Decizia nr. 1193/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — contestație în anulare împotriva sentinței nr. 231/2021 a Curții de Apel Ploiești

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. x/2021 pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Agenția Națională de Integritate, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună anularea raportului de evaluare nr. x/26.01.2021.

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 231 din 21.12.2021, Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal a respins, ca inadmisibilă, excepția de nelegalitate a adreselor nr. x/11.08.2020 și nr. y/20.08.2020, invocată de pârâtele Agenția Națională de Integritate și Autoritatea Electorală Permanentă, și ca neîntemeiată acțiunea dedusă judecății.

Calea de atac exercitată Împotriva sentinței amintite reclamantul a declarat recurs, prin care a solicitat casarea acesteia și, în principal, trimiterea cauzei spre judecare aceleiași instanțe, iar, în subsidiar, reținerea cauzei spre judecare și, în consecință, admiterea excepțiilor de nelegalitate, admiterea acțiunii și anularea raportului de evaluare nr. x/26.01.2021.

Hotărârea instanței de recurs Prin decizia civilă nr. 1166 din data de 28 februarie 2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a fost respins recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței nr. 231 din 21 decembrie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Contestația în anulare Împotriva deciziei civile menționate anterior, contestatorul A. a formulat contestație în anulare, întemeiată pe art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., solicitând anularea deciziei nr. 1166 din data de 28 februarie 2024 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2021, și rejudecarea recursului. În motivare, contestatorul a susținut mai întâi că instanța de recurs ar fi omis să cerceteze motivul de recurs referitor la interpretarea și aplicarea greșită a prevederilor art. 513 din O.U.G. nr. 57/2019, respectiv ale art. 512 alin. (3) din același act normativ. Sub acest aspect, contestatorul a făcut referire la aspectele din recurs ce priveau în esență omisiunea instanței de fond de a analiza critica privind faptul că era angajat la Camera Deputaților, instituție cu care avea încheiat contractul de muncă, iar nu cu biroul parlamentar, indicând numărul respectivului contract și existența unui raport per salariat din 11 iunie 2020. În acest context, contestatorul a reluat aspecte indicate a se regăsi în cererea de recurs, pe care instanța de control judiciar ar fi omis a le verifica prin prisma existenței acelui contract și a validității sale, raportat la care se impunea verificarea pretinsei incompatibilități identificate. Făcând referire în continuare la aspecte privind suspendarea de drept din funcția publică, partea contestatoare a pretins omisiunea de analiză a motivelor privind faptul că atâta vreme cât suspendarea funcționează de drept conform art. 512 și art. 528 din Codul administrativ și art. 61 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 7/2006, deci ope legis, aceasta nu are nevoie de o aprobare, iar documentul refuzat de președintele AEP spre eliberare este potrivit legii un document constatator al suspendării de drept, care nu are ca efect juridic aplicarea suspendării de drept. Instanța de recurs nu a analizat deloc susținerea potrivit căreia partea reclamantă era angajat la Camera Deputaților, cu această instituție fiind încheiat contractul de muncă, a fost omis a se cerceta motivul referitor la interpretarea și aplicarea greșită a art. 513 și art. 512 alin. (3) din O.U.G. nr. 57/2019. Contestatorul a mai susținut și că instanța de recurs ar fi omis analiza motivului referitor la interpretarea și aplicarea greșită a prevederilor art. 61 alin. (1) lit. l) și art. 97 din Legea nr. 7/2006 republicată raportat la art. 97 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 161/2003, precum și ale art. 436 din O.U.G. nr. 57/2019. Sub acest aspect, contestatorul a reiterat aspectul privind suspendarea de drept a raportului de serviciu al funcționarului public, indicând dispozițiile normelor articolelor pretins omise în analiză de instanța de control judiciar. Instanța de recurs nu a cercetat faptul că este permis ca funcționarii publici pot fi membri ai partidelor politice legal constituite, cu respectarea interdicțiilor și limitărilor prevăzute de Codul administrativ, precum și faptul că funcționarii publici de conducere sau de execuție care sunt membri ai partidelor politice legal constituite, fără a fi membri ai organelor de conducere ale partidelor politice, precum și cei care nu fac parte din partide politice pot candida la alegerile locale, neținând cont că toate drepturile și obligațiile ca funcționar public în cadrul AEP erau suspendate și reclamantul nu mai exercita atribuțiile de funcționar public în cadrul AEP, astfel că reclamantul nu a încălcat regimul juridic al incompatibilității prevăzut de art. 102 alin. (9) din Legea nr. 208/2015. Reluând afirmațiile privind calitatea de angajat al Camerei Deputaților, iar nu al biroului parlamentar, precum și cele vizând faptul că suspendarea din funcția publică de la AEP ar fi fost una de drept, partea contestatoare a apreciat că pe durata acestei suspendări de drept era aplicabilă Legea nr. 7/2006 care nu prevede incompatibilitatea unui funcționar public care este membru al vreunui partid politic, legal constituit. În acest context s-a afirmat o încălcare a dreptului la un proces echitabil, drept ce nu poate fi considerat efectiv decât dacă motivele de recurs sunt analizate efectiv de instanță, adică aceste motive sunt reflectate în decizia pronunțată, cu mențiuni și la aspecte din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. Or, instanța de recurs a omis să analizeze motivele invocate, care nu se regăsesc în niciun raționament și argument din motivarea hotărârii atacate. Astfel, motivarea deciziei pronunțate de instanța de recurs care a omis să cerceteze toate motivele de casare invocate de reclamant arată că nu s-au examinat cu adevărat chestiunile esențiale ce i-au fost prezentate, ceea ce atrage aplicabilitatea art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ. În consecință, s-a solicitat admiterea căii de atac a contestației în anulare, potrivit art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ.

