ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1935/2024

Ședința publică din data de 4 aprilie 2024

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 17.10.2022 și înregistrată sub nr. x/2022 la data de 18.10.2022, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul Guvernul României, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună admiterea acțiunii, în sensul:

a) repararării prejudiciului cauzat prin punerea în aplicare, începând cu data de 1 ianuarie 2022, a dispozițiilor art. XXIV pct. 13 din O.U.G. nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative din data de 17.12.2021, publicată în M.O. nr. 1202/18.12.2021, prin care s-a introdus în Codul fiscal o taxă nouă sub forma contribuțiilor sociale obligatorii, constând în asigurări sociale de sănătate datorate de persoanele fizice care realizează venituri din pensii pentru partea care depășește suma lunară de 4.000 RON, pentru fiecare drept de pensie, respectiv:

- obligării pârâtului la despăgubiri constând în plata unei sume egale cu sumele reținute începând cu luna ianuarie 2022 din pensia sa, rețineri făcute cu titlul de contribuții de asigurări sociale de sănătate, cu o bază lunară de calcul a contribuției de 10% din partea ce depășește suma lunară de 4.000 RON pentru dreptul său de pensie, despăgubirea urmând a fi calculată începând cu prima reținere din pensie și până la acoperirea integrală a prejudiciului, indexată cu rata inflației (art. 9 alin. (1)-(5) din Legea nr. 554/2004);

- obligării pârâtului la despăgubiri constând în plata dobânzilor legale aferente sumelor reținute cu titlul de contribuții de asigurări sociale de sănătate, calculate începând cu data primei rețineri și până la acoperirea integrală a prejudiciului (art. 6 din O.G. nr. 13/2011);

- obligării pârâtului să emită un act administrativ prin care să dispună încetarea reținerilor din pensia sa a contribuției sociale de sănătate de 10% din partea ce depășește suma lunară de 4.000 RON, începând cu data pronunțării hotărârii (art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004).

b) în temeiul art. 29 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992 coroborat cu art. 9 alin. (1)-(5) din Legea nr. 554/2004, sesizarea Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a art. XXIV din O.U.G. nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative din data de 17.12.2021, publicată în M.O. nr. 1202/18.12.2021, respectiv neconstituționalitatea acelor prevederi din O.U.G. nr. 130/2021 prin care s-au introdus contribuțiile sociale obligatorii constând în asigurări sociale de sănătate datorate de persoanele fizice care realizează venituri din pensii, pentru partea care depășește suma lunară de 4.000 RON, (art. XXIV pct. 11-14, 16-20), respectiv art. XXV din aceeași Ordonanță, prevederile fiind neconstituționale în raport de dispozițiile art. 1 alin. (3) și (5), art. 16 alin. (1), art. 44 alin. (1) și (2), art. 56 alin. (2), art. 61 alin. (1), art. 115 alin. (4) și (6), art. 124 alin. (3), art. 139 alin. (1), art. 147 alin. (4) din Constituția României.

c) obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată conform prevederilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ.

2.1. Prin sentința nr. 29 din 14 martie 2023, Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Suceava și a declinat competența în favoarea Tribunalului Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal.

La pronunțarea acestei soluții, Curtea de Apel Suceava a reținut faptul că obiectul cererii de chemare în judecată se circumscrie în sfera prevăzută de art. 9 din Legea nr. 554/2004, competența revenind instanței de contencios administrativ. De asemenea, a reținut că legiuitorul nu a prevăzut dispoziții speciale pentru tipul de acțiune de față, devenind aplicabile regulile aplicabile materiei contenciosului administrativ instituite prin dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea 554/2004.

Întrucât în cauză este dedus judecății un litigiu referitor la contribuții și accesorii ale acestora ce nu ating pragul valoric care atrage competența curții de apel, reclamanta indicând cuantumul contribuțiilor reținute la suma de 20.162 RON, calculat pentru perioada ianuarie 2022- octombrie 2022, competența în primă instanță îi revine tribunalului.

Împrejurarea că, odată cu cererea de chemare în judecată, a fost invocată și excepția de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 130/2021 și că s-a solicitat obligarea pârâtului la emiterea unui act administrativ prin care să dispună încetarea reținerilor din pensia reclamantei, nu conduce la concluzia că această cerere ar viza obiectul principal al acțiunii, cu atragerea competenței curții de apel.

2.2. Prin sentința nr. 28 din 08.02.2024, Tribunalul Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale; a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Suceava; a constatat ivit conflict negativ de competență și, în temeiul art. 134 C. proc. civ., a suspendat cauza și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului negativ de competență.

Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul Suceava a reținut că reclamanta solicită obligarea pârâtului Guvernul României la plata de despăgubiri în condițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004 pentru prejudicii cauzate printr-o ordonanță de urgență a Guvernului considerată neconstituțională, despăgubirile fiind solicitate de la o autoritate publică centrală, astfel încât, din punctul de vedere al competenței, sunt incidente dispozițiile art. 10 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004.

Tribunalul a apreciat că în cauză nu este vorba despre un litigiu relativ la contribuții și accesorii, reclamanta arătând faptul că și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, cât și faptul că a solicitat repararea unui prejudiciu cauzat ca urmare a emiterii unei Ordonanțe de urgență a cărei neconstituționalitate solicită a fi declarată.

II. Decizia Înaltei Curți pronunțată în regulator de competență

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2 teza a II-a, art. 134 și art. 135 alin. (1) și (4) din C. proc. civ., urmează să pronunțe regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei și dispozițiile legale incidente.

