ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1244/2025

Ședința publică din data de 6 martie 2025

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 16.03.2023 sub dosar nr. x/2022 înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții A., B., C., D. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române, în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, suspendarea până la pronunțarea instanței de fond a executării actului administrativ reprezentat de dispoziția nr. S/9 din 08.02.2023 (document clasificat "secret de serviciu") a inspectorului general al IGPR, privind sporurile pentru munca desfășurată în condiții deosebit de periculoase, periculoase sau vătămătoare.

Prin sentința civilă nr. 803 pronunțată la 11 mai 2023, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de suspendare executare formulată de reclamanții A., B., C., D., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române, ca nefiind întrunite cumulativ condițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Împotriva sentinței civile nr. 803 pronunțate la 11 mai 2023 de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal au declarat recurs reclamanții A., B., C., D., care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. au solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiate.

După o succintă prezentare a situației de fapt, a formei aplicabile a cadrului legal și a istoricului legislativ recent, respectiv a actului administrativ contestat, se învederează următoarele:

Recurenții reclamanți susțin că instanța de fond a omis să analizeze aparența de nelegalitate a actului administrativ contestat nu doar din perspectiva formală, ci și din perspectiva competenței emitentului de a reglementa unilateral condițiile de acordare a sporurilor, în contradicție cu actul normativ superior, respectiv O.M.A.I. nr. S/629/2008.

Arată că instanța nu a examinat caracterul inferior al dispoziției atacate, scopul real al emiterii acesteia și modificările aduse reglementării existente, ceea ce contravine principiului legalității și creează o îndoială serioasă asupra validității actului.

Instanța de fond nu a constatat nelegalitatea evidentă generată de extragerea selectivă de către pârât a doar trei dintre cele cinci sporuri reglementate în Anexa 10 la O.M.A.I. nr. S/629/2008, pentru care a instituit reguli noi privind stabilirea condițiilor de muncă și cuantificarea timpului efectiv lucrat. Aceste reguli nu se regăsesc în ordinul ministerial și contravin dispozițiilor cu caracter general prevăzute în regulament, generând o aplicare neunitară și discriminatorie.

Recurenții-reclamanți critică și comportamentul anterior al pârâtului, care a girat tacit aplicarea neunitară a reglementărilor privind sporurile, acceptând acordarea sporului de antenă tuturor polițiștilor pe baza condicii de prezență, în timp ce pentru sporul de toxicitate a permis modificarea modalității de cuantificare, exclusiv pentru polițiștii Serviciului Omoruri. Această dublă măsură este considerată abuzivă și generatoare de prejudicii salariale.

Prima instanță a interpretat eronat sintagma "timpul efectiv de lucru" din O.M.A.I. nr. S/629/2008, fără a identifica criterii concrete de stabilire a condițiilor de muncă deosebit de periculoase și fără a explica modul obiectiv de cuantificare a riscului sau pericolului permanent. Precizează că legiuitorul nu a prevăzut asemenea criterii, ci a stabilit că sporul se acordă în condițiile în care, în urma evaluării riscurilor, se menține un risc permanent, ceea ce exclude posibilitatea limitării temporale a riscului.

Părțile recurente critică reglementarea de către pârât, prin dispoziția atacată, a unor criterii subiective de stabilire a condițiilor de muncă și a nivelului de risc, contrar voinței legiuitorului. Astfel, pârâtul a redus nivelul de risc de la permanent la temporar, prin raportarea la durata sarcinilor de serviciu, ceea ce contravine Deciziei nr. 23/2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pct. 98.

O altă critică privește instituirea Registrului de ore, care, contrar susținerilor instanței de fond, nu are rolul de centralizare a documentelor justificative, ci de cuantificare a numărului de ore lucrate în condiții periculoase, pe baza unor criterii subiective stabilite de pârât. Această reglementare modifică natura sporului din caracter permanent în caracter temporar, fără a respecta jurisprudența relevantă, respectiv Decizia nr. 23/2021, pct. 94.

Prima instanță a omis să analizeze posibilitatea obiectivă de cuantificare a riscului sau pericolului permanent în raport cu activitățile specifice desfășurate de polițiștii Serviciului Omoruri, precum participarea la autopsii, cercetări la fața locului în cazuri de omor, manipularea produselor biologice și expunerea la factori de contagiune invizibili. Subliniază că este imposibil să se stabilească criterii obiective de măsurare a riscului în unități de timp, ceea ce justifică caracterul permanent al sporului.

