ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1440/2025

Ședința publică din data de 13 martie 2025

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 11.07.2023, sub nr. x/2023, astfel cum a fost modificată la data de 08.11.2023, reclamantul A. a solicitat anularea hotărârii nr. 442/30.08.2023 emisă de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării; obligarea pârâtului să investigheze solicitarea reclamantului înregistrată sub nr. x/20.12.2022 și să îi fie comunicată hotărârea în maximum 30 de zile; obligarea pârâtului Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării la repararea prejudiciului cauzat de încălcarea prevederilor art. 20 alin. (7) și (8) din O.G. nr. 137/2000 prin: obligarea pârâtului la plata sumei de 1615,86 RON, actualizată cu indicele de inflație de la momentul plății de către reclamant până la momentul plății de către pârât, obligarea pârâtului la publicarea hotărârii ce urmează a fi pronunțată în prezenta cauză pe site-ul propriu, în prima pagină (pagina de întâmpinare) în partea de sus, pentru o perioadă de 6 luni calculată de la momentul rămânerii definitive a hotărârii, obligarea pârâtului la publicarea hotărârii ce urmează a fi pronunțată în prezenta cauză în cadrul raportului de activitate anual aferent anului în care hotărârea judecătorească va rămâne definitivă; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

1.2. Hotărârea instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 650 din 12 aprilie 2024 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a respins excepția lipsei de interes, invocată de pârât, ca neîntemeiată.

Totodată, s-a respins cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, ca neîntemeiată.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinței civile nr. 650 din 12 aprilie 2024 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A., invocând incidența motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În esență, a arătat că potrivit art. 265 din Legea nr. 303/2022 invocată de prima instanță, judecătorii și procurorii răspund civil, disciplinar, contravențional și penal, în condițiile legii. Articolul 266 alin. (1) din aceeași lege, invocat de instanță, reprezintă un drept al persoanei și nu o obligație. Este o opțiune a persoanei de a sesiza și Consiliul Superior al Magistraturii sau Inspecția Judiciară și nu impune că cercetarea încălcării legii de către un magistrat va fi făcută numai, sau mai întâi, de Consiliul Superior al Magistraturii/Inspecția Judiciară. Instanța a transformat un drept într-o obligație, în condițiile în care reclamantul poate face și o sesizare la Consiliul Superior al Magistraturii sau Inspecția Judiciară în funcție de răspunsul primit de la autoritatea competentă potrivit legii să cerceteze fapta de discriminare.

Recurentul-reclamant a precizat că nu s-a adresat Consiliului pentru Combaterea Discriminării în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorului, încălcarea obligațiilor profesionale ori săvârșirea de către acesta a unor abateri disciplinare, ci s-a adresat pentru încălcarea dreptului său fundamental de a nu fi discriminat. Faptul că Consiliul Superior al Magistraturii și Inspecția Judiciară dețin "competența de a analiza/sancționa eventualele încălcări ale îndatoririlor de serviciu de către judecători" nu exclude cercetarea contravențională de către organismele abilitate pentru aceasta.

Răspunderea disciplinară este diferită de răspunderea contravențională, iar instanța de fond nu a arătat considerentele de drept și de fapt pentru care o faptă de discriminare ar fi considerată o abatere disciplinară sau încălcarea îndatoririlor de serviciu să se poată considera, inclusiv de către Consiliul pentru Combaterea Discriminării, că ar fi o faptă care ar putea fi cercetată de către Consiliul Superior al Magistraturii/Inspecția Judiciară. Legea nu prevede că orice contravenție, în general, sau că o faptă de discriminare, în particular, reprezintă și o abatere disciplinară sau o încălcare a îndatoririlor de serviciu și CNCD nu are în competență să aprecieze dacă o anumită faptă a unui magistrat este o abatere disciplinară sau o încălcare a îndatoririlor de serviciu în așa fel încât să afirme că o faptă de discriminare este o abatere disciplinară.

În opinia sa, articolul 270, la care a făcut referire instanța, are în vedere răspunderea disciplinară (nu la alte tipuri de răspundere), judecătorii răspund disciplinar pentru săvârșirea, cu vinovăție, a abaterilor disciplinare prevăzute de lege (la articolul 271). Astfel, Legea nr. 303/2022 nu instituie o regulă specială privind răspunderea contravențională a judecătorilor care să deroge de la prevederile O.G. nr. 137/2000 cum a pretins instanța de fond, ci impune explicit că judecătorii răspund inclusiv contravențional. Consiliul Superior al Magistraturii sau Inspecția Judiciară nu au atribuții de cercetare a răspunderii contravenționale sau penale a magistraților, ci doar a răspunderii disciplinare, iar o faptă de discriminare nu trebuie să fie neapărat rezultatul unei acțiuni intenționate, ci poate fi rezultatul unor prevederi, criterii sau practici aparent neutre.