Prin demersul judiciar ce face obiectul dosarului de față reclamanta urmărește să obțină repararea pagubei care consideră că i-a fost provocată ca urmare a punerii în aplicare a dispozițiilor art. XXIV pct. 13 din O.U.G. nr. 130/2021, prin care s-au modificat dispozițiile art. 155 alin. (1) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, invocând totodată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. XXIV din O.U.G. nr. 130/2021, respectiv neconstituționalitatea acelor prevederi din O.U.G. nr. 130/2021 prin care s-au introdus contribuțiile sociale obligatorii constând în asigurări sociale de sănătate datorate de persoanele fizice care realizează venituri din pensii, pentru partea care depășește suma lunară de 4.000 RON - art. XXIV pct. 11-14, 16-20, precum și neconstituționalitatea art. XXV din Ordonanță.

Aspectul care a generat conflictul negativ de competență între instanțele sesizate îl constituie problema instanței competente material să soluționeze cauza, în raport cu obiectul dedus judecății și prevederile legale incidente în materie.

Înalta Curte reține, cu titlu preliminar, că raportul juridic litigios nu vizează dreptul la pensie, în sine, nefiind puse în discuție aspecte privind stabilirea unui atare drept sau neîndeplinirea, în fapt, de către pârât, a unei obligații de achitare a pensiei.

Ceea ce a solicitat reclamanta prin cererea introductivă este, în esență, constatarea vătămării dreptului său la pensie prin aplicarea modificărilor legislative a căror neconstituționalitate a invocat-o, precum și acordarea sumelor cu titlu de despăgubiri pentru repararea prejudiciului cauzat.

În acest context, Înalta Curte constată că reperele cadrului procesual obiectiv al cauzei pendente sunt cele ale acțiunii în contencios administrativ reglementate de dispozițiile art. 9 alin. (1) și (5) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora:

"(1) Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, însoțită de excepția de neconstituționalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituționalității ordonanței sau a dispoziției din ordonanță. (5) Acțiunea prevăzută de prezentul articol poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative."

Învestită fiind cu analiza constituționalității prevederilor legale citate supra, Curtea Constituțională a României a stabilit cu valoare de principiu, prin Decizia nr. 4 din 17 ianuarie 2017, că art. 9 din Legea nr. 554/2004 reprezintă expresia prevederilor art. 126 alin. (6) din Constituție și că prin aceste două texte legiuitorul a optat pentru încadrarea acțiunilor persoanelor vătămate prin ordonanțe ale Guvernului declarate neconstituționale în mecanismul acțiunilor în contencios administrativ, pornind de la premisa că fundamentul obligației de reparare a vătămării constă în însăși adoptarea ordonanțelor neconstituționale.

În opinia instanței de contencios constituțional, atât timp cât acțiunea reclamantului are ca scop înlăturarea efectelor ordonanței Guvernului, care se produc direct asupra unui drept sau interes legitim, vătămându-l, acesta are deschisă procedura specială prevăzută de art. 9 din Legea nr. 554/2004.

Astfel, față de natura dreptului pretins și de scopul urmărit prin exercitarea acțiunii în justiție, demersul reclamantei are ca scop înlăturarea efectelor O.U.G. nr. 130/2021, care se produc direct asupra dreptului acesteia la pensie și sunt apreciate de către reclamantă vătămătoare, fiind incidentă procedura specială reglementată de art. 9 din Legea nr. 554/2004 care prevede sesizarea CCR în vederea efectuării controlului de constituționalitate al actului Guvernului, sesizare ce a fost formulată în cauză.

Prin urmare, acțiunea reclamantei intră în competența instanței de contencios administrativ, față de prevederile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, iar în ceea ce privește determinarea instanței de contencios administrativ competente se reține incidența dispozițiilor art. 10 alin. (1) și (3) din aceeași lege.

Prevederile legale anterior evocate stabilesc două criterii pentru determinarea instanței de contencios administrativ competente, respectiv pozitionarea autorității publice emitente a actului administrativ (autoritate centrală sau locală) și valoarea impozitului, taxei, contribuției care face obiectul actului administrativ.

În speță, socotindu-se vătămată în drepturile și interesele sale legitime, reclamanta a solicitat obligarea autorității pârâte la repararea prejudiciului cauzat, astfel că, raportat la obiectul concret al pretențiilor deduse judecății, în stabilirea competenței materiale nu operează criteriul valoric, ci este determinant criteriul rangului central al autorității publice pârâte, respectiv Guvernul României, față de care s-a solicitat acordarea de despăgubiri în situația în care prevederile ordonanței de urgență vor fi declarate neconstituționale, competența materială de soluționare a cauzei de față revenind, în concluzie, secției de contencios administrativ a curții de apel.

Pe cale de consecință, raportat la scopul urmărit de reclamantă prin introducerea acțiunii de față pe rolul instanței judecătorești, respectiv la obiectul concret al acțiunii ce constă în obligarea autorității pârâte, autoritate publică centrală, la plata de despăgubiri, competența materială și teritorială de soluționare a cauzei aparține, în conformitate cu art. 9 alin. (5) coroborat cu art. 10 alin. (1) și alin. (3) din Legea nr. 554/2004, secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Suceava, în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul reclamanta.

Pentru motivele arătate, în temeiul art. 133 pct. 2 și art. 135 alin. (1) și alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Curții de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. și pe pârâtul Guvernul României în favoarea Curții de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 4 aprilie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.