ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1166/2024

Ședința publică din data de 28 februarie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată sub nr. x/2021 pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Agenția Națională de Integritate, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună anularea raportului de evaluare nr. x/26.01.2021.

Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 231 din 21.12.2021, a respins, ca inadmisibilă, excepția de nelegalitate a adreselor nr. x/11.08.2020 și nr. y/20.08.2020 invocată de pârâtele Agenția Națională de Integritate și Autoritatea Electorală Permanentă, și ca neîntemeiată, acțiunea dedusă judecății.

Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul, care a solicitat casarea acesteia și, în principal, trimiterea cauzei spre judecare aceleiași instanțe, iar, în subsidiar, reținerea cauzei spre judecare și, în consecință, admiterea excepțiilor de nelegalitate, admiterea acțiunii și anularea raportului de evaluare nr. x/26.01.2021.

3.1. În primele două motive de casare, încadrate în drept în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ., recurentul a arătat că instanța de fond i-a încălcat dreptul la un proces echitabil, deoarece nu a analizat toate motivele de nelegalitate ale actului administrativ unilateral cu caracter individual ce formează obiectul judecății.

În dezvoltarea acestor motive de recurs au fost formulate de către recurent critici de nelegalitate cu privire la hotărârea judecătorească atacată ce vor fi prezentate în continuare.

Judecătorul fondului cauzei nu a prezentat, în concret, motivele de fapt și de drept care au format convingerea sa și nu a răspuns argumentelor care constituie cauza juridică a cererii de chemare în judecată, respectiv nu a procedat la motivarea înlăturării lor.

În concret, instanța nu s-a pronunțat decât asupra excepției de inadmisibilitate a excepțiilor de nelegalitate invocate de reclamant, fără însă a mai motiva hotărârea cu privire la aspectele de incompatibilitate contestate de parte.

Instanța s-a limitat să preia apărările expuse de pârâta Agenția Națională de Integritate fără să prezinte raționamentul juridic propriu care fundamentează soluția pronunțată. Recurentul opinează în sensul că, prin nemotivarea sentinței, i-au fost vătămate drepturile procesuale, iar vătămarea nu poate fi înlăturată decât prin casarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, pentru a se asigura părților dublul grad de jurisdicție.

În mod nelegal, instanța a făcut trimitere la norme care nu au legătură cu suspendarea de drept invocată în cazul de față unde partea, chiar prin plângerea formulată, a făcut referire la prevederile art. 10 alin. (1) lit. a) și art. 61 alin. (1) lit. a), iar nu la art. 10 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 7/2006. Ca atare, instanța a reținut puterea de lucru judecat în raport de o soluție judiciară care nu prezenta relevanță în speța de față. Or, instanța trebuia să se raporteze la susținerea potrivit căreia partea era angajată cu contract individual de muncă la Camera Deputaților, iar nu la biroul parlamentar, și să rețină incidența dispozițiilor art. 512 alin. (3) și art. 513 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ.

În altă ordine de idei, recurentul arată că instanța de fond nu s-a pronunțat nici asupra raportului dintre legea generală și legea specială, ceea ce reprezintă încălcarea prevederilor art. 425 C. proc. civ. În realitate, instanța trebuia să aplice principiul de drept "specialia generalibus derogant" și să rețină că atâta timp cât există o lege specială pentru funcționarii publici parlamentari, respectiv Legea nr. 7/2006, trebuia să se aplice prevederile acelei legi, iar nu ale legii generale, mai precis Legea nr. 208/2015 invocată de pârâtă prin raportul de evaluare nr. x/26.01.2021.

În fine, recurentul precizează și faptul că instanța de prima jurisdicție nu s-a pronunțat asupra excepției de nelegalitate pe care acesta a invocat-o în ședința publică din data de 16.11.2021, cu privire la prevederile speciale ale art. 11 alin. (5) din Legea nr. 7/2006 referitoare la constatarea incompatibilităților funcționarilor publici parlamentari.

3.2. În motivul de casare încadrat în drept în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a susținut faptul că sentința contestată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, în condițiile în care toate drepturile și obligațiile sale ce derivau din calitatea sa de funcționar public în cadrul Autorității Electorale Permanente erau suspendate, situație în raport cu care nu se putea afla în starea de incompatibilitate reglementată de prevederile art. 102 alin. (9) din Legea nr. 208/2015.

