ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 641/2025

Ședința publică din data de 06 februarie 2025

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 13 iulie 2023 pe rolul Curții de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal sub dosar nr. x/2023, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, au solicitat anularea în parte a Ordinelor procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nr. 551 din 12 aprilie 2023 și nr. 588 din 26 aprilie 2023 și emiterea altora prin care să se dispună:

- acordarea începând cu data de 01 ianuarie 2018 a VRS de 605,225 RON majorat cu 25% conform art. 38 alin. (3) din Legea nr. 153/2017, fără plafonarea prevăzută de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/12017;

- acordarea sporurilor în procent de 45 %;

- constatarea faptului că excepția prevăzută de O.U.G. nr. 168/2022 privind majorarea salariilor bugetarilor cu 10%, de la 1 ianuarie 2023, față de nivelul din decembrie 2022, dar fără a depăși grila, nu le este aplicabilă, majorarea urmând a le fi aplicată;

- sumele care reprezintă diferența dintre drepturile salariale stabilite potrivit noului ordin și drepturile salariale stabilite anterior să se actualizeze cu indicele de inflație, la care să se adauge dobânda legală penalizatoare calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată până la data plății efective.

Prin sentința civilă nr. 343 din 05 martie 2024, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, invocată din oficiu și în consecință, a respins cererea formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ca fiind inadmisibilă.

Împotriva sentinței civile nr. 343 din 05 martie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs recurenții-reclamanți A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R. și S., în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Recurenții-reclamanți au învederat, în esență, că raționamentul instanței este greșit, întrucât așa cum se poate observa, în cauză cererea de chemare în judecată, au întemeiat-o în drept în principal pe dispozițiile art. 7 din Legea nr. 153/2017.

De asemenea, la cererea de chemare în judecată au atașat răspunsul (hotărârea) Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nr. 983/C/7540/VI-13/2023 ca urmare a contestării celor două ordine.

Or, astfel cum a fost inițiat demersul acestora judiciar, prin raportare la temeiul de drept reprezentat prin norma specială, dar și însoțit de dovada parcurgerii procedurii prealabile - atașând răspunsul la contestația împotriva ordinelor - rezultă cu claritate că ceea ce au dorit să supună controlului instanței a fost inclusiv această "hotărâre" a organului de conducere prin care practic a fost menținută soluția inițială prin care le-au fost stabilite drepturile salariale.

Soluția diferă de norma generală de la art. 37 alin. (4) din Legea nr. 153/2017 care prevede plângerea doar împotriva modului de soluționare a contestației, deoarece conform art. 7 din capitolul VIII al Legii nr. 153/2017, deși plângerea se atacă tot cu contestație, acțiunea în contencios are în vedere hotărârile organelor prevăzute la alin. (1), iar nu doar modul de soluționare a contestației. Aceste hotărâri cuprind stricto sensu doar modul de soluționare a contestației, dar lato sensu au în vedere inclusiv actul administrativ inițial a cărui legalitate este supusă controlului instanței de contencios administrativ. Ceea ce se atacă în contenciosul administrativ este actul administrativ vătămător, după parcurgerea procedurii prealabile, iar nu doar modul de soluționare a acestei proceduri deoarece finalitatea acțiunii are în vedere înlăturarea efectelor actului administrativ, iar nu doar în cenzurarea procedurii prealabile.

O soluție de respingere ca inadmisibilă a acțiunii ar fi putut fi justificată, în opinia acestora, doar atunci când cererea de chemare în judecată ar fi fost adresată direct instanței, fără dovada parcurgerii procedurii prealabile.

În cauză nu s-a formulat întâmpinare.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând legalitatea sentinței recurate prin prisma susținerilor părților și a actelor dosarului, Înalta Curte apreciază recursul de față ca fondat pentru considerentele ce se succed:

Prin cererea de chemare în judecată, recurenții-reclamanți au solicitat anularea în parte a Ordinelor procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nr. 551 din 12 aprilie 2023 și nr. 588 din 26 aprilie 2023 și emiterea altora prin care să se dispună acordarea începând cu data de 01 ianuarie 2018 a VRS de 605,225 RON majorat cu 25% conform art. 38 alin. (3) din Legea nr. 153/2017, fără plafonarea prevăzută de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/12017, acordarea sporurilor în procent de 45 %, constatarea faptului că excepția prevăzută de O.U.G. nr. 168/2022 privind majorarea salariilor bugetarilor cu 10%, de la 1 ianuarie 2023, față de nivelul din decembrie 2022, dar fără a depăși grila, nu le este aplicabilă, majorarea urmând a le fi aplicată, iar sumele care reprezintă diferența dintre drepturile salariale stabilite potrivit noului ordin și drepturile salariale stabilite anterior să se actualizeze cu indicele de inflație, la care să se adauge dobânda legală penalizatoare calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată până la data plății efective.

Prin Ordinul nr. 551/12.04.2023 s-a stabilit că, începând cu data de 07 decembrie 2018, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, parchetelor de pe lângă curțile de apel, parchetelor de pe lângă tribunale și parchetelor de pe lângă judecătorii din cadrul Ministerului Public se salarizează având în vedere valoarea de referință sectorială de 605,225 RON, conform anexei.

Ordinul nr. 588/26.04.2023 este emis în aplicarea ordinului anterior menționat, stabilindu-se că, începând cu data de 01 aprilie 2023 procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție beneficiază de drepturile salariale menționate în dreptul fiecăruia.

