ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1150/2025

Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, anularea parțială a Ordinelor Ministrului Justiției nr. 1184/C/12.07.2023, nr. 2018/C/19.10.2023, nr. 2081/C/25.10.2023, 2069/C/25.10.2023 în ceea ce privește drepturile sale salariale și emiterea de noi ordine, în sensul valorificării VRS 605,225 RON, începând cu data de 01.02.2020 data angajării prin transfer la Ministerul Justiției și nu cu data de 12.07.2023, cu depășirea plafonării instituite asupra indemnizației lunare de încadrare și a sporurilor, ca urmare a aplicării art. 38 alin. (6) și art. 25 din Legea nr. 153/2017, sumă care să fie actualizată cu indicele de inflație, la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 868 din data de 23 mai 2024, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția inadmisibilității, invocată de pârâta Ministerul Justiției și a respins cererea modificată formulată de reclamanta A., ca inadmisibilă.

Cererea de recurs Împotriva sentinței civile nr. 868 din data de 23 mai 2024 a Curții de Apel București, secția a - IX-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta A., invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ. În motivarea căii de atac exercitate, recurenta - reclamantă a arătat că soluția instanței de fond a fost fundamentată pe aprecierea greșită că răspunsul emis de autoritatea publică la plângerea prealabilă ar avea natura juridică a unui act administrativ, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ. Recurenta susține că adresa Ministerului Justiției nr. 2/75803/2023 din 19 decembrie, emisă ca răspuns la plângerea prealabilă formulată împotriva celor patru ordine administrative contestate, nu întrunește condițiile legale pentru a fi calificată drept act administrativ. Potrivit definiției legale, actul administrativ este acel act unilateral emis de o autoritate publică în regim de putere publică, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice. Or, răspunsul la plângerea prealabilă nu produce asemenea efecte juridice și nu este emis în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a acesteia. În continuare, recurenta argumentează că rolul plângerii prealabile este acela de a permite autorității emitente să revină asupra actului pretins vătămător, iar răspunsul la această solicitare nu reprezintă un nou act administrativ, ci doar o etapă procedurală prealabilă, impusă de art. 7 alin. (2) din Anexa V a Legii nr. 153/2017. Prin urmare, nu se impune atacarea răspunsului în instanță, ci doar a actului administrativ vătămător propriu-zis. Recurenta mai subliniază că procedura administrativă prealabilă nu are natura unei jurisdicții speciale, iar efectele juridice vătămătoare sunt generate exclusiv de cele patru ordine contestate: Ordinul nr. 1184/C/12.07.2023, Ordinul nr. 2018/C/19.10.2023, Ordinul nr. 2081/C/25.10.2023 și Ordinul nr. 2069/C/25.10.2023. În acest context, consideră că instanța de fond a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor legale incidente, pronunțând o hotărâre nelegală prin admiterea excepției inadmisibilității.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea formulată, intimatul - pârât Ministerul Justiției a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticilor recurentei și a apărărilor formulate de intimat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente: Înalta Curte constată că motivul de casare întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., care vizează încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității prevăzută de art. 174 din același cod, nu poate fi primit. Înalta Curte reține că acest motiv a fost invocat formal, întrucât partea nu a precizat ce reguli de procedură ar fi fost încălcate de prima instanță, făcând trimitere doar la soluția primei instanțe, de respingere ca inadmisibilă a cererii. În cadrul criticilor subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta - reclamantă a susținut că instanța de fond a interpretat în mod greșit dispozițiile Legii nr. 554/2004. Înalta Curte constată că acest motiv nu este incident, după cum se va arăta în continuare. Recurenta reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând anularea parțială a Ordinelor Ministrului Justiției nr. 1184/C/12.07.2023, nr. 2018/C/19.10.2023, nr. 2081/C/25.10.2023, 2069/C/25.10.2023 emise de Ministerul Justiției, prin care i-au fost stabilite drepturile salariale. Înalta Curte constată că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 7 alin. (1) și (2) din Capitolul VIII, Anexa V la Legea nr. 153/2017 care reglementează o procedură specială în situația personalului din justiție care contestă ordinul angajatorului prin care i-au fost stabilite drepturile salariale. În cauză, reclamanta a urmat procedura prevăzută de art. 7 din Anexa V a Legii nr. 153/2017, respectiv a formulat contestație împotriva modului de stabilire a drepturilor salariale la Ministerul Justiției, însă s-a adresat instanței de judecată cu o acțiune în anulare ce vizează exclusiv actele prin care i-au fost stabilite drepturilor salariale(Ordinele Ministrului Justiției nr. 1184/C/12.07.2023, nr. 2018/C/19.10.2023, nr. 2081/C/25.10.2023, 2069/C/25.10. 2023), contrar normei imperative cuprinse la alin. (2) al art. 7 din Capitolul VIII, Anexa V a Legii-cadru nr. 153/2017. Hotărârile emise în soluționarea contestațiilor administrative pot fi atacate, astfel cum se prevede la alin. (2) al art. 7, la secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, în termen de 30 de zile de la comunicare. Nu pot fi primite susținerile recurentei potrivit cărora nu se impunea atacarea efectivă a răspunsului la plângerea prealabilă pe motiv că acesta nu reprezintă un act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, iar legea conferă persoanei vătămate dreptul de a ataca exclusiv actul administrativ vătămător. În acord cu instanța de fond, Înalta Curte constată că legala investire a instanței de contencios administrativ este condiționată de contestarea actului prin care a fost soluționată plângerea prealabilă, potrivit art. 7 alin. (1) și (2) din cadrul Capitolului VIII al Anexei nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Înalta Curte constată că, în cauză, răspunsul comunicat de Ministerul Justiției cu adresa nr. x/2020 îndeplinește condițiile pentru a fi considerat răspuns la plângerea prealabilă și supus controlului de legalitate în fața instanței de contencios administrativ. Răspunsul la plângerea prealabilă reprezintă un element al procedurii prealabile de atacare a actului administrativ în contencios administrativ de către persoana care se consideră lezată prin actul deja emis, acesta prezentând relevanță, din punct de vedere procedural, în calcularea termenului de introducere a acțiunii și pentru a afla rațiunile pentru care organul emitent nu înțelege să-și revoce actul. În exercitarea atribuțiilor sale, Ministerul Justiției avea posibilitatea, din punct de vedere procedural, să admită contestația formulată de reclamantă sau să o respingă, cum, de altfel, a și procedat în prezenta cauză, reținând că solicitarea acesteia nu poate fi soluționată favorabil. Prin urmare, Înalta Curte constată că adresa nr. x/2020 emisă de Ministerul Justiției are valoarea unei hotărâri în sensul art. 7 alin. (2) din Capitolul VIII din Anexa nr. V din Legea nr. 153/2017 de a cărei contestare depinde legala învestire a instanței de contencios administrativ. Față de cele arătate anterior, Înalta Curte constată că sentința instanței de fond este la adăpost de orice critică ce vizează interpretarea și aplicarea greșită a normelor legale incidente în cauză. Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 din C. proc. civ., care să determine reformarea hotărârii primei instanțe, Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, va respinge recursul ca nefondat.