuarie 2022, cu titlul de contribuții de asigurări sociale de sănătate. A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Guvernul României pentru capetele de cerere având ca obiect actualizarea sumelor reținute, prin indexarea lor cu rata inflației, și plata dobânzilor legale, și, pe cale de consecință, respinge pentru lipsa calității procesuale pasive aceste cereri ale reclamantei formulate în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României. A admis excepția autorității provizorii de lucru judecat a sentinței nr. 148/26.01.2024 pronunțată de Tribunalul Suceava, secția I civilă în dosarul nr. x/2023 asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Casa Națională de Pensii Suceava, precum și asupra petitelor având ca obiect plata actualizării sumelor reținute, prin indexarea lor cu rata inflației, precum și plata dobânzilor legale, și, pe cale, de consecință, respinge pentru autoritate provizorie de lucru judecat aceste capete de cerere. A admis cererea de intervenție accesorie în interesul pârâtului Guvernul României formulată de intervenientul Ministerul Finanțelor Publice. A respins ca nefondată cererea de obligare la plata cheltuielilor de judecată.

Cererea de recurs Împotriva sentinței nr. 122 din 12 noiembrie 2024 a Curții de Apel Suceava - secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta A.. Recurenta a arătat că, la data promovării acțiunii, respectiv 17 octombrie 2022, era în vigoare O.U.G. nr. 130/2021, în temeiul căreia i se reținea lunar o contribuție de asigurări sociale de sănătate pentru partea din pensie ce depășea suma de 4.000 RON. Ulterior, ca urmare a Deciziei Curții Constituționale nr. 650/2022, Guvernul României a emis O.U.G. nr. 4/2023, publicată la 17 februarie 2023, iar sumele reținute au fost restituite lunar, aspect pe care recurenta îl califică drept o recunoaștere a caracterului abuziv al reținerilor operate în baza actului normativ inițial. Recurenta susține că instanța de fond a aplicat în mod greșit dispozițiile art. 454 alin. (1) C. proc. civ., întrucât situația dedusă judecății nu se încadrează în ipoteza normei, fiind vorba despre un litigiu în care pârâtul se afla de drept în întârziere, iar recunoașterea pretențiilor nu putea opera în condițiile în care hotărârea nu se putea pronunța exclusiv pe baza acestei recunoașteri. În acest sens, recurenta invocă Decizia ÎCCJ nr. 21/2022, prin care s-a statuat că pârâtul nu poate fi exonerat de plata cheltuielilor de judecată în litigiile nesusceptibile de punere în întârziere sau în care soluția nu se poate întemeia doar pe recunoașterea pârâtului, arătând că instanța de fond nu a făcut nicio referire la această jurisprudență obligatorie. Recurenta mai arată că primul termen de judecată a avut loc la 14 martie 2023, dată la care O.U.G. nr. 4/2023 era deja adoptată, astfel încât nu se poate reține că pârâtul ar fi recunoscut pretențiile la primul termen, în sensul art. 454 C. proc. civ., ci doar că a intervenit între timp o modificare legislativă cu caracter general, aplicabilă tuturor persoanelor aflate în situații identice. În opinia recurentei, instanța a interpretat eronat că aceasta nu ar fi parte câștigătoare și că pârâtul nu ar fi pierdut procesul, ceea ce a condus la respingerea cererii de acordare a cheltuielilor de judecată. În concluzie, recurenta susține că a fost nevoită să promoveze acțiunea ca urmare a măsurii abuzive adoptate de Guvern, ulterior corectată prin O.U.G. nr. 4/2023, iar instanța de fond a respins în mod greșit cererea de obligare la plata cheltuielilor de judecată. În consecință, solicită admiterea recursului, casarea în parte a sentinței și obligarea Casei Județene de Pensii Suceava la plata sumei de 350 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea formulată, intimata CNPP invocă excepția nulității recursului, arătând că acesta este nesemnat și nemotivat, lipsind orice critică de nelegalitate încadrabilă în art. 488 C. proc. civ., ceea ce atrage sancțiunea prevăzută de art. 486 și 489 C. proc. civ. Pe fond, CNPP susține că recursul vizează aspecte de netemeinicie, inadmisibile în această cale extraordinară, iar soluția primei instanțe este legală, inclusiv sub aspectul respingerii cererii de cheltuieli de judecată, întrucât reclamanta nu este parte câștigătoare, iar culpa procesuală lipsește.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra cererii de recurs În temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepției nulității recursului, întrucât aceasta este de natură a face inutilă cercetarea fondului căii de atac. Analizând cererea de recurs prin prisma dispozițiilor art. 486-489 C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta nu îndeplinește cerințele de formă impuse de lege pentru validitatea unei căi extraordinare de atac. Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea acestora, iar art. 489 alin. (1) și (2) C. proc. civ. prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, respectiv dacă motivele invocate nu se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ. În cauză, deși recurenta a depus un exemplar semnat al cererii de recurs, aceasta nu conține nicio critică de nelegalitate îndreptată împotriva hotărârii atacate. Recurenta nu indică dispozițiile legale pretins încălcate, nu formulează argumente privind legalitatea soluției și nu dezvoltă niciun motiv de casare dintre cele prevăzute expres și limitativ de art. 488 C. proc. civ. Susținerile sale se limitează la reluarea unor aspecte de fapt și la exprimarea nemulțumirii față de soluția primei instanțe, aspecte ce țin de netemeinicie, iar nu de nelegalitate, fiind prin natura lor inadmisibile în recurs. Or, recursul este o cale extraordinară de atac ce vizează exclusiv legalitatea hotărârii, instanța de recurs neputând reevalua situația de fapt sau probatoriul administrat în fața instanțelor de fond. În lipsa unor critici de nelegalitate, instanța nu se poate substitui părții în formularea motivelor de recurs, iar simpla nemulțumire față de soluția pronunțată nu echivalează cu motivarea în drept cerută de lege. Întrucât cererea de recurs nu cuprinde motive de nelegalitate și nu permite verificarea hotărârii atacate prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte constată incidența dispozițiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., care sancționează cu nulitatea recursul nemotivat în termenul legal. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 248 alin. (1), art. 486 alin. (1) lit. d) și art. 489 alin. (2) C. proc. civ., excepția nulității recursului va fi admisă, iar recursul declarat de reclamanta A. va fi constatat ca nul.