Instanța de fond a interpretat caracterul variabil al sporului, care nu se referă la nivelul de risc, ci la durata efectivă de activitate a polițistului în cadrul fondului de timp lunar, în funcție de concedii, misiuni sau alte absențe justificate. Arată că acest caracter variabil este compatibil cu caracterul permanent al riscului, conform Deciziei nr. 23/2021.

În final, subliniază că singurul criteriu obiectiv și legal de acordare a sporului este timpul efectiv lucrat la locul de muncă, cuantificat prin condica de prezență, criteriu aplicat anterior în mod unitar și care reflectă voința legiuitorului.

Solicită admiterea recursului, casarea sentinței și rejudecarea cauzei în fond, cu luarea în considerare a argumentelor privind existența cazului bine justificat și a pagubei iminente, conform cererii de suspendare.

Intimatul-pârât a depus întâmpinare, în cuprinsul căreia în principal, a invocat excepția nulității recursului pentru lipsa semnăturii și pentru că nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de lege, iar, în subisidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a soluției instanței de fond.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este fondat/nefondat.

Demersul judiciar al reclamanților, astfel cum a fost evidențiat la pct. I.1. al acestei decizii, vizează solicitarea de suspendare până la pronunțarea instanței de fond a executării actului administrativ reprezentat de dispoziția nr. S/9 din 08.02.2023 (document clasificat "secret de serviciu") a inspectorului general al IGPR, privind sporurile pentru munca desfășurată în condiții deosebit de periculoase, periculoase sau vătămătoare .

Prin sentința recurată s-a respins acțiunea, reclamanții formulând recurs criticile putând fi circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., a cărei incidență nu poate fi reținută în cauză.

Înalta Curte constată că instanța de fond a efectuat o analiză corectă a cauzei deduse judecății, ținând seama de conținutul actelor atacate, a coroborat dispozițiile incidente și a răspuns criticilor din cuprinsul cererii de chemare în judecată cu care a fost investită.

Instanța de recurs reține că recursul formulat este nefondat, întrucât motivele invocate nu sunt de natură să conducă la casarea hotărârii atacate.

Cu titlu de chestiune prealabilă Curtea reține faptul că, în privința criticilor ce vizează netemeinicia hotărârii, respectiv a celor referitoare la stabilirea situației de fapt acestea exced controlului instanței de recurs. Astfel, cauza recursului constă în nelegalitatea hotărârii ce se atacă pe această cale, nelegalitate care trebuie să îmbrace una dintre formele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., sub denumirea de motive de casare. De lege lata, o critică de netemeinicie a sentinței nu poate fi formulată prin intermediul căii de atac a recursului, aceasta fiind o cale de atac extraordinară, care se poate exercita numai pentru motivele prevăzute de lege și nedevolutivă, neavând loc o rejudecare a fondului pricinii în recurs.

Înalta Curte reține că potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. "când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei"

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților."

Verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar constată că aceasta îndeplinește exigențele menționate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată.

Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt și de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanța având posibilitatea să le grupeze și să le structureze în funcție de problemele de drept deduse judecății, putând să le răspundă prin considerente comune.

Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătorești nu se regăsesc literal toate susținerile invocate de partea reclamantă în legătură cu nelegalitatea actului administrativ contestat în cauză, sentința nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

De asemenea, Înalta Curte constată faptul că în cadrul sentinței atacate nu se regăsesc considerente contradictorii.

Instanța de fond a aplicat corect dispozițiile legale incidente și cu jurisprudența relevantă, iar argumentele recurenților nu conturează o aparență de nelegalitate aptă să justifice suspendarea executării actului administrativ contestat.

Referitor la prima critică, privind pretinsa omisiune a instanței de fond de a analiza aparența de nelegalitate din perspectiva competenței emitentului de a reglementa unilateral condițiile de acordare a sporurilor, Înalta Curte constată că prima instanță a examinat temeiurile de drept ale Dispoziției nr. S/9/08.02.2023 și a reținut că aceasta nu modifică Ordinul MAI nr. S/629/2008, ci stabilește un mod unitar de aplicare procedurală, în acord cu dispozițiile art. 17 alin. (1) și (5) din Anexa 10 la ordinul menționat. Astfel, nu se poate susține că dispoziția atacată ar fi fost emisă cu depășirea competenței sau că ar fi modificat un act normativ superior, întrucât aceasta nu instituie norme juridice noi, ci detaliază modalitatea de aplicare a celor existente.

