ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1334/2025

Ședința publică din data de 11 martie 2025

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curții de Apel Târgu-Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 7 martie 2024, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Camera Deputaților și Senatul României, obligarea acestora la soluționarea petiției din data de 7 februarie 2023, cu respectarea strictă a prevederilor O.G. nr. 27/2002; precum și obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința nr. 89 din 17 iunie 2024, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de Senatul României, prin reprezentant legal, secretarul general.

Totodată, a respins ca nefondată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Camera Deputaților și Senatul României.

Împotriva sentinței nr. 89 din 17 iunie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea în totalitate a hotărârii atacate și, în rejudecare, admiterea acțiunii.

În motivarea recursului, reclamanta susține că prima instanță a încălcat dispozițiile art. 51 din Constituție, privind dreptul la petiționare, prin aceea că a considerat că singura obligație a instituțiilor cărora li se adresează petiții este aceea de a da un răspuns în termen de 30 de zile, indiferent de conținut.

Recurenta-reclamantă mai susține că instanța a încălcat și dispozițiile O.G. nr. 27/2000, care detaliază modul și condițiile în care cetățenii pot uza de dreptul la petiționare. Din prevederile art. 4 din O.G. nr. 27/2002 rezultă că soluția dată petiției trebuie să fie legală, iar art. 5 din același act normativ prevede că pentru soluționarea petițiilor se vor dispune măsuri de cercetare și analiză detaliată a tuturor aspectelor detaliate.

Or, din înscrisurile depuse la dosar rezultă că pârâții nu au efectuat niciun fel de cercetare a celor semnalate, ci s-au rezumat a transmite petiția către CNCD, în condițiile în care CNCD fiind sub autoritatea lor, erau competenți în a lua măsuri cu scopul de a ameliora funcționarea acestuia. În contrast cu aceste prevederi, soluția instanței de fond este dată cu greșita înțelegere a rolului și scopului O.G. nr. 27/2000.

În opinia recurentei-reclamante, prima instanță a încălcat și dispozițiile Legii nr. 554/2004, care stabilește dreptul de a te adresa instanței în cazul unui refuz nejustificat de a soluționa o cerere, în speță recurenta-reclamantă sesizând excesul de putere al pârâților de a soluționa cererea. În mod greșit instanța de fond a refuzat să analizeze legalitatea răspunsului la petiția recurentei, susținând că obligația primei instanțe ar fi fost să admită cererea și să oblige pârâții la soluționarea petiției.

Mai arată că, într-adevăr, regulamentele celor două camere reglementează în mod similar soluționarea petițiilor (stabilind că acelea se redirecționează către instituțiile la care se referă, iar răspunsul lor se trimite petiționarului), însă acest lucru nu prezintă relevanță câtă vreme reglementările O.G. nr. 27/2002 au prioritate, cele două regulamente fiind de rang inferior.

Mai mult, susține că instanța de fond nu a analizat argumentele expuse în motivarea cererii de chemare în judecată, fiind afectat dreptul reclamantei la un proces echitabil, sens în care se prevalează de considerentul nr. 30 din hotărârea CEDO pronunțată în cauza Albina c. României.

4.1. Intimatul-pârât Parlamentul României - Camera Deputaților a depus întâmpinare față de recursul declarat de recurenta-reclamantă A., prin care a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

În esență, a susținut că, prin prisma prevederilor art. 2 alin. (1) lit. h) și ale art. 8 alin. (1) tezele finale din Legea nr. 554/2004, coroborate cu cele ale art. 51 din Legea fundamentală și ale O.G. nr. 27/2002, nu poate fi pusă în discuție o eventuală nesoluționare a unei petiții, întrucât recurenta-reclamantă a primit răspuns la petiția (petițiile) adresate, chiar dacă nu este cel așteptat sau preconizat de aceasta.

4.2. Intimatul-pârât Senatul României a depus întâmpinare față de recursul declarat de recurenta-reclamantă A., prin care a invocat excepția nulității recursului, iar în subsidiar a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

Recurenta-reclamantă A. a formulat răspunsuri la întâmpinările depuse de intimați, prin care a solicitat respingerea în totalitate a apărărilor formulate.

În ședința publică de la termenul de judecată din 11 martie 2025, Înalta Curte a respins excepția nulității recursului pentru nemotivare invocată prin întâmpinare de către intimatul-pârât Senatul României, pentru considerentele expuse în practicaua prezentei decizii.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin Rezoluția Președintelui completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, din data de 22 noiembrie 2024, s-a fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 11 martie 2025, în ședință publică, cu citarea părților.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat, pentru următoarele considerente:

Recurenta-reclamantă A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat să fie obligați pârâții Camera Deputaților și Senatul României la soluționarea petiției din data de 7 februarie 2023, cu respectarea strictă a prevederilor O.G. nr. 27/2002, petiție prin care a solicitat acestor instituții să cerceteze cauzele care au determinat, în opinia sa, neîndeplinirea funcției specifice de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, în special, legate de termenul de soluționare a dosarelor și de lipsa de severitate a sancțiunilor.

