ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2079/2025

Obiectul acțiunii Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la 10.01.2024, sub nr. x/2024, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție, a solicitat: - revocarea parțială a Ordinului nr. 959/1/12 aprilie 2023 în ceea ce privește data de la care s-a stabilit indemnizația de încadrare prin valorificarea valorii de referință 605,225 RON fără a fi afectată de dispozițiile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, ca fiind 01.01.2018; - emiterea ordinului de salarizare, prin care să se stabilească indemnizația brută lunară, cu valorificarea valorii de referință sectorială de 605,225 RON fără a fi afectată de dispozițiile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, începând cu 01.01.2018; - determinarea sporurilor, începând cu 01.01.2018, să se facă prin raportare la indemnizația de încadrare prin valorificarea valorii de referință 605,225 RON, neafectată de dispozițiile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017.

Hotărârea recurată Prin sentința nr. 1185 din 25 iunie 2024, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția prescripției, invocată de pârâtă, și a respins cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Cererile de recurs Împotriva sentinței menționate la pct. 2, reclamanta A. a formulat recurs principal, iar pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat recurs incident. 3.1. Reclamanta A. și-a întemeiat recursul principal pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și casarea hotărârii recurate, cu consecința admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată. Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut că hotărârea recurată cuprinde motive străine de natura cauzei și că judecătorul fondului nu a analizat criticile referitoare la încălcarea mențiunilor Deciziei nr. 794/2016 a Curții Constituționale, a Deciziei RIL nr. 7 din 2019, a Deciziei nr. 23 din 2016 și a Deciziei nr. 36 din 2018 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici pe cele referitoare la discriminare, respectiv la atingerea principiului separației și echilibrului puterilor în stat, dezvoltate pe larg în acțiune. În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a arătat că instanța de fond a încălcat dispozițiile cuprinse în Legea nr. 71/2015 privind aprobarea O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, prin care s-a introdus alin. (5) 1 la art. I din O.U.G. nr. 83/2014, această reglementare intervenind tocmai pentru a fi eliminate anomaliile legate de aplicarea dispozițiilor legilor de salarizare, care au determinat în domeniul justiției diferențe de salarizare între persoane care desfășoară aceeași activitate, printre care și cea care rezultă din aplicarea creșterilor salariale în funcție de valoarea de referință sectorială sau de coeficientul de multiplicare. De asemenea, prima instanță a încălcat dispozițiile Deciziei nr. 36/2018 a ICCJ - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept și a interpretat greșit caracterul general al Ordinului nr. 959/1/12.04.2023. În acest sens, a arătat că, prin adoptarea unei dispoziții generale în funcție de care se stabilesc drepturile salariale, nu pot fi ignorate drepturile obținute anterior de persoanele care se încadrează în aceeași familie ocupațională, fiind necesar a fi respectate principiile nediscriminării și egalității prevăzute de Legea nr. 153/2017, dar și considerentele Curții Constituționale nr. 794/15.12.2016, publicată în M.Of. nr. 1029/21.12.2016, ignorate de instanța de fond. Nu în ultimul rând, instanța de fond a încălcat și dispozițiile art. 74 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, potrivit cărora drepturile salariale ale judecătorilor și procurorilor nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzute de prezenta lege. Salarizarea judecătorilor și procurorilor se stabilește prin lege speciala, iar modalitatea de redactare a prevederilor art. 1 din Ordinul contestat, prin raportare la prevederile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, este de natură a aduce atingere principiului separației și echilibrului puterilor în stat. În dezvoltarea motivelor de recurs, a reiterat argumentele din cererea de chemare în judecată referitoare la faptul că dreptul la calcularea și plata indemnizației de încadrare cu valorificarea valorii de referință sectorială de 605,225 RON, începând cu 02.02.2017, i-a fost recunoscut prin hotărâre judecatorească definitivă (sentința civilă nr. 952/18.11.2020, pronunțată de Tribunalul Galați, definitivă prin decizia civilă nr. 8/6.01.2022, pronunțată de Curtea de Apel Galați în dosarul nr. x/2020). Recurenta-reclamantă a mai susținut că dreptul la emiterea ordinului prin stabilirea indemnizației de încadrare cu valorificarea valorii de referință sectorială de 605,225 RON, fără a fi afectată de dispozițiile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, începând cu 02.02.2017, a fost recunoscut colegilor din raza Curții de Apel Iași prin hotărâri judecătorești pronunțate de Curtea de Apel București (sentința civilă nr. 2434/27.12.2022 a Curții de Apel București), iar în cadrul familiei ocupaționale "Justiție" există ordine administrative la nivelul Înaltei Curti de Casație și Justiție, Inspecției Judiciare, Consiliului Superior al Magistraturii, Parchetului de pe lângă ÎCCJ, prin care colegi magistrați sunt încadrați la nivelul indemnizației rezultate prin valorificarea valorii de referință sectorială de 605,225 RON, fără a fi afectate de dispozițiile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, începând cu 01.01.2018. 