ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1267/2025

Ședința publică din data de 6 martie 2025

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 09.08.2024, sub nr. x/2024, pe rolul Curții de Apel București, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul INSPECTORATUL GENERAL PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ - CENTRUL NAȚIONAL PENTRU SECURITATE LA INCENDIU ȘI PROTECȚIE CIVILĂ, suspendarea executării/efectelor actelor administrative: Raport de suspendare nr. 4.962.486/1 din 28.05.2024 si Raport de retragere nr. 4.962.486/4 din 07.06.2024, până la soluționarea pe fond a acțiunilor în contencios ce au ca obiect anularea actelor administrative, precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 17.01.2024, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență - Centrul Național pentru Securitate la Incendiu și Protecție Civilă a întocmit Raportul de Suspendare nr. x/2 din aceeași dată prin care a dispus suspendarea autorizației seria x nr. x/04.03.2015 a reclamantei A. S.R.L., ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor prevăzute în cadrul art. 20 lit. a), b) și d) din Metodologia de autorizare a persoanelor care efectuează lucrări în domeniul apărării împotriva incendiilor din 06.04.2010.

Prin sentința civilă nr. 1383/2024 pronunțată la 26 august 2024, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea de suspendare a executării actelor administrative formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General pentru Situații se Urgență - Centrul Național pentru Securitate la Incendiu și Protecție Civilă și a suspendat executarea Raportului de suspendare nr. x din 28.05.2024 și Raportului de retragere nr. x din 7.06.2024 până la soluționarea definitivă a dosarelor nr. x/2024 și nr. y/2024

Împotriva sentinței civilă nr. 1383/2024 pronunțată la 26 august 2024 de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâtul Inspectoratul General pentru Situații de Urgență - Centrul Național pentru Securitate la Incendiu și Protecție Civilă, care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În cuprinsul motivelor de recurs instituția pârâtă susține nelegalitatea hotărârii instanței de fond, în principal pentru aplicarea greșită a normelor de drept material și ignorarea obligațiilor imperative prevăzute de legislația incidentă.

Astfel, arată că instanța de fond a calificat ca fiind formală omisiunea societății A. S.R.L. de a completa registrul de evidență a lucrărilor pentru doi clienți, respectiv B. S.R.L. și Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București, deși art. 20 lit. d) din Anexa la OMAI nr. 87/2010 impune obligația menținerii evidenței lucrărilor în registre speciale, conform modelelor prevăzute.

Controlul efectuat la data de 27.05.2024 a relevat lipsa acestor lucrări din registru, deși ele fuseseră realizate cu 8, respectiv 2 luni anterior, intervale considerate rezonabile pentru un profesionist diligent.

Mai mult, subliniază că societatea reclamantă nu poate ține registre distincte în funcție de localitatea clientului, întrucât este autorizată să desfășoare activitatea într-un singur punct de lucru, conform autorizației ISCIR nr. B/CR4/I,J/11,12/5138/0/26.01.2024, emisă pentru locația din Balotești, jud. Ilfov. Conform art. 20 lit. a) din Anexa la OMAI nr. 87/2010, persoanele autorizate trebuie să mențină condițiile care au stat la baza autorizării, iar art. 5 alin. (1) lit. h) din aceeași anexă impune existența autorizației ISCIR pentru activitățile de verificare, reîncărcare și reparare a stingătoarelor de incendiu. Cererea de preschimbare a autorizației pentru un nou punct de lucru în Baia Mare nu a fost finalizată, întrucât societatea a fost sancționată pentru calitatea necorespunzătoare a lucrărilor.

În ceea ce privește momentul efectuării lucrării pentru clientul B. S.R.L., se arată că aceasta a avut loc într-un punct de lucru neautorizat, în localitatea Balș, care nu fusese notificat Centrului Național, conform art. 20 lit. b) din Anexa la OMAI nr. 87/2010, motiv pentru care nu a fost supus controlului din ianuarie 2024. Această omisiune a condus la neidentificarea neregulii în primul raport de suspendare, fiind consemnată abia în al doilea raport, ceea ce a atras automat retragerea autorizației.

Referitor la susținerile instanței de fond privind nulitatea raportului de retragere, pe motiv că întocmirea, vizarea și aprobarea au fost realizate de aceeași persoană, recurentul-pârât precizează că, la data întocmirii raportului, șeful serviciului de autorizare, dl. col. C., se afla în concediu medical, atribuțiile sale fiind preluate de dl. maior D., conform fișei postului și Ordinului de zi pe unitate, document cu caracter clasificat. Actele administrative au fost întocmite legal, iar raportul de retragere a fost aprobat de Șeful Centrului Național, producând efecte juridice față de terți.

