ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1318/2025

Ședința publică din data de 11 martie 2025

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2024, reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu Guvernul României - Ministerul Finanțelor Publice - Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc - Comitetul de Supraveghere a solicitat suspendarea executării Deciziei nr. 127/13.02.2024 până la soluționarea definitivă a cauzei, anularea Deciziei nr. 127/13.02.2024, precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 208 din 6 august 2024, a respins cererea de suspendare formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc.

Împotriva sentinței de mai sus a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în tot a sentinței recurate și, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, rejudecând, admiterea cererii de suspendare a efectelor deciziei nr. 127/13.02.2024 până la soluționarea definitivă a cauzei.

În dezvoltarea recursului promovat, printr-un prim set de critici subsumate motivului de recurs încadrat în drept în art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a arătat că în prezentarea raționamentului pe care se întemeiază soluția de respingere au fost reținute considerente contradictorii și incompatibile între ele.

Astfel, instanța de fond își începe motivarea soluției făcând o confuzie între plata aferentă perioadei octombrie - decembrie 2023 și plata efectuată în luna decembrie aferentă perioadei ianuarie - martie 2024, continuând prin prezentarea unor considerente contradictorii în două propoziții succesive, neverificând neconcordanța cuantumului sumei dintre actele emise de pârâtă, iar critica vizând nemotivarea actului contestat constând în lipsa analizării consecințelor produse ori a oportunității luării altei hotărâri nici măcar nu a mai fost cercetată de către instanța de fond.

De altfel, a susținut că, deși s-a invocat faptul că din niciun act depus de pârâtă nu rezultă modalitatea de calcul a pretinsei taxe, că nu a fost încunoștințată în vreun fel despre existența unei diferențe de calcul ori sume de achitat, curtea de apel nu a analizat în niciun paragraf aceste aspecte care țin de nemotivarea și nelegalitatea actului.

De asemenea, a învederat că invocarea art. 29 alin. (6) din O.U.G. nr. 77/2009 în baza cărora instanța de fond a concluzionat că doar organul fiscal teritorial are posibilitatea de utilizare a garanției, este una eronată, în condițiile în care art. 13 alin. (3) arată clar că procentul de 98,8% din taxele percepute pentru autorizațiile de exploatare a jocurilor de noroc se constituie venit la bugetul de stat, iar prin art. 29 se instituie obligația constituirii fondului de garanție, pentru fiecare mașină electronică cu câștiguri, tocmai pentru acoperirea riscului de neplată a obligațiilor față de bugetul general consolidat.

În privința celei de a doua condiții aferente suspendării executării unui act administrativ, recurenta-reclamantă a arătat că prima instanță s-a limitat a prezenta considerente de ordin generic referitoare la nedovedirea în concret a unei pagube ce ar putea fi generată în patrimoniul reclamantei prin efectele deciziei contestate, fără a face o minimă analiză a situației sale financiare ce rezultă din actele aflate la dosar, a cuantumului concret al debitului imputat și a impactului pe care acesta l-ar avea asupra situației financiare și juridice.

Printr-un alt set de critici, încadrate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut că sentința a fost pronunțată cu interpretarea și aplicarea eronată a normelor de drept material care guvernează materia suspendării executării actului administrativ, câtă vreme argumentele prezentate în cuprinsul acțiunii ar fi permis instanței, la o simplă palpare a fondului, să observe că în speță sunt îndeplinite cerințele pentru suspendarea executării actului.

Conform recurentei-reclamante, aspectul nemotivării deciziei de revocare a licenței de organizator pentru jocuri de noroc și aspectele contradictorii referitoare la izvorul taxei pretins neachitate, cât și cuantumul acesteia la data emiterii actului, erau elemente suficiente pentru a întruni la o primă vedere condiția cazului bine justificat.