În consecință, alegația instanței că "răspunderea contravențională a judecătorului poate fi reținută doar după constatarea, ca urmare a procedurilor desfășurate de Inspecția Judiciară și Consiliul Superior al Magistraturii" nu este susținută de aceste prevederi legale, nici una nu stabilește că răspunderea contravențională sau penală pot fi reținute doar după cercetările desfășurate de Inspecția Judiciară și Consiliul Superior al Magistraturii. Dimpotrivă, este exact invers, răspunderea disciplinară poate fi, eventual, reținută după constatarea răspunderii contravenționale sau penale. Doar după constatarea făcută de organismul abilitat prin lege să constate faptele de discriminare, se poate aprecia de către Inspecția Judiciară/Consiliul Superior al Magistraturii dacă este sau nu și o încălcare a îndatoririlor de serviciu. Potrivit O.G. nr. 137/2000, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării este autoritatea de stat în domeniul discriminării.

Privitor la repararea prejudiciului, recurentul-reclamant a arătat că nu a cerut ca instanța să constate existența unei stări de discriminare, nu acesta a fost obiectul procesului. Prejudiciul de 1615,86 RON este exact rezultatul nerespectării legii de către intimat prin nesoluționarea cererii în termenul legal. Costurile cu cererea adițională și cu procesul nu sunt incluse, iar factura a fost emisă înaintea comunicării hotărârii CNCD și implicit a formulării cererii adiționale.

Consideră că sunt îndeplinite condițiile art. 1349 C. civ. având în vedere că, prin încălcarea fără echivoc a legii și a Constituției de către intimat, a fost nevoit să cheltuiască timp și bani pentru a forța intimatul să îi respecte dreptul fundamental la petiționare prevăzut de art. 51 alin. (4) din Constituție.

Pentru toate aceste motive, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate, iar pe fondul cauzei admiterea acțiunii astfel cum a fost modificată.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât nu a formulat întâmpinare în cauză.

1.5. Procedura de soluționare a recursului

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486 și art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluția completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 13 martie 2025, cu citarea părților.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, pentru următoarele considerente:

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante

Prin petiția adresată Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, reclamantul a solicitat constatarea și sancționarea faptelor prevăzute de art. 1 alin. (2), lit. a), art. 2 alin. (3) și (4) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare săvârșite de doamna judecător B. investită cu soluționarea dosarului nr. x/2020 al Judecătoriei Sectorului 1 București. În esență, acesta s-a considerat discriminat de faptul că doamna judecător nu a respectat termenul de redactare al hotărârii judecătorești, de 30 de zile de la data pronunțării soluției, prevăzut de art. 426 alin. (5) din C. proc. civ., încălcându-i-se astfel dreptul la un tratament egal în fața instanțelor de judecată, la un proces echitabil și la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil.

Raportat la obiectul petiției, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a admis excepția necompetenței materiale și a emis Hotărârea nr. 442/30.08.2023, care a fost contestată de reclamant în fața instanței de contencios administrativ și fiscal.

Soluționând cauza, prima instanță a respins cererea reclamantului ca neîntemeiată, reținând, în esență, că pârâtul nu deține competența materială de a analiza situația de discriminare reclamată, nefiind îndeplinite nici condițiile impuse de art. 1349 C. civ. cu privire la prejudiciul invocat.

Recurentul-reclamant a criticat sentința de fond prin prisma motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Ipotezele circumscrise acestui motiv de casare se referă la situațiile în care instanța aplică un act normativ care nu este incident în pricina dedusă judecății, dă eficiență unei norme generale în condițiile existenței unei norme speciale aplicabile sau dă o interpretare greșită textului de lege aplicabil în cauză.

Învestită cu soluționarea cererii de recurs, Înalta Curte constată că soluția primei instanțe este legală, fiind dată cu interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor normative incidente în speță.

Prin criticile formulate în memoriul de recurs, se susține că Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor nu instituie o regulă specială privind răspunderea contravențională a judecătorilor care să deroge de la prevederile O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cum în mod eronat a reținut instanța de fond.