Apărările formulate în cauză 6.1. Intimata Autoritatea Electorală Permanentă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei civile nr. 1166 din data de 28 februarie 2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca neîntemeiată. În motivare, partea intimată a arătat faptul că instanța de recurs a analizat toate motivele de casare invocate prin cererea de recurs, anume art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ., motivând temeinic și amplu decizia pronunțată. Sub acest aspect, prin prisma criticilor formulate de contestator, intimata a menționat considerentele relevante din conținutul deciziei instanței de recurs. A mai subliniat intimata faptul că dispozițiile art. 61 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 7/2006 au fost invocate în contestația în anulare, fără a obiectul motivelor invocate în dosarul anterior. În continuare, partea intimată a reiterat motivele pentru care a fost reținută starea de incompatibilitate a contestatorului, fiind combătute argumentele prezentate de acesta din urmă. 6.2. Intimata Agenția Națională de Integritate, de asemenea, a completat întâmpinarea, cu apărări prin care a solicitat respingerea contestației în anulare formulate de contestatorul A. în principal ca tardivă și în subsidiar ca inadmisibilă. II. Considerentele și soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție Potrivit art. 503 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, "Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când: (…) 3. instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen; (…)". [s.n.] Cale de atac extraordinară, de retractare, comună și nesuspensivă de executare, contestația în anulare se poate exercita numai împotriva hotărârilor definitive, în cazurile și condițiile expres și limitativ prevăzute de lege. Cum o contestație în anulare este o cale de atac distinctă de un recurs, fiind susceptibilă de a se exercita pentru motive expres și limitativ prevăzute de art. 503 din C. proc. civ., se exclude posibilitatea celui interesat de a-i deturna finalitatea și de a exercita în acest mod, în fapt, un recurs inadmisibil împotriva unei hotărâri definitive, doar pentru a obține o reexaminare a unei soluții care, nefiindu-i favorabilă, îl nemulțumește. Nu este așadar suficient ca partea să fie nemulțumită de hotărârea ce s-a pronunțat în cauza sa, ci este necesar și esențial ca partea să recurgă la calea de atac extraordinară corespunzătoare, iar condițiile de incidență ale aceleia să fie întrunite. Totodată, contestația în anulare specială reglementată de art. 503 alin. (2) din C. proc. civ. privește exclusiv decizia instanței de recurs, iar nu cererea de chemare în judecată sau hotărârea primei instanțe, după cum prin contestația în anulare nu pot fi formulate de manieră admisibilă critici noi fie împotriva actului administrativ litigios, fie împotriva sentinței pronunțate în fond. În cauza de față, Înalta Curte constată că, față de motivele invocate de partea contestatoare, analiza se impune a fi făcută prin prisma art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., contestația în anulare fiind neîntemeiată. Deși intimata a invocat inadmisibilitatea contestației în anulare din perspectiva corespondenței criticilor formulate în raport de motivul reglementat în C. proc. civ., totuși instanța de control judiciar observă că formal contestatorul s-a raportat la dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ. și a pretins omisiunea instanței de recurs de a fi analizat anumite motive de casare/nelegalitate din conținutul memoriului de recurs. Într-un astfel de context, nu se poate susține o inadmisibilitate a contestației în anulare, ci verificarea căii extraordinare de atac se va realiza pe fond sub aspectul temeiniciei aspectelor învederate. Referitor la art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., textul legal prevede că va fi incident acest caz de contestație în anulare atunci când instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen. Așadar, cazul de contestație în anulare privește omisiunea de analiză a motivului de casare, iar nu chestiunea dacă acesta a fost cercetat temeinic ori corect. În plus, nu se poate considera că analiza unui motiv de casare presupune în mod necesar și acceptarea de instanță a argumentelor invocate în susținerea lui, câtă vreme acele argumente nu își găsesc temei în normele juridice incidente aplicate situației de fapt stabilite pe baza probelor administrate. Pe cale de consecință, dacă instanța de recurs a înlăturat motivat criticile formulate prin motivele de casare invocate de partea recurentă, art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ. nu poate fi reținut. Totodată, acest caz de contestație în anulare specială devine incident doar în ipoteza în care intervine respingerea recursului sau admiterea sa numai în parte. În cauză, nu se poate reține însă omisiunea de analiză a vreunui motiv de casare/nelegalitate de către instanța de recurs. În concret, acea instanță de control judiciar a identificat motivele de casare/nelegalitate indicate de recurentul-reclamant prin memoriul de recurs, anume raportat la dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ., a căror verificare a realizat-o de manieră amplă în conținutul considerentelor