Curtea de Apel a respins acțiunea ca neîntemeiată, reținând, în esență, că pârâții au respectat obligațiile ce le revin potrivit O.G. nr. 27/2002, chestiunile legate de adoptarea concretă de către intimații-pârâți a unor măsuri asupra Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării nu pot fi analizate din perspectiva unui alt drept, ci exclusiv din cel al dreptului de a petiționa și a obligației corelative de răspuns.

Recurenta-reclamantă a contestat soluția de respingere a acțiunii, pe care o apreciază a fi dată cu încălcarea dreptului la petiționare prevăzut de art. 51 din Constituție, a dispozițiilor O.G. nr. 27/2002 și Legii nr. 554/2004.

Examinând criticile de nelegalitate formulate de recurenta-reclamantă, prin raportare la înscrisurile probatorii administrate în cauză și la prevederile legale incidente, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate, nefiind apte să conducă la reformarea soluției primei instanțe.

Potrivit art. 3 din O.G. nr. 27/2002, "Petițiile adresate autorităților și instituțiilor publice prevăzute la art. 2 vor fi soluționate în termenele și în condițiile stabilite prin prezenta ordonanță", iar art. 4 al aceluiași act normativ prevede:

"Conducătorii autorităților și instituțiilor publice prevăzute la art. 2 sunt direct răspunzători de buna organizare și desfășurare a activității de primire, evidențiere și rezolvare a petițiilor ce le sunt adresate, precum și de legalitatea soluțiilor și comunicarea acestora în termenul legal."

De asemenea, art. 5 din O.G. nr. 27/2002 dispune că "Pentru soluționarea legală a petițiilor ce le sunt adresate conducătorii autorităților și instituțiilor publice sesizate vor dispune măsuri de cercetare și analiză detaliată a tuturor aspectelor sesizate", iar art. 8 alin. (1) stabilește că "Autoritățile și instituțiile publice sesizate au obligația să comunice petiționarului, în termen de 30 de zile de la data înregistrării petiției, răspunsul, indiferent dacă soluția este favorabilă sau nefavorabilă".

Relevante în soluționarea prezentei cauze sunt și dispozițiile art. 15

1

din O.G. nr. 27/2002, potrivit cărora:

"Modul de soluționare a petițiilor adresate Parlamentului și Președintelui României se face potrivit reglementărilor proprii."

În speță, prin adresa nr. 4c-6/65/16.05.2023 Camera Deputaților a comunicat recurentei-reclamante că petiția nr. 6/2023 prin care a solicitat membrilor Comisiei pentru drepturile omului, cultelor și problemele minorităților naționale să cerceteze cauzele pentru care Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (C.N.C.D.) nu își îndeplinește funcția pentru care a fost înființat, a fost adusă la cunoștința membrilor comisiei care au hotărât să fie cerut și punctul de vedere al C.N.C.D. referitor la cele semnalate, urmând ca răspunsul să le fie comunicat.

Elementele reclamate au fost transmise Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării care a formulat o poziție în cauză, punctul de vedere transmis prin adresa nr. x/29.05.2023, fiind comunicat atât recurentei-reclamante, cât și Comisiei pentru drepturile omului, culte și problemele minorităților naționale.

Având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte constată că nu se poate reține în sarcina intimatei-pârâte Camera Deputaților o încălcare a obligației de a soluționa petiția ce i-a fost adresată de recurenta-reclamantă, câtă vreme aceasta a acționat potrivit dispozițiilor speciale cuprinse în art. 15

1

al O.G. nr. 27/2002, cât și celor cuprinse în cadrul textelor dedicate petițiilor din Hotărârea nr. 8/1994 prin care a fost aprobat propriul regulament, art. 215 "Petițiile înregistrate se transmit Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, corupției și pentru petiții și altor comisii permanente, spre dezbatere și soluționare".

Or, contrar susținerilor recurentei-reclamante Comisia pentru drepturile omului, cultelor și problemele minorităților naționale a răspuns petiției recurentei-reclamante, cu respectarea limitelor competenței sale, în condițiile în care, așa cum în mod corect a reținut și instanța de fond, Regulamentul, normă specială derogatorie, nu impune un termen de 30 de zile de răspuns către petiționar, mai ales în situația în care comisia parlamentară sesizată are dreptul de a decide asupra petiției în termen de 10 zile de la sesizare, iar dacă decide la rândul ei să o trimită autorității competente, aceasta din urmă beneficiază la rândul ei de un termen de răspuns de o lună de zile, răspuns care urmează să fie comunicat în final petiționarului.

În ceea ce privește modalitatea de răspuns către petiționară din partea Senatului, acest intimat-pârât a dat curs propriului Regulament aprobat prin Hotărârea nr. 28/2005, art. 186 și următoarele, iar într-un termen scurt (15.02.2023), prin Comisia de specialitate a înștiințat-o pe recurenta-reclamantă cu privire la transmiterea sesizării sale către C.N.C.D., punctul de vedere al acestuia din urmă fiindu-i comunicat nemijlocit petiționarei .