În concluzie, solicită casarea hotărârii instanței de fond și rejudecarea cauzei, cu admiterea excepției inadmisibilității cererii de suspendare a executării, pentru neîndeplinirea condiției bunei justificări, în conformitate cu dispozițiile legale incidente și jurisprudența relevantă.

Intimata-reclamantă a depus întâmpinare prin care a invocat în principal excepția nulității căii de atac, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a soluției instanței de fond.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

În ceea ce privește excepția nulității recursului

Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția nulității recursului invocată de către intimata-reclamantă, Înalta Curte apreciază că aceasta este nefondată, întrucât prin cererea de recurs, recurentul-pârât a formulat critici care pot fi circumscrise formal motivului de casare invocat și prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel că nu se poate reține lipsa motivelor în sensul prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate.

Demersul judiciar al reclamantei A. S.R.L., astfel cum a fost evidențiat la pct. I.1. al acestei decizii, vizează solicitarea de suspendare a executării/efectelor Raportului de suspendare nr. 4.962.486/1 din 28.05.2024 si Raportului de retragere nr. 4.962.486/4 din 07.06.2024, până la soluționarea pe fond a acțiunilor în contencios ce au ca obiect anularea lor.

Prin sentința recurată s-a admis acțiunea, pârâtul Inspectoratul General pentru Situații de Urgență - Centrul Național pentru Securitate la Incendiu și Protecție Civilă formulând recurs, criticile fiind circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., a căror incidență nu poate fi reținută în cauză.

Înalta Curte constată că instanța de fond a efectuat o analiză corectă a cauzei deduse judecății, a coroborat dispozițiile incidente și a răspuns criticilor din cuprinsul cererii de chemare în judecată cu care a fost investită.

Instanța de recurs reține că recursul formulat de către pârât este nefondat, întrucât motivele invocate nu sunt de natură să conducă la casarea hotărârii atacate.

Cu titlu de chestiune prealabilă Curtea reține faptul că, în privința criticilor ce vizează netemeinicia hotărârii, respectiv a celor referitoare la stabilirea situației de fapt acestea exced controlului instanței de recurs. Astfel, cauza recursului constă în nelegalitatea hotărârii ce se atacă pe această cale, nelegalitate care trebuie să îmbrace una dintre formele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., sub denumirea de motive de casare. De lege lata, o critică de netemeinicie a sentinței nu poate fi formulată prin intermediul căii de atac a recursului, aceasta fiind o cale de atac extraordinară, care se poate exercita numai pentru motivele prevăzute de lege și nedevolutivă, neavând loc o rejudecare a fondului pricinii în recurs.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greșită a normelor de drept material este nefondat, Înalta Curte are în vedere că, potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Critica vizând pretinsa încălcare a art. 20 lit. d) din Metodologia de autorizare este nefondată.

Instituția recurentă susține că instanța de fond a calificat în mod greșit abaterea privind neînscrierea unor lucrări în registrul de evidență ca fiind formală și remediabilă.

Înalta Curte constată că prima instanță a constatat, în mod corect, că societatea reclamantă a depus dovezi privind existența mai multor registre fizice, ținute la zi, în funcție de localitățile unde își desfășoară activitatea, ceea ce este justificat practic și nu contravine dispozițiilor legale incidente. Astfel, art. 20 lit. d) impune ținerea la zi a evidenței lucrărilor, nu obligativitatea unui singur registru. Interpretarea recurentului adaugă la lege, contrar principiului ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus.

În plus, judecătorul fondului a reținut corect că neregula invocată nu a afectat fondul activității și putea fi remediată, ceea ce justifică calificarea sa ca formală.

Cu privire la critica privind desfășurarea activității în puncte de lucru neautorizate, instanța de recurs constată că nu are suport legal. Recurentul susține că reclamanta nu putea ține mai multe registre deoarece era autorizată pentru un singur punct de lucru. În mod legal prima instanță nu a reținut că activitatea s-ar fi desfășurat în afara punctului autorizat, ci doar că evidența lucrărilor era organizată pe criterii teritoriale, fără a se dovedi că lucrările au fost efectuate în locații neautorizate.

Mai mult, instituția recurentă nu a probat că lucrările respective au fost realizate în afara punctului autorizat, ci doar a presupus acest lucru pe baza localizării beneficiarilor și, în lipsa unei dovezi certe privind desfășurarea activității în afara punctului autorizat, critica este speculativă, nu poate face obiectul prezentei cauze și nu poate fundamenta casarea hotărârii.