deciziei pronunțate. Astfel, prin prisma motivelor de casare/nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 6 din C. proc. civ., instanța de recurs a arătat argumentele pentru care nu puteau fi reținute susținerile recurentului-reclamant în sensul că sentința primei instanțe ar fi fost viciată sub aspectul motivării sale ori că ar fi existat vreo omisiune de analiză din partea judecătorului fondului cu privire la susținerile părții în discuție, de natură a pune în vreun fel în discuție dreptul la apărare sau principiul procesului echitabil. În aceste condiții, orice afirmație din contestația în anulare în legătură cu conținutul celor două motive de casare/nelegalitate reprezintă o critică nepermisă raportat la specificul acestei căii extraordinare de atac, din moment ce nu rezultă că instanța de recurs ar fi omis să procedeze la cercetarea lor, iar verificarea modului în care criticile au fost dezlegate de judecătorii din recurs nu se circumscrie conținutului art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ. Totodată, nu poate fi reținută nici vreo omisiune de analiză a Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra motivului de casare/nelegalitate invocat prin prisma art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. În acest sens, referirile contestatorului la afirmațiile sale din cererea de recurs privind deținerea unui contract de muncă încheiat cu Camera Deputaților nu au fost ignorate de instanța de recurs, care a consemnat expres că «Recurentul a încheiat cu Camera Deputaților contactul individual de muncă nr. 8610/11.06.2020 prin care a fost angajat la biroul parlamentar al deputatului ... începând cu data de 15.06.2020». Cu toate acestea, relevanța sau efectul juridic al contractului amintit în cadrul soluționării căii de atac a recursului excedează motivul de contestație în anulare, limitat la omisiunea cercetării unui motiv de casare/nelegalitate de către instanța de recurs, nu la conținutul sau calitatea analizei efectuate în controlul judiciar. De asemenea, reluarea argumentației recurentului-reclamant privind existența unei pretinse suspendări de drept din funcția publică ocupată la Autoritatea Electorală Permanentă omite faptul că instanța de recurs a validat sub acest aspect analiza efectuată de prima instanță prin prisma unei puteri de lucru judecat a hotărârilor judecătorești pronunțate în dosarul nr. x/2020 de Tribunalul Dâmbovița, secția a II-a contencios administrativ și fiscal și Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal. În consecință, considerentul instanței de control judiciar privind valorificarea efectului autorității de lucru judecat este de natură a acoperi ansamblul criticilor formulate în recurs pornind de la acea pretinsă suspendare de drept, inclusiv prin prisma temeiurilor de drept identificate de partea recurentă în Codul administrativ sau în Legea nr. 7/2006, fără a se confirma deci incidența motivului de contestație în anulare în discuție. Nu pot fi reținute ca pertinente nici aspectele învederate de contestator referitor la pretinsa omisiune de analiză a dispozițiilor art. 436 din Codul administrativ, respectiv art. 97 și art. 98 din Legea nr. 161/2003, privind în esență posibilitatea funcționarului public de a fi membru al unui partid politic legal constituit, respectiv de a candida pentru o funcție eligibilă ori de a fi numit într-o funcție de demnitate publică, din moment ce instanța de recurs a menționat explicit că personalul aparatului de specialitate al Autorității Electorale Permanente cu statut de funcționar public parlamentar nu poate face parte din partide politice sau formațiuni politice. După cum s-a arătat deja, relevanța cadrului juridic amintit în cadrul soluționării căii de atac a recursului excedează motivul de contestație în anulare, limitat la omisiunea cercetării unui motiv de casare/nelegalitate de către instanța de recurs, nu la conținutul sau calitatea analizei efectuate în controlul judiciar. Nu în ultimul rând, reiterarea aspectelor privind existența unei suspendări de drept a raportului de funcție publică în cadrul Autorității Electorale Permanente este lipsită de utilitate, din moment ce prin intermediul contestației în anulare nu intervine o învestire a instanței judecătorești cu însăși analiza fondului acțiunii exercitate, iar sub aspectul motivului de casare/nelegalitate invocat prin cererea de recurs nu s-a validat pretins omisiune de cercetare imputată instanței de recurs. Pe cale de consecință, deoarece instanța de recurs a înlăturat criticile formulate prin motivele de casare/nelegalitate în discuție, identificându-se motivarea sub aceste aspecte în hotărârea atacată, nu sunt incidente dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ. Înalta Curte de Casație și Justiție arată că în principiu se încalcă exigențele procesului echitabil atunci când redeschiderea procedurii s-ar face cu nerespectarea normelor de procedură ce reglementează exercitarea căii de atac respective. Faptul că partea contestatoare nu a avut câștig de cauză în urma judecării recursului nu înseamnă că aceasta este consecința vreunei omisiuni de analiză a motivelor de casare/nelegalitate dezvoltate. Față de cele arătate în precedent, Înalta Curte va respinge contestația în anulare ca nefondată.