Instanța de recurs amintește că Specialia generalibus derogant este un principiu juridic care implică faptul că norma specială e cea care derogă de la norma generală și că norma specială este de strictă interpretare la cazul respectiv. Mai mult, o normă generală nu poate înlătura de la aplicare o norma specială.

Fiind derogatorie de la norma generală, rezultă că norma specială se aplică ori de câte ori există un caz ce intră sub incidența prevederilor sale, deci norma specială se aplică prioritar față de norma generală, chiar și atunci când norma specială este mai veche decât norma generală.

Așadar, cadrul normativ general în materie de constatare, prevenire și sancționare a tuturor formelor de discriminare este prevăzut de O.G. nr. 137/2000. Cu toate acestea, atunci când se pretinde săvârșirea de către un magistrat a unei fapte de discriminare, trebuie analizat, în concret și de la caz la caz, dacă respectiva situație invocată are legătură cu activitatea judiciară sau conduita necorespunzătoare a magistratului, încălcarea obligațiilor profesionale ori săvârșirea unor abateri disciplinare, caz în care se aplică norma specială, respectiv dispozițiile Legii nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor.

Potrivit dispozițiilor art. 266 alin. (1) din Legea nr. 303/2022:

"Orice persoană poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii sau Inspecția Judiciară, direct sau prin conducătorii instanțelor ori ai parchetelor, în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, încălcarea obligațiilor profesionale ori săvârșirea de către aceștia a unor abateri disciplinare."

Totodată, conform prevederilor art. 270 din Legea nr. 303/2022:

"(1) Judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți și personalul de specialitate juridică asimilat acestora răspund disciplinar pentru săvârșirea, cu vinovăție, a abaterilor disciplinare prevăzute de lege.

(2) Răspunderea disciplinară nu înlătură răspunderea penală sau contravențională pentru fapta săvârșită, în măsura în care prin aceasta s-au încălcat îndatoriri de serviciu. Pe durata procesului penal se suspendă procedura disciplinară pentru aceeași faptă și aceeași persoană."

În speță, pretinsa faptă de discriminare, sesizată prin petiția adresată Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, vizează de fapt activitatea judiciară a doamnei judecător, recurentul-reclamant fiind, în concret, nemulțumit de depășirea de către doamna judecător a termenului de redactare al hotărârii judecătorești pronunțate în dosarul nr. x/2020 al Judecătoriei Sectorului 1 București, prevăzut de art. 426 alin. (5) din C. proc. civ.

Or, raportat la obiectul petiției, în mod corect a apreciat instanța de fond că pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării nu deține competența materială de a analiza situația reclamată cu privire la pretinsa faptă săvârșită de doamna judecător, nefiind incidente dispozițiile O.G. nr. 137/2000 și că doar Consiliul Superior al Magistraturii ori Inspecția Judiciară dețin, în condițiile impuse de Legea nr. 303/2022, competența de a analiza și, eventual, de a sancționa, faptele săvârșite de judecători în activitatea judiciară.

Referitor la cererea de reparare a prejudiciului, recurentul-reclamant a susținut că suma de 1615,86 RON reprezintă cheltuielile pe care a trebuit să le suporte pentru a forța intimatul să îi soluționeze petiția având în vedere că acesta nu a respectat termenul legal de soluționare.

Instanța de recurs constată că aceste cheltuieli reprezintă, de fapt, onorariul asistenței de care reclamantul a beneficiat pentru a acționa în instanță, iar câtă vreme nu s-a reținut nelegalitatea hotărârii contestate, prejudiciul invocat nu rezultă din nesoluționarea petiției în termenul legal. Pentru a se putea reține prejudiciul, ar fi trebuit ca instanța de fond să constate că fapta sesizată este una de discriminare cărei îi sunt aplicabile dispozițiile O.G. nr. 137/2000, să anuleze hotărârea contestată și să oblige intimatul-pârât la soluționarea pe fond a petiției.

Or, având în vedere că instanța de fond nu a reținut existența vreunei fapte de discriminare care să intre în competența de soluționare a intimatului-pârât, în mod corect a statuat că prejudiciul invocat nu rezultă din nesoluționarea cererii în termenul legal, din moment ce în cauză nu se poate reține perpetuarea unei stări de discriminare după împlinirea termenului în care petiția ar fi trebuit soluționată.

Concluzionând, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, criticile invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

2.2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs

În temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamant ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 650 din 12 aprilie 2024 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 13 martie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.