Cât privește nemulțumirea recurentei-reclamante față de răspunsurile date petiției sale, Înalta Curte reține că aceasta nu poate constitui temei al constatării nelegalității procedurii urmate de către pârâți în soluționarea cererii, din perspectiva unui pretins refuz de soluționare a petiției ori a soluționării cu exces de putere, câtă vreme din cuprinsul răspunsurilor comunicate, rezultă că petiția i-a fost în mod real analizată, aspectele semnalate de către aceasta au format obiect al dezbaterii în Comisia pentru drepturile omului, culte și problemele minorităților naționale .

În prezentul cadru procesual subiectiv și obiectiv, circumscris dispozițiilor O.G. nr. 27/2002, instanța de contencios administrativ examinează dacă există un refuz nejustificat al autorității de a soluționa petiția reclamantei și, în caz afirmativ, dispune măsuri de obligare a pârâtului la emiterea unui răspuns la cererea reclamantei. Instanța analizează răspunsul dat petiției doar din perspectiva soluționării efective a cererii în raport cu O.G. nr. 27/2002.

Mai bine spus, în cadrul unei acțiuni întemeiate pe dispozițiile O.G. nr. 27/2002, instanța de judecată nu va verifica decât dacă pârâtul și-a îndeplinit obligațiile prevăzute de acest act normativ, emițând și comunicând petentei un răspuns concret și efectiv la petiția sa, dar nu se poate substitui autorității competente, dispunând obligarea acesteia la emiterea unui răspuns având conținutul dorit de recurenta-reclamantă.

După cum în mod corect a reținut și instanța de fond, chestiunile legate de adoptarea concretă de către pârâți a unor măsuri asupra Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării nu pot fi analizate din perspectiva unui alt drept, ci exclusiv din cel al dreptului de a petiționa și a obligației corelative de răspuns, iar prin răspunsul pe care îl pretinde, recurenta-reclamantă se situează în afara cadrului legislativ creat, căci nu orice refuz al autorității deschide părții interesate accesul la justiție, ci doar refuzul de a răspunde la o petiție adresată în limitele legii.

Nici dispozițiile art. 4 din O.G. nr. 27/2002, invocate de recurenta-reclamantă, nu sunt de natură a conduce la o altă concluzie, răspunderea conducătorilor autorităților și instituțiilor publice pentru legalitatea soluțiilor emise în activitatea de soluționare a petițiilor neputând fi interpretată ca dând dreptul instanței de judecată să impună autorității pârâte emiterea unui răspuns având conținutul dorit de petentă.

De asemenea, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, nu prezintă relevanță în cauza pendinte nici prevederile art. 5 din același act normativ, conform cărora pentru soluționarea legală a petițiilor ce le sunt adresate conducătorilor și instituțiilor publice sesizate vor dispune măsuri de cercetare și analizată a tuturor aspectelor sesizate.

Nu se poate susține nici încălcarea dreptului la petiționare, prevăzut de art. 51 din Constituție, câtă vreme recurenta-reclamantă a uzat de acest drept, a depus petiția și a primit răspuns din partea autorităților. Împrejurarea că recurenta-reclamantă este nemulțumită de răspunsurile primite de la autoritățile pârâte nu semnifică faptul că petiția adresată acestora nu a fost soluționată în conformitate cu dispozițiile legale existente. Or, prevederile art. 51 din Constituție garantează dreptul cetățenilor de a se adresa autorităților publice prin petiții, corelativ cu obligația autorităților de a răspunde acestor petiții, iar nu dreptul petiționarilor la obținerea unui răspuns și nici posibilitatea instanței de contencios administrativ de a interveni asupra conținutului concret al răspunsului formulat.

Nefondate sunt și susținerile recurentei-reclamante referitoare la neanalizarea de către instanța de fond a tuturor argumentelor din cuprinsul acțiunii.

Prin motivele expuse în cererea de chemare în judecată recurenta-reclamantă urmărește un anumit răspuns la petiția sa, respectiv remedierea anumitor elemente pe care le apreciază ca fiind deficitare în activitatea unei alte instituții publice, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, și solicită celor două camere ale Parlamentului intervenția particularizată la cele semnalate, astfel cum au fost prezentate în petiția adresată.

Or, instanța de fond a reținut că reclamanta, care urmărește obligarea pârâților la soluționarea petiției are în vedere intervenția concretă în activitatea terțului CNCD, pretinde o anumită conduită administrativă pârâților, care nici nu o individualizează (ce ar trebui să conțină răspunsul), depășind astfel sfera dreptului la petiționare.

Așadar, Înalta Curte constată că nu subzistă o omisiune a instanței de a examina toate aspectele deduse judecății, analiza motivelor din cererea introductivă fiind realizată în raport de obiectul litigiului, în cadrul și limitele reglementate de O.G. nr. 27/2002.

În concluzie, Înalta Curte constată, în acord cu instanța de fond, că intimații-pârâți au respectat dispozițiile O.G. nr. 27/2002 în activitatea de soluționare a petiției depuse de recurenta-reclamantă, iar criticile de nelegalitate formulate în recurs sunt nefondate.

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurenta - reclamantă A. împotriva sentinței nr. 89 din data de 17 iunie 2024 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 11 martie 2025.