În dezvoltarea acestui motiv de casare, recurentul a subsumat următoarele critici de nelegalitate ale sentinței:

În mod eronat, instanța de fond a respins ca inadmisibilă excepția de nelegalitate a adreselor nr. x/11.08.2020 și nr. y/20.08.2020, în contextul în care acestea sunt acte administrative care stau la baza emiterii raportului Agenției Naționale de Integritate.

Refuzul instituției publice competente de a emite un act de constatare a suspendării de drept a raportului de funcție este un act administrativ asimilat, ceea ce face aplicabile prevederile art. 18 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Recurentul opinează în sensul că nelegalitatea adreselor aflate în discuție este reprezentată de refuzul nejustificat al intimatei de a constata existența suspendării de drept a raportului de funcție, în condițiile în care Autoritatea Electorală Permanentă și-a fundamentat sesizarea pe acest refuz nejustificat și pe adresa nr. x/11.08.2020 și a considerat că nu poate fi vorba despre suspendarea de drept a raportului de funcție.

Partea arată că i-au fost aplicate două sancțiuni pentru constatarea stării de incompatibilitate, ceea ce reprezintă încălcarea principiului "non bis in idem".

În altă ordine de idei, recurentul susține că a solicitat Președintelui Autorității Electorale Permanente eliberarea documentului constatator al suspendării de drept din funcția publică (adresa din data de 19.06.2020), dar acesta i-a respins solicitarea și a procedat la aplicarea mai multor sancțiuni ce au fost anulate majoritar de către instanța specializată. Însă, atâta vreme cât în discuție este un caz de suspendare de drept din funcția publică, în raport de prevederile art. 512, art. 528 din Codul administrativ și art. 61 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 7/2006, el nu are nevoie de aprobare din partea conducătorului autorității publice. Cu toate acestea, împrejurarea că intimata Agenția Națională de Integritate a invocat inexistența suspendării de drept, datorită refuzului Președintelui Autorității Electorale Permanente de a elibera documentul constatator, echivalează cu invocarea propriei culpe de către această autoritate.

În opinia recurentului, în mod greșit instanța de fond a reținut că fapta de a exercita funcția de consilier local al unui partid este de natură să genereze o stare de incompatibilitate, fără a ține seama că a intervenit suspendarea de drept a raportului de serviciu al funcționarului public, așa cum este și cazul său. În acest sens, chiar și intimata Agenția Națională de Integritate, prin adresa nr. x/01.02.2021, comunica faptul că exercitarea funcției de consilier local simultan cu deținerea unei funcții publice de conducere din cadrul AEP, nu este de natură să genereze o stare de incompatibilitate, dacă intervine suspendarea raportului de serviciu al funcționarului public, potrivit prevederilor art. 10 alin. (1) lit. a) și art. 61 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 7/2006.

4.1. Intimata Autoritatea Electorală Permanentă a depus întâmpinare în cuprinsul căreia a invocat excepția nulității recursului pentru nemotivare. În subsidiar, partea a solicitat respingerea recursului ca nefondat, în raport de argumentele menționate la dosar.

4.2. Intimata Agenția Națională de Integritate a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, pentru apărările prezentate la dosar.

4.3. Recurentul a formulat răspuns la întâmpinarea depusă de intimata Autoritatea Electorală Permanentă în care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, deoarece această parte a fost citată doar pentru soluționarea excepției de nelegalitate invocată în cauză .

4.4. Recurentul a formulat răspuns și la întâmpinarea depusă de intimata Agenția Națională de Integritate .

Recurentul a formulat un motiv suplimentar de nulitate a sentinței atacate și, pe cale de consecință, a solicitat casarea acesteia și trimiterea cauzei spre judecare la prima instanță .

Intimatele Agenția Națională de Integritate și Autoritatea Electorală Permanentă au depus note scrise referitor la acest motiv de nulitate, prin care au cerut respingerea lui ca tardiv formulat, precum și ca inadmisibil.

Ulterior, recurentul a arătat că nu mai susține acest motiv de nulitate a sentinței atacate depus la data de 16.10.2023.

Înalta Curte a încuviințat recurentului administrarea probei cu înscrisuri.