Prin sentința recurată, acțiunea a fost respinsă ca inadmisibilă cu motivarea că obiect al controlului de legalitate al instanței este hotărârea organului vizat de art. 7 alin. (1) din Capitolul VIII, Anexa V, respectiv actul administrativ al Ministerului Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție prin care se soluționează contestația formulată împotriva actului de stabilire a drepturilor sale salariale, iar nu actul de stabilire a drepturilor salariale.

Or, reține prima instanță, reclamanții nu au învestit instanța cu controlul de legalitate a adresei nr. x/14.06.2023 prin care a fost soluționată contestația formulată împotriva Ordinelor procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nr. 551 din 12 aprilie 2023 și nr. 588 din 26 aprilie 2023, prin care s-au stabilit drepturile salariale ale reclamanților, ci au înțeles să conteste direct actul de stabilire a drepturilor salariale, respectiv ordinele emise de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, menționate în precedent.

Înalta Curte nu împărtășește raționamentul instanței de fond și apreciază că sentința recurată a fost pronunțată de prima instanță cu un formalism excesiv, care se îndepărtează de sensul legii și scopul instituit de legiuitor prin dispozițiile art. 7 alin. (1) și (2) din capitolul VIII al Anexei V la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, potrivit cărora "Prin derogare de la art. 37 din lege, personalul salarizat potrivit prezentului capitol, nemulțumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestație, în termen de 20 de zile calendaristice de la data comunicării actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, la organele de conducere ale Ministerului Justiției, Consiliului Superior al Magistraturii, Inspecției Judiciare, Institutului Național al Magistraturii și Școlii Naționale de Grefieri, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, la colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție ori la colegiile de conducere ale curților de apel sau parchetelor de pe lângă acestea sau la organele de conducere ale celorlalte instituții din sistem care au stabilit drepturile salariale, după caz. Contestațiile se soluționează în termen de cel mult 30 de zile calendaristice. (2) Împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București."

Înalta Curte reamintește că autorităților naționale le revine, într-adevăr, sarcina de a interpreta și aplica normele de natură procedurală, însă un formalism excesiv în aplicarea acestora se poate dovedi contrar art. 6.1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului atunci când acesta se face în detrimentul uneia dintre părți (a se vedea mutatis mutandis, Sovtransavto Holding vs. Ucraina, par. 81). Efectivitatea dreptului de acces impune ca un individ să beneficieze de o posibilitate clară și concretă de a contesta un act ce constituie o ingerință în drepturile sale (Bellet vs. Franta, par. 42, 36; a se vedea, de asemenea, Canete de Goni vs. Spania, par. 34).

În cauză, Înalta Curte constată că, din înscrisurile de la dosar, precum și din considerentele sentinței recurate rezultă că reclamanții au formulat contestație împotriva actelor de stabilire a drepturilor salariale (Ordinele procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nr. 551 din 12 aprilie 2023 și nr. 588 din 26 aprilie 2023), iar Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a soluționat contestația prin Adresa nr. x/14.06.2023.

Deși recurenții-reclamanți au solicitat, prin cererea de chemare în judecată, doar anularea Ordinelor procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nr. 551 din 12 aprilie 2023 și nr. 588 din 26 aprilie 2023, nu și anularea Adresei nr. x/14.06.2023 prin care pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a răspuns contestației formulată de către aceștia împotriva ordinului de salarizare, Înalta Curte reține că motivele care au stat la baza stabilirii drepturilor salariale ale recurenților-reclamanți sunt comune actelor administrative menționate, precum și faptul că, în cuprinsul cererii de chemare în judecată, se face referire și la acest răspuns comunicat reclamantelor la data de 15 iunie 2023.

Așa fiind, este excesiv să se considere că acțiunea este inadmisibilă doar pentru că recurenții-reclamanți nu au precizat expres că au înțeles să conteste și Adresa nr. x/14.06.2023, emisă de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea contestației, cum greșit a considerat prima instanță.

De asemenea, întrucât numai omisiunea parcurgerii procedurii prealabile obligatorii de contestare a ordinului de salarizare poate să atragă inadmisibilitatea acțiunii în anulare formulate direct la instanță, iar nu omisiunea de a indica în mod expres că se contestă și răspunsul administrativ, Înalta Curte apreciază că prima instanță trebuia să facă o calificare juridică a obiectului cererii de chemare în judecată în funcție de motivele invocate de reclamanți în susținerea acțiunii, asigurându-le astfel accesul la justiție.

Prin urmare, constatând incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., instanța de control judiciar apreciază că se impune casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, primei instanțe, pentru ca aceasta să analizeze motivele invocate prin cererea de chemare în judecată referitoare la legalitatea și temeinicia modului de soluționare a contestației administrative prin Adresa nr. x/14.06.2023 și a Ordinelor procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nr. 551 din 12 aprilie 2023 și nr. 588 din 26 aprilie 2023, precum și capatele de cerere subsecvente.

Pentru considerentele expuse și pentru a asigura părților dreptul la soluționarea cauzei cu respectarea dublului grad de jurisdicție, în temeiul dispozițiilor art. 497 alin. (1), coroborate cu art. 480 alin. (3) C. proc. civ., respectiv art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul declarat de recurenții-reclamanți A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R. și S. împotriva sentinței civile nr. 343 din 05 martie 2024 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, va casa sentința civilă recurată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenții-reclamanți A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R. și S. împotriva sentinței civile nr. 343 din 05 martie 2024 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința civilă recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, astăzi, 06 februarie 2025.