De asemenea, a mai arătat că instanța de fond avea elemente necesare pentru a se lămuri și cu privire la cea de-a doua condiție a suspendării, respectiv paguba iminentă la care se expune destinatarul actului, aceasta impunând un standard de probă nedrept, de natură a înlătura aplicarea, chiar și excepțională, a art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Tot referitor la cea de-a doua condiție de suspendare, a învederat că efectul deciziei de revocare a licenței, prevăzut de art. 17 alin. (9) din O.U.G. nr. 77/2009, constă în nașterea obligației de a achita diferența rămasă de plată din taxa anuală aferentă autorizațiilor de exploatare (aproximativ 400.000 euro). Executarea acestei sume, ar pune societatea într-o mare dificultate de ordin financiar, mai ales în contextul în care nu mai poate realiza venituri în această perioadă, conducând în mod cert la falimentul unui mare contribuabil la bugetul de stat.

Nu în ultimul rând, recurenta-reclamantă a mai susținut că nelegalitatea actului rezultă și din prezentarea lacunară a motivelor care au stat la baza concluziei că aceasta nu ar fi achitat cuantumul total al taxelor aferent autorizațiilor de exploatare pentru luna ianuarie 2024, cu atât mai mult cu cât în alte acte emitentul reține o cu totul altă sumă. Astfel, în opinia acesteia, nu poate fi identificată sursa acestor taxe și modalitatea de calcul. De asemenea, în actul administrativ nu pot fi identificate motivele care au impus adoptarea deciziei de revocare a licenței în detrimentul altor opțiuni, respectiv lipsește analiza consecințelor produse (astfel cum impun dispozițiile art. 17 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 77/2009).

Intimatul - pârât Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu consecința menținerii sentinței recurate ca fiind temeinică și legală.

În esență, a arătat că instanța de fond a reținut în mod corect, în analiza pe care a efectuat-o, aspecte care pot fi luate în considerare pentru cererea de suspendare formulată, neexistând o contradicție între argumentele reținute de instanța de fond, așa cum susține reclamanta.

Pe fondul cererii de suspendare, a învederat că nu este întrunită condiția cazului bine justificat, având în vedere că decizia de revocare prevede temeiurile de drept și este motivată în fapt, respectiv neplata taxei de autorizare în cuantum de 96.386 RON.

Cu privire la condiția prevenirii unei pagube iminente, a susținut că recurenta-reclamantă nu a prezentat dovezi certe din care să rezulte paguba, respectiv nu aproba iminența producerii unui prejudiciu material în patrimoniul său, susceptibil să atragă temporizarea efectului actului administrativ, simpla invocare a faptului că are obligația de a achita taxele de autorizare, obligatorie prin efectul normelor legale în baza cărora a fost emisă decizia a cărei suspendare se solicită, nu reprezintă o pagubă în patrimoniul acesteia, ci o obligație pe care a cunoscut-o încă de la momentul solicitării de autorizare a mijloacelor de joc tip slot machine.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin Rezoluția Președintelui completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului s-a fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 11 martie 2025, în ședință publică, cu citarea părților, când Înalta Curte, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și de temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise, reținând cauza spre soluționare pe recursul ce face obiectul pricinii deduse judecății.

Examinând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, Înalta Curte constată că cererea de recurs formulată în cauză de reclamanta A. S.R.L. este nefondată pentru argumentele ce vor fi expuse în continuare.

Așa cum s-a precizat la pct. 1 al prezentei decizii, reclamanta A. S.R.L. a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere întemeiată pe dispozițiile art. 15 din Legea nr. 554/2004, prin care a solicitat suspendarea executării deciziei nr. 127/13.02.2024.

Soluționând cauza, curtea de apel a respins cererea formulată de reclamantă cu motivarea că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile legale cumulative, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă, pentru a se dispune suspendarea executării deciziei nr. 127/13.02.2024.

Recurenta-reclamantă a criticat sentința primei instanțe din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., critici pe care Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate.

În ceea ce privește motivul de nelegalitate întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte reține că, potrivit acestui text legal, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Subsumat acestui motiv, recurenta-reclamantă a invocat faptul că ar exista motive contradictorii, instanța de fond nemotivând de o manieră concretă și aplicată argumentele invocate de reclamantă. De asemenea, a mai arătat că în prezentarea raționamentului pe care se întemeiază soluția de respingere au fost reținute considerente contradictorii și incompatibile între ele.

Înalta Curte reține că, potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților."