6.1. Considerații generale

Recurentul a supus controlului de legalitate, pe calea prevăzută de art. 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, Raportul de evaluare nr. x/26.01.2021 emis de intimata Agenția Națională de Integritate. Prin acest act administrativ unilateral cu caracter individual, intimata a concluzionat în sensul că recurentul nu a respectat regimul juridic al incompatibilităților prin deținerea simultană a funcției de consilier parlamentar la Filiala Sud-Muntenia a Autorității Electorale Permanente și a calității de membru al unui partid politic, în perioada 01.07.2020 - 05.11.2020, încălcând astfel dispozițiile art. 102 alin. (9) din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, precum și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente.

După cum s-a menționat la pct. 2 al deciziei de față, instanța de primă jurisdicție a respins, ca inadmisibilă, excepția de nelegalitate a adreselor nr. x/11.08.2020 și nr. y/20.08.2020 invocată de pârâtele Agenția Națională de Integritate și Autoritatea Electorală Permanentă, și, ca neîntemeiată, acțiunea dedusă judecății.

Înalta Curte apreciază că prima instanță a analizat în mod detaliat și judicios dispozițiile normative incidente pe subiectul analizat, susținerile părților litigante, precum și întregul probatoriu administrat în cauză, iar concluzia la care a ajuns este corectă.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor de nelegalitate formulate de recurent, subsumate motivelor de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

6.2. Motivul prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.: ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei")

Potrivit prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților."

Ipotezele legale în care se poate reține nemotivarea unei hotărâri judecătorești, conform motivului de casare analizat, sunt: existența unei contrarietăți între considerentele hotărârii, contrarietatea evidentă între dispozitiv și considerente, omisiunea motivării soluției din dispozitiv, precum și prezentarea în exclusivitate a unor motive străine de natura pricinii.

În urma verificării conținutului hotărârii recurate, instanța de control judiciar apreciază că niciuna dintre ipotezele legale subsumate motivului de casare analizat nu se regăsesc în cauza de față. Prima instanță a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată, sentința nu cuprinde considerente contradictorii, nu există contradicții între considerentele reținute în aceasta și soluția pronunțată care să conducă la concluzia că nu se poate analiza raționamentul logico-juridic în baza căruia a fost pronunțată. Sumarizând, se poate afirma faptul că hotărârea judecătorească analizată răspunde cerințelor impuse de prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în contextul în care, în cuprinsul acesteia se regăsesc prezentate situația de fapt dedusă judecății, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, precum și arătarea argumentelor pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au respins cererile părților.

Împrejurarea că prima instanță a reținut faptul că în speța analizată operează puterea de lucru judecat în ceea ce privește suspendarea de drept a raportului de serviciu existent între recurent și Autoritatea Electorală Permanentă nu poate echivala cu refuzul instanței de a se pronunța asupra cauzei deduse judecății. În realitate, recurentul își exprimă nemulțumirea cu privire la soluția pronunțată de instanța de fond în legătură cu puterea de lucru judecat, ceea ce nu poate fi subsumat acestui motiv de casare.

În mod indiscutabil, faptul că judecătorul fondului cauzei a reținut ca fiind aplicabile raportului de serviciu al recurentului prevederile Legii nr. 208/2015 și ale Legii nr. 7/2006, fără a face, într-adevăr, nicio referire la raportul dintre legea generală și cea specială nu poate atrage nulitatea hotărârii judecătorești atacate, după cum se solicită de către recurent.

Instanța de control judiciar apreciază că nu pot constitui "motive contradictorii", în accepțiunea cazului de casare analizat, argumentația instanței de primă jurisdicție în legătură cu faptul că între recurent și Camera Deputaților a fost încheiat contractul individual de muncă nr. x/11.06.2020, pentru ca ulterior aceasta să menționeze faptul că recurentul a încălcat regimul juridic al incompatibilităților. Desigur, existența contractului de muncă anterior nominalizat nu ar putea înlătura starea de incompatibilitate reținută prin raportul de evaluare analizat în prezenta cauză.

În consecință, în raport de toate considerentele anterioare expuse, instanța de control judiciar apreciază că este nefondat motivul de casare analizat.

6.3. Motivul prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. ("când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității"),

Motivul de casare în discuție are în vedere neregularități procedurale, precum și nerespectarea unor principii fundamentale care guvernează desfășurarea procesului, în speță, principiul dreptului la apărare și principiul dreptului la un proces echitabil.