Recurenta-pârâtă susține că lucrarea efectuată la societatea B. S.R.L. nu a fost consemnată în primul raport de suspendare, deoarece punctul de lucru nu era cunoscut. Această susținere este nefondată, având în vedere că instanța de fond a reținut, în mod corect, că lucrarea a fost efectuată în octombrie 2023, anterior primului control, și că neregula ar fi trebuit să fie identificată atunci. Faptul că lucrarea a fost identificată abia în mai 2024, în cadrul celui de-al doilea control, ridică semne de întrebare privind caracterul complet și diligent al controlului anterior. În contextul în care retragerea autorizației se bazează pe două suspendări într-un an, omisiunea de a include această abatere în primul raport afectează legalitatea celui de-al doilea raport și, implicit, a retragerii.

Instanța de fond a analizat corect această problemă, iar critica recurentului nu infirmă raționamentul instanței.

Partea recurentă susține că vizarea raportului de retragere a fost legală, întrucât persoana semnatară (maiorul D.) avea atribuții delegate.

Înalta Curte constată că în mod legal judecătorul fondului a reținut că semnătura de vizare este identică cu cea de întocmire, fără menționarea numelui persoanei care a semnat în locul șefului structurii și că, lipsa unei mențiuni clare privind delegarea și identitatea semnatarului afectează transparența și legalitatea actului administrativ.

În acest context, lipsa unei dovezi certe privind delegarea și respectarea procedurii interne, instanța a reținut corect existența unei suspiciuni de nulitate formală a raportului.

Criticile recurentului-pârât privind aplicarea greșită de către instanța de fond a dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, sunt nefondate.

Este incontestabil faptul că suspendarea executării actului administrativ, care se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea acestuia, constituie o măsură de excepție, presupunând dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil actului atacat, pe baza cărora să se poată reține îndeplinirea cumulativă a celor două condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și iminența pagubei, astfel cum sunt definite prin art. 2 lit. ș) și t) din aceeași lege.

Aceste condiții se analizează în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată și trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube, dificil de reparat, în cazul particular supus evaluării.

În raport cu circumstanțele concrete ale prezentei cauze, pe baza actelor dosarului și a împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de societatea reclamantă, îndeplinirea cumulativă a celor două condiții impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004 a fost corect reținută.

Criticile aduse hotărârii, grefate în principal pe inexistența unui caz bine justificat, motivat de susținerea că actelor administrative atacate au fost emise cu respectarea prevederilor legale în vigoare, nu este de natură a impune o altă concluzie în prezenta cauză, în care nu poate fi prejudecat fondul litigiului.

Recurentul-pârât susține că nu sunt îndeplinite condițiile art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004. Această susținere este contrazisă de reținerile instanțelor de fond și de recurs.

Prima instanța a analizat în detaliu existența unui caz bine justificat, reținând vicii de fond și de formă ale rapoartelor atacate, precum motivarea deficitară, excesul de putere și nelegalitatea vizării.

De asemenea, a fost demonstrată existența unei pagube iminente, constând în blocarea activității economice a societății reclamante, cu riscul intrării în insolvență.

Instanța a aplicat corect dispozițiile art. 14 și 15, iar critica recurentului ignoră analiza detaliată și temeinică realizată în hotărârea atacată.

De asemenea, respectarea Recomandării nr. R/89/8/1989 a Comitetului de Ministri din cadrul Consiliului Europei privind protectia jurisdictionala provizorie in materie administrativă, precum si a Recomandării nr. 16/2003 a aceleiasi institutii, potrivit careia executarea deciziilor administrative trebuie să țină cont de drepturile si interesele persoanelor particulare. Astfel de măsuri de protecție provizorie pot fi acordate atunci când executarea actului administrativ este de natură a cauza pagube și când există un argument aparent valabil de nelegalitate a acestuia.

În orice caz, este de observat că măsura solicitată de societatea reclamantă are caracter provizoriu, fiind limitată în timp până la rezolvarea definitivă a fondului, iar condiția neprejudecării fondului raportului juridic litigios decurge din condiția referitoare la caracterul special al măsurii ce urmează a fi dispusă.

Nu în ultimul rând, așa cum în mod corect s-a reținut și în fața instanței de fond, în cauză nu se cercetează fondul dreptului disputat de părți, acesta urmând a fi stabilit în cadrul litigiilor ce fac obiectul dosarelor înregistrate pe rolul Curții de Apel București sub nr. x/2024 și nr. y/2024, prin care se solicită anularea celor două acte administrative.

În aceste condiții, se constată că susținerile recurentului-pârât nu își regăsesc un fundament în cele relevate din înscrisurile depuse la dosar, motiv pentru care nu sunt apte să determine instanța de control judiciar a aprecia că, în speță, nu ar fi îndeplinită condiția cazului bine justificat, fiind identificate împrejurări vădite de fapt și/sau de drept de natură să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul autorității pârâte ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Respinge recursul declarat de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență - Centrul Național pentru Securitate la Incendiu și Protecție Civilă împotriva sentinței civile nr. 1383/2024 pronunțate la 26 august 2024 de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 6 martie 2025.