Potrivit unei practici constante a instanței supreme, prevederile legale mai sus indicate nu obligă instanța să răspundă tuturor apărărilor avansate de parte, acestea putând fi analizate global, printr-un raționament juridic de sinteză ori luând în considerare un singur aspect considerat esențial, astfel că omisiunea de a cerceta un anumit argument sau o afirmație nu constituie automat motiv de casare a sentinței. Pentru a avea această consecință, omisiunea trebuie să fie decisivă, să afecteze echitatea procedurii, să denote lipsa de "ascultare" a părții, ceea ce nu este cazul în speță.

Lecturând considerentele sentinței recurate, Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigențele dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei și limitele în care a fost învestită, prima instanță a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispozițiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecății.

Astfel, judecătorul fondului a analizat cererea de suspendare a executării a actului administrativ contestat din perspectiva dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, verificând îndeplinirea cerințelor art. 2 lit. ș) și t) din același act normativ, situație în care nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ, ocazie cu care, a înlăturat argumentat toate apărările recurentei-reclamante.

De asemenea, în cuprinsul hotărârii judecătorești analizate, nu se regăsesc considerente contradictorii, instanța de fond înfățișând într-o manieră clară și coerentă fiecare motiv de nelegalitate invocat în acțiune, apărarea expusă de intimat iar, în raport de dispozițiile legale incidente, art. 14 din Legea nr. 554/2004, a stabilit că nu sunt întrunite condițiile cerute de textul de lege pentru a se dispune suspendarea actului solicitată de recurenta-reclamantă.

Împrejurarea că recurenta nu este de acord cu motivarea instanței de fond, sub aspectul soluției, nu echivalează cu o nemotivare și nu determină incidența motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., criticile întemeiate pe aceste dispoziții legale urmând a fi respinse, ca nefondate.

Înalta Curte constată că nu este incident nici motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., incident atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Potrivit art. 15 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004 "Suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, și prin cererea adresată instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. În acest caz, instanța poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluționarea definitivă a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula odată cu acțiunea principală sau printr-o acțiune separată, până la soluționarea acțiunii în fond. Dispozițiile art. 14 alin. (2)-(7) se aplică în mod corespunzător.",

Din conținutul art. 14 din același act normativ rezultă că, pentru a se dispune suspendarea executării actului administrativ, trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, condițiile existenței unui caz bine justificat și a necesității prevenirii unei pagube iminente.

Conform dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, cazurile bine justificate reprezintă acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, iar paguba iminentă constă în prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public (art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004).

Totodată, în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție în această materie s-a reținut că necesitatea asigurării unei protecții jurisdicționale provizorii persoanelor ale căror drepturi pot fi lezate prin emiterea unor acte administrative este recunoscută și în plan european, prin Recomandarea R (89) 8 adoptată de Consiliul de Miniștri din cadrul Consiliului Europei, aplicabilă și României.

Potrivit acestei recomandări, instanța, în calitate jurisdicțională chemată să decidă măsura de protecție provizorie, trebuie să țină cont de ansamblul circumstanțelor și intereselor prezentate și să acorde asemenea măsuri atunci când executarea actului administrativ este de natură a crea pagube grave, dificil de reparat, și când există un argument juridic aparent valabil față de nelegalitatea lui.

Secția de contencios administrativ și fiscal a ÎCCJ a statuat constat că, pentru conturarea cazului bine justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea dosar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ. Astfel de împrejurări vădite au fost reținute ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depășirea competenței, actului administrativ emis în temeiul unor dispoziții legale declarate neconstituționale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ.

Este adevărat că tot în practica instanței supreme s-a statuat că aparența de nelegalitate nu se limitează la verificarea regularității procedurii administrative sau a dimensiunii formale a actului administrativ, ci poate fi circumscrisă unor motive ce țin de fondul raportului de drept administrativ, de legalitatea substanțială a actului supus evaluării.

Dar îndoiala serioasă asupra legalității actului administrativ trebuie să fie evidentă, să poate fi decelată cu ușurință printr-o cercetare sumară a aparenței dreptului, pentru că în cadrul procedurii suspendării executării, pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii, nu este permisă prejudecarea fondului litigiului.