Contrar celor expuse de recurent și, Înalta Curte apreciază că prima instanță nu a încălcat dreptul la apărare al recurentului, precum și dreptul la un proces echitabil, în condițiile în care, așa cum s-a menționat la pct. 6.2 al prezentei decizii, aceasta a analizat și s-a pronunțat asupra tuturor susținerilor sale. Prin urmare, și acest motiv de casare este nefondat.

6.4. Motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.: ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material")

6.4.1. Critica recurentului referitoare la soluționarea excepției de nelegalitate

Recurentul susține faptul că în mod eronat instanța de fond a respins ca inadmisibilă excepția de nelegalitate a adreselor nr. x/11.08.2020 și nr. y/20.08.2020, în contextul în care acestea sunt acte administrative care stau la baza emiterii raportului Agenției Naționale de Integritate.

De asemenea, partea menționează și faptul că instanța de prima jurisdicție nu s-a pronunțat asupra excepției de nelegalitate pe care acesta a invocat-o în ședința publică din data de 16.11.2021.

Criticile recurentului sunt nefondate.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reține faptul că excepția de nelegalitate, reglementată de prevederile art. 4 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, este una dintre formele de exercitare a controlului judecătoresc asupra actelor administrative (control indirect) și tinde la înlăturarea unui act administrativ nelegal ce are incidență într-o cauză aflată pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent de obiect sau de stadiul procesual.

Instanța investită cu soluționarea unei excepții de nelegalitate are obligația de a verifica condițiile de admisibilitate ale acesteia, fiind vorba despre:

- condiții procedurale legate de invocarea excepției - aceasta poate fi invocată oricând în cadrul unui proces, de părți, de procuror sau de instanță, din oficiu:

- condiția legată de obiectul excepției - aceasta trebuie să vizeze un act administrativ individual, în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004; actul administrativ individual în discuție să nu fie exceptat de la controlul judecătoresc pe calea contenciosului administrativ, potrivit prevederilor art. 126 alin. (6) din Constituția României și art. 5 din Legea nr. 554/2004;

- condiția relevanței excepției - soluția ce urmează a fi pronunțată asupra litigiului să depindă de actul administrativ cu caracter individual; această condiție presupune afirmarea și probarea interesului procesual pe care îl prezintă rezolvarea prealabilă a excepției, în raport cu obiectul și circumstanțele cauzei.

Așadar, prima operațiune pe care o are de îndeplinit instanța este aceea a verificării condițiilor de admisibilitate anterior prezentate, operațiune care a fost realizată și în cauza de față de către instanța de primă jurisdicție.

După cum s-a arătat în cele de mai sus, recurentul critică argumentația primei instanțe în legătură cu regimul juridic al adreselor atacate pe calea excepției de nelegalitate.

Prin adresa nr. x/11.08.2020 emisă de intimata Autoritatea Electorală Permanentă s-a comunicat faptul că nu a intervenit suspendarea de drept a raportului de funcție al recurentului cu această autoritate publică.

Adresa nr. x/20.08.2020 emisă de intimata Autoritatea Electorală Permanentă nu reprezintă sesizarea în baza căreia a fost demarată lucrarea nr. x/14.07.2020, finalizată prin emiterea raportului de evaluare contestat în cauză, ci transmite unele date și informații către intimata Agenția Națională de Integritate.

În raport de conținutul celor două adrese, în mod corect prima instanță a apreciat că acestea nu sunt acte administrative, întrucât nu dau naștere, nu modifică sau nu sting raporturi juridice. Ca atare, ele nu îndeplinesc trăsăturile unui act administrativ cu caracter individual, în sensul prevederilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Pe cale de consecință, în mod justificat instanța de fond a reținut inadmisibilitatea excepției de nelegalitate în privința celor două adrese analizate.

În fine, contrar susținerilor recurentului, trebuie menționat și faptul că, în cadrul analizei unei excepții de nelegalitate a unui act administrativ unilateral cu caracter individual, instanța competentă nu trebuie să verifice legalitatea operațiunilor administrative care au stat la baza actului administrativ, potrivit dispozițiilor art. 18 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Instanța investită cu soluționarea unei excepții de nelegalitate verifică concordanță actului administrativ ce formează obiectul excepției cu legea în baza căreia a fost emis.