Este nefondată cea de-a doua critică, referitoare la extragerea selectivă a trei sporuri din cele cinci reglementări de Anexa 10 la O.M.A.I. nr. S/629/2008.

Instanța de fond a reținut în mod corect că dispoziția atacată nu modifică regulile de acordare ale sporurilor, ci stabilește un cadru procedural pentru centralizarea documentelor justificative, fără a institui tratamente diferențiate sau derogatorii. În plus, caracterul distinct al fiecărui spor, în funcție de natura condițiilor de muncă, justifică abordări specifice în ceea ce privește evidența activităților desfășurate, fără a se putea reține o discriminare sau o aplicare neunitară contrară dispozițiilor legale.

Referitor la a treia critică, privind comportamentul anterior al pârâtului și pretinsa acceptare tacită a aplicării neunitare a dispozițiilor legale, instanța de fond a subliniat că analiza cererii de suspendare nu vizează conduita anterioară a autorității emitente, ci legalitatea aparentă a actului administrativ contestat. Or, în lipsa unei hotărâri judecătorești definitive care să fi constatat nelegalitatea comportamentului anterior, aceste susțineri nu pot fundamenta aparența de nelegalitate a dispoziției atacate.

În ceea ce privește susținerea referitoare la interpretarea sintagmei "timpul efectiv de lucru", instanța a reținut în mod corect că voința legiuitorului, exprimată în O.M.A.I. nr. S/629/2008, este aceea de a compensa munca desfășurată în concret în condiții speciale, iar nu simpla prezență la locul de muncă. Documentele primare justificative, enumerate cu titlu exemplificativ în art. 17 alin. (5) din Anexa 10, permit individualizarea activităților desfășurate în condiții deosebit de periculoase, iar centralizarea acestora într-un registru nu contravine voinței legiuitorului, ci facilitează aplicarea unitară a dispozițiilor legale.

Critica privind pretinsa reglementare de către pârât a unor criterii subiective de stabilire a condițiilor de muncă, este nefondată, întrucât instanța de fond a constatat că dispoziția atacată nu modifică caracterul permanent al sporului, ci clarifică modalitatea de cuantificare a timpului efectiv lucrat, în acord cu jurisprudența ÎCCJ-Decizia nr. 23/2021. Această decizie stabilește că sporurile pentru condiții de muncă au caracter permanent, dar se acordă proporțional cu timpul efectiv lucrat, ceea ce implică o evidență riguroasă a activităților desfășurate.

În ceea ce privește registrul de ore, instanța a reținut că acesta are rolul de centralizare a documentelor primare justificative, fără a modifica natura sporului sau condițiile de acordare. Instituirea unui astfel de registru nu depășește voința legiuitorului, ci se circumscrie obligației de probare a muncii desfășurate în condiții speciale, prevăzută de art. 17 din Anexa 10 la O.M.A.I. nr. S/629/2008.

Înalta Curte precizează că critica referitoare la imposibilitatea obiectivă de cuantificare a riscului permanent, nu poate fi primită în cadrul cererii de suspendare, întrucât presupune o analiză de fond asupra condițiilor de muncă și a gradului de expunere, care excedează limitele procedurii de suspendare. Instanța de fond a apreciat în mod corect că nu se conturează o îndoială serioasă asupra legalității dispoziției atacate, iar argumentele recurenților nu sunt apte să răstoarne prezumția de legalitate a actului administrativ.

În ceea ce privește caracterul variabil al sporului, prima instanță a reținut în mod corect că variabilitatea privește cuantificarea, iar nu condițiile de acordare. Sporul pentru condiții deosebit de periculoase are caracter permanent, dar se acordă proporțional cu timpul efectiv lucrat, conform art. 17 alin. (1) din Anexa 10 și în acord cu considerentele Deciziei ÎCCJ nr. 23/2021.

În concluzie, instanța de fond a analizat în mod temeinic și legal cererea de suspendare, constatând că nu sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv existența unui caz bine justificat și a unei pagube iminente.

Criticile formulate în recurs nu conturează o aparență de nelegalitate aptă să justifice suspendarea executării actului administrativ, iar reținerile instanței de fond sunt conforme cu dispozițiile legale incidente și cu jurisprudența relevantă.

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., republicat, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de D., C., B., A. împotriva sentinței civile nr. 803 pronunțate la 11 mai 2023 de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de D., C., B., A. împotriva sentinței civile nr. 803 pronunțate la 11 mai 2023 de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 6 martie 2025.