Prin urmare, pentru a înlătura, chiar și temporar, regula executării imediate și din oficiu a actului administrativ, privind suspendarea acestuia, instanța poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri doar prin raportare la probele administrate în cauză și care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumției de legalitate a actului administrativ, instanța având posibilitatea să efectueze numai o examinare sumară a aparenței dreptului.

În speță, în situația particulară dedusă judecății, Înalta Curte constată că, în susținerea cazului bine justificat, recurenta-reclamantă a invocat mai multe aspecte ce relevă, în opinia sa, aparenta nelegalitate a actului administrativ a cărui suspendare o solicită și anume: faptul că ar fi achitat sumele indicate de către pârâtă în cuprinsul deciziei contestate, dar și împrejurarea că actul contestat nu ar fi motivat sub aspectul măsurii dispuse.

Analizând prima facie motivele invocate de recurenta-reclamantă, în mod corect prima instanță a constatat că acestea nu relevă împrejurări legate de starea de fapt sau de drept de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ a cărui suspendare se solicită. Astfel, la o cercetare aparentă, verificarea aspectelor legate de modalitatea în care a fost făcută imputația plății sumei de 222.738 RON nu poate face obiectul analizei instanței de contencios administrativ, în cadrul prezentei cereri de suspendare executare act, deoarece o astfel de analiză implică verificări aprofundate cât privește situația recurentei-reclamante, respectiv stabilirea obligațiilor de plată ce îi revin acesteia atât în cuprinsul anului 2023, cât și pentru luna ianuarie 2024, identificarea plăților efectuate de către reclamantă și a modalității în care a fost făcută imputația acestor plăți, ceea ce ar însemna antamarea fondului cauzei, or suspendarea ar putea fi dispusă doar pentru motive de nelegalitate evidente.

Justețea concluziilor la care a ajuns intimatul-pârât nu reprezintă o chestiune care să poată fi statuată decât în cadrul unei acțiuni pe fond cu administrarea probatoriului specific.

Din cuprinsul hotărârii atacate cu calea extraordinară de atac a recursului, rezultă că instanța a răspuns în esență criticilor recurentei-reclamante, judecătorul fondului considerând că nu pot fi reținute, ca fiind de nelegalitate evidentă a actului, nici susținerile privind eventuala neconcordanță între suma reținută în cuprinsul deciziei contestate ca nefiind achitată la termen și suma reținută în cuprinsul adresei nr. x/12.07.2024, câtă vreme în adresa în discuție este menținută concluzia neachitării integrale a sumelor datorate de reclamantă la termenul de scadență, iar măsura revocării licenței de organizare a jocurilor de noroc a fost dispusă în conformitate cu prevederile art. 17 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 77/2009, dispoziții potrivit cărora:

"(2) Comitetul de Supraveghere a O.N.J.N. dispune, în funcție de consecințele produse, măsura revocării licenței de organizare a jocurilor de noroc și a licenței clasa a II-a pentru activități conexe, în una din următoarele situații: a) neîndeplinirea obligațiilor de plată față de bugetul general consolidat sau plata acestora, conform prevederilor legale în vigoare, cu o întârziere mai mare de 30 de zile de la data la care obligațiile respective sunt scadente în condițiile legii;".

Referitor la aspectul nemotivării deciziei, recurenta-reclamantă a invocat prin cererea de chemare în judecată împrejurarea că nu ar fi fost motivată în concret de către intimatul-pârât măsura dispusă în condițiile în care prevederile art. 17 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 77/2009 impun autorității publice să aibă în vedere consecințele produse atunci când dispun revocarea licenței de organizare a jocurilor de noroc.

Înalta Curte reține că, în mod constant în literatura de specialitate și jurisprudența din materie, se arată că motivarea unei decizii administrative trebuie să conțină acele elemente de fapt și de drept care să permită, pe de o parte, destinatarilor să cunoască și să evalueze temeiurile deciziei, iar, pe de altă parte, să facă posibilă exercitarea controlului de legalitate.

Or, așa cum în mod corect a conchis și prima instanță, proporționalitatea sancțiunii aplicate prin raportare la gravitatea încălcării alegate prin actul contestat ținând cont și de prevederile art. 17 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 77/2009 este o chestiune cu privire la care instanța se va pronunța cu ocazia soluționării cererii de anulare a actului administrativ.