6.4.2. Criticile recurentului referitoare la existența stării de incompatibilitate

În primul rând, trebuie menționat faptul că, așa cum s-a prezentat la pct. 1 al prezentei decizii, obiectul acțiunii în contencios administrativ îl reprezintă verificarea legalității raportului de evaluare nr. x/26.01.2021 emis de intimata Agenția Națională de Integritate. Ca atare, instanța nu a fost investită cu analiza legalității ordinelor nr. 426/03.07.2020 și nr. 439/13.07.2020 emise de Președintele Autorității Electorale Permanente.

* În al doilea rând, recurentul susține că în mod greșit instanța de fond a reținut puterea de lucru judecat în privința chestiunii referitoare la suspendarea de drept a raportului de serviciu dintre acesta și Autoritatea Electorală Permanentă.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reține următoarea situație de fapt relevantă în speță:

Prin Ordinul nr. 226/2007 emis de Președintele Autorității Electorale Permanente, recurentul a fost numit în funcția publică parlamentară de conducere de Director în cadrul Filialei Sud-Muntenia a Autorității Electorale Permanente, începând cu data de 20.08.2007.

Prin Ordinul nr. 421/25.04.2019 emis de Președintele Autorității Electorale Permanente, recurentul a fost reîncadrat pe funcția publică parlamentară de Director, gr. II în cadrul Filialei Sud-Muntenia a Autorității Electorale Permanente.

Prin Ordinul nr. 439/2019 emis de Președintele Autorității Electorale Permanente, recurentul a fost trecut pe funcția publică parlamentară de execuție de consilier parlamentar, la aceeași filială, începând cu data de 13.07.2019.

Prin adresa nr. x/11.06.2020, recurentul a adus la cunoștința Președintelui Autorității Electorale Permanente faptul că, începând cu data de 15.06.2020, este încadrat la biroul parlamentar al deputatului B., unde își va desfășura activitatea, și a invocat incidența prevederilor art. 61 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 7/2006 privind statutul funcționarului public parlamentar, republicată (a se vedea dosar fond).

Prin adresa nr. x/27.07.2020, recurentul a solicitat Președintelui Autorității Electorale Permanente eliberarea actului prin care să se constate faptul că raportul său de serviciu este suspendat, în temeiul prevederilor art. 61 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 7/2006 privind statutul funcționarului public parlamentar, republicată. În motivarea cererii, recurentul a precizat faptul că, începând cu data de 15.06.2020, este încadrat și își desfășoară activitatea la cabinetul unui demnitar (a se vedea dosar fond).

Recurentul a încheiat cu Camera Deputaților contractul individual de muncă nr. x/11.06.2020 prin care a fost angajat la biroul parlamentar al deputatului B., începând cu data de 15.06.2020.

Prin adresa nr. x/11.08.2020, Președintele Autorității Electorale Permanente a răspuns la cererea recurentului, în sensul că se află în imposibilitatea de a emite actul administrativ de suspendare a raportului de serviciu, întrucât, față de dispozițiile art. 544 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare, deputații nu fac parte dintre demnitarii cu drept de a organiza un cabinet, în accepțiunea prevederilor art. 61 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 7/2006 (a se vedea dosar fond).

Prin acțiunea dedusă judecății, recurentul a susținut că nu se află în stare de incompatibilitate, întrucât nu i se poate imputa încălcarea prevederilor art. 102 alin. (9) din Legea nr. 208/2015, în contextul în care raportul său de serviciu cu Autoritatea Electorală Permanentă era suspendat de drept, fiind aplicabile dispozițiile art. 61 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 7/2006.

Înalta Curte apreciază că mod corect instanța de fond a reținut faptul că, prin sentința civilă nr. 207 din 09.03.2021 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, secția a II-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2020 (soluție rămasă definitivă prin respingerea recursului de către Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal) a fost dezlegată chestiunea litigioasă privind suspendarea de drept a raportului de serviciu al recurentului cu Autoritatea Electorală Permanentă. În concret, în cadrul acestui dosar s-a menționat faptul că nu a operat suspendarea de drept a raportului de serviciu al recurentului, întrucât nu sunt incidente prevederile art. 61 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 7/2006 (sn).