3.2. Pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție, prin recursul incident, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a criticat soluția de respingere a excepției prescripției, considerând că a fost pronunțată cu încălcarea normelor de drept incidente și care vizează această instituție, instanța de fond reținând aspecte care vizează, eventual, o tardivitate a formulării acțiunii în raport de dispozițiile Legii nr. 554/2004. În susținerea recursului incident, a arătat că pârâta a înțeles să invoce excepția prescripției dreptului material la acțiune atât din perspectiva termenului general de prescripție, cât și, dată fiind natura pricinii, prin raportare la termenele prevăzute de Legea nr. 554/2004. Astfel, în opinia recurentei-pârâte, reclamantei nu îi poate fi asigurată repunerea în termenul de prescripție prevăzut de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prin recunoașterea, în prezenta cauză, a dreptului de a ataca un ordin actual de salarizare, prin raportare la critici pe care ar fi trebuit să le invoce cu privire la ordine de salarizare anterioare. În condițiile în care, sub acest aspect era împlinit chiar și termenul de decădere, prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, concluzia se impune de la sine. De asemenea, în condițiile în care demersul reclamantei are și o evidentă componentă materială, vizând recunoașterea și acordarea retroactivă a unor drepturi stabilite în alt mod decât cel prevăzut prin ordinul de salarizare ale reclamantei emise începând din 2018 și până la ordinul atacat, se impunea o analiză și din perspectiva incidenței în cauză a termenului prevăzut de art. 19 alin. (2) din Legea nr. 554/2004. Or, instanța de fond nu a făcut nicio analiză în privința acestor aspecte, respingând excepția prescripției fără a motiva în mod efectiv aspectele criticate.

Apărările formulate Pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție, prin întâmpinarea formulată la recursul principal, a invocat excepția nulității pentru nemotivare, iar, pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Alte aspecte Astfel cum rezultă din practicaua prezentei decizii, Înalta Curte a respins excepția nulității recursului principal, constatând că acesta conține critici ce pot fi încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ. II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată, în raport cu dispozițiile legale incidente și cu argumentele prezentate de părți, Înalta Curte constată că atât recursul principal, cât și recursul incident, sunt nefondate, pentru următoarele considerente. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Instanța de contencios administrativ a fost învestită de către reclamanta A. cu o cerere prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție, revocarea parțială a Ordinului nr. 959/1/12 aprilie 2023 în ceea ce privește data de la care s-a stabilit indemnizația de încadrare prin valorificarea valorii de referință 605,225 RON fără a fi afectată de dispozițiile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, ca fiind 01.01.2018, precum și emiterea ordinului de salarizare, prin care să se stabilească indemnizația brută lunară, cu valorificarea valorii de referință sectorială de 605,225 RON fără a fi afectate de dispozițiile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, începând cu 01.01.201, iar determinarea sporurilor, începând cu 01.01.2018, să se facă prin raportare la indemnizația de încadrare prin valorificarea valorii de referință 605,225 RON, indemnizație neafectată de dispozițiile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017. Prin sentința civilă recurată, prima instanță a respins atât excepția prescripției, invocată de pârâtă, cât și cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată. În ceea ce privește recursul principal, recurenta-reclamantă A. a criticat sentința primei instanțe din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ., critici pe care Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate. Referitor la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte reține că, potrivit textului de lege menționat: "Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: 6. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei". În speță, recurenta-reclamantă a invocat acest motiv de casare, susținând că că hotărârea primei instanțe cuprinde motive străine de natura cauzei și că judecătorul fondului nu a analizat criticile referitoare la încălcarea mențiunilor Deciziei nr. 794/2016 a Curții Constituționale, a Deciziei RIL nr. 7 din 2019, a Deciziei nr. 23 din 2016 și a Deciziei nr. 36 din 2018 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici pe cele referitoare la discriminare, respectiv la atingerea principiului separației și echilibrului puterilor în stat, dezvoltate pe larg în acțiune. Examinarea considerentelor primei instanțe invalidează, însă, aceste susțineri ale recurentei-reclamante. Astfel, din analiza hotărârii recurate Înalta Curte constată că motivarea primei instanțe răspunde cerințelor imperative ale legii în ceea ce privește motivarea hotărârii judecătorești, fiind examinate în mod efectiv motivele de fapt și de drept, în limitele permise de normele legale aplicabile, ceea ce face ca motivul de casare invocat să nu-și găsească incidența în cauză. Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt și de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanța având posibilitatea să le grupeze și să le structureze în funcție de problemele de drept deduse judecății, putând să le răspundă prin considerente comune. Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătorești nu se regăsesc literal toate susținerile invocate de partea reclamantă în legătură cu nelegalitatea actului administrativ contestat în cauză, sentința nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat. Contrar susținerilor recurentei-reclamante, argumentarea hotărârii sub aspectul soluției criticate este logică, clară, coerentă și în acord cu prevederile legale aplicabile cauzei. Faptul că afirmațiile acesteia nu sunt în acord cu raționamentul expus de judecătorul fondului, nu poate conduce la incidența motivului de nelegalitate invocat, deoarece acest text de lege se referă la pronunțarea hotărârii exclusiv în baza unor temeiuri străine de natura pricinii, ipoteză care, așa cum s-a arătat, nu se verifică în speță, fiind posibil controlul hotărârii în căile de atac datorită judecăților de valoare, formulărilor concrete, specifice, față de exigențele impuse de art. 425 alin. (1) C. proc. civ.. În concluzie, nu pot fi primite criticile ce vizează motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., acesta nefiind întrunit în cauză. Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a criticat faptul că instanța de fond a încălcat dispozițiile Legii nr. 71/2015, ale Deciziei nr. 36/2018 a ICCJ - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, art. 74 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor și a interpretat greșit caracterul general al Ordinului nr. 959/1/12.04.2023. Înalta Curte reține că, prin Ordinul nr 959/I/12.04.2023, emis de Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a dispus ca drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul curților de apel, tribunalelor, tribunalelor specializate și judecătoriilor să se calculeze având în vedere valoarea de referință sectorială de 605,225 RON, fără a fi afectate de aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017. Este de observat faptul că ordinul a căruia revocare parțială se solicită stabilește drepturi salariale pentru judecătorii aflați în activitate la momentul emiterii acestuia și doar pentru viitor, începând cu data emiterii acestuia. Or, în baza Decretului nr. 306/15.04.2021, emis de Președintele României, reclamanta A., judecător la Curtea de Apel Iași, a fost eliberată din funcție, ca urmare a pensionării. Ca atare, recurenta-reclamantă nu se încadrează în categoria destinatarilor acestui ordin, în condițiile în care aceasta a fost eliberată din funcție la o dată anterioară emiterii lui. Partea nu este vătămată în drepturile sale prin emiterea ordinului contestat pentru a fi îndreptățită să solicite instanței de contencios administrativ anularea lui. După cum în mod corect a menționat recurenta-pârâtă, drepturile salariale recunoscute prin hotărâri judecătorești magistraților care nu mai sunt în activitate trebuie să fie puse în executare prin plata diferențelor salariale sau prin obligarea fostului angajator la emiterea unor adeverințe pentru actualizarea pensiei prin care să fie valorificate aceste drepturi. În acest sens, sunt aplicabile prevederile art. 85 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor (în vigoare în perioada de referință), conform cărora: "Pensiile de serviciu ale judecătorilor și procurorilor, precum și pensiile de urmaș prevăzute la art. 84 se actualizează ori de câte ori se majorează indemnizația brută lunară a unui judecător si procuror aflat în activitate. în condiții identice de funcție, vechime și grad al instanței sau parchetului, cu luarea în considerare, în procent, a sporurilor intrate în baza de calcul la acordarea pensiei de serviciu, precum și a sporului de vechime. Dacă în urma actualizării rezultă o pensie de serviciu mai mică, judecătorul sau procurorul își poate păstra pensia aflată în plată." De asemenea, pe subiectul analizat prezintă relevanță și dispozițiile art. 18 și art. 19 din H.G. nr. 1275/2005, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, și ale Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, referitoare la pensiile de serviciu și la acordarea indemnizațiilor pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani. Prin intermediul acestor norme au fost stabilite modalitățile concrete de corelare anuală între pensii și indemnizația brută lunară. Acestea prevăd necesitatea transmiterii de către instanțele angajatoare a unor adeverințe nominale cu datele necesare actualizării pensiilor de serviciu către Casa Națională de Pensii Publice "în raport cu media veniturilor brute realizate în ultimele 12 luni de judecătorii și procurorii în activitate." În consecință, recurenta-reclamantă are posibilitatea legală de a solicita fostului angajator eliberarea unei adeverințe pentru actualizarea pensiei de serviciu prin valorificarea drepturilor invocate în prezenta cauză. Față de cele mai sus arătate, Înalta Curte apreciază că, în mod corect, prima instanță a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă, recursul principal urmând a fi respins, ca nefondat. În raport cu soluția pronunțată cu privire la recursul principal, instanța de control judiciar va respinge și recursul incident formulat de Înalta Curte de Casație și Justiție, ca nefondat. În speță, recurenta-pârâta, prin recursul incident formulat, a criticat soluția de respingere a excepției prescripției. Or, din moment ce acțiunea reclamantei a fost respinsă, nefiindu-i acordate drepturile solicitate, nu se mai poate vorbi despre prescripția dreptului material la acțiune. În consecință, pentru argumentele dezvoltate anterior, Înalta Curte apreciază că sentința recurată se află la adăpost de criticile aduse în calea de atac și se impune a fi menținută, ca fiind expresia interpretării și aplicării corecte a legii în cauză. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursurile, ca nefondate.