Exercitarea dreptului de apreciere al autorității administrative și nemenționarea expresă în conținutul actului a aspectelor legate de consecințele produse pot constitui eventual motive care privesc fondul cauzei, dar care nu pot fi examinate în cadrul unei cereri de suspendare unde se cercetează doar aparența dreptului și motive incontestabile, vădite, categorice, de nelegalitate. Or, câtă vreme dispozițiile legale permiteau în mod vădit emiterea actului pentru ipoteza întârzierii în plata taxelor, cercetarea altor aspecte, cum ar fi cele legate de nemenționarea expresă a consecințelor (în condițiile în care legea nu reglementează de fapt în mod expres inserarea acestei mențiuni în conținutul actului) nu pot fi antamate în cadrul unei cereri de suspendare.

În fine, nu poate fi primită nici susținerea recurentei ce vizează împrejurarea că măsura dispusă ar fi disproporțională în condițiile în care, raportat la dispozițiile art. 29 alin. (6) din O.U.G. nr. 77/2009 pârâtul ar fi avut la dispoziție mijloacele necesare pentru încasarea taxelor datorate. Împrejurarea că legiuitorul a reglementat un mecanism specific care să asigure recuperarea sumelor datorate, prin instituirea unei obligații de constituire a unei garanții nu este de natură să atragă nelegalitatea actului contestat, câtă vreme dispozițiile art. 17 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 77/2009 permite aplicarea măsurii revocării licenței de organizare a jocurilor de noroc și a licenței clasa a II-a pentru activități conexe, aplicarea acesteia nefiind condiționată de imposibilitatea recuperării sumei datorate de contribuabil, ci de omisiunea de achitare a sumelor datorate cu o întârziere mai mare de 30 de zile.

Nu poate fi reținut astfel, la nivel de aparență, un abuz ori un exces de putere al autorității administrative în condițiile în care legea permite luarea măsurilor dispuse fără a se referi la condiții privitoare la cuantumul taxelor neachitate ori achitate cu întârziere.

Aprecierile reclamantei asupra legalității actului administrativ nu se pot subsuma condiției cazului bine justificat, în sensul art. 14 din Legea nr. 554/2004, întrucât împrejurările legate de starea de drept și de fapt nu sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității acestei decizii, ci presupun analizarea fondului cauzei.

În egală măsură, Înalta Curte are în vedere și faptul că, anterior pronunțării hotărârii acestei instanțe, Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 271 pronunțată la data de 16 octombrie 2024, în dosarul nr. x/2024, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc, ca neîntemeiată.

Pronunțarea acestei hotărâri pe fondul cauzei exclude îndoiala serioasă în privința legalității actului administrativ a cărui suspendare se solicită, în sensul explicitat prin art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, astfel încât nu este îndeplinită condiția cazului bine justificat, hotărârea menționată, rămasă definitivă, constituind un reper în verificarea aparenței de nelegalitate ținând cont de faptul că judecătorul fondului a avut posibilitatea administrării și interpretării unor probe și a efectuării unei evaluări aprofundate, pe care mecanismul procesual al suspendării de executare nu o îngăduie.

În consecință, în mod corect prima instanță a constatat inexistența elementelor care să contureze îndeplinirea condiției cazului bine justificat pentru suspendarea executării deciziei nr. 127/01.02.2024.

Nefiind dovedit cazul bine justificat, instanța de control judiciar constată că nu se mai impune analizarea soluției date de prima instanță cu privire la cerința pagubei iminente, și, implicit, motivele de recurs invocate sub acest aspect, întrucât cele două condiții au fost prevăzute de legiuitor în mod cumulativ, astfel că neîndeplinirea uneia atrage respingerea automată a cererii de suspendare a executării actului administrativ contestat.

În considerarea tuturor acestor argumente, recursul apare ca fiind nefondat, criticile formulate nefiind apte să conducă la modificarea soluției date de către prima instanță, care a apreciat în mod corect că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru a se putea dispune suspendarea executării deciziei atacate.

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 raportate la art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 208 din data de 6 august 2024 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 11 martie 2025.