Cu alte cuvinte, instanța de fond a reținut în mod întemeiat existența puterii de lucru judecat pe chestiunea suspendării de drept a raportului de serviciu al recurentului, în raport de hotărârea judecătorească anterior nominalizată.

În cadrul memoriului de recurs, partea susține faptul că prima instanță trebuia să rețină puterea de lucru judecat în raport de hotărârea pronunțată în dosarul nr. x/2021.

Instanța de control judiciar nu poate primi susținerea recurentului, în raport de argumentele ce vor fi redate în continuare.

Prin sentința nr. 133/18.02.2022 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, secția a II-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2021, a fost respinsă acțiunea reclamantului A. având ca obiect anularea Ordinului nr. 30/19.01.2021 prin care Președintele Autorității Electorale Permanente a dispus eliberarea sa din funcția publică parlamentară de execuție de consilier parlamentar în cadrul Filialei Sud-Muntenia a Autorității Electorale Permanente, repunerea în situația anterioară și acordarea drepturilor salariale cuvenite pe perioada eliberării din funcție.

Prin decizia nr. 1204/09.11.2022, Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal a admis recursul declarat de A. împotriva sentinței nr. 133/18.02.2022, a casat hotărârea și a trimis cauza spre rejudecare aceleași instanțe. În considerentele deciziei, instanța de control judiciar a reținut faptul că instanța de fond nu analizat un argument esențial invocat de recurent în susținerea demersului său judiciar, respectiv acela că raportul său de funcție a fost suspendat de drept, în temeiul prevederilor art. 61 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 7/2006, începând cu data de 15.06.2020, deoarece a fost numit pe perioadă determinată la Camera Deputaților.

În fond după casare, prin sentința nr. 501/20.09.2023, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, secția a II-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2021, a fost admisă acțiunea reclamantului, a fost anulat Ordinul nr. 30/19.01.2021 emis de Președintele Autorității Electorale Permanente și a fost obligată pârâta Autoritatea Electorală Permanentă să îl reintegreze pe reclamant în funcția deținută anterior și să îi plătească drepturile salariale cuvenite în perioada cuprinsă între momentul destituirii și cel al reintegrării. În considerentele sentinței, instanța a arătat faptul că nelegalitatea Ordinului nr. 67/21.02.1019 privind numirea Comisiei de Disciplină din cadrul Autorității Electorale Permanente atrage nulitatea rapoartelor de disciplină nr. 85/CD/14.01.2021 și nr. 86/CD/14.01.2021 și, implicit, a Ordinului nr. 30/19.01.2021 emis de Președintele Autorității Electorale Permanente (a se vedea dosar recurs).

Instanța de control judiciar apreciază că soluția pronunțată în dosarul nr. x/2021 nu prezintă relevanță juridică din perspectiva chestiunii litigioase analizate, deoarece în cadrul acestuia a fost adus în discuție de către recurentul A. un alt temei juridic al suspendării de drept a raportului său de funcție, respectiv prevederile art. 61 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 7/2006. În atare situație, în mod justificat prima instanță a analizat puterea de lucru judecat în raport de dezlegarea dată în dosarul nr. x/2020, care a verificat dacă a intervenit sau nu suspendarea de drept a raportului său de funcție în temeiul dispozițiilor art. 61 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 7/2006, dispoziții care, de altfel, au fost invocate de parte prin adresa nr. x/11.06.2020, după cum s-a arătat în cele de mai sus.

În consecință, susținerea recurentului potrivit căreia a devenit membru al unui partid politic și a candidat, în cadrul alegerilor pentru autoritățile administrației publice locale din data de 27.09.2020, pentru funcția de primar, respectiv de consilier local din partea C., după momentul în care raportul său de funcție era suspendat este lipsită de substanță juridică.

* O altă critică de nelegalitate a sentinței formulată de recurent vizează faptul că în mod greșit prima instanță nu a valorificat prevederile art. 11 alin. (5) din Legea nr. 7/2006 privind statutul funcționarului public parlamentar, republicată, modificările și completările ulterioare.

Înalta Curte apreciază că această critică este nefondată.

Existența unei proceduri speciale de constatare și de sesizare a incompatibilităților, prevăzută de Regulamentul intern al funcționarilor publici parlamentari din structurile de specialitate ale Camerei Deputaților sau Senatului aprobate de Biroul permanent al fiecărei Camere nu are nicio relevanță juridică. În acest sens, trebuie luate în considerare dispozițiile Legii nr. 144/2007 și ale Legii nr. 176/2010 care reglementează modalitatea de constatare a incompatibilităților, precum și faptul că unica autoritate care are competența de a întocmi rapoarte de evaluare prin care se constată existența unui incident de integritate este Agenția Națională de Integritate.

Este de observat faptul că Regulamentul în discuție reglementează o "procedură specială" aplicabilă în situația în care chiar funcționarul public parlamentar constată că se află într-o situație de incompatibilitate. Or, în speța de față, recurentul nu se încadrează într-o atare situație, deoarece acesta nu s-a prevalat de dispozițiile art. 62 alin. (1) lit. e) și alin. (2) din Legea nr. 7/2006 privind statutul funcționarului public parlamentar, republicată, modificările și completările ulterioare, conform cărora: "Raportul de serviciu se suspendă la inițiativa funcționarului public parlamentar în următoarele situații: pentru participare la campania electorală până ziua ulterioară alegerilor, dacă nu este ales. Cererea de suspendare a raportului de serviciu se face în scris, motivat, cu cel puțin 15 zile calendaristice înainte de data de la care se solicită suspendarea."

*O altă critică de nelegalitate a sentinței formulată de recurent vizează inaplicabilitatea prevederilor art. 102 alin. (9) din Legea nr. 208/2015 în privința sa.

Înalta Curte nu poate primi nici această critică.

Conform dispoziției normative anterior enunțate, personalul aparatului de specialitate al Autorității Electorale Permanente cu statut de funcționar public parlamentar nu poate face parte din partide politice sau formațiuni politice.

Totodată, alin. (6) al articolului în discuție menționează faptul că: "Prevederile Legii nr. 7/2006 privind statutul funcționarului public parlamentar, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător personalului din aparatul de specialitate al Autorității Electorale Permanente."

Ca atare, recurentul, în calitatea sa de funcționar public parlamentar în cadrul Autorității Electorale Permanente avea obligația să respecte toate interdicțiile și incompatibilitățile prevăzute de cele două legi anterior arătate, ele fiindu-i aplicabile deopotrivă.

* Recurentul critică și modalitatea de apreciere de către instanța de fond a probatoriului.

Instanța de control judiciar apreciază că aceasta este o critică de netemeinicie a sentinței atacate. Or, recursul este o cale extraordinară de atac prin care se urmărește, așa cum se precizează în art. 483 alin. (3) C. proc. civ., să se supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Împrejurarea că recursul este singura cale de atac reglementată în materia contenciosului administrativ nu îi schimbă natura juridică, respectiv într-o cale de atac ordinară și devolutivă, întrucât dispozițiile art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, nu conțin norme derogatorii de la prevederile C. proc. civ.

Așa fiind, prin exercitarea recursului se poate cere casarea hotărârii atacate numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ., iar solicitarea reevaluării stării de fapt prin reaprecierea mijloacelor de probă de către instanța de recurs nu se circumscrie cazului de casare reglementat de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

* O altă critică de nelegalitate a sentinței formulată de recurent vizează aplicarea a două sancțiuni pentru constatarea stării de incompatibilitate, ceea ce reprezintă încălcarea principiului "non bis în idem".

Instanța de control judiciar arată că susținerea recurentului, care nu se regăsește și în acțiunea introductivă de instanță, nu poate fi examinată cu ocazia soluționării recursului, în condițiile în care nu a făcut obiectul analizei primei instanțe, ci a fost invocată direct în calea de atac a recursului. Or, în stadiul procesual al recursului nu pot fi invocate motive noi de nelegalitate ale actului administrativ dedus judecății care nu au fost supuse dezbaterilor în fața instanței de fond, neputând face astfel obiectul căi de atac formulate, față de dispozițiile art. 478 C. proc. civ., raportat la art. 494 din același act normativ. În consecință, această critică de nelegalitate nu poate fi primită.

6.4.3. În consecință, în raport de aspectele anterior prezentate, instanța de control judiciar apreciază că este nefondat cazul de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 și art. 28 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței nr. 231 din 21 decembrie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 28 februarie 2024.